Spete drept de autor si drepturi conexe. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 14.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aglaia Vălan
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 544/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantul - reclamant, personal și asistat de avocat, care depune în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 16955/12.10.2008 și intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune, reprezentată de consilier juridic, care depune, în ședință publică, delegație nr. J/15736/13.10.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la termenul anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea intimatei - pârâtă Societatea Română de Televiziune să ia cunoștință de conținutul motivelor de apel.
Reprezentantul intimatei - pârâtă Societatea Română de Televiziune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv o adresă emisă de către partea pe care o reprezintă către apelantul - reclamant prin care se solicită acestuia să precizeze organismele de gestiune colectivă a optat, pentru a îi putea lista utilizarea operelor coregrafice pe care intimata - pârâtă le-a difuzat. Totodată, depune la dosar și comunică și părții adverse înscrisul despre care a făcut vorbire.
Avocatul apelantului - reclamant, cu privire la solicitarea părții adverse, învederează că partea pe care o asistă a făcut demersuri anterior introducerii acestei acțiuni în instanță, dar răspunsul pe care l-a primit a fost acela că nu există un organ de gestiune colectivă pentru operele coregrafice.
Apelantul - reclamant, personal, precizează că i s-a comunicat că în România nu există un organ de gestiune în domeniul coregrafiei și datorită acestei împrejurări nu a avut cu cine încheia un contract.
Curtea primește la dosar copia, certificată pentru conformitate cu originalul, a adresei solicitată ca probă de către reprezentantul intimatei - pârâte Societatea Română de Televiziune.
Reprezentantul intimatei - pârâtă Societatea Română de Televiziune, față de susținerile părții adverse, potrivit cărora a făcut demersuri pentru a se adresa unui organ de gestiune colectivă, solicită ca apelantul - reclamant să facă dovada acestor demersuri.
Apelantul - reclamant, personal, arată că nu a formulat în scris vreo astfel de cerere, dar în urma demersurilor sale i s-a comunicat că există organe de gestiune colectivă numai în domeniul muzical și nu și coregrafic.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Avocatul apelantului - reclamant solicită admiterea apelului promovat de către partea pe care o reprezintă, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii.
Totodată, solicită Curții să aibă în vedere și susținerile și apărările formulate de către apelantul - reclamant în fața primei instanțe.
Precizează că demersul judiciar al clientului său este rezultatul atitudinii conducerii intimatei - pârâte Societatea Română de Televiziune, pe care anterior a notificat-o pentru a soluționa amiabil situația creată în urma difuzări de către aceasta a înregistrărilor maestrului.
Mai arată că pe parcursul fazei procesuale a fondului au fost acordate mai multe termene și au existat mai multe tentative de stingere pe cale amiabilă a litigiului, însă aceste încercări nu au dus la niciun rezultat.
Menționează că, potrivit înscrisurilor de la dosar, în anii 1989, 1985 și 1987 au fost efectuate în studiourile o serie de înregistrări de opere coregrafice aparținând maestrului.
De asemenea, învederează că relațiile dintre defunctul și intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune s-au născut sub imperiul Decretului nr. 321/1956, respectiv legea anterior, dar după abrogarea acestui act normativ se aplică dispozițiile Legii nr. 8/1996 (legea nouă).
Totodată, arată că în cuprinsul deciziei apelate s-a reproșat clientului său faptul că nu a făcut dovada încheierii unui contrat în baza Decretului 321/1956, solicitându-i să dacă dovada unui fapt negativ. Apreciază că situația juridică creată la acel moment nu putea produce efecte legale în timp, un act nevalid neputând crea o situație ulterioară juridică validă.
Subliniază că în România nu există un organism de gestiune colectivă pentru drepturile rezultând din operele coregrafice, ci doar pentru cele rezultând din operele muzicale.
Mai arată că diferența dintre opera muzicală și cea coregrafică constă în aceea că opera muzicală se percepe cu auzul, iar cea coregrafică se percepe vizual.
Continuând, învederează că nașterea dreptului rezultat din opera coregrafică atrage și un drept conex privind regia, calitatea de regizor atrăgând și nașterea dreptului conex.
În ceea ce privește pretențiile apelantului - reclamant, în raport de concluziile expertizei efectuată în cauză, precizează că partea pe care o asistă, față de poziția pe care a avut-o înainte de declanșarea litigiului, de poziția din timpul desfășurării procesului și considerându-se vătămat într-un drept al său, a solicitat obligarea intimatei - pârâte la remiterea sumelor încasate dintr-un fapt ilicit. Concluzionând, precizează că apelantul - reclamant înțelege să-și mențină pretențiile așa cum le-a arătat în acțiunea introductivă de instanță.
Totodată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei - pârâtă Societatea Română de Televiziune solicită respingerea apelului promovat de către apelantul - reclamant ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
Totodată, învederează că înregistrările în discuție sunt opere audiovizuale realizate de către partea pe care o reprezintă și care, în calitate de producător are propriul său drept exclusiv de a le difuza.
