Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 11.
Ședința publică din data de: 07.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 517/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata - reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR, reprezentată de avocat -, cu împuternicire avocațială nr. -/29.10.2009 depusă la dosar, lipsind recurenta - pârâtă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul intimatei - reclamante UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE autor învederează instanței că solicită respingerea excepției de ordine publică invocată de recurenta-pârâtă prin motivele de recurs privind nelegalitatea Autorizației neexclusiv a operelor muzicale în scop lucrativ nr. - din 31.07.2008 și în consecință solicită și respingerea cererii privind sesizarea secției de contencios administrativ, astfel cum a solicitat recurenta-pârâtă. În susținerea poziției sale, precizează că - s-a constituit și funcționează în baza prevederilor OG nr.26/2000 și a Legii nr.8/1996 fiind o asociație de drept privat fără scop patrimonial astfel încât nu emite acte administrative.
Curtea, deliberând, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ având în vedere pe de o parte, faptul că actul atacat nu este unul de drept administrativ iar pe de altă parte, față de faptul că intimata-reclamantă - nu este un organ administrativ, acesta fiind constituit în baza OG nr.26/2000 și a art. 125 din Legea nr.8/1996 și funcționează ca un organism fără scop patrimonial.
Reprezentantul intimatei - reclamante UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatei - reclamante UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR pune concluzii de respingere a recursului formulat de recurenta -pârâtă, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, depunând și concluzii scrise.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul 9585/3/ 11.03.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamanta Uniunea și din România Asociația pentru Drepturi de Autor ( -) a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către -- a sumei de 20.039,58 RON reprezentând remunerația restantă, datorată cu titlu de drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor pentru comunicarea publică în scop lucrativ a operelor muzicale în cadrul concertului susținut de formația în data de 02.08.2008 la Complexului Sportiv din B; obligarea pârâtei la plata penalității de întârziere în suma de 50.000 RON potrivit art. 12 din Autorizația neexclusiva a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. -/ 31.07.2008; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, efectuate de -- în această cauză, în conformitate cu prevederile art. 274. pr. Civilă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că -- este desemnată ca unic organism de colectare a remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru utilizarea prin comunicare publică a operelor muzicale, astfel cum prevede Decizia nr. 365/2006.
Pârâta, în cadrul concertului susținut de formația, desfășurat în data de 02.08.2008 la Complexul Sportiv " " din B, a comunicat public opere muzicale din repertoriul trupei mai sus menționate fără să respecte prevederile Autorizației neexclusive a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr.-/31.07.2008 încheiata cu --, pentru comunicarea publica a operelor muzicale și fără a plăti în totalitate remunerația reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.
La data de 31.07.2008, odată cu încheierea Autorizației neexclusive a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr.-/31.07.2008, pârâta a achitat cu chitanța nr.25483/31.07.2008, un avans în cuantum de 3.570 RON, -- eliberând factura seria - nr. 83682/30.08.2008.
Potrivit menționatei autorizații licența neexclusiva, pârâta trebuia sa achite un procent de 8,5% din baza de calcul a remunerației. Având în vedere ca din decontul de impunere depus de pârâta la Direcția de taxe și impozite locale Sector 1 și comunicat --, rezultă că baza de calcul a remunerației datorate este în cuantum de 233.41l Ron, iar prin aplicarea procentului de 8,5% asupra acestei baza de calcul rezultă o remunerație în sumă de 23.609,58 RON, inclusiv TVA.
Întrucât pârâta a achitat până în prezent doar suma de 3.570 RON, din totalul de 23.609,58 RON, se impune obligarea acesteia la plata remunerației restante în cuantum de 20.039,58 RON, datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor precum și penalități de întârziere în cuantum de 50.000 RON, potrivit art. 12 din Autorizația neexclusivă a utilizării muzicii în scop lucrativ -/31.07.2008.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, art. 969 și urm. civ. și pe dispozițiile Titlului II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial Partea I nr. 857/19.10.2006 prin Decizia nr. 365/2006.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat și nu a solicitat și administrat probe.
Prin sentința civilă nr. 517/09.04.2009 a fost admisă acțiunea astfel formulată, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20.039,58 lei reprezentând remunerație restantă pentru concertul " " din data de 02.08.2008 și 50.000 lei despăgubiri pentru întârziere.
