Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 120
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelanții reclamanți, G, ,apelanții intervenienți, și de apelanta pârâtă A împotriva sentinței civile nr. 242 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, având ca obiect drept de autor și drepturi conexe.
La apelul nominal făcut în ședința publică apelanții reclamanți, G, apelanții intervenienți, toți reprezentați de avocat și consilier juridic pentru apelanta pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează depunerea de către apelanta pârâtă a răspunsului la întâmpinarea formulată de apelanții reclamanți și apelanții intervenienți, inclusiv exemplar pentru comunicare, după care;
Se comunică răspunsul la întâmpinare avocatului, pentru apelanții reclamanți și apelanții intervenienți, care nu solicită acordarea unui termen pentru a îl observa.
Consilier juridic, pentru apelanta pârâtă, solicită efectuarea unei noi expertize contabile care să constate dacă există eficiență economică și în ce procente, cerere pe care o formulează și în scris
Avocat, pentru apelanții reclamanți și apelanții intervenienți, se opune la efectuarea unei noi expertize, apreciind-o ca nefiind utilă în soluționarea cauzei.
Instanța respinge cererea privind efectuarea unei noi expertize contabile având în vedere pe de o parte că o astfel de probă nu a fost solicitată prin motivele de apel așa cum prevăd dispozițiile art. 287 Cod pr. civilă, iar pe de altă parte că aceste susțineri au fost formulate ca obiecțiuni atât la raportul de expertiză tehnică efectuat de expert cât și la raportul de expertiză contabilă efectuat de, aceștia răspunzând punctual la fiecare obiecțiune în parte.
Apreciindu-se cauza în stare de soluționare se acordă cuvântul asupra apelurilor.
Avocat, pentru apelanții reclamanți și apelanții intervenienți, susține că instanța, în mod greșit, nu a acordat dobânda legală de la data introducerii cererii până la data plății efective.
Un alt motiv de apel îl constituie faptul că s-a omis acordarea cheltuielilor de judecată pentru trei dintre reclamanți, respectiv G, .
Pune concluzii de admitere a apelului, schimbare a sentinței în sensul celor precizate.
Consilier juridic, pentru apelanta pârâtă A, arată că reclamanții și intervenienții nu sunt titulari de brevet, titulară fiind SA.
Solicită admiterea apelului, conform motivelor invocate în scris.
Cu privire la apelul declarat de reclamanți și intervenienți, solicită respingerea acestuia.
Apărătorul apelanților reclamanți și apelanților intervenienți, cu privire la apelul declarat de pârâtă, susține că instanța, în mod greșit, precizează că nu există contracte încheiate între autorii invenției și apelanta pârâtă.
De asemenea, arată că s-a făcut dovada că pârâta folosește invenția brevetată a reclamanților și intervenienților, și că obține eficiență economică.
Solicită respingerea apelului declarat de pârâta
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții, u, G, și au chemat în judecată pe pârâta SC Energetic SA, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata drepturilor de autor aferente perioadei 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007, indexate cu indicele de inflație de la data când trebuiau plătite până la data plății, din economiile realizate prin folosirea invenției, poligonală pentru excavator", plata dobânzilor legale pentru sumele datorate de la data introducerii acțiunii până la data plății, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt coautorii invenției, poligonală pentru excavator" împreună cu și, pentru care au depus cererea de brevetare în 2001, data de depozit începând cu 19 decembrie 2001, brevetul de invenție nr. RO -B1 fiind publicat în 30 decembrie 2005, în nr. 12/2005.
Că, invenția se referă la o poligonală pentru excavator cu care se echipează excavatoarele cu port - cupe, utilizate la decopertarea și extragerea prin tăiere a substanțelor miniere utile din exploatările în cariere.
S-a motivat că, spre deosebire de cupele clasice cu care erau echipate excavatoarele cu rotor anterior implementării invenției, cupa poligonală asigură curgerea materialului excavat, reducând forțele de frecare ca urmare a profilului dintelui față de poziția de lucru a cupei, ce este definit de un vârf al dintelui și de un plan inferior prevăzut cu o față principală și una secundară de așezare, realizată în formă concavă, urmată de o porțiune plană care face legătura cu port-dintele, iar profilul feței superioare a dintelui este definit de două fețe frontale de degajare, înclinate opus față de axa dintelui cu un unghi, care raportat la planul inferior crește de la 20 grade la marginea dintelui până la 29 grade în centru, urmată de două fețe de degajare concave laterale și de o față de trecere și de o ultimă porțiune plană, corespunzătoare cu porțiunea plană a feței inferioare, care face legătura cu port dintele.