Mai arată că susținerile părții adverse, potrivit cărora programele de balet difuzate de nu ar fi opere audiovizuale, este contrazisă de dispozițiile art. 64 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora opera audiovizuală este orice succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete. De asemenea, precizează că potrivit art. 65 din același act normativ, producătorul unei opere audiovizuale este acea persoană fizică sau juridică ce își asumă responsabilitatea producerii operei și, în această calitate, organizează realizarea operei și furnizează mijloacele necesare tehnice și financiare. Față de cele învederate anterior, apreciază că intimata - pârâtă avea dreptul să utilizeze opera.
Cu privire la legea aplicabilă în cauză, arată că la momentul la care s-a realizat opera, potrivit Decretului nr. 321/1956, singura obligație a intimatei - pârâte era să plătească o remunerație către Uniunea Artiștilor sau altă Uniune. Menționează că pentru utilizării ulterioare se aplică dispozițiile Legii nr. 8/1996.
De asemenea, învederează că în cauză este vorba despre opere ce au mai fost aduse anterior la cunoștința publicului, iar potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 operele aduse anterior la cunoștință publică se gestionează colectiv. Subliniază că aceasta este și ceea ce a stabilit legislația europeană, tocmai în considerarea faptului că este imposibil pentru autorul operei să urmărească utilizarea acesteia.
Precizează că prima instanță a stabilit că operele sunt coregrafice, iar dreptul este unul conex și face referire la dispozițiile art. 98 lit. g și art. 98 alin. 3 din Legea nr. 8/1996.
Subliniază că nu s-a făcut dovada demersurilor pretinse a fi fost efectuate de către apelantul - reclamant în sensul de a se adresa unui organism de gestiune colectivă.
Menționează că potrivit dispozițiilor art. 2311din Legea nr. 8/1996, în speța de față gestiunea colectivă este obligatorie, iar instanța de fond a indicat ca organism de gestiune colectivă -, dar partea adversă nu a făcut niciun demers în acest sens.
Referitor la pretențiile formulate de către apelantul - reclamant, le apreciază ca fiind exagerate și arată că veniturile obținute de către intimata - pârâtă sunt în sumă de 336 euro, iar dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 recunosc dreptul autorului d ea încasa remunerația în funcțiile de tarifele de pe piață.
Concluzionând, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond.
La interpelarea Curții cu privire la împrejurarea dacă în cauză ar fi util acordarea unui nou termen de judecată pentru a se încerca o negociere între părți, apelantul - reclamant, personal, arată că nu dorește acordarea unui asemenea termen.
Reprezentantul intimatei - pârâte Societatea Română de Televiziune depune concluzii scrise.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 544/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune.
CURTEA
Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 544/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 544/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune la data de 21.10.2008.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 233
Ședința publică din data de: 21.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 544/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.10.2008, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a III-a sub numărul 3259/3/09.05.2008 reclamantul a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, ca prin hotărârea ce se va pronunța:
a) să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor asupra operelor coregrafice ale tatălui său,;
b)să se dispună obligarea pârâtei la plata cu titlu de daune, a sumei de 20 000 euro, în echivalent lei, pentru prejudiciul produs ca urmare a încălcării drepturilor de autor, reclamantul rezervându-și dreptul de a cere majorarea pretențiilor, în raport de suma ce urmează a fi determinată prin expertiza de specialitate;
c)obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că reclamantul este unicul moștenitor legal al maestrului, decedat la data de 21 octombrie 1996, reclamantul dobândind în condițiile legislației civile - art. 25 din legea nr. 8/1996 a dreptului de autor - drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 din legea menționată asupra operelor de balet consemnate în declarația autentică nr. 2880/06.11.1997 de BNP. După decesul tatălui reclamantului, pârâta a difuzat, fără consimțământul moștenitorului legal, operele (regie și coregrafie) create de autorul,
Pârâta a difuzat astfel, fără acordul reclamantului, spectacolul de balet "Frumoasa din pădurea adormită", în regia și coregrafia lui, în cadrul emisiunii,pe programul 2 al, în ziua de 31 mai 2006, ora 24, iar ulterior, deși a fost notificată cu privire la încălcarea legii și cu privire la respectarea dreptului de autor, la 16.120.2006 pârâta a difuzat pe postul România cultural spectacolul "Spărgătorul de nuci", deși potrivit prevederilor art. 17, lit. c) din legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea și, aceasta avea dreptul de a difuza operele coregrafice menționate numai sub condiția respectării legislației privind dreptul de autor.
A mai arătat reclamantul că, prin notificarea din 17.07.2006, a somat pârâta să îi plătească - cu titlu de drepturi de autor - o cotă de 10% din sumele încasate pentru publicitatea difuzată în cadrul emisiunii, dar pârâta nu a răspuns solicitării, deși avea obligația această obligație legală potrivit legii nr. 544/2001.
Reclamantul a mai susținut că folosirea fără drept a operei maestrului fără acordul său, în calitate de moștenitor legal, constituie un delict civil, conform art. 998.civ. fiind astfel îndreptățit să solicite repararea prejudiciului adus prin această faptă, așa cum este îndreptățit să solicite despăgubiri în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume egale cu cuantumul încasărilor susceptibile a fi realizate de pârâtă din difuzarea de publicitate, în segmentul orar corespunzător difuzării emisiunilor, în temeiul dispozițiilor art. 998.civ. art. 25 și art. 139 din legea nr. 8/1996.
Pârâta Societatea Română de Televiziune a formulat întâmpinare, prin acesta arătând că, deși reclamantul afirmă că există mai multe opere coregrafice aparținând regizorului coregraf, al cărui drept de autor a fost încălcat de, a exemplificat doar cu spectacolul de balet "Frumoasa din pădurea adormită", care s-ar fi difuzat de. Pârâta nu poate fi de acord cu afirmația reclamantului privind difuzarea de manieră ascunsă a spectacolului respectiv, în cadrul unei emisiuni din al cărei titlu nu rezultă conținutul său, deoarece a difuzat În cursul anului 2006 emisiuni de arhivă, pentru a marca 50 de ani de la înființare, acestea fiind difuzate în cadrul emisiunii "", printre care și baletul menționat, care face parte din producțiile proprii realizate de realizatorii, nefiind spectacole ale unor teatre, televizate înafara studioului.
Baletul" Frumoasa din pădurea adormită" a fost realizat după coregrafia rusă și înregistrat în studioul televiziunii în anul 1985, autorii fiind C și, la data respectivă nefiind în vigoare legea privind dreptul de autor; legea în vigoare la acea dată nu recunoștea regizorilor drepturi de autor.
Pârâta a mai arătat arată că, la data reluării baletului în cadrul acțiunii 50, era în drept să difuzeze propria operă audiovizuală "Frumoasa din pădurea adormită", care constituie în același timp un program de televiziune al cărei producător și autor a fost, calitate în care i s-a recunoscut protecția asupra acestei producții în temeiul art. 149 alin. 2 din legea dreptului de autor. a dobândit, în calitate de producător și autor al unei producții audiovizuale, produse legal la data realizării, dreptul de exploata liber opera sa și deci a difuzat în mod legal propria producție audiovizuală.
Cu privire la prejudiciul material pretins de reclamant, pârâta a susținut că această pretenție nu respectă dispozițiile art. 139 din legea nr. 8/1996. În cazul de față, câștigul este posibil de stabilit prin valoarea publicității atrase de difuzarea acestui program în 31 mai 2006, iar cum încasările din publicitate aferente programului respectiv au fost de 336 euro, cuantumul despăgubirilor solicitate nu poate depăși suma arătată.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 12.03.2008, reclamantul a indicat cuantumul pretențiilor formulate ca fiind de 104.267 lei, corespunzător valorii stabilite în cea de-a doua variantă a raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță.
Prin sentința civilă nr. 544/19.03.2008 a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea astfel formulată de către reclamant.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Reclamantul a solicitat să se constate în primul rând încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor asupra operelor coregrafice aparținând tatălui său, maestrul, autor al coregrafiei și regizor al spectacolelor de balet, de către pârâta, și obligarea pârâtei la plata despăgubiri lor materiale și morale, pentru difuzarea fără drept a operelor respective.
Pârâta din cauză nu a contestat calitatea defunctului de autor al operelor coregrafice enumerate de reclamant, și nici calitatea de moștenitor a reclamantului pentru respectivele drepturi, acestea rezultând din înscrisul declarație notarială. Printre operele coregrafice enumerate în declarația notarială se regăsesc și cele care fac obiectul cauzei, iar din certificatul de moștenitor suplimentar nr. 238/1997, rezultă că în masa succesorală după defunctul sunt cuprinse și bunurile mobile: dreptul de autor, conform art. 7, pct. a și d și art. 8, lit. a) din legea nr.8/1996, acestea revenind lui, în calitate de fiu, reclamantul din cauză.
A reținut instanța de fond, din probatoriul administrat, că pârâta a difuzat în perioada 15.01.2004 - 11.07.2006 baletele "Frumoasa din pădurea adormită" și " OP 9", având ca autor al coregrafiei și regizor pe, defunctul autor al reclamantului având o dublă calitate sub imperiul dispozițiilor legale în vigoare - legea nr. 8/1996, modificată, privind dreptul de autor și drepturile conexe - respectiv, calitatea de autor al operei coregrafice și calitatea de artist interpret, ca regizor al spectacolelor de balet.
Însă, regimul juridic al operelor ce fac obiectul cauzei (spectacolele de balet) nu este determinat de dispozițiile legale privind protecția dreptului de autor, actualmente în vigoare, operele intrând sub incidența dispozițiilor legale conținute în Decr. Nr. 321/1956, privind dreptul de autor. Astfel, aceste spectacole au fost înregistrate de Televiziunea Română în anul 1986 (Frumoasa din pădurea adormită), respectiv 1988 (ul), pârâtul nefăcând vreo dovadă din care să rezulte că spectacolele de balet difuzate de pârâtă sunt spectacole înregistrate recent de aceasta. În consecință, operele în discuție, născute sub imperiul reglementării anterioare, Decr. 321/1956, se regăsesc în cuprinsul art. 9 al acestui act normativ prin care se arată că sunt protejate cu denumirea de opere, printre altele, și operele coregrafice. Tot în conținutul acestui articol sunt protejate și operele realizate pe cale de înregistrare fonică sau televiziune. Aceasta înseamnă că cele două balete beneficiază de protecție atât ca opere coregrafice, cât și ca spectacole înregistrate. Titularii drepturilor de autor sunt cei prevăzuți la art. 11, prin care se prevede că studiourile cinematografice sau radiofonice și organizațiile mecanice au dreptul de autor asupra operelor colective pe care le realizează, fiind evident că intenția legiuitorului de la acea vreme a fost să includă și studioul de televiziune de stat în această categorie de producători.
Chiar și dacă s-ar considera că nu-i sunt aplicabile televiziunii române de stat de la acea vreme dispozițiile art. 11, rămân aplicabile dispozițiile art. 13 din decret, care stabilesc că sunt permise, fără consimțământul autorului dar cu respectarea tuturor celorlalte drepturi ale acestuia, înregistrarea mecanică a lucrărilor artistice pe discuri, de magnetofon, peliculă și orice alte mijloace, dacă au fost reproduse și difuzate anterior, precum și înregistrarea mecanică a operelor muzicale, literare sau artistice, în fragmente sau integral, în vederea radiodifuzării sau televizării, în aceleași condiții, operele coregrafice analizate făcând parte din categoria operelor artistice.
Consecința aplicării unora sau altora dintre dispozițiile menționate este că producătorul sau cel care a înregistrat în vederea difuzării la televiziune beneficiază de drepturile reglementate la art. 3 (dreptul de a aduce opera la cunoștința publică, dreptul de a fi recunoscut autor, dreptul de a consimți la folosirea operei de către alții și de a cere încetarea actelor de folosire săvârșite de alții, fără consimțământul său, dreptul la inviolabilitatea operei și la folosirea în condițiile potrivite cu natura operei, dreptul de a trage foloase patrimoniale din reproducerea și difuzarea operei, dreptul la reprezentarea sau executarea operei și dreptul la reparație patrimonială în caz de folosire fără drept a operei), titularul acestor drepturi fiind în speță pârâta, care a înregistrat baletele a căror coregrafie și regie a fost semnată de autorul.
A reținut prima instanță că, în cauză, reclamantul nu a dovedit faptul că i-au fost încălcate autorului drepturile patrimoniale cuvenite la momentul înregistrării, pentru opera coregrafică și pentru regia spectacolelor, sau că i-au fost încălcate drepturile morale cu ocazia difuzării de către pârâtă în 2004 - 2006.
Discuția despre caracterul de operă audiovizuală sau de alt fel al înregistrărilor efectuate de televiziunea română a fost apreciată ca nerelevantă, avându-se în vedere faptul că s-a stabilit că înregistrările efectuate de pârâtă sunt opere colective, prin aplicarea dispozițiilor menționate ale decretului.
Au fost avute în vedere și dispozițiile legii nr. 8/1996 modificată, respectiv art. 149 alin. 2, prin care se prevede că sunt protejate de noua lege și operele, inclusiv programele de calculator, interpretările sau execuțiile, înregistrările sonore sau audiovizuale, precum și programele organismelor de radiodifuziune și de televiziune realizate anterior intrării în vigoare a acesteia.
Din aplicarea acestor prevederi rezultă că pârâta este titular al drepturilor exclusive asupra operelor colective create sub imperiul legii vechi, beneficiind de drepturile reglementate de legea în vigoare la art. 10 - 15, având însă și calitatea de producător al operei audiovizuale, conform dispozițiilor de la Cap. III/1 introdus prin legea nr. 285/2004, precum și calitatea de organism de televiziune, titular de drepturi conexe introduse prin noua reglementare, conform dispozițiilor din cap.
Drepturile exclusive prevăzute la art. 113 (lit. a-i) vizează fixarea propriilor emisiuni și servicii de televiziune, reproducerea sub orice formă a acestora, pe orice fel de suport, distribuirea, importul, retransmiterea sau reemiterea prin orice mijloace, fără fir, prin cablu, satelit sau orice procedeu similar, precum și orice mod de comunicare către public, inclusiv retransmiterea prin internet, comunicarea publică în locuri accesibile publicului, închirierea, punerea la dispoziție a propriilor emisiuni și servicii de programe fixate pe orice fel de suport etc. Neexistând o definiție exactă a operelor audiovizuale în actuala reglementare, așa cum de altfel nu sunt definite nici programele de radiodifuziune și televiziune, spectacolele de balet înregistrate de pot fi considerate și opere audiovizuale, dar și programe de televiziune, în ambele situații drepturile exclusive (de autor sau conexe) aparținând pârâtei din cauză, aceasta putând să difuzeze sau să folosească în orice fel opera audiovizuală sau programul de televiziune, fără a solicita permisiunea terților.
In ceea ce privește drepturile reclamantului cu privire la operele coregrafice în discuție, s-a apreciat că, deși pârâta este titularul drepturilor exclusive pentru cele două opere colective, se prevede la art. 11, alin. 2 din Decr. 321/1956 că autorul scenariului. regizorul și orice alți creatori își păstrează fiecare dreptul asupra operei sale cuprinsă în opera colectivă astfel realizată. Astfel, autorul are drepturi cu privire la coregrafie, iar regizorul are drepturi cu privire la regie.
Pe de altă parte, dispozițiile de la art. 149 din legea nr. 8/1996 sunt aplicabile și în ceea ce îl privește pe privește autorul operei coregrafice, dar și cu privire la artistul interpret regizor (având în vedere dispozițiile de la art. 95 care definesc printre artiștii interpreți și executanți pe actori, cântăreți, muzicieni, dansatori și alte persoane care prezintă, cântă, dansează, recită, declamă. regizează, dirijează ori execută un spectacol de orice fel). Corespunzător acestor dispoziții legale, reclamantul beneficiază - în calitate de moștenitor al autorului și artistului interpret - de drepturile exclusive de autor și de drepturile conexe prevăzute la art. 10 - 15, respectiv art. 96 - 98, din legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare.
Problema care se pune în cauză este aceea a exercitării drepturilor reclamantului, care nu sunt excluse de exercitarea de către pârâtă a propriilor drepturi analizate mai înainte. Astfel, în activitatea lor, organismele de televiziune, de felul pârâtei, în calitate de utilizatori, încheie contracte cu autorii de opere protejate (literare, artistice, muzicale, coregrafice etc.), așa cum este cazul în speță, pentru a le include în emisiunile proprii de televiziune (sau producții audiovizuale), autorii cesionând în schimbul remunerațiilor negociate anumite drepturi exclusive, sau toate drepturile exclusive cu privire la opere, în final organismul de televiziune devenind la rândul său titular de drepturi exclusive conexe, recunoscute prin legea comună.
În ce privește exercitarea drepturilor morale ale autorului operei coregrafice și artistului interpret regizor, s-a constatat că dreptul prevăzut la art. 10 lit. a privind aducerea operei la cunoștința publică, care se pretinde a fi fost încălcat de către pârâtă, a fost exercitat cu ocazia aducerii la cunoștința publică pentru prima dată a operei coregrafice, astfel că nu mai poate fi invocat. Cu privire la celelalte drepturi morale, ale autorului sau artistului interpret, nu s-a pretins vreo încălcare din partea pârâtei.
Referitor la dreptul de autor privind radiodifuzarea, recunoscut de lege în favoarea reclamantului, instanța fondului a constatat că, prin articolul 123indice 1 din Legea 8/1996 cu modificările ulterioare, se prevede că este obligatorie gestiunea colectivă pentru exercitarea anumitor drepturi de autor, printre care și dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale (lit. d). Dispoziția menționată se aplică și în speță întrucât nu se poate concepe că dreptul de radiodifuzare se poate exercita într-un fel pentru autorul operei coregrafice create pentru o operă muzicală, și în alt fel pentru opera muzicală însăși. Aceasta înseamnă că este exclusă exercitarea individuală a drepturilor de autor de către fiecare autor în parte în cazul în care este prevăzută expres prin lege gestiunea colectivă a drepturilor de autor.
Cu privire la dreptul conex privind radiodifuzarea (recunoscut reclamantului pentru regia spectacolelor), s-au reținut dispozițiile de la art. 98 din același act normativ, referitoare la dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice, radiodifuzarea sau comunicarea publică a interpretării sau a execuției,cu excepțiacazului în care interpretarea ori execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată, așa cum s-a întâmplat cu spectacolele ce fac obiectul cauzei, caz în care artistul are dreptul la o remunerație echitabilă, conform lit. g indice 1. Și această reglementare exclude exercitarea individuală a dreptului conex la radiodifuzare, ca și în cazul dreptului de autor, fiind prevăzut că remunerația echitabilă se stabilește și se colectează conform procedurii prevăzute la art. 131, 131/1, 131/2 și 133.
Regimul juridic al gestiunii colective este reglementată În Titlul III al legii (organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe și funcționarea acestora), stabilindu-se că organismele de gestiune colectivă negociază cu utilizatorii tarife și metodologii cu privire la utilizarea operelor și prestațiilor artistice, care se publică ulterior În Monitorul Oficial și sunt obligatorii pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru cei care nu au participat la negocieri. Potrivit dispozițiilor art. 129/1, în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular de drepturi nu este asociat la nici un organism, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri, iar revendicarea de către titularii de drepturi nereprezentați a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data notificării, după acest termen sumele nerepartizate sau nerevendicate fiind utilizate potrivit hotărârii adunării generale, cu excepția cheltuielilor de administrare. Din interpretarea tuturor dispozițiilor legale enumerate rezultă că, pentru reclamantul titular al drepturilor patrimoniale cuvenite pentru radiodifuzarea operei coregrafice, respectiv a prestației artistice, singura modalitate de exercitare a acestor drepturi este prin gestiune colectivă, el neputând să le pretindă direct de la utilizator - pârâta din cauză. Astfel, chiar dacă reclamantul nu este înregistrat ca moștenitor al autorului la pentru operele coregrafice și la CREDIDAM pentru prestația artistică, acesta poate să notifice societățile de gestiune colectivă respectivă cu privire la drepturile sale patrimoniale, conform dispozițiilor art. 129/1, introdus prin legea nr. 285/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
În motivarea apelului s-a arătat în esență că:
1.In mod greșit și printr-o interpretare străina de spiritul și litera legii privind dreptul de autor și drepturile conexe - Legea nr.8/1996 cu modificările și completările ulterioare - instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantului reținând, în esență, că drepturile de autor moștenite de la maestrul coregraf, urmare a aportului "major" al pârâtei, constând în <filmarea, fixarea pe suport audiovideo> a operelor coregraficeFrumoasa din pădurea adormita, ulsiSpărgătorul de nucigenerează, față de înregistrările pârâtei, doar drepturi conexe dreptului de autor.
2. In considerentele hotărârii apelate, instanța de fond își întemeiază soluția de respingere a acțiunii pe argumente de drept izvorâte din prevederile Decretului nr.321/1956, apreciind ca"regimul juridic al operelor ce fac obiectul cauzei (spectacolele de balet) nu este determinat de dispozițiile legale privind protecția dreptului de autor, actualmente in vigoare, operele intrând sub incidenta dispozițiilor legale conținute in Decretul nr.321/1956 privind dreptul de autor".
S-a reținut astfel ca, potrivit art.9 din actul normativ menționat, înregistrarea fonica sau de televiziune - cum sunt în speță operele coregrafice înregistrate în studiourile - sunt opere colective și sunt protejate ca opere asupra cărora se exercita dreptul exclusiv de autor al SR TV, raționamentul fiind completat și prin trimiteri la art.11 și art.13 din același decret.
Judecătorul fondului face deasemenea și o analiza a dispozițiilor incidente în cauza din actuala reglementare, ajungând la aceeași concluzie (greșita) că pârâta este titular al drepturilor exclusive asupra operelor colective create sub imperiul decretului anterior.
In cadrul aceluiași raționament defectuos - în susținerea apelantului - se apreciază în cuprinsul considerentelor că, în absența unei definiții exacte a operei audiovizuale și a programului de radiodifuziune sau de televiziune,"spectacolele de balet înregistrate de pot fi considerate si opere audiovizuale dar si programe de televiziune,n ambele situații drepturile exclusive(de autor sau conexe) aparținând pârâtei în cauza, aceasta putând sa difuzeze sau sa folosească in orice fel opera audiovizuala sau programul de televiziune, fara a solicita permisiunea terților"
Arată apelantul că instanța de fond i-a "lăsat" defunctului maestru numai calitatea de autor-coregraf si regizor al pieselor clasice de baletFrumoasa din pădurea adormita, ulsiSpărgătorul de nuci,realizări artistice care, în perioada de trista amintire dinaintea anului 1989, se construiau în adevărate evadări spirituale și bucurii intelectuale în peisajul sumbru al regimului autoritar.
3. Argumentele pentru care soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegala sunt în esență legate de greșita calificare a naturii juridice a înregistrărilor operelor coregrafice,astfel:
Oopera audiovizualăpresupune o succesiune de imagini în mișcare însoțite sau nu de sunet, exprimata printr-un procedeu similar cinematografiei,opera care nu poate fi făcută perceptibilă decât sub o singura formă, spre deosebire de reprezentarea si executarea de opere dramatice(sau coregrafice),care variază în funcție de punerea in scena.
In doctrina s-au exprimat puncte de vedere in sensul ca pot face obiectul dreptului de autor pentru opera audiovizuala filmul cinematografic, filmul documentar, filmul de imaginație, filmul de actualități.
In ceea ce privește producția si înregistrarea unor opere coregrafice, respectiv înregistrarea audio-video a pieselor de balet clasic cum sunt cele în cauza acestea - înregistrarea și producția - nu pot constitui prin ele insele o forma de opera audiovizuala.Baletulpresupune, în esență,arta dansului pe un fond muzical, coregrafia constituind creația si viziunea proprie a autorului coregraf asupra armoniei dintre pașii de si muzica. Nu se poate retine că, eliminând ceea ce s-a fixat prin înregistrare audio-video, respectiv baletul, ar mai rămâne"ceva"care ar putea constitui, in sensul legii, o opera audiovizuala, adică o succesiune de imagini in mișcare însoțite de muzica.
Dispozițiile art.149 alin.2 din Legea nr.8/1996 modificată si completată, la care face referire instanța, nu pot aduce - consideră apelantul - recunoașterea decât a unor drepturi care sa fi aparținut pârâtei, ori dreptul de autor asupra regiei si coregrafiei celor doua piese debalet nu a fost cesionat niciodată către pârâtadeaestrul.
4. Chiar si in situația în care s-ar retine ca înregistrarea pieselor de baletFrumoasa din pădurea adormitasiul,efectuata in studiourile, constituie o opera audiovizuala sau program de televiziune, maestrul are calitatea de regizor si coregraf al acestor înregistrări, așa cum a recunoscut si pârâta în cuprinsul Adresei nr. C/8890/19.06.2007, situație în care s-ar putea pune doar problema realizării unei opere în colaborare.
Intr-o astfel de situație, este evident căautor principal este acel coautor a cărui participare la realizarea operei a fost esențială în nașterea acesteia, având în vedere ca ceea ce s-a fixat pe pelicula este creația maestrului, creație fără de care nu ar fi existat respectiva înregistrare.
Dispozițiile art.664din Legea nr.8/1996 definesc calitatea de autor al operei audiovizuale, acesta fiindregizorulsau realizatorul, calitate ce-i revine maestrului si nu pârâtei.
În stabilirea raporturilor juridice dintre cele doua părți litigante, ocazionate de înregistrarea și difuzarea pieselor de balet a cărui autor este autorul reclamantului, instanța de apel urmează ca, fata de susținerile paratei, sa aibă în vedere toate dispozițiile cuprinse in Capitolul VIII din Legea nr.8/1996, inclusiv cele ale art.68 - 70 care instituie sarcina probei autorizării primite de către pârâtă din partea autorului, pentru radiodifuzarea operei.
5. mai arătat reclamantul-apelant că susținerile lui își găsesc corespondent si in jurisprudența recenta a Curții de Apel București care a statuat, printr-o decizie de speța (Decizia nr.72R/2007), ca dreptul legal de a proceda la radiodifuzarea operei lua naștere numai în ipoteza în care, în prealabil, părțile ar fi convenit asupra unor clauze si ar fi procedat la încheierea unui contract in acest sens, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Apel legal timbrat.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1.pr.civ. Curtea constată caracterul fondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Natura drepturilor de autor dobândite de către maestrul - și ulterior de către moștenitorul acestuia, reclamantul - ca și consecință a înregistrării spectacolelor de balet "Frumoasa din pădurea adormită" și " OP 9" (care au fost difuzate de către pârâtă în perioada 15.01.2004 - 11-07.2006) a fost corect stabilită de instanța fondului prin raportare la dispozițiile legii vechi, respectiv Decretul 321/1956, pentru că la momentul înregistrării respectivelor spectacole era în vigoare Decretul menționat, acesta guvernând raporturile juridice care luau naștere între diferiții participanți la crearea unei opere colective generatoare de drepturi de autor.
Un astfel de mod de analiză se impunea nu numai din perspectiva reglementării cuprinse în art. 149 din Legea 8/1996, care stabilește în mod expres menținerea tuturor efectelor actelor juridice (implicit a raporturilor juridice generate de acestea) încheiate sub imperiul legislației anterioare, dar și din perspectiva art. 1.civ. și a art. 15 din Constituția României care consacră neretroactivitatea legii noi.
În urma analizei astfel făcute, instanța fondului a stabilit calitatea de titular de drepturi de autor a autorului reclamantului, aspect care nu a fost atacat de părți și, astfel, a intrat în puterea lucrului judecat.
Este eronată susținerea apelantului-reclamant potrivit căreia instanța de fond ar fi respins acțiunea pentru considerente care țin de constatarea existenței drepturilor de autor pretinse, fiind evident expus - în considerentele sentinței apelate - argumentul pentru care s-a reținut netemeinicia pretențiilor reclamantului, și anume acela că drepturile patrimoniale pretinse intră în categoria acelora pentru care este obligatorie gestiunea colectivă și, ca atare, pot fi colectate de către titulari numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, corespunzător reglementărilor legale în vigoare la data la care se urmărește realizarea respectivelor drepturi.
Așa fiind, criticile pe care apelantul le-a formulat pornind de la această premisă greșită apar ca fiind nefondate.
În privința celor două spectacole de balet menționate anterior, respectiv pentru stabilirea tipului de operă generatoare de drepturi de autor, se impune a fi avut în vedere faptul că ele au fost concepute și realizate cu scopul de a fi înregistrate de către televiziunea publică ca emisiuni proprii, și nu ca spectacole destinate a fi prezentate în mod direct publicului, și care - cu ocazia unei astfel de reprezentații - să fi fost fixate de către organismul de televiziune pe suport specific.
Într-un astfel de context, corespunzător legislației în vigoare la data la care s-a realizat respectiva înregistrare, actul de înregistrarea a celor două spectacole se circumscrie enumerării din art. 9 al Decretului 321/1956, care include atât operele coregrafice cât și cele realizate prin televiziune în categoria operelor asupra cărora se exercită drepturile de autor, și este în mod evident generator de drepturi de autor pentru studioul de televiziune (pârâta) realizator, potrivit dispozițiilor înscrise în art. 11 din același Decret.
Din perspectiva legislației actuale, prin raportare la același mod de concepere și realizare a operelor analizate, instanța fondului a apreciat în mod just că este vorba despre opere audiovizuale, având caracteristicile și efectele stabilite prin art. 64 și 101 din Legea 8/1996 cu modificările ulterioare.
Nu s-au reținut însă în favoarea pârâtei drepturi de autor corespunzătoare regiei și coregrafiei respectivelor înregistrări, cum susține apelantul.
S-a reținut numai că, din punctul de vedere al dreptului de (re)difuzare, fiind vorba de o operă colectivă al cărei producător este chiar pârâta, lipsa unui acord prealabil al reclamantului apelant pentru radiodifuzarea (în sensul în care este definită prin art. 15 indice 1 din Legea 8/1996) spectacolelor respective nu putea constitui un impediment pentru pârâta-intimată de a proceda în acest sens.
Curtea apreciază însă că este greșită soluția primei instanțe în măsura în care include drepturile patrimoniale de autor invocate de către reclamantul-apelant în categoria celor care fac obiectul gestiunii colective obligatorii.
Instanța a ajuns la o atare concluzie extinzând în mod nejustificat, în privința activităților de radiodifuzare a operei audiovizuale, acele reglementări care privesc modul de colectare a foloaselor materiale rezultate din exercițiul drepturilor patrimoniale asupra operelor muzicale, în condițiile în care chiar legiuitorul - prin art. 7 lit. c și e din Legea 8/1996 - face distincție între cele două tipuri de opere, iar potrivit art. 123 indice 2 lit. d din același act normativ activitățile de radiodifuzare a operelor și prestațiilor artistice în domeniul audiovizual intră în categoria celor pentru care este reglementată cu caracter facultativ gestiunea colectivă.
Reglementarea aplicabilă situației în care se găsesc părțile din proces este aceea conținută în art. 71 alin. 2 din Legea 8/1996 modificată, conform căreia "este obligat să remită autorilor, periodic, situația încasărilor percepute după fiecare mod de utilizare. Autorii primesc remunerațiile cuvenite fie prin intermediul producătorului, fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii".
Prin raportare la aceste dispoziții legale, observând că reclamantul apelant - prin acțiunea pendinte - a solicitat obligarea chiar a producătorului utilizator la plata remunerației cuvenite în calitate de titular al drepturilor de autor anterior descrise, Curtea apreciază că este corect inițiat demersul făcut, legiuitorul oferindu-i acestuia facultatea (și nu obligația) de a formula o atare solicitare fie direct, fie prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit să primească de la pârâta Societatea Română de Televiziune remunerația corespunzătoare drepturilor de autor reținute în favoarea lui pentru cele două spectacole difuzate de către pârâtă în perioada 15.01.2004 - 11.07.2006, pentru determinarea cuantumului acestei remunerații urmând a fi făcută aplicarea criteriilor stabilite prin art. 139 alin 2 lit. a coroborat cu art. 71 alin. 1 din legea menționată,la veniturile realizate de către pârâtă din încasarea taxei pentru serviciul public de televiziune, corespunzător duratei de difuzare a celor două opere.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert, taxa astfel încasată de către pârâtă a fost în cuantum de 104.267,66 lei și, corespunzător unui procent de 10% solicitat de către reclamant a fi aplicat veniturilor realizate de către pârâtă în același interval de timp, remunerația pe care aceasta o datorează reclamantului (titular al drepturilor de autor corespunzătoare coregrafiei și regiei celor două opere) are cuantumul de 10.427 lei.
Față de considerentele expuse, de dispozițiile legale menționate și de prevederile art. 296.pr.civ. Curtea urmează a dispune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței civile apelate în sensul admiterii în parte a pretențiilor formulate (și precizate) de către reclamant, respectiv va obliga pârâta la plata către acesta a sumei de 10.427 lei cu titlu de remunerație compensatorie pentru radiodifuzarea, în perioada 15.01.2004 - 11.07.2006, a operelor audiovizuale "Frumoasa din pădurea adormită" și " OP 9".
În temeiul art. 274 coroborat cu art. 276.pr.civ. urmează a fi obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în stabilirea cuantumului acestora fiind avut în vedere onorariul de asistență juridică și onorariul de expert suportate de către reclamant în soluționarea prezentului proces, cât și împrejurarea că pretențiile acestuia au fost admise numai în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de către apelantul - reclamant cu domiciliul în C,- împotriva sentinței civile nr. 544/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Societatea Română de Televiziune cu sediul în B, sector 1, nr. 191, chimbă în parte sentința în sensul că admite, în parte acțiunea și obligă pe pârâtă către reclamantă a sumei de 10.427 lei cu titlu de despăgubiri. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă intimata la 200 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. GS
.red. AP
4 ex./17.11.2008
Judecător fond - Secția a III-a Civilă
C
Președinte:Aglaia VălanJudecători:Aglaia Vălan, Georgeta Stegaru
