Spete drept de autor si drepturi conexe. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 6 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Melania Stanciu

JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv

JUDECĂTOR 3: Silvia Pană

GREFIER - - -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SC SRL împotriva sentinței civile nr.203/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA ().

La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns recurenta pârâtă SC SRL, prin reprezentant, cu împuternicire aflată la fila 41 din dosarul de fond, lipsind intimata reclamantă UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA ().

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta pârâtă nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație.

Reprezentantul recurentei pârâte depune timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și copia dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei, respectiv chitanța eliberată de Biroul Buget impozite și taxe locale a Municipiului T, arătând că va depune prin poștă originalul acesteia.

Curtea pune în discuție calificarea căii de atac.

Reprezentantul recurentei - reclamante susține că în prezenta cauză, calea de atac este recursul.

CURTEA,

Deliberând, Curtea va proceda la recalificarea căii de atac, având în vedere capătul al doilea al cererii din acțiunea introductivă de instanță și caracterul neevaluabil în bani al acestui capăt de cerere, reținând că aceasta este apelul și nu recursul, urmând să se rectifice în acest sens și corespunzător căii de atac, completul să fie constituit din doi judecători, respectiv: Președinte - judecător - - și judecător - - -.

DISPUNE:

Califică prezenta cale de atac, ca fiind apel.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 6 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - - -

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - - -

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă SC SRL împotriva sentinței civile nr.203/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA ().

La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns apelanta pârâtă SC SRL, prin reprezentant, cu împuternicire aflată la fila 41 din dosarul de fond, lipsind intimata reclamantă UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA ().

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul apelantei - pârâte învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Reprezentantul apelantei - pârâte solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr.203/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, astfel cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de apel.

DISPUNE:

Amână pronunțarea asupra cererii de apel la data de 13.10.2009.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 13 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - - -

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - - -

CURTEA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de apel.

DISPUNE:

Amână pronunțarea asupra cererii de apel la data de 19.10.2009.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 163A

Ședința publică de la 19 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - - -

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - - -

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă SC SRL împotriva sentinței civile nr.203/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA ().

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2009 și la data de 19.10.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 27.03.2008, reclamanta UNIUNEA PRODUCATORILOR DE FONOGRAME DIN ROMANIA (), a chemat în judecată pârâta SC SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata remunerației echitabile reprezentând drepturile conexe ale producătorilor de fonograme generate de radio difuzarea fără licență neexclusivă de la pentru această utilizare în perioada august 2003 - ianuarie 2008 precum și la plata penalităților de întârziere (dobânda legală de la data scadenței) stabilite prin metodologiile de aplicare a Legii nr. 8/1996 mod și completată și obligarea pârâtei la predarea play-listului (în format electronic) de fonograme utilizate în programele sale de radio în perioada sus-menționată. În cazul comunicării play-listului cu întârziere, solicitând daune în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, iar în cazul necomunicării play-listului din motive imputabile pârâtei sau a comunicării cu întârziere de peste 30 zile de la dispunerea acestei sarcini, solicitând daune în cuantum de 3.000 lei.

În motivarea cererii, s-a arătat că pârâta care deține postul de radio "Radio ", radiodifuzează fonograme fără licență neexclusivă de la începând din august 2003 până în prezent și fără achitarea remunerației echitabile prevăzută în metodologii pentru această utilizare, că reprezintă o încălcare a drepturilor conexe activitatea pârâtei de a radiodifuza opere sau produse purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimțământul titularilor drepturilor recunoscute de lege, în speță, producătorii de muzică (art. 140, alin 1, lit. d) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturi conexe, cu modificările și completările ulterioare), că, în conformitate cu art. 105 alin. 1, lit. f) (dreptul producătorului de înregistrări sonore de a autoriza sau de a interzice radio difuzarea propriilor fonograme), art. 106, indice 5, alin. 1 (dreptul producătorului de fonograme la remunerație unică echitabilă pentru utilizarea fonogramelor sale), art. 130 alin. 1, lit. a), b) și h) (obligațiile organismelor de gestiune colectiva) din Legea nr. 8/1996, pârâta avea obligația legală de a solicita și de a obține licența neexclusivă de radiodifuzare a fonogramelor înaintea începerii activității sale de radio difuzor și de a plăti remunerația echitabilă stabilită conform legii (în baza metodologiilor).

Reclamanta a arătat în continuare că, față de faptele delictuale ale pârâtei (considerate de art. 140 din Legea nr. 8/1996 ca fiind infracțiune), a formulat plângere penală împotriva reprezentanților acesteia la IPJ H prin adresa nr. 1397/02.03.2006. În prealabil notificase pârâta în legătură cu faptele sale delictuale, prin adresa 3048/12.08.2005 (cu confirmare de primire). În cauza penală, s-a constituit parte civilă cu suma de 14.072,81 lei, reprezentând prejudiciul parțial. Această plângere a fost soluționată de către procuror prin ordonanța din data de 19.06.2007, dispunând scoaterea de sub urmărire penală a lui, reprezentantul pârâtei, cu motivarea că reprezentantul societății nu a avut cunoștință de obligațiile față de, întrucât a încheiat un contract de licență cu CREDIDAM și cu diferiți producători de muzica pentru achitarea remunerației echitabile. a făcut plângere împotriva acestei ordonanțe, argumentând faptul că pârâta are obligația legală de a achita această remunerație organismului de gestiune colectivă prin intermediul căruia se colectează această remunerație în numele producătorilor de muzică. S-a arătat, de asemenea, că obiectul contractelor dintre pârâtă și producătorii de muzica (membrii ai ) îl constituie promovarea muzicii (adică difuzarea unor fonograme care nu erau făcute publice la momentul respectiv și față de care se desfășura o campanie de promovare media) și nu autorizarea difuzării fonogramelor deja aduse la cunoștință publicului față de care trebuia să achite o remunerație unică atât la - pentru producătorii de muzica cât și la CREDIDAM - pentru artiștii interpreți. Din cercetarea penală reiese faptul că pârâta deținea licența de la CREDIDAM și, de asemenea, achitase remunerația echitabilă către aceasta. Față de plângerea, Parchetul a menținut măsura luată inițial de procuror. Din actele de cercetare penală reiese că pârâta a difuzat muzica în scop comercial la postul de radio "Radio " în perioada 2003-2006, iar ponderea utilizării acestor fonograme în programele radioului a fost de 43%. Totodată, organele de cercetare penală au comunicat și veniturile pârâtei realizate în perioada 2003-2005, în scopul calculării prejudiciului și constituirii de parte civilă în cauza penală. Având în vedere informațiile sus-precizate și baza de calcul a remunerației (prevăzută în metodologii), s-a stabilit remunerația legal datorată pentru perioada 2003 - 2006 ca fiind în sumă de 14.072,81 lei.

În legătură cu estimarea prejudiciului, s-a apreciat că prejudiciul cauzat de pârâtă ar reprezenta însăși remunerația legal datorată pentru perioada menționată cu penalitățile aferente. Din acest motiv, consideră că pârâta datorează cu titlu de daune interese suma calculată în funcție de dispozițiile metodologiilor de aplicare a Legii nr. 8/1996 care stabilesc atât cuantumul remunerație cât și penalitățile de întârziere. Aceste metodologii sunt opozabile tuturor utilizatorilor, generând obligații concrete în sarcina acestora, inclusiv plata dobânzii legale de la data scadenței în cazul întârzierii la plată. Metodologiile care reglementează relațiile dintre radiodifuzor și organismul de gestiune colectivă în ceea ce privește utilizarea fonogramelor în scop comercial sunt următoarele: Decizia nr. 104/2005 (publicată în Of. nr. 386/2005), Decizia nr. 74/2006 modificată prin Decizia nr. 230/2007. Deși pârâta a asigurat-o de "bună credință" în soluționarea amiabilă a prezentului litigiu, nici până în prezent nu a efectuat vreo plată către și nici nu a depus diligențe pentru obținerea licenței neexclusive.

