Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 122

Ședința publică de la 02 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Andronic

JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 3: Georgeta Protea

GREFIER: -

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de reclamanta, împotriva încheierii de ședință din data de1 2 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași; cauza având ca obiect drepturi de autor.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta și av. substituind pe av. pentru intimata SC SA prin lichidator Casa de Insolvență M.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată. Prin serviciul registratură, recurenta a depus la dosar precizări, în două exemplare.

Se comunică intimatei prin apărător duplicat al precizărilor formulate de către recurentă și depuse la dosar prin serviciul registratură.

Interpelată, recurenta nu are alte cereri de formulat.

Av. menționează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de precizările ce i s-au comunicat.

Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților.

Recurenta susține că este vorba de o creanță pe care debitorul SC SA o datorează pentru aplicarea invenției nr.77809/1980 și pe care un coautor al acestei invenții o solicită. În legătură cu încheierea recurată, din derularea procesului și modul cum s-a soluționat, rezultă clar că s-a făcut pentru a se tergiversa și a se intra în situația în care cauza să fie suspendată, adică pe tot parcursul judecării cauzei s-au invocat excepții nejustificate, iar la final s-au autonumit lichidatori nelegitimi indiferent pe cine ar reprezenta avocatul părții intimate. Consideră că încheierea de suspendare nu este legală pentru că nu a fost anunțată și data de 12 decembrie 2007 este o dată la care încă se mai putea face recurs la sentință, sentința respectivă fiind dată cu drept de recurs. Abia după expirarea termenului de 10 zile pentru exercitarea recursului și după notificarea instanțelor, pentru că art.36 este urmat de art.37 din Legea nr.85/2006 și pentru ca art.36 să se aplice, trebuia ca după ce s-a hotărât intrarea în faliment și numirea lichidatorului, acesta să notifice instanțele de judecată asupra acestei situații. Pe data de 12 decembrie 2007 existau toate condițiile pentru ca această cauză să fie judecată și lămurită. Pentru motivele arătate și în scris, cere admiterea recursului.

Av. arată că afirmațiile orale ale recurentei s-au făcut și în cuprinsul motivelor de recurs, și anume referitoare la calitatea pe care ar avea-o și pe cine ar reprezenta. Menționează faptul că intimata SC SA nu a intrat în faliment ca să nu plătească drepturile recurentei. La pagina l aliniat 2 din cererea de recurs se menționează faptul că acesta s-ar întemeia pe dispozițiile art.299 al.1 ind.2 Cod procedură civilă. Art.299 are 3 aliniate, iar ultimul a fost abrogat, dar nu are nici un indice. Deci, recursul întemeiat pe un asemenea text de lege nu poate fi întemeiat. De asemenea, în penultimul aliniat din cererea de recurs se cere "să se admită nulitatea hotărârii pronunțate prin încheierea de ședință din 12.12.2007 și să se judece cauza pe fond pentru soluționarea drepturilor mai sus arătate". Solicitarea recurentei este, de asemenea, nelegală și nu poate fi primită de către instanța de judecată, întrucât, având în vedere modalitatea în care a fost soluționată cauza la fond, pe excepție, fără a se intra în cercetarea raportului litigios, singura măsură, în eventualitatea îndepărtată, în cazul în care s-ar impune admiterea recursului, ar fi cea prevăzută de dispozițiile art.312 al.5 Cod procedură civilă și anume casării cu trimitere. Însă, cere respingerea recursului, încheierea recurată fiind legală și temeinică. Pentru edificarea recurentei, face precizarea că la data la care s-a promovat acțiunea, SC SA era în lichidare voluntară, prevăzută de Legea 137/2002, OG 87/1997 și HG 577/2002. Pe parcursul judecății procesului, această procedură de lichidare voluntară a încetat și SC SA a intrat în procedura falimentului prevăzută de Legea 85/2007. În acel moment, la data la care s-au pus concluzii pe fond, fiind sub incidența Legii 85/2007, erau și sunt incidente dispozițiile art.36 din această lege, lege specială derogatorie de la dreptul comun, și care prevedeau că la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Acesta este temeiul de drept în baza căruia și-a întemeiat solicitarea de suspendare. Discuțiile referitoare la faptul că nu a fost notificată la deschiderea procedurii falimentului nu-și au rostul, întrucât nu există nici un text care să prevadă o astfel de obligativitate a instanțelor, celelalte prevederi de publicitate se fac conform buletinului de insolvență, astfel încât măsura luată de tribunal este legală, cere a fi menținută și să se dispună respingerea recursului.

Recurenta, în replică, susține că prevederile art.299 Cod procedură civilă, sunt aceleași, neschimbare, încât cere a nu fi primite apărările intimatei în legătură cu indicarea acestui text ca temei al cererii de recurs.

Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 23.07.2007 reclamanta a chemat în judecată pârâta "" I, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor ce decurg din aplicarea invenției fir poliesteric texturat, vopsit în masă și procedeu de obținere a acestuia, brevetat conform certificatului de inventator nr. 73.809/30.09.1980, în cuantum de 500.000 RON.

Prin încheierea de ședință din data de 12.12.2007, Tribunalul Iași, a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, reținându-se că prin sentința comercială nr. 526/S din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția Comercială, Falimente, s-a dispus în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului "" I, pârâta în cauză și numirea Casei de Insolvență M I, în calitate de lichidator.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei încheieri, arătând că în mod greșit Tribunalul Iașia dispus suspendarea judecării cauzei, făcând o aplicare eronată a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Pârâta "" Iaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și arătând că, atâta timp cât s-a făcut dovada că prin sentința civilă nr. 526/S la data de 28.11.2007 s-a deschis procedura falimentului față de aceasta, în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, încheierea atacată fiind legală și temeinică.

Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Textul menționat se referă exclusiv "la realizarea creanțelor", așa cum sunt definite în art. 3 alin. 1 pct. 6 și 7 din lege. Ori, finalitatea cererii formulată de reclamantă o constituie tocmai obținerea unei creanțe, astfel că dispozițiile legale anterior menționate nu își au aplicabilitate în speță.

În consecință, față de cele anterior menționate Curtea va admite recursul formulat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din 12.12.2007, încheiere pe care o va desființa și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de împotriva încheierii din 12 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalul Iași pe care o desființează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2.04.2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -

18.04.2008

2 ex.-

Președinte:Adriana Andronic
Judecători:Adriana Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta Protea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Iasi