S-a mai arătat că prin folosirea invenției au fost obținute importante avantaje constând în reducerea forțelor de frecare și a uzurii dintelui, a fost crescută rezistența la deformare a port-dintelui și creșterea duratei de folosință a cupelor prin reducerea uzurii acestora, dinții păstrându-și vârful până la uzura maximă de 100 mm. menținându-și parametrii tehnologici inițiali pe tot parcursul funcționării.
Că, eficiența economică este dată de creșterea capacității de excavare pe unitatea de timp, dar și ca urmare a reducerii timpului de staționare pentru înlocuirea dinților de și a cupelor uzate, reducându-se reviziile și reparațiile pentru înlocuirea cupelor și dinților uzați, precum și reducerea consumului de dinți și cupe și implicit a cheltuielilor specifice pentru cupe și dinți pe 1000 mc. + to.
Au susținut că pârâta folosește invenția reclamanților la o parte din excavatoarele cu rotor ce funcționează la Nord și Sud, subunitate ce intră în componența pârâtei de la intrarea în vigoare a HG 103/2004.
Au arătat reclamanții că, anterior reorganizării unităților miniere prin HG 103/2004, era în subordinea, ce plătea autorilor invențiilor o cotă de 30 % din eficiența economică obținută în primul an de folosire a invenției și 20 % în următorii ani, pe toată durata de valabilitate a brevetului, conform contractului tip Anexa 5 la Regulamentul privind realizările tehnice ( art. 10 anexa 2 și modelul de contract pentru acordarea drepturilor de autor tip anexa 5. )
Că, prin includerea în structura ui Energetic, unitate nou înființată în conformitate cu HG 103/2004, CE a preluat toate drepturile și obligațiile exploatării miniere desprinsă din, subrogându-se în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale exploatării miniere cu terții, inclusiv litigiile în curs.
În această situație, pârâta a preluat implicit dreptul de folosire a invenției reclamanților, ce aparținuse, dar și obligația de a plăti autorilor un anumit procent din economiile obținute prin folosirea invenției pe care fosta exploatare ar fi trebuit să-l achite inventatorilor, dacă rămânea în cadrul.
Au invocat reclamanții și faptul că neîncheierea unor contracte cu autorii invenției nu este de natură a absolvi pe pârâtă de plata drepturilor de autor, dacă se face dovada că a folosit invenția și a realizat economii prin folosirea ei, ulterior reorganizării unităților miniere, după intrarea în vigoare a HG 103/2004.
S-a mai arătat că excavatoarele ce folosesc invenția reclamanților obțin economii, iar cota cuvenită autorilor din economiile realizate se va stabili printr-o expertiză tehnică în domeniul minier și contabil, în raport cu cota procentuală stabilită anterior între fosta și autorii invenției.
În susținerea acțiunii au fost invocate mai multe sentințe pronunțate anterior de Tribunalul Gorj, rămase definitive și irevocabile la ICCJ, reclamanții întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 32,34,39 și următoarele din Legea nr.64/1991, art. I pct. 74 din. 203/2002 și art. 1088 Cod civil, solicitând proba cu acte, cât și efectuarea expertizelor în vederea stabilirii cuantumului sumelor ce li se cuvin.
În dovedirea acțiunii au depus la dosar: copia brevetului de invenție, copia regulamentului privind realizările tehnice în contextul art. 67 din. 64/1991, copia contractului încheiat cu, copia MO în care s-a publicat HG 103/2004 și copia mai multe sentințe pronunțate de Tribunalul Gorj în acest sens.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu a folosit invenția invocată de reclamanți.
La 7.03.2008 au formulat cerere de intervenție în interes propriu și intervenienții și, alături de acțiunea promovată de reclamanți, arătând că sunt coautori la acțiunea reclamanților și au achiesat la acțiunea acestora, înțelegând să solicite drepturile bănești cuvenite în această calitate.
Tribunalul a dispus efectuarea în cauză a expertizelor tehnice, pentru a se stabili dacă în procesul tehnologic în cadrul au fost folosite cupe poligonale cu dinți sau componente ale acestei invenții și în caz afirmativ, să se stabilească care este cuantumul drepturilor de autor aferente perioadei 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007, conform precizării depuse la dosar de reclamanți la 6.11.2007.
La întâmpinarea formulată de pârâtă, reclamanții au răspuns la 21.11.2007, arătând că invenția lor cuprinde două elemente principale, respectiv cupa poligonală și dinții pentru cupele poligonale pentru excavator.