Referitor la play-listul fonogramelor utilizate în programele de radio, arată că acesta este necesar în procesul de repartizare a remunerațiilor colectate de, iar obligația transmiterii unui astfel de playlist este menționată în cuprinsul metodologiilor indicate (pct. 8 lit. a) din Decizia nr. 74/2006 renumerotat și devenit pct. 6 ) din Decizia nr. 230/2007). Lipsa acestui playlist generează daune în activitatea de gestiune a întru cât repartizarea remunerațiilor s-ar realiza după analiza altor criterii care suportă costuri suplimentare. Consideră că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege (atât cele de drept comun în legătură cu răspunderea civilă delictuală, cât și cele speciale prevăzute de Legea nr. 8/1996) pentru a pretinde achitarea remunerației și a penalităților de întârziere, respectiv acoperirea daunelor interese de către pârâtă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 130 alin 1, lit. b, coroborat cu art. 1231, alin 1, lit. f) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată precum și pe dispozițiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată raportat la art. 998-999.civ.

Prin încheierea de ședință din data de 24.06.2008, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada august 2003 - martie 2005, reținând că termenul de prescripție a fost întrerupt prin notificările și plângerile penale adresate de reclamantă în cursul anilor 2005, 2006. Conform dispozițiilor art. 17 din Decretul nr. 167/1958 întreruperea prescripției a șters prescripția începută, după întrerupere începând că curgă o nouă prescripție.

Prin sentinta civilă nr. 203 din 11.02.2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV -A CIVILĂ a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 10879,43 lei reprezentând remunerație datorată pentru perioada 2003 - ianuarie 2008 și 4448,40 lei penalități de întârziere, a fost obligată pârâta să predea reclamantei play-listul (în format electronic) de fonograme utilizate în programele sale de radio în perioada 2003 ianuarie 2008, fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii ca neîntemeiat, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 841 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentin ț ei s-a re ținut că, așa cum a rezultat din înscrisurile administrate în cauză, pârâta este deținătoarea postului de radio "Radio ", și în această calitate radiodifuzează fonograme fără licență neexclusivă de la începând din august 2003 până în prezent, că reclamanta a notificat-o pe pârâtă atât în privința necesității încheierii unei licențe neexclusive care să permită comunicarea publică legală a fonogramelor, precum și obligația de achitare a remunerației echitabile prevăzută în metodologiile publicate în mod succesiv în perioada de utilizare.

Conform disp. art. 140 alin 1 lit. d din legea 8/1996 activitatea pârâtei de a radiodifuza opere sau produse purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimțământul titularilor drepturilor recunoscute de lege, constituie încălcări ale drepturilor acestora. Astfel, potrivit art. 105 alin. 1, lit. f ce instituie dreptul producătorului de înregistrări sonore de a autoriza sau de a interzice radio difuzarea propriilor fonograme, art. 106, indice 5, alin. 1 ce prevede dreptul producătorului de fonograme la o remunerație unică echitabilă pentru utilizarea fonogramelor sale, art. 130 alin. 1, lit. a), b) și h) ce prevăd obligațiile organismelor de gestiune colectivă din Legea nr. 8/1996, pârâta avea obligația legală de a solicita și de a obține licență neexclusivă de radiodifuzare a fonogramelor înaintea începerii activității sale de radio difuzor și de a plăti remunerația echitabilă stabilită conform legii astfel cum prevedeau metodologiile aprobate succesiv în perioada de difuzare.

Reclamanta și-a evaluat prejudiciul prin raportare la remunerația legal datorată de pârâtă pentru perioada menționată cât și la penalitățile de întârziere. Așa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert, remunerația calculată ca fiind datorată de pârâtă în perioada august 2003-ianuarie 2008 este de 10.879,43 lei, penalitățile aferente acestei sume fiind de 4.448, 40 lei.

Pârâta SC SRL, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat, obiecțiunile fiind respinse de tribunal pentru considerente expuse în încheierea de dezbateri de la termenul din 27.01.2009. În esență, pârâta a susținut că la calcul daunelor interese solicitate de reclamantă, expertul nu a ținut cont pe parcursul efectuării calculelor de prevederile Legii nr. 285 din 23 iunie 2004, iar sumele restante pretinse de reclamantă nu puteau fi calculate întrucât între cele două părți nu există nici un contract. Mai mult, reclamanta nu a emis pârâtei nici o factură fiscală pe baza căreia sub semnata să poată achita aceste așa-zise restanțe. Modul de calcul a restanțelor de către reclamantă este unul tendențios. Aceste apărări ale pârâtei au fost înlăturate de tribunal pentru următoarele argumente. Pârâta invocă în sprijinul apărării sale, propria sa culpă, susținând așadar că reclamanta nu poate pretinde obligarea sa la plata remunerației datorate deoarece părțile nu au încheiat un contract de licență neexclusivă. Tocmai refuzul pârâtei de a încheia contractul de licență neexclusivă ce i-ar fi permis radiodifuzarea fonogramelor în mod legal, constituie o faptă ilicită sancționată de legea drepturilor de autor.

În ceea ce privește prejudiciul pretins, reclamanta a evaluat cuantumul daunelor interese la contravaloarea remunerației legal datorate de pârâta la care se adaugă și penalitățile calculate în perioada 26 octombrie 2003-30 noiembrie 2008, iar cuantumul acestora a fost corect determinat de expertul contabil care a avut în vedere dispozițiile metodologiilor de aplicare a Legii nr. 8/1996, astfel cum s-au succedat în timp, care stabilesc atât cuantumul remunerației, cât și penalitățile de întârziere.

Având în vedere aceste argumente, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 10879,43 lei reprezentând remunerație datorată pe perioada 2003 - ianuarie 2008 și 4448,40 lei penalități de întârziere. Totodată, în temeiul dispozițiilor metodologiile aprobate prin Decizia nr. 74/2006 și decizia nr. 230/2007, tribunalul a obligat pârâta să predea reclamantei play-listul (în format electronic) de fonograme utilizate în programele sale de radio în perioada 2003 - ianuarie 2008. Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii a fost respins ca neîntemeiat, având în vedere modificările aduse prin Legea 219/06.07.2005 ce instituie o procedură specială de executare silită a obligațiilor de a face ce presupun faptul personal al debitorului. În acest context, în ipoteza neîndeplinirii obligației de a face în sensul comunicării play-listului de fonograme utilizate în programele de radio, reclamanta are la dispoziție procedura instituită de art. 580/3 civ.

Împotriva sentin ț ei men ț ionate anterior a declarat recurs pârâta, cale de atac calificată de către instan ț ă în temeiul art.84 coroborat cu art.282/1 proc.civ. ca apel, având în vedere caracterul neevaluabil în bani al capătului al doilea al ac țiunii introductive.

În motivarea apelului s-a arătat că sentin ț a este nelegală, întrucât prima instan ț ă nu a luat în considerare prevederile Legii nr.285/2004, ale legii privind prescrip ția ș i reaua-credin ță a reclamantei.

Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele de apel, Curtea a constatat fondat apelul pentru considerentele expuse mai jos.

Curtea a constatat fondate motivele de apel referitoare la prescrierea dreptului la ac ț iune pentru cererea referitoare la plata sumei aferentă perioadei august 2003 - martie 2005, având în vedere că ac țiunea a fost formulată la data de 27.03.2008, iar dreptul la ac ț iune pentru plata acestor sume se na ș te l-a sfâr ș itul fiecărei luni, de atunci existând obliga ț ia de plată a remunera ției unice reprezentând drepturile producătorilor de fonograme, calculată procentual din încasările lunare constând în veniturile brute, conform pct.4 din anexa 1 HG nr. 143/2003.

Conform art.7 din Decretul nr.167/1958 prescrip ț ia începe să curgă la data când se na ș te dreptul la ac ț iune. Potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la ac ț iune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din acela ș i decret termenul prescrip ției este de 3 ani.

În spe ț ă nu se poate re ț ine intervenirea niciunui caz de suspendare sau întrerupere a prescrip ției, conform art.13 și urm. și art.16 din Decretul nr.167/1958.

Notificarea pârâtei de către reclamantă în 2005 cu privire la faptele sale delictuale sau plângerea penală formulată nu se încadrează în prevederile art.16 din Decretul nr.167/1958, pentru a se aprecia că a fost întreruptă prescrip ț ia atât timp cât nu au fost urmate do recunoa ștere din partea pârâtei ș i nici de o ac ț iune sau de un act începător de executare. Nici constituirea de parte civilă în faza urmăririi penale nu reprezintă o astfel de situa ție atât timp cât aceasta s-a terminat cu scoaterea de sub urmărire penală, fiind de altfel formulată împotriva unei persoane fizice, iar nu a pârâtei în cauză.

Ț inând cont că ac țiunea aferentă acestei perioade a fost apreciată ca prescrisă, nu se justifică nici cererea privind predarea playlistului aferent acestei perioade.

Ca urmare a admiterii excep ț iei prescrip ț iei pentru perioada men ț ionată anterior instan ța de apel a procedat la recalcularea sumei datorate prin scăderea sumelor ș i penalită ț ilor aferente acestei perioade din suma totală stabilită de către expert, în raportul de expertiză administrat în fa ț a primei instan ț

În ceea ce prive ș te motivele de apel prin care se sus ține neluarea în considerare a prevederilor Legii nr.285/2004, ș i a realei-credin ț e a reclamantei, apelantul nu a arătat concret care prevederi legale consideră că au fost încălcate de către instan ță ș i în ce mod poate influen ț a buna sau reaua credin ț ă a reclamantei situa ț ia sa procesuală în cadrul prezentului litigiu ca atare instan ța nu poate analiza în baza acestor motive vagi legalitatea ș i temeinicia sentin ței atacate.

În consecin ță, în temeiul art.296 raportat la art.295 proc.civ. Curtea va admite apelul, va schimba, în parte, sentința apelată, va admite excepția prescripției referitoare la cererea de plată a sumelor aferente perioadei august 2003 - martie 2005, va respinge ca prescrisă cererea referitoare la plata sumei aferentă perioadei august 2003 - martie 2005 și în consecință, și cererea de predare a playlistului aferentă acestei perioade, va obliga pârâta la plata către intimata - reclamantă a sumei de 879,44 lei, remunerație datorată pentru perioada aprilie 2005 - ianuarie 2008 și 3259,40 lei penalități de întârziere, va menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta pârâtă SC SRL cu sediul în T, str. -, -. 1,. 8, județul H, împotriva sentinței civile nr. 203/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA () cu sediul în B,- B, sectorul 1.

Schimbă, în parte, sentința apelată.

Admite excepția prescripției referitoare la cererea de plată a sumelor aferente perioadei august 2003 - martie 2005.

Respinge ca prescrisă cererea referitoare la plata sumei aferentă perioadei august 2003 - martie 2005 și în consecință, și cererea de predare a playlistului aferentă acestei perioade.

Obligă pârâta la plata către intimata - reclamantă a sumei de 879,44 lei, remunerație datorată pentru perioada aprilie 2005 - ianuarie 2008 și 3259,40 lei penalități de întârziere.

Menține celelalte dispoziții.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red.MP

.red./MP

4 ex./13.11.2009

Jud Fond Secția a IV-a Civilă

Președinte:Melania Stanciu
Judecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Silvia Pană

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete drept de autor si drepturi conexe. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti