Spete drept de autor si drepturi conexe. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 18.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de recurenta-pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr.821 din 24.04.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă SC SRL prin avocat ce depune la dosar împurternicirea avocațială nr.- din 2008, intimații-reclamanți și prin avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr.- din 10.12.2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 12.12.2008, intimații-reclamanți și au depus la dosar, prin serviciul registratură, întîmpinare și înscrisuri în două exemplare precum și o cerere de aderare la apelul declarat de apelanta- pârâtă. Totodată, învederează că au depus chitanța CEC seria - nr.- din 12.12.2008 cu care fac dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de aderarte la apel în cuantum de 20 lei precum și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul apelantei- pârâte SC SRL depune la dosar chitanța seria - nr.- din 18.12.2008 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 40 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Curtea înmânează reprezentantului apelantei- pârâte SC SRL căte un exemplar din cererea de aderare la apel, întâmpinarea și înscrisurile depuse de intimații-reclamanți.
Curtea pune în discuția părților calificarea căii de atac în raport de valoarea cererii care este sub 100.000 lei conform art. 2821.pr.civ.
Reprezentantul apelantei- pârâte SC SRL având în vedere dispozițiile art. 2821.pr.civ. precum și despăgubirile solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, solicită recalificarea căii de atac ca fiind recursul și nu apelul.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și învederează instanței că obiectul cauzei de față este încălcarea drepturilor de autor și nu valoarea prejudiciului cauzat și față de dispozițiile art. 2821.pr.civ. raportat la art.2 pr.civ. calea de atac este apelul iar nu recursul.
Curtea deliberând apreciază că este investită cu soluționarea unei cereri de natură patrimonială întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, primul capăt de cerere din cererea de chemare în judecată este o chestiune prejudicială și nu una de sine stătătoare corespunzând unuia dintre elementele răspunderii civile delictuale și anume- fapta ilicită și ca urmare instanța este interesată de valoarea obiectului cererii, care este sub 100.000 lei și deci urmează să califice calea de atac ca fiind recursul.
CURTEA
Având în vedere recalificarea căii de atac ca fiind recursul iar nu apelul, urmează a dispune întregirea completului de judecată cu primul judecător din completul de permanență, doamna judecător.
DISPUNE
. completului de judecată cu primul judecător din completul de permanență, doamna judecător, în vederea soluționării recursului de față.
Dată în ședința publică de azi, 18.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 560R
Ședința publică de la 18.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR -
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr.821 din 24.04.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâta SC SRL prin avocat ce depune la dosar împurternicirea avocațială nr.- din 2008, intimații-reclamanți și prin avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr.- din 10.12.2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză a fost recalificată ca fiind recurs astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la aceeași dată și când s-a dispus întregirea completului de judecată cu doamna judecător.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și solicită, față de dispozițiile instanței, nu mai înțelege să susțină cererea de aderare la apel, solicitând ca respectiva cerere să fie calificată de instanță ca fiind o completare a întâmpinării deja depuse.
Curtea acordă cuvântul părților pe probe.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și solicită încuviințarea probei cu expertiză de specialitate prin care să se stabilească anii în care s-au publicat manualele școlare pentru clasele a X-a, a XI-a și a XII-a în care au fost publicate opere aparținând defunctului urmând să se stabilească și tirajul acestora.
Curtea deliberând asupra probei cu expertiză în recurs solicitată de intimații-reclamanți, urmează aor espinge față de dispozițiile art. 305.pr.civ.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și învederează instanței că mai are de depus un singur act din care să rezulte că intimatul-reclamant nu are domiciliul în România.
Reprezentantul recurentei-pârâte SC SRL precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat precum și faptul că nu a contestat niciodată că intimatul-reclamant nu are un domiciliu stabil în România.
Curtea apreciază că nu se impune depunerea la dosar a unor înscrisuri din care să rezulte domiciliul intimatului-reclamant, întrucât acesta nu este un aspect contestat și considerând cauza lămurită, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei-pârâte SC SRL solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul de a se respinge în întregime cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților-reclamanți și solicită respingerea recursului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției sale, precizează că se impune ca această instanță, respectiv Curtea de Apel București să rețină recursul spre soluționare precum și faptul că solicitările intimaților-reclamanți se încadrează în prevederile art. 139 alin. 2 lit. a din Legea nr. 8/1996.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la data de 06.08.2007, sub nr. 27338/3/200, reclamanții și, în calitate de titulari ai drepturilor de autor asupra operei defunctului, au chemat în judecată pe pârâta EDITURA EDUCAȚIONAL, solicitând constatarea încălcării drepturilor de autor și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciului cauzat, în cuantum de 50.000 lei, ca urmare a publicării operelor defunctului, fără a avea acest drept; au mai solicitat scoaterea din circuitul comercial a manualelor ilegal realizate prin confiscare și donarea lor unor orfelinate; publicarea în 3 ziare de mare tiraj și pe site-ul Educațional, pe cheltuiala editurii, a hotărârii instanței de judecată prin care se constata fapta ilicită și repararea prejudiciului cauzat titularului de drepturi.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții sunt singurii titulari ai drepturilor de autor asupra operei scriitorului și poetului, drepturi dobândite prin moștenire, dar și prin cesiune de la soția defunctului.
Reclamanții au precizat că în calitate de titulari ai drepturilor de autor au următoarele drepturi morale: dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică; dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei; dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică; dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa.
Reclamantul, a aratat că în anul 2000 aflat de la sa, reclamanta, că proza și poeziile bunicului său sunt publicate într-o multitudine de manuale și antologii școlare, chiar și ediții speciale, fără însă ca titularii drepturilor de autor să fi fost contactați de vreo persoană pentru a li se cere acordul. Reclamantul învederează totodată că în cursul anilor 2003-2006 încheiat mai multe contracte sau tranzacții pentru publicarea operelor scriitorului și poetului, încasând în mod legal și corect o remunerație echitabilă pentru publicarea operelor, existând si situații în care nu a solicitat contravaloarea drepturilor de autor din motive caritabile.
Reclamanții au susținut că în ultimii ani, editura Educațional a editat în mod repetat si literatură română - manual pentru clasele a Xa, în al cărui cuprins se regăsește povestirea "În mijlocul lupilor" - pag. 49-51 și manualul pentru clasa a XII-a, în care s-a publicat sonetul CLXVIII - pag. 112. De asemenea, reclamanții învederează instanței că au luat cunoștință de fapta ilicită a pârâtei în cursul anului 2006.
S-a precizat că cursul anului anterior menționat au luat legătura cu Editura Educațional, însă reprezentanții societății au refuzat orice înțelegere cu titularii drepturilor.
Reclamanții menționează de asemenea, că nu cunosc măsura în care s-au publicat operele defunctului, motiv pentru care consideră necesar a se efectua o expertiză de specialitate cu privire la publicațiile în care se regăsesc operele, tirajul acestora și profiturile realizate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, Codului civil și ale Codului d e procedură civilă.
La data de 18.10.2007, pârâta (fostă EDUCAȚIONAL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 1 lit. C, art.35 alin. 1 lit. d și următoarele, art. 139 din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, în principal, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul. De asemenea, a solicitat respingerea ca nefondate a capetelor de cerere referitoare la publicarea dispozitivului hotărârii în presă, scoaterea din circuit a manualelor în cauză și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că se impune obligarea pârâtei la plata unei sume de bani către reclamant, să se aibă în vedere faptul că suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată este exagerată, în raport de dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare.
În motivarea întâmpinării, s-a aratat că cererea de chemare în judecată este informă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 1551coroborat cu dispozițiile art. 112 alin. l pct. 3 Cod procedură civilă, pârâta solicită instanței de judecată să pună în vedere reclamantului să își precizeze cererea de chemare în judecată prin indicarea obiectului, respectiv a operelor lui publicate de pârâtă și a perioadei pentru care se solicită despăgubirile menționate, sub sancțiunea suspendării judecării pricinii.
Editura Educațional (actuală ) arată că începând cu anul 2000 și până în anul 2005 publicat în solicitate de Ministerul Educației și Cercetării pentru clasele a X-a, a Xl-a și a XII-a, fragmente din opera lui. au fost editate conform Programelor Școlare anuale elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării. Conform acestor programe, fragmente din operele lui erau specificate în bibliografia menționată de către Minister.
Prin Ordinele din 2002, precum și Ordinele nr. 3787/2005 și nr. 4059/2005 emise de Ministerul Educației și Cercetării, manualele editate de pârâtă au fost adjudecate de către Minister. Pe unele manuale, s-a specificat că acestea sunt proprietatea Ministerului Educației și Cercetării.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru operele lui publicate în perioada 2000-2004 și, drept urmare, a solicitat să se admită excepția prescripției dreptului la acțiune pentru operele lui publicate de către pârâtă în perioada 2000-2004, indiferent de regimul juridic pe care instanța îl va aplica acestora.
Pârâta reiterează faptul că fragmente din opera lui au fost publicate în manualele pentru clasele a X-a, a XI-a și a XII- reprezintă opere cu caracter didactic, ce sunt publicate în scop strict educațional și în conformitate cu solicitările Ministerului Educației și Cercetării.
Regimul juridic al manualelor se regăsește în dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 8/1996, astfel că, în opinia pârâtei, este permisă fară consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații: utilizarea unei opere aduse anterior la cunoștință publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare; publicarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învățământului; reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit. De asemenea, a susținut pârâta, prezentarea unui fragment de operă în scop didactic reprezintă o limitare a exercitării dreptului de autor, conform art. 35 din Legea nr. 8/1996.
Prin urmare, ori de câte ori se reproduc fragmente din operele diferiților autori în cărți, publicații, articole pentru învățământ (ex. manualele), publicarea acestora este permisă fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații. De altfel, este evidentă intenția legiuitorului, pentru că dacă o asemenea excepție nu ar fi fost permisă, accesul la cultură și la educație ar fi fost îngrădit.
În acest sens, a mai aratat pârâta, atât legislația europeană, cât și jurisprudența au statuat că este permisă reproducerea operelor în scop didactic, fără consimțământul autorului și fără plata unei remunerații.
Directiva 92/100/CEE a Comisiei, modificată prin Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului, prevede la art. 10 posibilitatea reproducerii operei numai în scop educativ sau de cercetare științifică.
De asemenea, susține pârâta, Tribunalul Ilfov, Secția a IV-a civilă a statuat printr-o sentința civilă din 21 noiembrie 1934 că: "nu constituie o atingere a dreptului de proprietate literară, reproducerea în cărți didactice: antologii, crestomații, publicații pentru cultura școlarilor, cărți de cetire, gramatici, etc. de pasagii izolate, poezii și mici bucăți literare sau științifice în întregime sau rezumate, cu obligația arătării numelui autorului și titlului lucrării, după care s-a făcut reproducerea sau rezumarea." Aceeași soluție este reținută și de Curtea de Apel Craiova, într-o decizie din 27 noiembrie 1936.
În acest sens și Tribunalul Civil Seine arată printr-o hotărâre din 11 martie 1897 că: "citarea unuia sau mai multor pasagii dintr-o operă, fie pentru a discuta, fie pentru a trage din ea un argument în sprijinul unei teorii sau doctrine, este permisă după lege."
Pe de altă parte și Curtea de Casație din Franța reținea la 29 ianuarie 1829 că: "faptul de a reproduce și distribui elevilor elemente de instrucție, extrase din toate lucrările publicate și referitoare la materiile de învățământ din școală, a putut fi declarat a nu fi o contrafacere a uneia sau alteia din lucrări."
Prin urmare, pârâta a conchis pe baza celor anterior citate, că publicarea în manuale a unor fragmente de opere în scop evident educativ, nu reprezintă o încălcare a dreptului de autor.
Aceasta mai consideră că folosirea operelor este lipsită de culpă, întrucât a respectat dispozițiile legale în legătură cu operele ce fac obiectul judecății. Răspunderea civilă delictuală este, în lipsa unei prevederi contrare în legea specială, o răspundere subiectivă, întemeiată pe culpa autorului faptei ilicite. În absența culpei, chiar dacă o anumită persoană ar fi săvârșit o faptă ilicită, care a cauzat un prejudiciu altei persoane, autorul faptei nu este dator să repare acest prejudiciu. Pârâta consideră că întrucât articolul 139 din Legea nr. 8/1996 nu derogă de la principiul răspunderii civile subiective, rezultă că încălcarea unui drept de autor atrage obligația reparării prejudiciului suferit de titularul dreptului, numai în măsura în care această încălcare s-a săvârșit în mod culpabil, în sensul că persoana a utilizat opera fără încuviințarea titularului dreptului de autor în mod culpabil și pentru alte scopuri decât cele permise de lege.
În speță, a mai susținut pârâta, chiar și în situația în care instanța ar aprecia că s-a încălcat dreptul de autor al reclamantului, suma cerută cu titlul de despăgubiri de către acesta, nu poate fi justificată.
Mai mult, prin publicarea în manuale, în scop didactic, nu i s-a adus nici un prejudiciu moral titularului dreptului de autor. Dimpotrivă, operele lui au fost studiate, parțial, de către elevi, ducând la o cunoaștere aprofundată a scrierilor autorului.
De altfel, art. 139 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 precizează că în vederea stabilirii eventualelor despăgubiri instanța de judecată ia în considerare fie câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate în prima variantă.
În întâmpinare au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996.
Reclamanții nu au mai susținut capătul de cerere cererea având ca obiect scoaterea manualelor din circuitul comercial și donarea acestora unor orfelinate.
Deși Tribunalul a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile, reclamanții au arătat că nu doresc să-și dovedească pretențiile prin administrarea acestei probe.
După cum rezultă din practicaua sentinței, cauza a fost reținută spre soluționare de prima instanță atât pe excepția prescripției dreptului la acțiune în legătură cu sumele solicitate pentru o perioadă mai mare de trei ani față de data introducerii acțiunii cât și pe fond.
Prin sentința civilă nr. 821/24.04.2008, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirile anterioare datei de 06.08.2004 și a respins cererea relativă la acestea, ca prescrisă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, constatând că pârâta a încălcat drepturile de autor ale reclamanților și a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 22.200 lei, cu titlu de despăgubiri civile către reclamanți; de asemenea, pârâta a fost obligată să publice pe cheltuiala sa dispozitivul sentinței într-un ziar de largă circulație, cu 1.694 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții și sunt singurii titulari ai drepturilor de autor asupra operei scriitorului și poetului, astfel cum rezultă din contractele de cesiune drepturi de autor autentificat la notariat sub numerele 529/30.02.2007; 741/ 27.03.2007, respectiv certificatele de moștenitor nr. 1730/1974, nr. 509/1964, nr. 114/1997, nr. 49/1996.
Pârâta Editura Educațional (actuala ) a publicat, începând cu anul 2000 și terminând cu anul 2005, în manualele editate pentru Ministerul Educației și Cercetării, fragmente din operele lui, fragmente ce se regăsesc în manualele claselor a X, XI, și XII-
Pârâta a obținut dreptul de a edita respectivele manuale, în baza unor ordine ale Ministerului Educației și Cercetării.
Aceasta a recunoscut faptul că nu a încheiat niciun contract cu titularul drepturilor de autor în legătură cu operele scriitorului, invocând însă că față de dispozițiile art. 33 și art. 35 din Legea nr. 8/1996, nu avea obligația de a încheia un astfel contract și de a plăti o astfel de remunerație. În acest sens, pârâta a arătat că a publicat doar fragmente din operă, acest lucru fiindu-i permis și că publicarea s-a făcut în scopul exclusiv didactice.
Tribunalul a constatat că operele publicate de către pârâtă sunt: "În mijlocul lupilor", "" și " CLXVIII", fiind vorba așadar, despre o nuvelă, o poezie și un sonet; atât poezia cât și sonetul au fost publicate integral de către pârâtă, iar textul nuvelei a fost publicat în proporție de 80%.
După cum recunoaște și pârâta la momentul publicării operelor menționate, nu s-a solicitat acordul titularilor drepturilor de autor.
Relativ la excepția prescripției dreptului la acțiune în legătură cu pretențiile solicitate pentru încălcarea drepturilor de autor anterior datei de 06.08.2004 (mai mult de trei ani înainte de data introducerii acțiunii), Tribunalul a apreciat-o drept întemeiată, deoarece dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 își găsesc deplină aplicabilitate în cauză, fiind vorba de o acțiune în pretenții.
S-a reținut în soluționarea excepției că art. 7 din Decretul nr. 167/1958 stabilește că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar art. 8 din același Decret, prevede că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În cauză, este vorba despre faptul ilicit al pârâtei deoarece între părți nu a existat niciun contract. Având în vedere că manualele școlare în care s-au publicat operele scriitorului au fost de la început accesibile publicului larg, Tribunalul a apreciat că de la momentul publicării, titularii drepturilor de autor, trebuiau să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Drept urmare, Tribunalul a reținut ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru despăgubirile anterioare datei de 06.08.2004.
Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de către pârâtă, potrivit cărora în anumite situații sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, anumite utilizări ale operei.
Astfel, tribunalul a apreciat că din situația de fapt reținută, reiese că în speță nu este vorba despre reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit (art. 33 alin. 1 lit. c din Legea nr. 8/1996), deoarece, pe de o parte, manualele în legătură cu care se solicită constarea încălcării drepturilor de autor sunt destinate comercializării fără nici o restricție, iar pe de altă parte, pârâta nu a publicat articole izolate sau scurte extrase din opere.
În același context, Tribunalul a reținut că în cauză nu se pune problema incidenței dispozițiilor art. 10 din Directiva 92/100/CEE, modificată prin Directiva 2006/115/CE deoarece, pe de o parte, după cum s-a arătat anterior operele publicate fără acordul autorului, nu sunt utilizate în scop exclusiv educativ sau de cercetare științifică, iar pe de altă parte, nu se contestă de către reclamanți, dreptul statului de a aduce anumite limitări dreptului de autor.
Instanța a apreciat că prin publicarea operelor autorului, pârâta, care este o societate comercială și nu instituție de învățământ sau de ocrotire socială, a obținut și obține în continuare venituri astfel că, potrivit art. 12 și art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, datorează despăgubiri titularilor drepturilor de autor asupra operelor publicate fară consimțământul acestora; s- considerat că ar fi injust ca pârâta să obțină profit, iar titularii drepturilor de autor asupra operelor al căror conținut contribuie la realizarea profitului, să nu fie despăgubiți.
Față de cele anterior arătate, instanța de fond a constatat că drepturile de autor ale reclamanților au fost încălcate.
Cât privește cuantumul despăgubirilor, Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996, constatând că sonetul a fost publicat inclusiv în manualele editate anii 2004, 2005 și 2006, astfel că, ținând seama de prescripție (și de prioada înlăturată pe temeiul ei), s-a apreciat că pârâta datorează despăgubiri pentru o perioadă de doi ani și
De asemenea, s-a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada editării de manuale în anii 2007 și 2008 care să conțină operele autorului.
În aprecierea cuantumului despăgubirilor pentru repararea prejudiciului constatat a fi fost încercat de reclamanți, având în vedere contractele de tranzacție depuse la dosar de către aceștia și ținând seama de sumele oferite de pârâtă altor autori, Tribunalul a considerat ca fiind echitabil a se stabili că sumele care ar fi fost legal datorate titularilor drepturilor de autor sunt de 500 lei pentru fiecare an de publicare în cazul poeziei și a sonetului și 3.600 lei pentru fiecare an de publicare în cazul nuvelei. În sensul celor arătate, sumele legal datorate titularilor drepturilor de autor în cauză sunt de 500 x 2,5 (doi ani și J) pentru sonet, 500 x 1,5 (un an și J) pentru poezie și 3.600 x 1,5 (un an și J) pentru nuvelă; în cazul operei din urmă, dată fiind publicarea cvasiintegrală, instanța de fond a apreciat că sumele datorate sunt aceleași ca în cazul publicării integrale.
După modul de calcul menționat anterior, s-a stabilit că sumele legal datorate reclamanților de către pârâtă, sunt de 7.400 lei, iar triplul acestei sume, este suma de 22.200 lei, aceasta fiind despăgubirea totală datorată de către pârâtă titularilor drepturilor de autor încălcate, conform art. 139 alin. 2 lit. b din Legea 8/1996, republicată.
În termen legal, împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a promovat calea de atac pe care a intitulat-o recurs. Precizarea se impune, întrucât în dispozitivul sentinței, tribunalul a menționat calea de atac ca fiind aceea a apelului, împrejurare ce a permis intimaților reclamanți ca prin cererea depusă la 12.12.2008 în prezentul dosar,să formuleze cerere de aderare la apelul pârâtei, în condițiile art. 293 Cod procedură civilă, în cuprinsul căreia s-a susținut că intimata în mod eronat și-a intitulat calea de atac drept recurs.
La termenul de azi, Curtea a supus dezbaterii părților chestiunea calificării căii de atac, față de dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă, ținând cont de cuantumul pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată (sub 100.000 lei), situație în care calea de atac este deteminabilă în raport de prevederile art. 2821Cod procedură civilă.
După ascultarea concluziilor părților asupra acestui aspect, Curtea a calificat calea de atac ca fiind recursul, aplicând dispozițiile legale la care s-a făcut anterior referire.
În aceste condiții, față de dispoziția instanței, intimații reclamanți, prin apărătorul prezent au învederat că nu mai susțin cererea de aderare la apel solcitând instanței să ia în considerare cele susținute în conținutul cererii, ca o completare a apărărilor deja invocate pe calea întâmpinării pe care o formulaseră separat, Curtea urmând a da curs acestei cereri.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ce vor fi evaluate în conformitate cu dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, recurenta pârâtă, menționează că în mod corect prima instanță a respins cererea având ca obiect pretențiile reclamanților pentru perioada anterioară anului 2004 (acținunea fiind promovată la 6.08.2007), față de situația de fapt reținută în speță, în sensul publicării manualeleor între anii 2000-2005, susținere în raport de care Curtea constată achiesarea parțială a pârâtei la hotărârea primei instanțe.
Recurenta pârâtă susține însă că pe fondul cauzei tribunalul a reținut în mod greșit faptul că în prezenta cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 33 lit. c și 35 lit. d din Legea 8/1996.
Astfel, recurenta reiterează argumentele din întâmpinarea formulată la prima instanță, în sensul că manualele reprezintă opere cu caracter didactic ce sunt publicate în scop strict educațional și potrivit solicitărilor Ministerului Educației și Cercetării, iar regimul juridic al acestora este cel reglementat prin dispozițiile anterior invocate.
Prin urmare, ori de câte ori se reproduc fregmente din operele unor autori în cărți, publicații sau articole pentru învățământ (precum manulalele), publicarea acestora este permisă fără consimțământul autorului și fără plata unei remunerații, iar dacă legiuitorul nu ar fi prevăzut o asemenea excepție, accesul la cultură și educație ar fi fost îngrădit.
Recurenta invocă împrejurarea că atât legislația europeană (prin art. 10 din Directiva 92/100/CEE a Comisiei, modificată 2006/115/CE a Parlamantului European și a Consiliului) cât și jurisprudența (românescă sau franceză mai veche), au statuat că este permisă reproducerea operelor în scop didactic fără consimțământul autorului și fară plata unei remunerații către acesta.
Într-un al doilea motiv de recurs, recurenta pârâtă susține că și în situația în care s-ar considera că dispozițiile legale invocate nu au incidență în cauză, despăgubirile acordate în astfel de împrejurări trebuie să fie în acord cu prevederile art. 139 din Legea 8/1996, republicată.
Art. 139 alin. 1 din lege reprezintă o aplicare a instituției de drept comun a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 998-999 cod civil și care, în absența unei prevederi contrare în legea specială, este o răspundere subiectivă, întemeiată pe culpa autorului faptei ilicite.
Or, în prezenta cauză, mai arată recurenta, prima instanță a apreciat că s-a încălcat dreptul de autor al reclamanților, însă suma acordată cu titlu de despăgubiri este total nejustificată.
Prin publicare în manuale, în scop didactic, nu i s-a adus niciun prejudiciu moral sau material autorului sau titularilor dreptului de autor, ci dimpotrivă, operele lui au fost studiate parțial de către elevi, iar tipul de utilizare a condus la o cunoaștere aprofundată a scrierilor autorului.
Recurenta pârâtă face trimitere la dispozițiile art. 139 alin. 2 lit a și b din lege, care prevăd criteriile de care se poate folosi instanța în aprecierea eventalului prejudiciului încercat de autor sau titularul dreptului de autor.
Or, instanța de fond, în mod eronat a acordat suma de 22.200 lei cu titlu de despăgubiri, orientându-se după o serie de contracte de tranzacție încheiate de intimatul reclamant cu terțe persoane, acte juridice inopozabile recurentei, conform principiului relativității, iar sumele stabilite între părțile contractante ale acelor acte juridice nu pot constitui un reper pentru acordarea de despăgubiri în prezenta cauză.
Pe de altă parte, recurenta arată că instanța de fond a repus cauza pe rol pentru inexistența unui probatoriu suficient pentru soluționarea cauzei.
Cu toate că sarcina probei revenea reclamanților, aceștia s-au opus efectuării unei expertize contabile din care să rezulte eventualul profit realizat de recurentă în urma publicării operelor în discuție.
În acest fel nu a existat niciun criteriu obiectiv în baza căruia instanța să poată acorda despăgubiri, caz ăîn care, reclamanții nedovedindu-și pterențiile, cererea trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs (dar și prin cererea de aderare la apel, astfel recalificată de intimați), aceștia au susținut că în mod eronat prima instanță a reținut excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară anului 2004 și greșit au fost acordate despăgubiri sub nivelul sumei de 50.000 lei, astfel cum au pretins în petitul cererii introductive.
Intimații susțin că sunt nefondate criticile cu privire la admiterea acțiunii în parte, întrucât prin probele administrate la fond au dovedit că recurenta a încălcat drepturile de autor ale defunctului, deoerece acestea nu au fost reproduse în scopuri exclusiv educetive sau de cercetare științifică, ci în scopul obținerii de venituri. Se mai arată de intimați că recurenta este membră a Grupului, iar comercializarea manualelor reprezintă o afacere profitabilă pentru recurentă, ceea ce justifică necesitatea achitării despăgubirilor pentru utilizarea operelor fără drept, în condițiile legislației românești și europene.
Sunt total nefondate susținerile recurentei în sensul că tipul de utilizare a presupus reproducerea de scurte pasaje sau citate, deoarece din probele cauzei reiese că operele (poezia și sonetul) au fost reproduse integral, sau în proprție de 80% (nuvela), iar practica invocată de recurentă este desuetă, în măsura în care face trimitere la soluții pronunțate în secolul trecut sau acum două secole.
Întimații susțin caracterul nefondat și al criticilor formulate de recurentă cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate având în vedere împrejurarea că recurenta a refuzat sistematic să arate perioada de timp în care s-au publicat și comercializat manualele, tirajul acestora, iar prin răspunsul la interogatoriu a încercat chiar inducerea în eroare a instanței, susținând că manualele au fost publicate până în anul 2006, în contra probei depuse la dosar de intimați pentru anul 2007, respectiv o factură de achiziționare a acestora din anul 2007.
În răspunsul la interogatoriu, recurenta face referire la înscrisuri pe care nu le-a depus la dosar, iar situația publicării operelor în perioada 2000-2006 deși este prezentată ca o situație reală, intimații au dovedit caraterul nereal al acestor susțineri, făcând dovada că recurenta a publicat și în continuare.
În finalul întâmpinării, intimații arată că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și eventual o expertiză de specialitate prin care să se stabilească în mod cert manualele publicate și tirajul acestora; cea din urmă probă, fiind solicitată în recurs, a fost respinsă în ședința publică de azi, în raport de dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă care permit administrarea în această etapă procesuală doar a probei cu înscrisuri noi.
Recursul formulat este fondat și va fi admis potrivit celor ce se vor arăta.
Prin cererea de chemare în judecată intimații reclamanți au solicitat în principal obligarea recurentei pârâte la repararea prejudiciului suferit prin încălcarea drepturilor de autor ale scriitorului și poetului, al căror exercițiu le-a fost transmis pe cale succesorală (și convențională, cu referire la contracte de cesiune a unor cote din drepturile de autor depuse la dosar), încălcare decurgând din drepturile patrimoniale de autor reglementate de art. 12 și 13 lit. a și b din Legea 8/1996, republicată.
Astfel, art. 12 din lege prevede că autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții, iar art. 13 lit a și b dispune că utilizarea operei dă naștere la drepturi patrimoniale distincte și exclusive, ale autorului, de a autoriza sau interzice: a) reproducerea operei și b) distribuirea ei.
În cauză fiind vorba despre drepturi patrimoniale de autor, devoluțiunea succesorală este cea de drept comun, legală sau testamentară, numai exercițiul drepturilor morale de autor, fiind susceptibil de transmisiune succesorală, pe durată nelimitată, în condițiile art. 11 alin. 2 din lege, așadar, numai pentru drepturile nepatrimoniale recunoscute autorului prin dispozițiile art. 10 lit. a, b și d; din cercetarea înscrisurilor cauzei, reiese că ambii intimați au exercițiul drepturilor patrimoniale reclamate a fi fost încălcate, neinteresând cota succesorală a fiecăruia, desocotirea dintre aceștia urmând a se realiza ulterior potrivit acordului lor de voință, reținându-se în cauză incidența art. 25 alin. 1 din Legea -, republicată.
Faptele denunțate de intimați a constitui încălcarea constau în reproducerea unor opere (două integral: poezia "." și " CLXVIII", iar una parțial, însă într-o proporție importantă: nuvela "În mijlocul lupilor") de către recurentă în manualele de și Română de clasele a X-a, a XI-a și a XII-a, editate de SC SRL (fostă SC Educațional, fără consimțământul titularilor de drepturi de autor ai poetului și scriitorului, precum și distribuirea acestor manuale.
Astfel, potrivit înscrisurilor cauzei rezultă că în manualul de clasa a X-a la fila 119 acestuia s-a reprodus integral " CLXVIII" aparținând lui (filele 16-18 dosar fond), în manualul de clasa a XI-a, poezia "." (filele 93, 94 dosar primă instanță), aparținând aceluiași poet, iar în manualul de clasa a XII-a, nuvela "În mijlocul lupilor", în proporție de 80% (filele 19-27 dosar tribunal și 46-51 din respectivul manual), potrivit comparării cu textul integral depus de intimați la filele 104-111 dosar fond, în absența autorizării acordate de intimații reclamanți în conformitate cu art. 13 lit. a și b din Legea 8/1996.
Recurenta nu contestă editarea și distribuirea manualelor (fără a ne referi aici la edițiile asupra cărora părțile sunt în dispută - 2007 și 2008), nu contestă calitatea de autor a poetului și nici calitatea procesuală activă a reclamanților, ci a invocat în apărare că acest tip de utilizare nu necesita acordul titularilor de drept de autor, în virtutea art. 33 lit. c din lege și, în plus, reprezintă o prezentare rezumativă a operei autorului, tip de operă derivată pentru care nu este necesar acordul anterior menționat (care în mod normal revine autorului, conform art. 13 lit. i din lege), date fiind dispozițiile art. 35 lit. d din același act normativ.
În speță interesează pretinsele încălcări produse cu 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată, întrucât prin soluția primei instanțe, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru faptele anterioare momentului 6.08.2004, respingându-se cererea de despăgubiri pentru această perioadă (2000-august 2004), în condițiile în care acțiunea a fost introdusă la 6.08.2007. Soluția urmează a fi menținută asupra reținerii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada indicată, întrucât prezenta analiză se realizează în cadrul recursului formulat de pârâtă căreia nu i se poate agrava situația în propria sa cale de atac, potrivit reguliinon reformatio in pejus, conform art. 316 rap. la art. 296 partea finală Cod procedură civilă, pe de altă parte, reclamanții nu sunt în situația de a fi declanșat și ei calea de atac, singura posibilitate în care puteau repune în discuție excepția procesuală peremptorie, absolută, de fond a prescripției, afară de sitauția în care prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra ei și ar fi fost în măsură să o invoce direct în calea de atac a recursului, dat fiind regimul juridic al excepțiilor procesuale absolute, în general, deci, și al celor de fond.
Pe de altă parte, fiecare faptă de încălcare trebuie analizată potrivit regimului juridic al dreptului de autor decurgând din forma de reglementare în vigoare la data apariției fiecărei ediții de manuale, repectiv, forma Legii 8/1996 de după modificarea prin Legea 285/2004 (publicată în Of. nr. 587/30.06.2004, intrată în vigoare la 3 zile de la publicare), pentru manualele editate în anul 2004, și formele ulterioare ale legii, pentru faptele de editare și distribuire din anii ulteriori - 2005, 2006 și eventual 2007 și 2008, forme decurgând din modificarea legii prin OUG 123/2005 (publicată în Of. nr. 843/19.09.2005), astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea 329/2006, ca și ultima modificare prin OUG nr. 190/2005, aporobată cu modificări prin Legea 332/2006 (cea din urmă nefiind semnificativă în ce privește textele incidente în speță, întrucât a prevăzut doar abrogarea art. 144 din Legea 8/1996).
Asupra primei apărări a recurentei, cu privire la incidența art. 33 lit. d din lege, Curtea apreciază că prima instanță în mod corect a înlăturat acest argument, câtă vreme " CLXVIII" (apărut în manualul de și Română pentru clasa a X-a, ediție 2005) este un poem ce constituie o operă protejată în sine, în mod singular, fiind o operă originală de creație intelectuală în domeniul literar, conform art. 7 lit. a din lege, independent de împrejurarea că a fost inclus sau nu într-un volum de autorul însuși; poemul se regăsește în opera postumă a lui - "Ultimele sonete închipuite ale lui. În traducere imaginară de ", apărut în 1964, la 1 an după moartea autorului și asupra acestuia intimații reclamanți au drepturile recunoscute de art. 13 lit. a și b din lege; la fila 25 dosar recurs, intimații reclamanți au produs dovada că manualul de clasa a X-a a fost reeditat și în anul 2007.
De asemenea, reiese din probele de la fila 93-94 dosar fond că poezia "." a fost inclusă integral în conținutul manualului de și română de clasa a IX-a, textul pentru comparație fiind depus de reclamanți la fila 113 dosar fond.
Reproducerea în mare parte a nuvelei "În mijlocul lupilor" a avut loc în manualul de și Română pentru clasa a XII-a încă din anul 2002 până în anul 2006 (deci și după anul 2004), astfel cum reiese din dovezile adminstarate la fond sub acest aspect (fila 20), în asența ordonării altor probe de către prima instanță pentru cercetare pretinselor încălcări și ulterior anului 2006.
Astfel, art. 33 alin 1 lit. c din lege prevede că sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, anumite utilizări, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare. lit. c): utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învățământului, precum și reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit.
textului (pe lângă aceea că tipul de utilizare trebuie să fie conform bunelor uzanțe și să nu-l prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor utilizate), este aceea că tipul de utilizare presupune reproducerea (nu și distribuirea) unor scurte extrase din operă (deci nu a unei opere integrale, cum este sonetul și poezia, și nici quasi-integrale, precum nuvela), cu condiția ca reproducerea să fie pentru învățământ, însă cumulativ cu condițiile ca reproducerea să se realizeze în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială și în măsura justificată de scopul urmărit.
Această veritabilă limitare a exercițiului drepturilor patrimoniale de autor (care, încă odată, nu acoperă și distribuirea), consacrată în doctrină sub noțiunea de "citare" a autorului, nu trebuie să privească pasaje esențiale din operă, aceste citate nu pot fi însemnate și prejudiciabile pentru titularul dreptului patrimonial de autor în discuție (cel de reproducere) și nici nu pot privi partea principală a operei însăși, fiind exclusă în oricare dintre ipoteze, posibilitatea reproducerii integrale a operei.
O asemenea limitare nu poate aduce atingere substanței dreptului patrimonial analizat, întrucât legea o subordonează conformității cu bunele uzanțe, neîmpiedicării exploatării normale a operei și nestânjenirii autorului însuși în exercițiul acestui drept sau a altor titulari de drept de utilizare (moștenitori, cesionari exclusivi, etc); în plus, rațiunea acestei limitări se justifică și este în concordanță cu intenția legiuitorului atunci când se realizează citarea unei părți din opera unui autor pentru o dezbatere sau pentru un studiu de critică literară, pentru a se atrage atenția publicului asupra operei respective, pentru confirmarea unei teze asupra opiniei autorului sau în scop de documentare literară; or, cele anterior enumerate nu se verifică în cazul în care împrumuturile făcute dintr-o operă protejată sunt destul de întinse, astfel încât înlocuiesc în bună parte însăși lucrarea din care sunt luate, iar cititorul nu mai simte nevoia să lectureze lucrarea din care au fost "citate", neajuns care se constată în privința tuturor celor 3 opere în discuție, inclusiv în cazul nuvelei.
Față de cele ce preced, Curtea constată ca și prima instanță că recurenta nu a obținut acordul titularilor actuali ai drepturilor patrimoniale de autor pentru editarea și distribuirea sonetului, poeziei și nuvelei, iar concluzia ce derivă de aici este aceea că pârâta a săvârșit o faptă ilicită ce constă în încălcarea dreptului acestora de a consimți la autorizarea tipurilor de utilizare în discuție, nefiind necesar a se verifica intenția directă sau indirectă, sub raport subiectiv, ci este suficientă și simpla neglijență a posibilității de încălcare a drepturilor de autor prin editare și distribuire, respectiv ignorarea rezultatului păgubitor, așadar și oculpa levissima, câtă vreme din această autorizare intimații au vocația obținerii unei remunerații de care astfel au fost lipsiți; așadar, sunt îndeplinite dispozițiile art. 998-999 Cod civil, deorece pentru stabiliea culpei în materie delictuală se utilizează un criteriu obiectiv, al individului normal avizat, prudent și diligent (bonus familias) care presupune și însușirea că deși nu a prevăzut rezultatul faptei sale, putea și trebuia să-l prevadă, ca în cazul neglijenței.
Apărarea recurentei cu privire la pretinsa incidență a art. 35 lit. d din lege, normă introdusă în Legea 8/1996 prin Legea nr. 329/2006, publicată în Of. nr. 657/31.07.2006 de aprobare cu modificări a OUG 123/2005, este una care eventual putea fi formulată doar în legătură cu fapte de reclamate ca fiind de încălcare a drepturilor de autor produse după intrarea în vigoare a normei (la 3 zile după publicarea în Monitorul Oficial, conform regulii constituționale) și numai în legătură cu nuvela "În mijlocul lupilor" reprodusă de recurentă în manualul de și Română pentru clasa a X-a, reproducerea operei în acest caz nefiind una integrală, spre deosebire de sonet și poezie.
Textul menționat, art. 35 lit. d din Legea 8/1996, republicată, prevede: unei opere, fără consimțământul autorului și fără plata unei remunerații, este permisă dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu menționarea autorului.
Curtea apreciază că norma ar fi incidentă dacă acea prezentare rezumativă a operei în scop didactic (cu menționarea autorului), presupune o transformare a respectivei opere, o intervenție asupra textului, în sensul că s-ar fi reluat elemente ale unei opere preexistente, care ar fi fost transformate, ori creația nouă încorporează o operă preexistentă, fără ca autorul acesteia să colaboreze la crearea noii opere (cazul operei compozite) de natură a conduce la realizarea unei opere derivate (opera compozită fiind o specie a operei derivate).
Și realizarea operelor derivate este de asemenea un tip de utilizare, ca drept patrimonial, supus autorizării autorului, astfel cum rezultă din art. 13 lit. i din lege, operele derivate fiind enumerate enunțiativ în dispozițiile art. 8 din actul normativ de referință.
Or, reproducerea unui fragment important și major semnificativ din nuvela "În mijlocul lupilor", proporția de 80% fiind una incontestabil însemnată, așa cum s-a statuat anterior, nu presupune nicio intervenție asupra textului, alta decât eliminarea unor scurte pasaje, ceea ce nu este de natură a fi asimilabilă noțiunii de transformare a operei, deoarece legea condiționează protecția operei derivate de existența unui efort creator, opera derivată însăși fiind o creație intelectuală originală.
Prin urmare, nici analiza din perspectiva acestui text nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al reproducerii nuvelei.
Se apreciază însă a fi fondate criticile recurentei cu privire la modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate de către prima instanță.
Odată ce a fost stabilită încălcarea drepturilor de autor, confirmată și prin prezenta decizie, trebuia determinată despăgubirea pentru repararea prejudiciului încercat de intimați.
Potrivit art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996, republicată: "La stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată ia în considerare:
- fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauze titularului dreptului (lit. a);
- fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile manționate la lit. a (lit. b).
Curtea apreciază că reclamantul (reclamanții, în speță) are alegerea criteriilor în raport de care solicită instanței determinarea prejudiciului suferit și stabilirea cuantumului despăgubirilor pe acest temei, sens în care prima instanță în baza art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă trebuia să le solicite exprimarea unei poziții ferme asupra acestui aspect.
Astfel, din cercetarea dosarului de fond se constată că reclamanții au avut o atitudine oscilantă și indecisă în indicarea criteriilor pe baza cărora instanța să stabilească despăgubirile ce li se cuvin, deoarece în cuprinsul cererii de chemare în judecată au făcut referire la necesitatea determinării tirajului fiecărei ediții pe toată perioada cuprinsă în cererea introductivă (ceea ce ca urmare a reținerii prescripției trebuia să fie limitat de instanță doar pentru perioada august 2004- 2008, sau data judecării cauzei, dacă încălcarea constatată a continuat), a tirajului fiecărei ediții, a profitului realizat de pârâtă, criterii care sunt compatibile cu cercetarea cererii în baza art. 139 alin. 2 lit. a din lege, pentru ca ulterior să administreze înscrisuri apte de valorificare din perspectiva art. 139 alin. 2 lit. b din lege, depunând la dosar dovezi prin care intenționau să probeze cuantumul remunerațiilor încasate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite reclamate (filele 69-83 dosar fond).
Pe de altă parte, din modalitatea de administrare a probei cu interogatoriul pârâtei, prin formularea unor întrebări directe legate de tiraje, reiese din nou raportarea reclamanților la ipoteza art. 139 alin. 2 lit. a din lege, pentru ca în cuvântul pe fond (fila 87 dosar tribunal) să solicite stabilirea despăgubirilor fie în baza unuia, fie în temeiul celuilalt text dintre cele în discuție (lit. a sau lit. b din art. 139 alin. 2); se mai poate preciza și că la momentul discutării în contradictoriu a probei cu expertiză de specialitate pusă în dezbatere din oficiu, după repunerea cauzei pe rol, reclamanții au precizat că nu le este avantajos criteriul profitului realizat de pârâtă (expertiza discutată fiind una contabilă), dar că totuși nu se opun dacă proba este necesară soluționării cauzei.
În sfârșit, azi, în ședință publică, Curtea a solicitat intimaților reclamanți prin apărătorul prezent să indice textul de care înțeleg să se prevaleze în soluționarea capătului de cerere privind despăgubirile, aceștia indicând dispozițiile art. 139 alin. 2 lit. a din Legea 8/1996, republicată, acesta fiind temeiul pe baza căruia instanța de rejudecare va determina cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, ceea ce se constituie totodată în limitele rejudecării, drepturile încălcate, natura acestora, fapta ilicită și culpa pârâtei, fiind deja satuate prin confimarea soluției primei instanțe sub acest aspect, conform analizei realizate în baza art. 3041Cod procedură civilă.
Se va verifica, prin obligarea depunerii la dosar de către pârâtă a documentelor semnificative din acest punct de vedere (pe care de altfel, aceasta se și obligase să le depună la dosar prin răspunsul la interogatoriul ce i-a fost administrat - întrebarea nr. 3), cu referire însă la perioada ce interesează în speță, anume, ulterioară anului 2004; se vor administra probe pentru determinarea unor eventuale alte ediții ale manualelor în anul 2007 și 2008 editate de pârâtă, instanța de fond limitându-se la a reține că nu s-au administrat probe pentru acești ani, fără a face uz de dispozițiile art. 172-174 Cod procedură civilă); totodată, se vor stabili (după solicitarea făcută părților a precizării acestora, care vor fi cenzurate de instanță și completate în măsura în care va fi nevoie) obiective clare, precise pentru expertiza contabilă ce se va efectua, apte să lămurească pricina și să furnizeze instanței criteriile prevăzute de art. 139 alin. 2 lit. a din lege asupra temeiului despăgubirilor; se va observa că reclamanții nu mai au a face alte precizări cu privire la temeiul juridic, dată fiind poziția lor exprimată în recurs (care se poate deduce și din modalitatea de formulare a întâmpinării depuse de aceștia la motivele de recurs ale pârâtei).
În consecință, Curtea va înlătura critica recurentei ținând de aplicarea art. 1169 Cod civil, în sensul nedovedirii de către reclamanți a cuantumului pretențiilor formulate, întrucât această disipare a efortului probatoriu al acestora pe ambele temeiuri nu le este exclusiv imputabilă, instanța având obligația să le solicite un punct de vedere ferm asupra acestui aspect conform art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă și să coordoneze administrarea probelor în raport de aspectele ce se impuneau a fi dovedite și care se constituiau în tematica probațiunii.
Având în vedere cele anterior reținute, Curtea, în baza art. 312 alin. 1, 3 și 5 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de pârâtă și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit limitelor precizate și stabilite anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 821/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Tehnored. CN
2 ex./6.02.2009
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
Judecător -
Președinte:Andreia Liana ConstandaJudecători:Andreia Liana Constanda, Elena Viviane Tiu