Tribunalul a desemnat în cauză pe expertul tehnic pentru se stabili dacă subunitatea pârâtei utilizează sau nu componente din invenția reclamanților invocată în cauză, din raportul de expertiză tehnică rezultând că folosește o parte din invenția reclamanților, adică dinții de pe care îi atașează la alte tipuri de, dinți ce au fost folosiți la 10 excavatoare, conform tabelului anexă pe perioada 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007.
În vederea determinării cu certitudine a sumelor cuvenite reclamanților a fost desemnat în cauză expert contabil, ce a efectuat expertiza contabilă și a concluzionat sumele ce se cuvin autorilor invenției, raportat la eficiența economică de care a beneficiat subunitatea pârâtei, raport de expertiză la care s-au formulat obiecțiuni de către pârâtă și la care la 18.11.2008 s-a răspuns de către expert.
Prin sentința civilă nr.242 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea reclamanților și intervenienților în interes propriu și a fost obligată pârâta Energetic SA, la plata drepturilor de autor aferente perioadei 01.07.2004-30.06.2007, după cum urmează: 51.038,97 RON față de; la câte 46,535,42 RON față de reclamanții, G, și intervenientul; la câte 15011,97 RON față de reclamanții, și intervenientul, sume reactualizate cu indicele de inflație pentru luna august 2008 și în continuare până la data efectuării plății către reclamanți.
S-au respins celelalte capete de cerere, privind dobânda legală și completările ulteriore.
A fost obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată față de reclamanți, după cum urmează: 9159,70 lei față de, la câte 6980 lei față de, și la câte 2251 lei față de, și.
S-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să primească cota - parte din eficiența economică obținută de subunitatea pârâtei, așa cum s-a stabilit prin expertizele efectuate în cauză, existând clar anterior reorganizării o convenție cu referire la folosirea invenției autorilor între fostul și SC SA cu reclamanții în calitate de inventatori, reclamanții și intervenienții fiind coautori ai invenției " poligonală pentru excavator", brevetată cu brevetul de invenție nr. RO - Bl, publicat la 30 decembrie 2001 în nr.12/2005.
S-a mai reținut că prin reorganizarea unităților miniere, ca urmare a intrării în vigoare a HG nr.103/2004, a intrat în structura ui Energetic, acesta preluând "sine die" obligațiile ce reveneau, cu referire la achitarea drepturilor de autor față de reclamanți, ca urmare a folosirii parțiale a invenției prin implementarea în procesul tehnologic al excavatorului cu, a dinților 2 ce sunt componentă a brevetului de invenție menționat, așa cum au fost arătate în anexa 2 raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.
S-a concluzionat în sensul că sunt îndeplinite dispozițiile art. 32, 34,39 și următoarele din Legea nr.64/1991, astfel încât, acțiunea reclamanților este fondată în parte, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de cei doi intervenienți, în calitate de coautori ai invenției.
Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă s-a reținut că sunt nefondate, având în vedere că reclamanții au făcut dovada că a folosit o parte din invenția autorilor, iar aceasta este subunitate ce are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, având personalitate juridică proprie.
Capătul de acțiune privind dobânda legală și completările ulterioare au fost respinse ca nefondate, instanța apreciind că prin acordarea drepturilor de autor actualizate cu indicele de inflație pentru luna august 2008 și în continuare până la efectuarea plății către reclamanți, nu mai pot fi acordate alte dobânzi sau indexări pretinse prin completările făcute la cerere.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel reclamanții, G, intervenienții, și pârâta Energetic, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, reclamanții și intervenienții au criticat hotărârea instanței de fond, susținând că în mod greșit a fost respinsă cererea privitoare la acordarea dobânzilor legale.
S-a motivat că indicele de inflație acoperă numai devalorizarea sumei datorate, nu și beneficiul nerealizat, acesta din urmă urmând a fi acoperit conform art. 1088 alin. 1 Cod civil, prin plata dobânzilor legale.
Au arătat că practica judecătorească a Tribunalului Gorj și Curții de APEL CRAIOVA, confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este în sensul că în astfel de litigii reclamanții sunt îndreptățiți atât la plata inflației aferentă sumei datorate, dar și la plata dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
Au susținut de asemenea, că instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată pentru 7 ( șapte ) dintre reclamanți și intervenienți și a omis acordarea acestor cheltuieli către reclamanții G, și în sumă de 6980 lei pentru fiecare, dovedite cu chitanțele anexate la nota de cheltuieli.
Pârâta SC Energetic SA a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, întrucât reclamanții și intervenienții nu au calitate procesuală activă, nefiind titularii brevetului de invenție și mai mult, pârâta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât între aceasta și inventatori nu s-a încheiat un contract pentru utilizarea invenției.
Apelanta pârâtă a făcut trimitere la mai multe hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Gorj, prin care s-a respins acțiunea promovată de reclamanți, cu motivarea că nu s-a făcut dovada încheierii cu pârâta a unui contract privind drepturile patrimoniale cuvenite ca urmare a folosirii invenției.
S-a mai susținut că instanța de fond a încălcat prevederile din codul d e procedură civilă, referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, deoarece a dat posibilitatea reclamanților să-și modifice acțiunea de mai multe ori, fără acordul pârâtei, ultima modificare fiind făcută după efectuarea raportului de expertiză.
În același timp a susținut că instanța de fond a obligat pârâta la plata unor sume ce au avut la bază o expertiză contabilă efectuată pe baza unor înscrisuri în care pârâta nu a fost parte, nu și le-a însușit și nici nu le-a semnat.
A mai susținut că hotărârea nu este legal motivată, este întemeiată pe susțineri contradictorii, eronate și lipsite de logică juridică.
Cu privire la sumele la care a fost obligată, arătat că instanța nu trebuia să acorde actualizarea cu indicele de inflație, câtă vreme aceste sume au fost reactualizate prin raportul de expertiză contabilă.
A criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, arătând că suma de 43.832 lei este exorbitantă, nespecificându-se în ce constă această sumă.
Examinând lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în raport și de dispozițiile art. 295 Cod pr. civilă, Curtea constată că apelul declarat de reclamanți și intervenienți este fondat, iar apelul declarat de pârâtă este nefondat.
Reclamanții și intervenienții din cauza de față sunt autorii invenției " poligonală pentru excavator", brevetată cu brevetul de invenție nr.- Blp ublicată în nr.12/2005, la data de 30 decembrie 2005 ( fila 5 dosar fond ), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 63 din Legea nr.64/1991, aceștia sunt îndreptățiți să promoveze orice gen de acțiune prin care pretind drepturi patrimoniale cuvenite ca urmare a aplicării invenției ai cărei autori sunt.
Așadar, reclamanții și intervenienții au calitate procesuală activă în promovarea acțiunii introductive, așa încât din acest punct de vedere hotărârea primei instanțe nu poate fi criticată.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei, se constată de asemenea că soluția instanței de fond este legală.
Cu materialul probator aflat la dosar, s-a făcut dovada faptului că în perioada 1 iulie 2004 - 30 iunie 2007 a folosit o parte din invenția reclamanților și intervenienților și că, datorită acestei împrejurări, a obținut o eficiență economică de 643.183 lei ( fila 233 fond).
De asemenea, s-a făcut dovada că prin HG nr.103/2004 a avut loc reorganizarea unităților miniere, iar a intrat ca subunitate în structura pârâtei SC Energetic SA, situație în care aceasta din urmă a preluat toate drepturile și obligațiile ce reveneau, din raporturile juridice cu terții.
În atare situație, este de necontestat că pârâta a preluat atât dreptul de a folosi invenția, dar și obligația de a plăti autorilor invenției drepturile patrimoniale cuvenite.
Faptul că între pârâtă și autorii invenției nu există contract cu privire la folosirea invenției, nu este de natură să absolve pârâta de obligația de plată a drepturilor cuvenite autorilor.
Pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat anterior, pârâta a preluat obligația de plată a asumată pe vremea când aceasta era în subordinea Oltenia SA Tg. J, iar pe de altă parte, pentru că Legea nr.64/1991 în acord cu Directiva 2004/48/CE, protejează drepturile patrimoniale ale inventatorilor nu numai când derivă din contract, dar și atunci când invenția este folosită de orice persoană fizică sau juridică.
Hotărârile judecătorești la care face referire pârâta în susținerea acestei critici, nu sunt irevocabile și prin urmare, nu produc consecințe juridice în speța de față.
Susținerea pârâtei referitoare la încălcarea dispozițiilor legale privind modificarea cererii de chemare în judecată, este nefondată.
Din lucrările dosarului, rezultă că acțiunea introductivă a fost precizată sub aspectul procentului ce urma să fie calculat de expert din eficiența economică obținută în procesul tehnologic, situație ce nu echivalează cu o modificare a cererii de chemare în judecată, așa cum rezultă expres din cuprinsul dispozițiilor art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod pr. civilă.
Expertiza contabilă efectuată în cauză s-a bazat pe materialul probator existent la dosar și obiectivele trasate de instanța de fond prin încheierea de ședință din 13 mai 2008 ( fila 185 verso dosar fond ).
În atare situație, susținerile pârâtei cu privire la înscrisurile pe care și-a întemeiat expertul contabil lucrarea de specialitate nu sunt întemeiate, acestea constituind în realitate critici la adresa fondului litigiului.
Motivarea hotărârii atacate cuprinde argumentele de fapt și de drept pe care instanța și-a fundamentat soluția conform art.261 pct. 5 Cod pr. civilă, exprimarea fiind făcută în termeni clari și preciși, astfel încât, nu se poate reține critica referitoare la faptul că instanța a făcut susțineri contradictorii și lipsite de logică juridică.
Criticile referitoare la sumele la care a fost obligată pârâta și cuantumul cheltuielilor de judecată sunt în esență critici comune ale pârâtei și reclamanților, respectiv intervenienților.
Examinând susținerile tuturor apelanților sub aspectele arătate, Curtea constată întemeiate susținerile formulate de reclamanți și intervenienți și neîntemeiate susținerile formulate de pârâtă.
Reclamanții și intervenienții au susținut că în mod greșit prima instanță nu a acordat și dobânda legală, deși s-a formulat cerere în acest sens, în timp ce pârâta susține că în mod greșit s-a acordat suma actualizată.
Observând considerentele sentinței criticate, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a respins cererea formulată de reclamanți și intervenienți, privind acordarea dobânzilor legale.
de inflație reprezintă prejudiciul suferit de creditor, ca urmare a devalorizării monetare, în timp ce dobânda legală își are temeiul în dispozițiile art. 1088 Cod civil.
Potrivit art. 1088 alin. 1 Cod civil, în situația în care creanța constă în plata unei sume de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar potrivit art. 1088 alin. 2 Cod civil, aceste daune interese se cuvin fără ca, creditorul să fie ținut să justifice vreo pagubă și devin debite din ziua formulării cererii de chemare în judecată.
În atare situație, este de netăgăduit că acoperirea integrală a prejudiciului nu se poate face decât prin obligarea pârâtei la plata sumelor rezultate din expertiza contabilă, reactualizate până la data plății, și cu dobânzile legale calculate de la data introducerii acțiunii, până la data plății efective.
Susținerea pârâtei, în sensul că sumele acordate de instanța de fond au fost reactualizate deja prin expertiza contabilă întocmită în cauză, nu poate fi împărtășită.
monetară din momentul efectuării expertizei este diferită de aceea din momentul executării hotărârii, situație în care trebuie avută în vedere întreaga perioadă scursă de la data nașterii dreptului până la data plății efective, pentru că numai în acest mod prejudiciul este integral acoperit.
Cât privește cheltuielile de judecată, este neîntemeiată critica privind omisiunea instanței de a acorda aceste cheltuieli reclamanților G, și.
Cu chitanțele aflate la filele 279, 280 și 281 dosar fond, reclamanții au făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 6980 lei fiecare, așa încât greșit instanța nu a obligat pârâta la plata către reclamanți a acestor cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate deja de instanța de fond, acesta a fost stabilit pe baza înscrisurilor aflate la dosar, fiind respectate întocmai prevederile art. 274 Cod pr. civilă.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civilă, se va admite apelul declarat de reclamanți și intervenienți.
Va fi schimbată în parte sentința, în sensul că se va admite și petitul privind dobânda legală și va fi obligată pârâta la plata dobânzilor legale calculate de la data introducerii acțiunii - 12 iulie 2007, până la data plății efective.
Va fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții G, și, în sumă de 6980 lei pentru fiecare, reprezentând cheltuieli efectuate de aceștia la instanța de fond.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Se va respinge apelul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți, G, și apelanții intervenienți și, împotriva sentinței civile nr. 242 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite și petitul privind dobânda legală.
Obligă pârâta SC SA la plata dobânzilor legale calculate de la data introducerii acțiunii - 12 iulie 2007, până la data plății efective.
Obligă pârâta SC SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții G, și, în sumă de 6980 lei pentru fiecare, reprezentând cheltuieli efectuate de aceștia la instanța de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr.242 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă SC SA, împotriva aceleiași sentințe.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./13 ex.
29.04.2009
Jud.fond
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Maria Cumpănașu