A mai fost obligată pârâta la plata sumei de 2.419 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Potrivit autorizației neexclusive a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. -/31.07.2008 încheiată între părți, pârâta s-a obligat să plătească o remunerație procentuală de 8,5% din încasările la concertul din 02.08.2008 organizat în Complexul Sportiv " " din
Prin chitanța serie - nr. 25483 din 06.08.2008 acesta a achitat suma de 3570 lei reprezentând avans parțial din suma datorată potrivit autorizației menționate.
Ulterior la data de 16.09.2008, pârâta a trimis reclamantei decontul încasărilor, din acesta rezultând încasări de 233.411,76 lei; față de aceste încasări, rezultă că mai are de achitat o diferență de 20.039,58 lei. Nu s-a făcut nici o dovadă a achitării acestei sume.
Potrivit art. 12 din contract, părțile au reglementat o clauză penală, în sensul că pentru întârzierea cu mai mult de 10 zile în comunicarea bazei de calcul ori a plății remunerației datorate, pârâta datorează penalități de 50.000 lei.
Constatând că nu s-a făcut dovada achitării integrale a remunerației datorate în temeiul autorizației neexclusive a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. -/31.07.2008, în baza art. 969 cod civil cu raportare la art. 1 și 12 din contract, a apreciat instanța că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la 2.419 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului se arată în esență că:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5. proc. civ.
Sub acest aspect, susține recurenta că hotărârea recurată a fost pronunțată cu o evidenta încălcare a formelor de procedură, aducându-se atingere dreptului recurentei la apărare, principiului contradictorialității procesului precum și al egalității procesuale a părților.
Astfel, instanța de fond a soluționat litigiul la prim termen de judecată, fără ca în cauză să fie administrată vreo probă în condițiile în care recurenta a formulat o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată în vedere angajării unui apărător.
Având în vedere atât natura pricinii, cât și cuantumul ridicat al pretențiilor formulate de partea adversă, precum și față de împrejurarea că recurenta și-a manifestat expres intenția de a-și exercita dreptul constituțional la apărare, consideră că în mod nelegal, judecătorul fondului a ignorat cererea de amânare formulată și a reținut cauza în pronunțare, fără a dispune măcar amânarea pronunțării astfel cum prevăd imperativ dispozițiile art. 156.proc. civ.
Prin respingerea cererii de amânare, judecătorul fondului a încălcat - în susținerea recurentei - atât principiul contradictorialității, potrivit căruia instanța este obligată să acorde părților posibilitatea de a participa în mod activ la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării judecății litigiului, precum și principiul dreptului de apărare, garantat de art. 24 din Constituția României.
Se arată că, prin încălcarea acestor principiilor esențiale ale procesului civil, s-a adus o gravă atingere dreptului recurentei la un proces echitabil, prin suprimarea dreptului de a participa în mod activ la soluționarea pricinii, de a discuta și combate susținerile părții adverse, precum și de a-și expune punctul de vedere cu privire la orice incident, în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
O altă critică este în sensul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, instanța schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8.pr.civ.
Sub acest aspect, se arată că - astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate - acest motiv de recurs vizează netemeinicia hotărârii, dar nu orice netemeinicie, ci chiar situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății ori înțelesul acestuia, instanța a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.
În speță, instanța de fond a calificat,Autorizația neexclusivă de utilizare a operelor muzicale în scop lucrativ" ca fiind un contract încheiat între părți, în ciuda faptului că natura juridică a acestuia precum și conținutul său sunt în mod expres reglementate de lege, astfel interpretând greșit actul dedus judecății.
Procedând astfel, instanța de fond a săvârșit o gravă confuzie între două instituții juridice, conferind unui act administrativ, emis în regim de putere publica, atributele unui contract bilateral, încheiat ca urmare a formarii acordului de voință al părților.
În condițiile în care actul juridic în baza căruia intimata reclamantă și-a formulat pretențiile nu constituie un contract negociat între părți, ci o autorizație emisă în vederea desfășurării unei activități, este evident că instanța nu putea reține în mod legal existența vreunei obligații asumate contractual de către subscrisa.
Consecința calificării greșite a actului juridic dedus judecății a fost aceea a admiterii cererii de chemare în judecată fără o analiză a legalității actului administrativ în baza căruia au fost formulate pretențiile reclamantei, instanța de fond dispunând obligarea societății la plata unei clauze penale, motivat exclusiv de împrejurarea că aceasta ar fi fost reglementată de către părți.
Instanța de fond a omis să analizeze în ce măsură este posibilă instituirea unei clauze penale printr-un act administrativ guvernat de prevederile legale care stabilesc modalitatea și procedura de gestionare a drepturilor patrimoniale de autor.
Mai susține recurenta că raționamentul instanței de fond este totodată contradictoriu, de vreme ce pe de o parte a reținut că este vorba despre o autorizație emisă în baza Legii nr. 8/1996, iar pe de alta a condamnat-o pe recurentă pentru pretinsa neîndeplinire a unei obligații contractuale.
Recurenta invocă excepția de nelegalitate a Autorizației neexclusive a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. -/31.07.2008, în temeiul art. 4 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
În măsura în care s-ar aprecia de către instanță că Autorizația neexclusivă a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. -/31.07.2008, nu are natura juridică a unui act administrativ, arată recurenta că înțelege să invoce, pe cale de excepție, nulitatea absolută a actului juridic anterior menționat.
Cu privire la temeinicia excepției de nelegalitate invocate, consideră recurenta că pot fi avute în vedere următoarele motive (care însă urmează a fi analizate de instanța de contencios administrativ competentă):
(i) Nelegalitatea actului administrativ contestat în raport de inexistenta unui mandat de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor prin care intimata reclamantă să justifice îndreptățirea de a solicita plata remunerației pentru comunicarea publică a operei muzicale și totodată îndreptățirea de a emite Autorizația neexclusivă a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. -/31.07.2008;
Astfel, în ceea ce privește mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, de autor sau conexe, potrivit art. 129 din legea nr. 8/1996, acesta este "acordat direct, prin contract scris de către titularii de drepturi."
Or, în speță, intimata reclamantă nu a făcut în niciun fel dovada unui mandat din partea titularilor drepturilor de autor în ceea ce privește concertul din data de 02.08.2008.
(ii) Nelegalitatea actului administrativ contestat în raport de încălcarea prevederilor art. 13 din Decizia nr. 365/2006;
Din această perspectivă, actul juridic contestat este nelegal, fiind emis cu încălcarea chiar a actului normativ în baza căruia intimata reclamantă desfășoară activitatea de gestionare a drepturilor patrimoniale de autor, stabilind în mod unilateral clauze de agravare a răspunderii, contrare dispozițiilor legale care reglementează metodologia de colectare a remunerației; în condițiile în care prin decizia emisă de autoritatea de reglementare în materie, răspunderea pentru plata cu întârziere a remunerației datorată pentru utilizarea operei muzicale a fost stabilită și limitată la un cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, este nelegală și abuzivă instituirea unei clauze penale prin intermediul Autorizației neexclusive contestate.
(iii) Nelegalitatea actului administrativ contestat în raport natura abuzivă a clauzei penale instituite în cuprinsul art. 12 din Autorizația neexclusivă utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. -/31.07.2008, urmând a constata nulitatea acesteia, cu consecința înlăturării efectelor asupra consumatorului, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, în ceea ce privește noțiunea de clauză abuzivă, potrivit art. 4. din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".
Tot astfel, potrivit alin 2 din același text de lege, "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".
Astfel cum rezultă din întreg materialul probator, ipoteza dedusă judecății se circumscrie pe deplin noțiunii de clauză abuzivă, astfel cum este definită în cuprinsul actului normativ anterior menționat, Autorizația anterior menționată reprezentând un act juridic standard preformulat, iar prin extinderea răspunderii și instituirea unei clauze penale în condițiile în care chiar Decizia nr. 365/2006 invocată de reclamanta prevede majorări de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cu singura consecință a îmbogățirii fără just temei a intimate-reclamante.
Mai critică recurenta sentința atacată în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. Proc. Civ. - respectiv, dincolo de nelegalitatea actului administrativ în temeiul căruia au fost admise pretențiile intimatei reclamante, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii atât în ceea ce privește natura juridică a raporturilor dintre părți, cât și în ceea ce privește modalitatea în care au fost calculate pretențiile invocate de partea adversă.
Astfel, este nelegală soluția instanței de fond prin care pârâta-recurentă a fost obligată la plata unei sume de bani în temeiul răspunderii civile contractuale, de vreme ce între părți nu au existat raporturi contractuale, guvernate de principiul acordului liber de voință.
De vreme ce nu a existat un raport contractual prin care părțile, în temeiul voinței liber exprimate să stabilească o clauza de agravare a răspunderii, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze pe de o parte în ce măsură o clauză penală poate fi instituită prin intermediul unui act juridic de adeziune, care nu poate fi negociat între părți, iar pe de altă parte în ce măsură intimata reclamantă poate impune o clauză de agravare a răspunderii în condițiile în care aceasta este expres reglementată prin chiar actul normativ în temeiul căruia își justifică legitimarea de a colecta aceste sume de bani.
În acest sens, urmează a se observa că, potrivit prevederilor art. 13 din Decizia nr. 365/2006, invocată de chiar partea potrivnică, "pentru întârzieri la plata utilizatorii datorează penalități de 0,2%/zi de întârziere".
Or, în condițiile în care prin chiar actul normativ care reglementează procedura și metodologia de colectare a remunerației pentru utilizarea operelor muzicale, a fost stabilită și totodată limitată expres răspunderea pentru întârzierea la plata sumelor reprezentând drepturi patrimoniale de autor, în mod greșit prima instanță a validat o clauză abuzivă și nelegală și a dispus obligarea subscrisei la plata unei clauze penale stabilite unilateral de partea adversă.
Mai mult, potrivit aceleiași Decizii emise de Oficiul R pentru Protecția drepturilor de autor, în cuprinsul art. 17, fost stabilită posibilitatea perceperii de daune interese, reprezentând triplul remunerației ce ar fi fost legal datorată, însă pentru situația comunicării publice a operelor muzicale în scop lucrativ fără autorizație.
Prin urmare, posibilitatea instituirii unei clauze penale, în concordanță și cu natura sancționatorie a acestei instituții juridice a fost stabilită exclusiv pentru situația în care utilizatorul își încalcă obligația de a solicita autorizația, și nicidecum pentru întârzierea la plată.
Intimata reclamantă a urmărit, și a și obținut, obligarea pârâtei-recurente la plata atât a remunerației cât și unei sume de bani care reprezintă triplul acestei remunerații, sumă ce nu putea fi percepută nici măcar în ipoteza lipsei oricărei autorizații deoarece în această situație sancțiunea prevăzută de lege este triplul remunerație și nicidecum triplul remunerației plus cuantumul remunerației.
O astfel de conduită nu poate decât să evidențieze reaua credință a intimatei recurente și să conducă la o îmbogățire a patrimoniului acesteia în detrimentul patrimoniului subscrisei, fără ca pentru aceasta să existe vreo justificare legală sau contractuală.
Solicită recurenta ca instanța de recurs să cenzureze hotărârea contestată și din perspectiva lipsei oricărui rol activ al magistratului de prima instanță, care nu a efectuat nici minimele verificări cu privire la temeinicia pretențiilor părții adverse, însușindu-și fără rezerve susținerile acesteia inclusiv în ceea ce privește cuantumul pretențiilor solicitate.
Instanța de fond nu numai că nu a efectuat nicio verificare, nu a dispus efectuarea niciunei probe, însă mai mult nu a procedat nici măcar la un calcul simplu al pretențiilor solicitate pentru a constata că în realitate suma solicitată excede procentului de 8,5% din suma cuprinsă în decontul transmis de către subscrisa.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5 și 9, art. 304.proc.civ.
Recurs legal timbrat.
Intimata nu a formulat întâmpinare în recurs.
În ce privește excepția de nelegalitate a Autorizației neexclusive pentru utilizarea operelor muzicale în scop lucrativ cu nr.-/2008, invocată de către recurentă în contextul art. 4 din Legea 554/2004, Curtea a constatat - în ședința publică din data de 07.01.2010 - că nu sunt întrunite condițiile menționatei norme pentru a fi sesizată instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei asemenea excepții.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de exigențele art. 304 ind. 1.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Recurenta impută instanței de fond vătămarea dreptului la apărare, încălcarea principiului contradictorialității și încălcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la o pretinsă cerere de amânare ce ar fi formulat-o, spre a-și angaja apărător, la primul termen de judecată.
În conținutul dosarului nu se regăsește însă o cerere scrisă a pârâtei-recurente cu un astfel de conținut, iar la termenul de judecată respectiv pârâta nu a fost prezentă, deși fusese legal citată.
În condițiile în care părțile erau legal citate, conform cu exigențele art. 85.pr.civ. și acestea nu invocaseră vreun motiv de natură a justifica amânarea judecății pentru un nou termen, instanța fondului a procedat la judecarea pricinii corespunzător cererilor concret formulate în fața sa și a probatoriului administrat.
Dreptul pârâtei la un proces echitabil și principiul contradictorialității au fost deplin respectate în condițiile în care pârâta-recurentă a avut cunoștință de termenul de judecată din data de 09.04.2009 și, astfel, a avut posibilitatea de a-și exercita drepturile procedurale - inclusiv cel de a adresa instanței o cerere de amânare pentru angajarea unui apărător - fiind ținută concomitent de obligația procedurală de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege și de a acționa cu bună credință în exercitarea drepturilor procedurale, conform prevederilor art. 129 alin. 1.pr.civ.
În ce privește natura juridică a Autorizație de licență neexclusivă încheiată între părțile din proces, corect instanța de apel a reținut că este aceea a unei convenții.
Potrivit prevederilor art. 124 din Lege8/1996 "de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe, denumite în cuprinsul legii organisme de gestiune colectivă, sunt, în sensul prezentei legi, persoane juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea și repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredințată de către titulariiar potrivit art. 125 alin. 1 din același act normativ "de gestiune colectivă prevăzute în prezentul capitol se constituie în condițiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, și funcționează potrivit reglementărilor privind asociațiile fără scop patrimonial și potrivit prevederilor prezentei legi."
Astfel cum reiese din normele enunțate, organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice de drept privat, constituite în condițiile dreptului comun prin liberă asociere și cu autorizarea prealabilă a, și au ca scop gestionarea drepturilor (patrimoniale) de autor și a drepturilor (patrimoniale) conexe ce țin de sfera dreptului privat.
Actele administrative sunt definite strict și limitativ - prin art. 2 lit. c din Legea 554/2007 - în sensul că sunt acte care au caracter individual sau normativ și sunt emise de o autoritate publică în regim de putere publică, ori contracte încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziții publice.
Astfel, ținând seama de împrejurarea că intimata-reclamantă nu are statutul de autoritate publică, și că Autorizația de licență neexclusivă acordată recurentei-pârâte nu se referă la bunuri sau prestații de natura celor limitativ enumerate prin art. 2 lit. c din Legea 554/2004, Curtea constată că este lipsită de fundament legal susținerea recurentei potrivit căreia menționata Autorizație ar fi un act administrativ.
Potrivit art. 129. alin. ultim pr.civ. instanța este ținută a se pronunța exclusiv cu privire la cererile și apărările pe care părțile le formulează în derularea procesului, context în care - în speță - ar fi excedat limitelor investirii primei instanțe o eventuală analiză a legalității Autorizație de licență neexclusivă eliberate de către reclamantă pârâtei-recurente.
Astfel cum s-a reținut prin considerentele expuse anterior, Autorizația de licență neexclusivă are natura unui act juridic de drept privat, bilateral prin care organismul de gestiune colectivă (reclamanta) și-a exprimat acordul de a fi utilizat repertoriul său în desfășurarea concertului " ", acord exprimat la solicitarea pârâtei-recurente.
Eliberarea Autorizației neexclusive menționate este consecință a realizării - în acest mod - a unui acord de voință al părților, iar împrejurarea că anumite elemente/clauze ale convenției astfel materializate s-au impus ca efect al existenței Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică (publicată potrivit Deciziei nr. 365/2006) nu este de natură a lipsi convenția de forța obligatorie conferită prin art. 969.civ.
Clauza penală inserată în Autorizație nu este incompatibilă cu acest tip de convenție, prin Metodologia menționată sau printr-o normă imperativă a Legii 8/1996 nefiind stabilită vreo interdicție în privința prestabilirii convenționale a cuantumului despăgubirii ce s-ar datora în cazul în care nu se respectă termenele de plată a remunerației de către beneficiarul autorizației.
Numai în prezența unei asemenea interdicții stabilită printr-o normă de ordine publică, prima instanță ar fi avut posibilitatea să nu dea eficiență clauzei penale, în absența oricăreia apărări a pârâtei.
Potrivit prevederilor art. 123 ind. 1 alin. 1 lit. e) din Legea 8/1996, gestiunea colectivă este obligatorie în ce privește exercitarea (de către titular) a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru această categorie de drepturi, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.
Pe de altă parte, prin art. 12 din Legea 8/1996 se prevede că "autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa".
Raportat la aceste prevederi legale, prin perfectarea Autorizației de licență neexclusivă nr. -/2008, pârâta-recurentă a încheiat o convenție cu reclamanta, aceasta având calitatea de mandatar legal al titularilor drepturilor patrimoniale legate de comunicarea publică a operelor muzicale realizată în desfășurarea concertului " ".
Altfel spus, faptul că - în această materie - legiuitorul a folosit denumirea de "autorizație de licență neexclusivă" pentru acest tip special de contract nu afectează natura actului juridic, respectiv nu îl transformă într-un act de autoritate spre a reține că există o contradicție în raționamentul instanței de fond - astfel cum fără temei pretinde recurenta.
Invocând nulitatea Autorizației de licență neexclusivă nr. -/2008, cu titlu de excepție în cadrul motivelor de recurs, recurenta tinde a extinde obiectul procesului, direct în calea de atac, cu o cerere care să conducă la constatarea nulității absolute a unui act juridic utilizat ca probă de partea adversă.
O asemenea modalitate de lărgire a cadrului procesual este oprită prin prevederile art. 316 raportat la art.294 alin. 1.pr.civ. potrivit acestor norme nefiind posibilă schimbarea părților, a cauzei ori obiectului sau formularea de cereri noi în faza apelului și recursului.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu există temei spre a fi analizate argumentele dezvoltate de către recurentă în susținerea excepției ce privește nelegalitatea respectivei autorizații.
Stabilirea, prin art. 13 al Deciziei nr. 365/2006 a, a unui nivel procentual (0,2% pe zi de întârziere) al penalităților pentru întârzierea utilizatorului în plata remunerației nu este de natură a-l exonera de obligația de a respecta clauza penală la care el însuși a consimțit și care, astfel, este obligatorie și trebuie executată cu bună credință potrivit art. 969-970.civ. În absența unei dispoziții imperative a legii, care să interzică depășirea acestui procent, respectiva reglementare nu poate fi interpretată decât ca determinând nivelul minim al penalităților care pot fi stabilite convențional, pentru orice valoare superioară acestui nivel operând principiul libertății de voință a părților care cer și respectiv eliberează Autorizația de licență neexclusivă.
În condițiile în care, în speță, se analizează situația pârâtei-recurente care a utilizat opere muzicale aflate repertoriul reclamantei în baza unei autorizații de licență neexclusivă, iar prin aceasta s-au stabilitconvenționalatât cuantumul remunerației ce trebuie plătită de utilizator cât și despăgubirile pe care acesta le datorează în cazul întârzierii în plata remunerației, este lipsită de relevanță modalitatea în care reclamantul ar fi putut solicita (și obține) despăgubiri pentru situația în care nu ar fi existat respectiva autorizație (deci pe fundamentul angajării răspunderii civile delictuale).
Pretențiile deduse judecății au fost apreciate ca întemeiate prin prisma conținutului Autorizației de licență neexclusivă și al prevederilor art. 969.civ. așa încât apare ca vădit nefondată susținerea recurentei potrivit căreia ar fi vorba de o îmbogățire fără just temei al reclamantei-intimate.
Cât privește lipsa de rol activ imputată primei instanțe de către recurentă, Curtea constată că este vădit nefondată această critică în condițiile în care se referă la efectuarea de "minime verificări cu privire la temeinicia pretențiilor părții adverse". Argumentele astfel dezvoltate tind a reproșa instanței că a pronunțat o hotărâre netemeinică, deci lipsită de suport probator, iar nu lipsa de rol activ astfel cum acesta este reglementat prin art. 129 alin. 5.pr.civ.
Se cuvine a fi menționat că poziția instanței în procesul civil trebuie să fie echidistantă față de părțile aflate în proces, numai în acest mod fiind respectate exigențele desfășurării unui proces echitabil și ale principiului egalității armelor, așa încât rolul activ permis instanței prin norma menționată nu poate impune acesteia obligația de a dispune probe pentru apărarea intereselor părților care nu înțeleg să se înfățișeze în timpul procesului spre a-și susține propriile interese.
Din cuprinsul considerentelor sentinței recurate reiese cu puterea evidenței că instanța de fond a judecat pricina în urma unei analize complete a materialului probator administrat, stabilind că pretențiile reclamantei sunt întemeiate corespunzător elementelor de cuantificare stabilite în mod convențional.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurentă hotărârii atacate urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea recursului astfel susținut.
În temeiul art. 274.pr.civ. constatând că recurenta este - față de soluția reținută - partea căzută în pretenții, urmează a se dispune obligarea acesteia la plata către intimată a sumei de 3750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 517/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 3750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red. GS
Tehnored. AP
2 ex. / .
Secția a V-a civilă / Jud. fond:
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta
