Spete drept de autor si drepturi conexe. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 29.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE autor (-) împotriva sentinței civile nr. 516 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă MEDIA
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta -reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-), reprezentată de avocat -, cu împuternicire avocațială nr. -/12.10.2008, aflată la fila nr. 10 din dosar și intimata-pârâtă MEDIA, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 83/2008, aflată la fila nr. 41 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la termenul de judecată anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei în raport de dispozițiile cuprinse în Hotărârea Generală a Judecătorilor Curții de Apel București adoptată la data de 28.08.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cerea de apel.
Reprezentantul apelantei - reclamante UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) solicită admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii apelante în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei - pârâte la plata sumei de 1.076.721,51 lei, reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate de către aceasta dacă ar fi utilizat operele muzicale în mod legal în perioada 01.10.2003 - 30.09.2007.
Arată că, în subsidiar, parte pe care o reprezintă înțelege să solicite obligarea intimatei - pârâte la plata remunerațiilor în sumă de 427.099,53 lei, reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea de către aceasta a operelor muzicale pe postul de televiziune TV, pentru aceeași perioadă. precum și la plata penalităților de întârziere.
De asemenea, solicită obligarea intimatei - pârâte să predea apelantei - reclamante raportul cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul TV începând cu data de 01.10.2003, cu menționarea interpretului, autorului, a numărului de difuzări și a duratei de utilizare și, totodată, obligarea părții adverse la plata către UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-), începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii instanței, daune cominatorii de 500lei/fiecare zi de întârziere.
Criticând hotărârea instanței de fond, arată că aceasta în mod eronat a reținut că operele difuzate de către intimata - pârâtă nu ar fi protejate de dispozițiile Legii nr. 8/1996.
Subliniază că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 8/1996 prevăd că protecția durează după moarte încă 70 de ani, textele legale prezumând această protecție.
În ceea ce privește afirmațiile părții adverse, respectiv că declarațiile autorilor depuse de către apelanta - reclamantă ar fi fost întocmite pro causa, apreciază că aceste sunt neîntemeiate.
Continuând, învederează că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 8/1996.
Precizează că deși art. 4 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 instituie o prezumție legală, cu toate că apelanta - reclamantă a depus copii ale declarațiilor de opere muzicale utilizate de către intimata - pârâtă în care se menționează autorii acestora, instanța de fond a apreciat că apelanta - reclamantă trebuie să facă probe suplimentare față de cele prevăzute de lege.
Mai arată că apelanta - reclamantă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că muzica populară a luat naștere în prima Jas ecolului al XX-lea și subliniază că postul de televiziune TV se numește astfel tocmai pentru că difuzează muzică etno, ce a luat naștere după anul 1990.
Menționează că apelanta - reclamantă este îndreptățită să solicite triplul remunerației, în raport de dispozițiile art. 139 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
În ceea ce privește solicitarea ca intimata - pârâtă să comunice listele cu operele muzicale difuzate, învederează că aceasta este necesară pentru repartizarea remunerațiilor către beneficiarii acestora.
Apreciază că este întemeiată și cererea de acordare a daunelor cominatorii, în raport de dispozițiile art. 134 din Legea nr. 8/1996, plata către beneficiarii remunerațiilor se face în termen de șase luni de la colectarea acesteia.
Concluzionând, solicită admiterea apelului promovat de către partea pe care o reprezintă, obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei - pârâte MEDIA învederează că, potrivit Deciziei nr. 133/21.06.2005 a Completului de Arbitraj, organismele de gestionare a drepturilor de autor pot percepe sume pentru drepturi de autor protejate de lege și aflate în gestiunea lor.
Subliniază că intimata - pârâtă nu difuzează opere protejate de lege și aflate în gestiunea apelantei - reclamante.
De asemenea, apreciază că singurul scop al acestei acțiuni îl constituie îmbogățirea fără just temei a unui organism de gestiune colectivă, care ar colecta sume pe care nu ar avea cui să le repartizeze.
Continuând, face referire la adresa nr. 4983/03.12.2004, precizând că, la nivelul anului 2004, pentru operele difuzate există contracte exclusive cu autorii, interpreții sau producătorii de fonograme.
Reiterează susținerile potrivit cărora operele difuzate de către partea pe care o reprezintă nu intră sub incidența Legii nr. 8/1996.
Totodată, arată că, în cadrul unui interviu, a arătat că nu este autor de folclor, ci culegător de folclor.
Concluzionând, solicită respingerea apelului promovat de către partea adversă și depune concluzii scrise.
Având cuvântul în replică, reprezentantul apelantei - reclamante UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) arată că autorii au fost amenințați că nu vor mai fi difuzați în situația în care nu își retrag declarațiile date, motiv pentru care au vrut să își retragă susținerile.
Referitor la cele învederate de către partea adversă cu privire la, subliniază că Institutul Național de a stabilit calitatea de autor de folclor a acesteia.
Curtea dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) împotriva sentinței civile nr. 516 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă MEDIA
CURTEA
Pentru a da posibilitatea apelantei - reclamante UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) să depună concluzii scrise, în raport de dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) împotriva sentinței civile nr. 516 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă MEDIA
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) împotriva sentinței civile nr. 516 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă MEDIA la data de 05.11.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 177
Ședința publică din data de: 05.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) împotriva sentinței civile nr. 516 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă MEDIA
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, pentru a da posibilitatea apelantei - reclamante UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA-ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURILE DE AUTOR (-) să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 05.11.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea deciziei:
CURTEA
De1iberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr-, reclamanta UNIUNEA SI DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR ( - ) a chemat în judecată pârâta SC MEDIA SRL solicitând:
- obligarea paratei la plata către - a procentului de 6% din veniturile obținute din activitatea de radiodifuzare ce reprezintă triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, din momentul emisiei până în momentul efectuării raportului de expertiză pentru radiodifuzarea (televizarea) operelor muzicale în cadrul postului TV, în cazul în care pârâta ar fi utilizat în mod legal operele muzicale, respectiv în baza unei autorizații licențe neexclusive emise de -; în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale, reprezentând 2% din veniturile obținute din activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale pe postul TV, obligarea pârâtei să plătească penalități echivalente cu dobânzile practicate de Banca Națională a României pentru întârzierea la plata remunerațiilor, de la data începerii emisiei până in momentul efectuării raportului de expertiză;
- obligarea pârâtei să predea - raportul cuprinzând: lista cu operele muzicale utilizate zilnic de la începutul emisiei până în prezent în cadrul postului de televiziune TV, cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, interpretului, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale;
- obligarea pârâtei la plata către - de daune cominatorii de 500 RON/fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data predării efective către - a raportului privind operele muzicale utilizate de pârâtă din momentul începerii emisiei - data efectuării raportului de expertiză;
- obligarea pârâtei să încheie autorizație licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în emisiuni de televiziune cu -,
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta SC SRL avea obligația legală de a obține de la - autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul programelor de televiziune ale postului TV, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin 1 lit. g), art. 151, art. 1231alin. 1 lit. d), 130 alin. 1 lit. b), art. 131 alin. 2 si 8 din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare si cele ale Hotărârii arbitrale publicate in Monitorul Oficial Partea I nr. 657/2005 în baza Deciziei nr.133/2005.
In pofida numeroaselor notificări transmise, pârâta a înțeles să încalce drepturile autorilor de opere muzicale, gestionate colectiv în mod obligatoriu de -, și să radiodifuzeze (televizeze) în cadrul programelor sale de televiziune, opere muzicale (inclusiv spoturi publicitare, promo-uri etc.) fără a deține in acest sens autorizație licență neexclusivă.
Având în vedere ca prin utilizarea operelor muzicale prin radiodifuzare (televizare), fără autorizație neexclusivă de utilizare, pârâta a încălcat drepturile de autor de opere muzicale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare.
A mai arătat că potrivit art.139 alin. 2 lit. b) din Legea nr.8/1996, cu modificările ulterioare, valoarea despăgubirilor datorate de pârâtă pentru utilizarea operelor muzicale fără autorizație reprezintă triplul sumelor ce ar fi fost legal datorate, daca utilizarea s-ar fi făcut cu respectarea dispozițiilor legale, în baza unei autorizații licență neexclusivă, remunerații ce sunt reglementate de Hotărârea arbitrală publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 657/2005 în baza Deciziei nr. 133/2005, respectiv 2% din veniturile realizate din activitatea de radiodifuzare.
Întrucât, informațiile privind veniturile totale și, respectiv, veniturile din activitatea de radiodifuzare (televizare) ale pârâtei, rezultă doar din evidențele contabile ale pârâtei pe care aceasta nu le-a comunicat reclamantei, urmează ca triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate să fie stabilit printr-o expertiză judiciar contabilă, sens în care, în conformitate cu dispozițiile art. 172 proc. civ. pârâta să fie obligată să înfățișeze, prin depunere în copie certificată la dosarul cauzei, a tuturor documentelor financiar contabile (în special balanța contabilă de verificare cls.7) din care să rezulte veniturile totale (venituri din publicitate, bartere, concursuri, dedicații, sms-uri, etc) ale SC SRL, obținute din activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale pe postul TV, de la data începerii emisiei până în momentul efectuării raportului de expertiză.
Pe cererea subsidiară, a arătat că pârâta ar fi obligată numai la plata remunerației prevăzută de Decizia nr.133/2005, urmează ca instanța să o oblige și la plata dobânzii legale.
A mai arătat de asemenea că în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin 1 lit. h) coroborat cu art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare și conform art. 7 din Decizia nr. 133/23.06.2005, pentru ca remunerațiile datorate de pârâta să poată fi repartizate de - titularilor de drepturi de autor de opere muzicale îndreptățiți la acestea, este necesar ca pârâta să fie obligată să predea - raportul cuprinzând: lista cu operele muzicale utilizate zilnic din momentul începerii emisiei și până în momentul întocmirii raportului de expertiză în cadrul postului de televiziune TV, (spoturi publicitare, promo-uri etc.) cu menționarea pentru fiecare operă muzicala utilizată a: denumirii, interpretul, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale, radiodifuzate (televizate) pe postul TV.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.8/1996 a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, pe cele ale Hotărârii arbitrale publicate in Monitorul Oficial Partea 1 nr. 657/2005 în baza Deciziei nr. 133/2005, art.274 civ Cod Penal.
Prin întâmpinarea formulată la data de 15.11.2006 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a arătat că este titular de licență audiovizuală pentru difuzarea prin satelit a serviciului de programe de televiziune cu denumirea TV, principala sa menire fiind aceea de a promova folclorul românesc. Potrivit dispozițiilor art.25 din Legea nr.8/1996 drepturile patrimoniale asupra operelor aduse la cunoștința publică durează pe tot timpul vieții autorului, iar la moartea acestuia se transmit prin moștenire pentru o durată de 70 ani. precum " ", " ", pot fi reproduse integral sau parțial, direct sau indirect, temporar sau permanent, prin orice mijloace și sub orice formă, distribuite, comunicate public, radiodifuzate, retransmise prin cablu, fără consimțământul autorilor și fără plata drepturilor distinctive și exclusive care decurg din utilizare. În acest mod culegătorii de folclor, artiștii interpreți carte doresc să interpreteze melodii de folclor nu trebuie să plătească remunerațiile prevăzute în metodologii, având în vedere că aceste opere nu se mai află în perioada de protecție prevăzută de lege și nu figurează în repertoriul de opere înscrise la. A mai arătat că echipa de control a constatat că pârâta folosește exclusiv opere din folclor și pentru repertoriul transmis nu are de efectuat nici o plată față de compozitorii membrii ai -, astfel cum rezultă din adresa 4983/03.12.2004. A arătat de asemenea că pentru celelalte piese are contracte directe cu titularii de drepturi de autor și conexe.
Au fost depuse la dosar, în copie, următoarele acte: metodologia din 2005, adresele nr. 1022/15.11.2004, nr. 970/13.06.2005 și nr. 826 și 827 din 26.05.2005, extras din registrul comerțului, adresa 4983/03.12.2004 emisă de, sentința civilă nr. 2213/22.09.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a pentru Conflicte și Litigii de Muncă, cerere formulată de înregistrată la - sub nr. 2185/15.12.2006 și declarații ale acesteia pentru operele muzicale " cu ca mura", "Două doruri merg pe drum", " prețul murgului", " A bătut vântul aseară", " A mai trecut o zi", " fata la pădure", De la de mălin"," e sus"," De-aș fi știut că vei pleca", cerere formulată de înregistrată la Societatea Români sub nr. 318/15.01.1934 și listă cu operele muzicale, cerere formulată de înregistrată la - la data de 15.12.2006 și declarații ale acestuia pentru operele muzicale "Cine-mi arde sufletul", "Alături de prieteni"," de vinișor"," Am să pun șaua pe murgul", " satiric", " la joc leliță ", "La o de sat", "Soarta fetelor", contract nr. 1083/13.12.2006, declarații pentru opere muzicale date de, Polina, din, cereri formulate de la 12.01.2007, G T la 10.01.2007, la 11.01.2007, decizia nr.243/2003 a, liste cu operele muzicale difuzate de pârâtă, contractele de licență neexclusivă nr.1741 și 1742 din 09.03.2005 încheiat între pârâtă și CREDIDAM, contract de licență neexclusivă nr. 3420/14.09.2006 încheiat între pârâtă și.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriu (filele 42-43, 44 -45 și dosar) și a fost întocmit un raport de expertiză contabilă, de către expert.
Prin sentința civilă nr. 516 din 13.03.2008, Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în motivare următoarele:
Reclamanta, în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 139 din Legea nr.8/1996, potrivit cu care "titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens ".
Față de această dispoziție legală Tribunalul a apreciat că părțile au calitate procesuală, argumentele aduse de pârâtă fiind apărări de fond.
Pe fond, Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispoziția normativă menționată, cu raportare la dispozițiile art. 123, art.1231, art. 3 și art. 4 din Legea nr.8/1996, în sensul că nu s-a făcut dovada că operele muzicale difuzate de pârâtă fac parte dintre cele pentru care drepturile de autor sunt protejate.
Astfel, din probele administrate, Tribunalul a apreciat că pârâta folosește opere din folclor iar în urma verificărilor efectuate de s-a constat că pentru repertoriul transmis pârâta nu are de efectuat nici o plată față de compozitorii membrii ai, astfel cum rezultă din adresa 4983/03.12.2004 și din sentința civilă nr. 2213/22.09.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a pentru Conflicte și Litigii de Muncă. Situația avută în vedere de la emiterea adresei menționate nu s-a schimbat (reclamanta făcând aceleași solicitări și prin adresa nr. 1022/15.11.2004 - existentă la data emiterii răspunsului dat de arătat mai sus și prin adresele ulterioare nr. -.06.2005 și nr. 826 și 827 din 26.05.2005), problema de drept ridicată fiind aceea dacă pentru operele folclorice utilizate pârâta datorează plata drepturilor de autor.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr.8/1996 "este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera". Aceste dispoziții consacră, astfel cum s-a reținut în doctrină și jurisprudență, principiul adevăratului creator al operei sau al adevăratului autor.
Din această perspectivă, Tribunalul a reținut că în cazul creațiilor folclorice, principala caracteristică este transmiterea pe cale orală a unor creații foarte vechi, la conturarea cărora au contribuit multe persoane, chiar generații, ceea ce determină ca unele creații să aibă mai multe forme sub care ajung la cunoștința publicului în diverse zone. De asemenea, artiștii interpreți adaptează aceste creații potrivit stilului propriu de interpretare, fără ca în acest fel să se poată considera că sunt autori originari ai operelor, aceștia dobândind însă protecție pentru operele derivate create prin adaptările efectuate sau prin aranjamentele muzicale noi, în sensul art.8 din Legea nr.8/1996.
Prezumția instituită de dispozițiile art. 4 alin.1 din lege, potrivit cărora " se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică", pentru situația particulară a creațiilor folclorice trebuie întărită cu alte probe concrete pentru fiecare creație în parte.
Or, în cauză reclamanta prin probele administrate, nu a făcut dovada că pârâta ar fi utilizat în activitatea de radiodifuzare creații al căror autor este cunoscut.
Astfel, aceasta a depus la dosar cererea formulată de înregistrată la - sub nr. 2185/15.12.2006, cererea formulată de înregistrată la - la data de 15.12.2006 cererea formulată de la 12.01.2007, cererea formulată de G T la 10.01.2007, cererea formulată de la 11.01.2007, prin care solicitau verificarea situației drepturilor lor de autori datorate de pârâtă. Toate aceste cereri sunt însă înregistrate după formularea acțiunii, constatare în raport de care Tribunalul le-a apreciat ca fiind făcute pro causa și deci lipsite de valoare probatorie. Și dacă ar fi luate în calcul, nu s-a făcut dovada că pârâta a difuzat creații pentru care aceștia au un drept de autor protejat.
Aceeași s-a considerat a fi și situația declarațiilor pentru opere muzicale date de, Polina, din, ca, pe care reclamanta le-a depus la dosar în susținerea cererii sale, nefăcându-se dovada, prin examinarea listelor operelor muzicale difuzate de pârâtă, depuse la dosar, că aceste creații muzicale pentru care persoanele menționate au un drept protejat au fost difuzate de pârâtă.
Împrejurarea că au fost difuzate unele din piese cu aceleași nume sau asemănătoare a fost considerată insuficientă pentru a conduce la concluzia că au fost difuzate acele creații adaptate prin aranjamentele muzicale noi în stilul propriu de interpretare al persoanelor menționate, pentru a se putea vorbi despre protejarea drepturilor lor recunoscute de art.8 din Legea nr.8/1996.
În ceea ce privește situația creațiilor menționate în cererea formulată de și înregistrată la Societatea Români sub nr. 318/15.01.1934, Tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada dacă autorul are sau nu are moștenitori și nici dovada datei decesului acestuia, pentru a se putea observa dacă drepturile de autor se mai află în intervalul de protecție instituit de art.25 din Legea nr.8/1996 și care dintre tezele acestei dispoziții normative ar fi incidentă, pentru a se merge mai departe și a se verifica dacă au fost efectiv difuzate creațiile acestuia.
Acesta este deci un alt aspect care se impune a se dovedi distinct, față ce specificul creațiilor folclorice arătat mai sus și anume dacă drepturile patrimoniale de autor pentru creațiile folclorice difuzate se mai află în intervalul de protecție instituit de lege, dovadă nefăcută de reclamantă nici după comunicarea de către pârâtă a listelor operelor difuzate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel Uniunea si din România Asociația Drepturilor de Autor, organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor in domeniul muzical, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând în principal:
- admiterea apelului;
- modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și:
- obligarea intimatei - pârâte la plata sumei de 1.076.721,51 lei reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate de pârâtă dacă ar fi utilizat operele muzicale în mod legal în perioada 01.10.2003 - 30.09.2007, prin încheierea unei autorizații licență neexclusivă cu - care să îi confere acest drept neexclusiv;
Iar in subsidiar, obligarea intimatei - pârâte la:
- plata remuneratiilor in suma de 427.099,53 lei reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea de către pârâtă a operelor muzicale pe postul de televiziune TV în perioada 01.10.2003 - 30.09.2007;
- plata penalităților de întarziere în sumă de 45.850,82 lei calculate până la data de 08.11.2007, pentru întârzierea plății remunerațiilor anterior menționate;
- plata penalităților echivalente cu dobânda paracticată de Banca Națională a României pentru întârzierea plății remunerațiilor ulterior datei de 08.11.2007;
- obligarea intimatei - pârâte să predea - raportul cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul TV începând cu data de 01.10.2003, cu menționarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, interpretului, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice și a duratei de utilizare;
- obligarea intimatei-pârâte la plata catre -, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii instanței, de daune cominatorii de 500 lei/fiecare zi de întârziere a comunicării raportului mai sus mentionat, până la data predării efective a raportului complet catre -;
- obligarea intimatei -pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la instanța de fond și în apel.
Apelanta a criticat sentința primei instanțe sub mai multe aspecte de netemeinicie și nelegalitate, astfel:
a) reșita apreciere a probelor administrate în cauză.
Astfel, a susținut apelanta, cu toate că la dosar a depus copii ale declarațiilor de opere muzicale înregistrare în repertoriul -, dintre cele cuprinse chiar în lista de opere muzicale depusă de intimata - pârâtă la dosar și pentru care a recunoscut astfel utilizarea, instanța de fond, în mod neîntemeiat, a reținut în considerente că acele opere muzicale nu au fost difuzate de intimata - pârâtă.
Instanța de fond nu a sesizat faptul că intimata-pârâtă a recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu că opere muzicale interpretate de:, C-tin si C-tin au fost radiodifuzate pe postul TV și că aceste opere muzicale se regăseau atât în lista de opere muzicale utilizate depusă de pârâtă cât și în declarațiile de opere muzicale înregistrate la -.
În același sens, al netemeiniciei hotărârii apelate, sunt, potrivit motivelor de apel, și considerentele greșite ale primei instanțe în ceea ce privește utilizarea de către intimata - pârâtă a renumitei opere muzicale "", a marelui compozitor, utilizare recunoscută prin răspunsul la interogatoriu.
Intimata - pârâtă a dat dovadă de rea-credință, pretinzând că opera muzicală "", cunoscută atât în țară cât și în străinătate ca o creație a celebrului, ar fi o operă cu autor necunoscut.
Reprezintă un fapt notoriu, acela că marele compozitor a decedat după cel de al doilea război mondial (1944), iar o matematică elementară arată că din 1944 și până în prezent nu au trecut mai mult de 70 de ani, fapt pe care prima instanță trebuia să îl ia în considerare, nefiind necesar a fi dovedit.
Potrivit actelor depuse odată cu motivele de apel, rezultă că a decedat la data de 24 martie 1956, astfel că termenul de 70 de ani se împlinește abia în anul 2026, iar conform copiilor după certificatele de moștenitor privind succesiunea defunctului, se face dovada existenței unor succesori ai acestuia în viață, deși, consideră apelanta, o astfel de probă nu era necesară față de dispozițiile art. 25 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, dispoziție legală ce nu a fost cunoscută de instanța de fond.
De asemenea, a susținut apelanta, instanța de fond a atribuit adresei nr. 4983/03.12.2004 și sentinței civile nr. 2213/22.09.2005, efecte juridice pe care acestea nu le au.
Astfel, pe de o parte, înscrisul ce emană de la reprezintă o simplă adresă și nu un act administrativ constitutiv de drepturi și, cu atât mai puțin, unul privativ de drepturi, efect pe care practic instanța de fond i l-a atribuit în mod nelegal.
Dacă ar fi cercetat cu atenție acest înscris, instanța de fond ar fi putut constata cu ușurință și contradicțiile cuprinse în acest act.
Adresa evidențiază confuzia dintre opera muzicală din genul folcloric/popular și opera muzicală anonimă.
Deși în adresa se vrea a se susține că folclorul reprezintă întotdeauna o operă anonimă (așa cum greșit a preluat ideea și instanța de fond), aceeași adresă contrazice această idee și menționează că pentru astfel de opere intimata - pârâtă "deține contracte individuale și exclusive de cesiune a drepturilor de autor încheiate cu diverse persoane fizice/juridice".
Prin urmare, se susține mai întâi că operele muzicale utilizate de intimata pârâtă nu au un autor cunoscut, dar așa necunoscuți cum sunt acei autori, intimata - pârâtă a încheiat contract cu aceștia. O astfel de afirmație cuprinsă în adresa nu mai necesită niciun alt comentariu.
In al doilea rând, instanța de fond nu a sesizat că - nu a fost parte în procesul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 2213/22.09.2005 ( de anulare a unei sancțiuni contravenționale) și că astfel acea hotărâre nu este opozabilă -.
b) Hotărârea instanței de fond este considerată nelegală de către apelantă, pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a putut face distincția între: opera anonimă (dreptul de autor cu privire la acesta fiind recunoscut și protejat de lege - art. 4 alin. 2 din Legea nr. 8/1996) și opera din genul muzical folclor/popular/tradițional;
Astfel, nu există nici o prevedere legală care să dispună că operele muzicale din genul muzical folclor/popular/tradițional nu pot fi protejate de lege.
Instanța a făcut o gravă eroare atunci când, la pronunțarea hotărârii, a avut în vedere confuzia pe care o fac de regulă doar persoane ce nu cunosc dispozițiile legale, respectiv că prin opera muzicală din genul folclor/popular/tradițional se înțelege o operă muzicală al cărei autor este necunoscut.
În realitate, astfel cum o dovedesc și declarațiile de opere muzicale depuse în copie la dosar, în acest gen de opere muzicale se încadrează opere muzicale cu autori nu doar cunoscuți dar chiar celebri (, membrii ui din, etc.)
Instanța de fond a făcut de asemenea confuzia între opere aduse la cunoștință publică sub formă anonimă și operele muzicale pentru care a expirat termenul legal de protecție a drepturilor patrimoniale de autor.
Chiar și în situația în care nu ar fi administrat proba cu înscrisuri privitoare la autorii de opere muzicale utilizate de intimata - pârâtă, hotărârea instanței a fost dată cu încălcarea art. 4 alin. 2 din Legea nr. 8/1996.
Această dispoziție legală, ce a fost încălcată de instanța de fond, recunoaște protecția instituită de lege inclusiv pentru operele al caror autor nu este cunoscut (forma anonimă).
Tot Legea nr. 8/1996 stabilește la art. 127 alin. 1 lit. il si art. 1291regimul juridic al sumelor ce nu au putut fi repartizate sau nu au fost revendicate de titularii de drepturi de autor.
Prin urmare, fără a exista o dispoziție legală în acest sens și cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. 2, art. 127 alin. 1 lit. f) si art. 1291din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a reținut că totalitatea operelor muzicale utilizate de pârâtă sunt anonime și, pentru acest motiv, nu sunt protejate de lege.
În speță, intimata-pârâtă nu a administrat nici o probă din care să rezulte că drepturile patrimoniale pentru operele muzicale pe care le-a utilizat, și cu atât mai puțin pentru toate, ar fi ieșit din termenul legal de protecție.
Dimpotrivă, - a administrat probe din care a rezultat că operele muzicale utilizate de pârâtă au autori cunoscuți și că acestea se află în termenul legal de protecție.
Cu toate acestea, instanța de fond a pretins practic, nelegal, că probele administrate de - nu pot fi primite și că, pentru admiterea acțiunii, - ar trebui să facă o probatio diabolica, respectiv să dovedească ce opere muzicale a utilizat intimata - pârâtă pe parcursul mai multor ani, deși această obligație revine intimatei - pârâte potrivit art. 130 alin. 1 lit, h) din Legea nr. 8/1996, și că - să dovedească un fapt negativ, respectiv că acele opere muzicale nu au ieșit din termenul legal de protecție.
(ii) Hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 8/1996.
Astfel, cu toate că art. 4 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 instituie o prezumție legală, cu toate că a depus copii ale declarațiilor de opere muzicale utilizate de pârâtă în care se menționează autorii acestora, instanța de fond a considerat, fără nici un temei legal, că trebuie ca - să facă probe suplimentare față de cele prevăzute de lege.
Dispunând astfel, instanța de fond a încălcat în mod evident dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 și a creat o evidentă discriminare între autorii de opere muzicale, inventând criterii neprevăzute de lege.
(iii) Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. 1 teza II din Legea nr. 8/1996.
Astfel:
- cu toate că inexistența unor moștenitori ai autorului nu înlătură protecția conferită de Legea nr. 8/1996 până la împlinirea termenului de 70 de ani de la data decesului;
- cu toate că dispoziția legală mai sus menționată conferă în mod expres - (organism de gestiune colectivă) exercițiul drepturilor patrimoniale de autor în cazul în care nu există moștenitori ai autorului,
instanța de fond a reținut fără temei legal și pentru motive necunoscute, că operele muzicale al căror autor a decedat fără a lăsa moștenitori, nu se pot bucura de protecția legală.
(iv) Hotărârea apelată cuprinde motive contradictorii.
Astfel:
- deși instanța de fond a reținut și un aspect corect, respectiv că și în cazul operelor cu autori necunoscuți, interpreții realizează aranjamente asupra acestor opere muzicale și dobândesc astfel un drept de autor protejat de lege;
- deși au fost depuse declarații de opere muzicale privind aranjamente aduse unor opere muzicale utilizate de pârâtă;
Instanța de fond a concluzionat, în mod nelegal și neîntemeiat, că intimata pârâtă nu datorează remunerația prevăzută de metodologie pentru utilizarea operelor muzicale.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență următoarele apărări:
Apelanta a refuzat explicit să precizeze în mod corect și legal temeiul de drept al acțiunii, cu scopul de a induce instanța în eroare.
Semnificativ din acest punct de vedere este, în opinia intimatei, faptul că HG nr. 769/1999 pe care a invocat-o apelanta, a fost anulată de ICCJ, situație în care orice susțineri privind greșita aplicare și înțelegere de către prima instanță a legislației sunt nefondate.
În situația sa particulară, a susținut intimata, este vorba despre opere ieșite din perioada de protecție conferită de Legea nr. 8/1996 și care pot fi utilizate fără plata drepturilor de autor ci, cu plata prestației artiștilor interpreți și a producătorilor de fonograme, prin contracte de licență încheiate cu CREDIDAM și.
În opinia intimatei, scopul acțiunii este îmbogățirea fără just temei a reclamantei, organism de gestiune colectivă care colectează sume pe care nu are cui să le repartizeze, devenind astfel venituri proprii.
Deși apelanta reclamantă a solicitat încheierea unui contrac t neexclusiv, nu a făcut dovada repertoriului gestionat, situație în care, în mod corect prima instanță a reținut că documentele depuse în timpul procesului au fost întocmite pro causa.
Hotărârea arbitrală din 21 iunie 2005, conține o sintagmă legală și explicită, în opinia intimatei, anume aceea că această hotărâre se referă la,drepturi de autor aflate în termenele de protecție legală".
Situația existență în anii 2004 și 2005 și constatată prin controalele de specialitate ale și prin hotărârile judecătorești depuse la dosar este aceeași și în anii 2006 și 2007. operelor nu este un drept obligatoriu a fi gestionat în mod colectiv, el putând fi cesionat în mod direct între autor și televiziune, fie direct, fie prin intermediul producătorului de fonograme.
Potrivit intimatei, prima instanță a interpretat corect prevederile art. 4 și art. 25 din Legea nr. 8/1996, cel dintâi articol referindu-se la opera anonimă, parte integrantă a folclorului.
utilizate sunt opere din folclor, ieșite din perioada de protecție conferită de lege, folclorul cuprinzând în mod logic și operele anonime, al căror autor nu este cunoscut, nimeni neputându-se declara autor și solicita remunerație.
Apelanta nu a făcut dovada că intimata folosește opera din repertoriul său, repertoriu real și pe care refuză cu obstinație să îl depună în fața instanțelor, uzând de o prezumție de repertoriu general în domeniul muzical, situație care este neconformă cu realitatea, deoarece există nenumărate opere muzicale care nu sunt înscrise în repertoriul apelantei, fiind cesionate de autori direct producătorilor de fonograme.
Chiar din înscrisurile depuse la dosar de către apelantă, rezultă mențiuni privitoare la opere,tradiționale", niciun autor nepermițându-și să își însușească calități nejustificate.
În opinia intimatei, certificatele de moștenitor depuse în apel nu au relevanță în cauză, neputând induce o prezumție pentru toate operele muzicale, folosind doar un certificat.
utilizate de către intimată sunt doar cele din folclor, a susținut aceasta, ceeace ce înseamnă creație populară orală, ansamblu de producții artistice create de popor. Muzica populară face parte din folclor. Tot ceeace este tradițional implică o creație anonimă, colectivă.
Prin urmare, a susțînut intimata, difuzând pe post exclusiv folclor, nu datorează remunerație către autori, în cazul folclorului autorul fiind necunoscut.
În sfârși, intimata a mai susținut că cererea apelantei reclamante de acordare a triplului remunerație este neîntemeiată și ilegală, deoarece pentru utilizarea operelor din repertoriul apelantei trebuie să se stabilească cât reprezintă acesta procentual din ceeace se difuzează. Apoi, procentul cuvenit - pentru membrii săi, se aplică la ceeace rămâne după eliminarea operelor care au alți titulari de drepturi - fie autori distincți, fie producători de fonograme cărora să le fi fost cesionat dreptul prin contract. Abia la procentul astfel stabilit se aplică procentul solicitat de - în cazul televiziunilor.
Prin încheierea din 19.03.2009, Curtea a încuviințat părților proba cu acte și a prorogat discutarea cererii apelantei de a se solicita punctul de vedere al unei personalități / specialist în domeniu, cerere susținută și de către intimată și pe care a respins-o ulterior, potrivit încheierii din 7.05.2009, cu motivarea că ceeace interesează în speță este stabilirea aspectelor de drept care vizează protecția acordată operelor, aspect asupra căruia un muzician sau compozitor nu are cum să se pronunțe.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de apel și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată apelul ca fiind fondat, potrivit celor ce urmează:
Astfel cum în mod corect, dar insuficient din perspectiva argumentării, a reținut prima instanță, reclamanta are calitatea de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, calitate ce îi permite, în baza art. 139 din Legea nr. 8/1996 să solicite instanțelor de judecată recunoașterea drepturilor de autor, constatarea încălcării acestora și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale face parte din categoria acelor drepturi gestionate colectiv în mod obligatoriu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1231alin.1 lit. d din Legea nr. 8/1996, în baza unui mandat acordat de autorul operei - titular de drepturi, sau și în absența oricărui mandat, astfel cum prevăd în mod clar dispozițiile art. 1231alin.2 din același act normativ.
Așa fiind, pentru a răspunde acelor susțineri ale intimatei legate de lipsa unor dovezi ale repertoriului real gestionat de către reclamantă și a calității sale procesuale active, reclamanta apelantă nu era ținută de a face nici un fel de dovezi suplimentare, privitoare la repertoriul gestionat, câtă vreme se face dovada radiodifuzării unor opere muzicale ai căror autori sunt cunoscuți.
Odată cu această afirmație, este prefigurată întreaga dispută existentă între reclamanta apelantă și intimata pârâtă, vis-a-vis de natura operelor muzicale difuzate pe postul de televiziune TV și consecințele deduse din această apreciere.
. punctul de vedere susținut de către pârâtă, prima instanță a argumentat că, dată fiind natura creațiilor difuzate de pârâtă, creații folclorice, caracterizate prin aceea că sunt vechi, transmise pe cale orală din generație în generație, ceeace determină multitudinea formelor sub care ajung la cunoștința publicului în diverse zone, prezumția instituită prin dispozițiile art. 4 alin.1 din lege, de autor a persoanei sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică, trebuie întărită cu alte probe concrete, pentru fiecare creație în parte, probe care nu au fost făcute în cauză de către reclamantă, motiv al respingerii cererii de chemare în judecată.
Independent de orice definiție a genului muzical folclor, popular, tradițional, asupra căreia părțile nu se declară a fi de acord, se impune a fi făcută sublinierea că dispozițiile Legii nr. 8/1996 nu conțin nici un fel de prevederi distincte de protecție a unor asemenea opere, create într-un anumit areal geografic, într-o anumită epocă istorică, îmbogățind prin aceasta creația spirituală locală, ce ar trebui astfel protejată și încurajată, acel segment al populației, creatoare a unor valori autentice fiind, sau fiind necesar a fi considerat ca beneficiar al drepturilor de autor asupra creațiilor sale, transmise din generație în generație și păstrate ca atare în acest mod.
Aceasta nu înseamnă însă absența unei protecții legale ci, cel mult, existența unei protecții având un conținut ce se îndepărtează de la ideea de folclor, apropiindu-se de realitățile epocii prezente, apropiindu-se de cea de adaptare a folclorului, a operelor populare, tradiționale, ceece are semnificația protecției operelor derivate, în sensul art. 8 alin.1 din Legea nr. 8/1996.
Deși prima instanță a exclus din analiză operele derivate, create prin adaptări sau aranjamente muzicale noi, se cuvine a se sublinia că potrivit dispozițiilor anterior menționate, Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, și anume - adaptările, - aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere -. artistice - care reprezintă o muncă intelectuală de creație".
Reclamanta apelantă, întemeindu-și în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, a excamotat într-un oarecare mod o analiză aprofundată a categoriei de opere în care se încadrează creațiile muzicale folclorice, tradiționale, din perspectiva dispozițiilor legale cuprinse în art. 7 și 8 din lege, analiză care se regăsește în parte în motivele de apel și mai ales în concluziile din apel ale apelantei, ceeace însă nu împiedică prima instanță să procedeze la analiza cauzei potrivit dispozițiilor legale aplicabile acesteia.
Faptul că prima instanță a dedus, pe baza probelor administrate, că în cauză nu s-ar fi făcut dovada că pârâta ar fi utilizat în activitatea de radiodifuzare creații al căror autor este cunoscut nu justifică criticile apelantei în legătură cu nelegalitatea sentinței pe motiv că prima instanță nu ar fi făcut distincție între opera anonimă și opera din genul muzical folclor/popular/tradițional.
În mod evident, o asemenea abordare nu a fost motivată în sentință, dispozițiile art. 4 alin.2 din Legea nr. 8/1996 fiind unele de excepție, inaplicabile cauzei și pe care prima instanță nu le-a reținut ca reprezentând temeiul de drept care, aplicabil fiind, ar conduce la respingerea cererii.
În opinia Curții, dispozițiile legale aplicabile sunt cele ale art. 4 alin.1, potrivit cărora,Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică",cum și dispozițiile art. 8 alin.2, anterior citate, creațiile folclorice radiodifuzate pe postul de televiziune TV intrând în categoria operelor derivate, având autor cunoscut, respectiv cei care, culegători de folclor fiind, le prezintă publicului în forma adaptată și potrivit aranjamentului muzical creat special, susțineri care nu au fost negate de pârâtă.
Din aceasta perspectivă, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a apreciat că s-ar fi impus din partea reclamantei dovezi în completarea probatoriului administrat, pe baza cărora să se poată stabili că pârâta ar fi utilizat în activitatea de radiodifuzare creații al căror autor este cunoscut.
Dincolo de imposibilitatea administrării unor probatorii de această natură, corect argumentată de către apelantă pe ideea unei probații diabolice, ceeace este semnificativ în cauzele de natura celei prezente este faptul că legea instituie o obligație legală, neîndeplinită de către pârâta intimată și de a cărei îndeplinire depinde în totalitate probatoriul ce s-ar impune a fi administrat, anume obligația corelativă celei ce-i aparține organismului de gestiune colectivă, prevăzută prin dispozițiile art. 130 lit. b de a cere autorizarea, în calitate de utilizator, prin licență neexclusivă, de utilizare a repertoriului protejat, respectiv a obligației corelative celei ce-i aparține organismului de gestiune colectivă, prevăzută de art. 130 lit. h din lege, de a comunica informațiile privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi.
Discuțiile de natura celor deduse judecății prin apărările formulate de către pârâta intimată și reținute de prima instanță, cum ar fi includerea unei opere în categoria celor cu autor cunoscut sau nu, sau a depășirii termenului de protecție de care se bucură o anumită operă, s-ar fi impus astfel a fi purtate cu ocazia obținerii licenței neexclusive la care legea o obliga pe pârâtă sau cu ocazia transmiterii informațiilor privind operele utilizate. O asemenea apărare însă, formulată numai cu ocazia chemării în judecată, se dovedește a fi ineficientă, în contextul în care nu este aptă să justifice neîndeplinirea acelor obligații legale, anterior menționate, de care pârâta era în mod riguros ținută.
Prin urmare, este greșită ordinea de abordare a acelor obligații ce îi reveneau pârâtei intimate în calitatea sa de utilizator prin radiodifuzare de opere muzicale, în sensul dispozițiilor art. 13 lit. g și art. 151din Legea nr. 8/1996.
Ordinea corectă de abordare a raporturilor juridice dintre părți trebuie să pornească, în mod necesar, de la momentul obținerii autorizării, ulterior acestuia, de la comunicarea informațiilor privind operele utilizate, pentru ca, numai ulterior acestui moment și în considerarea drepturilor concrete protejate prin intermediul organismului de gestiune colectivă, să se pună problema răspunderii sau, mai corect, a îndeplinirii de către utilizator - în cauză pârâta intimată, a obligației de plată a remunerațiilor compensatorii datorate în baza dispozițiilor art. 1311din Legea nr. 8/1996 și a Metodologiei rivind p. utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale și tabelul cuprinzând remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din decizia nr. 133/2005.
Prin urmare, nu este apelanta reclamantă cea în sarcina căreia cădea dovedirea gestionării colective a drepturilor de autor decurgând din utilizarea de către pârâtă a unor opere muzicale, fie acestea folclorice, câtă vreme pârâta nu a îndeplinit, potrivit celor anterior expuse, acele obligații prealabile stabilirii drepturilor de autor.
În acest context, răspunderea pârâtei intimate se analizează nu în planul contractual dat de contractul de licență neexclusivă, la a cărui încheiere aceasta era obligată, ci în planul unei răspunderi delictuale, născută din neîndeplinirea obligațiilor legale, cu consecințele pe care legea însăși le prevede prin dispozițiile cu caracter sancționar cuprinse în art. 139 din Legea nr. 8/1996, de plată a unor despăgubiri al căror cuantum poate fi stabilit fie prin luarea în considerare a consecințelor economice negative (lit.a), fie printr-un calcul predeterminat în mod legal, constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite (lit.b).
Ca atare, în mod greșit, astfel cum a susținut și apelanta, prima instanță a înlăturat acele probatorii care tindeau la dovedirea înregistrării unor autori de opere muzicale în evidența apelantei reclamante, cu o motivare ce nu poate fi acceptată în contextul în care actele depuse la dosar sunt certificate ca fiind conforme originalelor acelor înregistrări ce se regăsesc în evidențele reclamantei și împotriva cărora nu s-a formulat vreo cerere de înscriere în fals.
În situația în care pârâta intimată nu a înțeles să dea curs cererii de prezentare a operelor muzicale utilizate în perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri, cu o motivare nesatisfăcătoare din perspectiva dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996, anterior citate, în sensul că durata de pastrare a unor asemenea evidențe este de numai 30 de zile după data difuzării (fila 129), prima instanță a uzat de o prezumție judiciară, anume aceea potrivit căreia toate operele difuzate pe postul de televiziune au caracter folcloric, tradițional și autor necunoscut.
Această prezumție însă a fost răsturnată de către reclamantă, prin prezentarea declarațiilor autorilor înregistrați în evidențele acesteia, situație în care, în mod evident, sunt întemeiate criticile apelantei privitoare la greșita apreciere a probelor.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin.2 din Legea nr. 8/1996,,Existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă".
Situația particulară a difuzării unor creații muzicale care aparțin compozitorului nu reprezintă, în această construcție, decât o ilustrare a modului greșit în care prima instanță a evaluat probele administrate, omițând analiza acestora din perspectiva dispozițiilor art. 25 alin.1 din Legea nr. 8/1996, astfel cum a susținut de altfel apelanta în dezvoltarea motivelor de apel.
În ce privește adresa nr. 4983/3.12.2004 și sentința civilă nr. 2213/22.09.2005, reținute de către prima instanță în argumentarea prezumției de difuzare de către pârâtă a unor opere folclorice, criticile apelantei sunt de asemenea fondate.
Astfel cum în mod corect a susținut apelanta, adresa emanând de la nu poate fi considerată act administrativ constitutiv/privativ de drepturi, modalitatea în care acționează acest organ în calitate de autoritate unică de reglementare în domeniul dreptului de autor fiind aceea de a emite decizii, potrivit art. 138 alin.1 lit. a din lege.
În plus, în raport de conținutul adresei, din care rezultă efectuarea de către a unui control de specialitate în urma căruia s-ar fi constatat că pentru repertoriul tradițional românesc difuzat pe postul de televiziune -TV nu este datorată remunerație compensatorie, Curtea reține, pe de o parte, faptul că acel control trebuia să se materializeze într-un proces verbal, cu respectarea dispozițiilor art. 1382din lege, act ce nu s-a dovedit a fi fost încheiat, câtă vreme pârâta intimată, interesată în a-și susține în mod argumentat punctul de vedere, ar fi putut să îl depună la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, Curtea reține și existența unui proces verbal, de această dată de contravenție, prin care se constata neîndeplinirea obligației de plată a remunerațiilor datorate titularilor de drepturi reprezentați de apelanta reclamantă, (deci un punct de vedere contrar celui exprimat prin adresă) la un moment ulterior controlului despre care s-a făcut vorbire în adresa anterior analizată, respectiv la 24.01.2005, act care a fost constatat nul de către o instanță judiciară, fără însă ca fapta reținută în procesul verbal declarat nul să se fi putut analiza sub aspectul temeiniciei susținerilor agentului constatator al aceluiași organ.
În sfârșit, sub aspectul conținutului adresei analizate, Curtea reține, astfel cum a susținut reclamanta apelantă, confuzia ce se desprinde în privința opiniei, odată ce se face vorbire, pe de o parte, de radiodifuzarea unor opere anonime, iar pe de altă parte, de existența unor contracte individuale și exclusive de cesiune a dreptului de autor încheiate cu diverse persoane fizice/juridice.
Existența unor asemenea contracte nu influențează modul de soluționare a cauzei, de față, în raport de metodologia stabilită prin Decizia nr. 133/2005, în argumentarea căreia completul de arbitri a reținut ,ca nu pot fi luate în considerație contractele individuale de remunerare încheiate de utilizatori cu unii autori de opere muzicale, având în vedere obligativitatea gestiunii colective prevăzute de art. 1233din Legea nr. 8/1996, cu modificările si completările ulterioare.".
În raport de cele anterior reținute, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat în cauză și va dispune schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în parte, respectiv admițând cererea principală, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 1.076.721,51 lei reprezentând triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate, potrivit raportului de expertiză efectuat la prima instanță, în cazul în care radiodifuzarea operelor muzicale în perioada 1.03.2003-30.09.2007 s-ar fi realizat cu respectarea dispozițiilor legale; obligarea pârâtei să predea reclamantei raportul cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul -TV începând cu 1.10.2003, cu menționarea pentru fiecare operă a informațiilor privind: denumirea operei, autorii, interpretul, numărul mde difuzări zilnice și durata de utilizare a operei.
Curtea va respinge însă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor daune cominatorii, având în vedere dispozițiile art. 5803astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 459/2006, alin.(5) al acestui text, care a prevăzut expres că "pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune dominatorii."
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta intimată la plata sumei de 10.078 lei cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă UNIUNEA SI DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR ( - ), cu sediul în nr. 141 sector 1, împotriva sentinței civile nr. 516/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC MEDIA SRL, cu sediul în B, Șos - - - nr. 1-3, sector 3.
Schimbă sentința, în sensul că admite cererea de chemare în judecată în parte.
Obligă pârâta la plata sumei de 1.076.721,51 lei reprezentând triplul remunerației ce ar fi fost legal datorată în cazul în care radiodifuzarea operelor muzicale în perioada 1.10.2003 - 30.09.2007 s-ar fi realizat cu respectarea dispozițiilor legale.
Obligă pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul TV începând cu 1.10.2003, cu mențiunea pentru fiecare operă a informațiilor privind: denumirea operei, autorii, interpretul, numărul de difuzări zilnice și durata de utilizare a operei.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Obligă pârâta-intimată la plata sumei de 10078 lei cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored. AP
21.12.2009/4 exemplare
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile
