Spete drept de autor si drepturi conexe. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 19.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 254/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor și intimatul - chemat în garanție
La apelul nominal, făcut în ședință publică, apelantul - reclamant, personal și asistat de avocat din cadrul Cabinetului de Avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/09.09.2008, aflată la fila nr. 15 din dosar, intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/29.09.2008, aflată la fila nr. 68 din dosar și intimatul - chemat în garanție, reprezentat de avocat, care depune, în ședință publică, delegație de substituire a domnului avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/2008, aflată la fila nr. 67 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcu referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 17.02.2009, data poștei, au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la Societatea Română de Radiodifuziune - Radio Totodată, arată că la termenul de judecată anterior s-a pus în vedere apelantului - reclamant, prin avocat, să se prezinte personal în vederea certificării înscrisul depus la termenul de judecată anterior.
Apărătorul apelantului - reclamant învederează că acesta este prezent personal la termenul de judecată de astăzi, dar nu este în măsură să certifice copia contractului depusă la termenul de judecată anterior, întrucât nu a văzut acel contract.
Totodată, arată că dacă partea adversă înțelege să conteste înscrisul, să fie obligat intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR să prezinte o copie certificată a acestui înscris.
De asemenea, depune un extras de pe site-ul www. gandul. info, respectiv un articol despre un alt contract onorat de intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, pentru o altă cesiune de drepturi de autor.
Reiterează solicitarea de a se emite o adresă către intimatul - pârât MINISERUL CULTURII ȘI CULTELOR prin care să se solicite comunicarea unei copii certificate a contractului în discuție.
Reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, cu privire la cererea formulată de către apelantul - reclamant, prin avocat, în sensul de a se emite o adresă către partea pe care o reprezintă pentru ca acesta să comunice o copie certificată a contractului a cărui copie a fost depusă de către apelantul - reclamant, apreciază că acesta excede limitelor investirii instanței.
Totodată, menționează că intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR are libertatea de a contracta, iar această împrejurare nu are nicio legătură cu cauza de față.
Față de cele învederate, arată că se opune emiterii acestei adrese și precizează că înțelege să formuleze aceleași concluzii și cu privire la înscrisul depus de către partea adversă la termenul de judecată de astăzi.
De asemenea, apreciază că partea adversă a formulat această cerere cu rea credință, cererea reprezentând, în opinia sa, o încercarea de tergiversare a cauzei.
Reiterează susținerea potrivit căreia libertatea contractuală a intimatului - pârât nu are nicio legătură cu prezenta pricină.
Subliniază că în contractele pe care partea pe care o reprezintă sunt inserate clauze de confidențialitate și nu există niciun temei legal ca intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR să fie obligat la depunerea unei copii certificate a contractului a cărui copie a fost depusă la termenul anterior de către apelantul - reclamant.
Reprezentantul intimatului - chemat în garanție învederează că instanța s-a pronunțat asupra utilității acestei probe, iar înscrisul depus la termenul de judecată anterior de către intimatul - pârât poate fi considerat un început de dovadă și formulează concluzii de admitere a cererii apelantului - reclamant, în sensul de a se emite adresă către intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR prin care să se solicite acestuia să depună o copie certificată a contractului a cărui copie a fost depusă la dosar fără a fi certificată de către apelantul - reclamant.
Reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR apreciază că se încearcă o răsturnare a sarcinii probei prin obligarea părții pe care o reprezintă să depună o copie certificată a unui contract care nu are nicio legătură cu prezenta cauză.
Totodată, apreciază că această solicitare reprezintă un abuz din partea apelantului - reclamant.
Apărătorul apelantului - reclamant învederează că a solicitat această probă întrucât a dorit să dovedească împrejurarea că atunci când intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR are calitatea de beneficiar al unei opere care înglobează alte drepturi de autor sau care poartă drepturi de autor, obișnuiește să încheie și contracte de concesiune.
Curtea, față de solicitarea făcută la acest termen de judecată de către apelantul - reclamant, prin avocat, având în vedere că la termenul de judecată anterior, contractul pe care acesta a înțeles să îl depună ca probă în cauză a fost primit ca și o probă în circumstanțierea conduitei intimatului - pârât față de alți autori de opere, fără ca acest contract să aibă o legătură directă cu prezenta cauză și părțile acesteia, apreciază că dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură civilă sunt aplicabile, așa cum s-a menționat și în încheierea de ședință de la termenul de judecată anterior, în măsura în care partea nu este în situația de a certifica înscrisurile depuse în cauză sancțiunea fiind aceea de nu fi luate în seamă acele înscrisuri. Curtea reține că această obligație trebuie avută în vedere la momentul depunerii înscrisului fără a mai putea prilejui ulterior alte cereri întemeiate pe dispozițiile art. 172 Cod procedură civilă sau art. 175 Cod procedură civilă și care toate să concureze la o amânare a soluționării cauzei.
Curtea ia act de răspunsul primit de la Societatea Română de Radiodifuziune - Radio B, în sensul că această instituție nu deține înregistrarea emisiunii solicitate, deoarece, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, acestea se păstrează doar 30 de zile.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Apărătorul apelantului - reclamant învederează că intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR a exercitat acțiuni care au adus atingere atât drepturilor patrimoniale cât și morale ale apelului - reclamant.
Menționează că în cadrul spotului publicitar "Mai bine o carte" a fost inclusă opera constând în compoziția muzicală care aparține în întregime părții pe care o reprezintă.
Subliniază că intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR avea calitatea de beneficiar al acestui spot și, în această calitate, avea obligația de a obține consimțământul autorului operei.
Reiterează susținerea potrivit căreia, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 8/1996 intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR avea calitatea de beneficiar, iar împrejurarea că intimatul - pârât a folosit opera apelantului - reclamant fără consimțământul acestuia reprezintă o încălcarea a unui drept recunoscut de actul normativ menționat anterior.
De asemenea, arată că, la momentul ce a precedat exploatarea operei muzicale, intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR a solicitat clientului său să îi furnizeze un CD cu această melodie, motivând că dorește să vadă dacă aceasta este adecvată spotului publicitar.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul constatării încălcării drepturilor patrimoniale și morale ale apelantului - reclamant, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, învederează că aceasta privește un drept născut în raporturile dintre intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și intimatul - chemat în garanție, care s-a ocupat de producția efectivă a spotului.
Apreciază că intimatul - chemat în garanție este un simplu prestator de servicii, care a procedat la montarea înregistrării și a coloanei sonore, iar în aceste condiții, cererea de chemare în judecată, în opinia sa, apare ca rămasă fără obiect.
Reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR formulează concluzii de respingere a apelului promovat de către apelantul - reclamant.
Totodată, arată că partea pe care o reprezintă nu a comandat apelantului - reclamant realizarea vreunei opere, acesta fiind și motivul pentru care nu a fost încheiat un contract de comandă cu acesta.
Subliniază că este esențială declarația doamnei, care a arătat că intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR nu a intenționat niciodată că comande apelantului - reclamant realizarea unei opere, având în vedere că nu erau alocate fonduri pentru o astfel de destinație.
Precizează că apelantul - reclamant nu a fost invitat de către intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, ci s-a prezentat din proprie inițiativă, donând această melodie intimatului - pârât.
Reiterează susținerea potrivit căreia nu s-a pus niciodată problema încheierii vreunui contract de comandă între partea pe care o reprezintă și apelantul - reclamant și arată că intimatul - pârât MINISTRUL CULTURII ȘI CULTELOR nu a avut niciodată o conduită ca aceea pe care încearcă să o contureze partea adversă, ci a încurajat întotdeauna actul de creație.
Concluzionând, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție arată că partea pe care o reprezintă înțelege să își mențină poziția exprimată în fața primei instanțe și apreciază că intimatul - chemat în garanție este cel ce trebuie obligat la plata drepturilor în litigiu.
De asemenea, învederează că termenii de beneficiar și producător nu sunt sinonimi și solicită admiterea cererii de chemare în garanție.
Reprezentantul intimatului - chemat în garanție solicită amânarea pronunțării pentru a avea posibilitatea să depună concluzii scrise.
Totodată, învederează că prin hotărârea pronunțată de către prima instanță a fost respinsă cererea de chemare în garanție, apelantul - reclamant nu a formulat motive de apel cu privire la acest aspect, iar intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR nu a formulat apel.
Menționează că intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR a prelucrat opera și a înmânat părții pe care o reprezintă un negativ pe care l-a impus a fi folosit la obținerea produsului.
Precizează că intimatul - chemat în garanție a ansamblat un produs pe care intimatul - pârât l-a folosit așa cum a vrut.
Mai învederează că, în opinia sa, intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR nu putea încheia un contract de comandă întrucât opera era deja creată.
De asemenea, arată că partea pe care o reprezintă nu a făcut altceva decât să presteze un serviciu și precizează că nu a existat un contract care să stipuleze că această prestare de servicii ar îmbracă forma unei producții.
Precizează că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR învederează că nu există probe la dosar din care să rezulte că partea pe care o reprezintă a impus ceva anume producătorului spotului.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 254/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și intimatul - chemat în garanție
CURTEA
Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 254/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și intimatul - chemat în garanție
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 254/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și intimatul - chemat în garanție la data de 26.02.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 49
Ședința publică din data de: 26.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de către apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 254/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și intimatul - chemat în garanție
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 26.02.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V- a Civilă la data de 10.05.2007 sub nr- și ulterior precizată la 4.10.2007, reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să constate încălcarea de către pârât a dreptului de autor și a drepturilor conexe ce-i aparțin cu privire la compoziția muzicală "", să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3.306.000 lei RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat și la publicarea integrală a hotărârii prin mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala pârâtului.
În motivarea cererii s-a arătat că la 23.04.2005 pârâtul a lansat o campanie publică națională numită "Mai bine o carte", având ca scop "readucerea în atenția publicului a cărții și regăsirea gustului pentru lectură" și, în plus, "finalizarea construcției Bibliotecii Naționale".
Campania s-a derulat pe o perioadă de un an și a fost făcută cu ajutorul mass media; în vederea promovării ei, pârâtul a folosit un spot publicitar realizat de firma de publicitate, în regia lui, vocea aparținând actorului iar muzica aparținând în totalitate reclamantului, fiind vorba despre compoziția muzicală ""; potrivit comunicatului lansat de Biroul de Presă a Ministerul Culturii și Cultelor, spoturile publicitare de promovare a campaniei urmau să fie difuzate începând cu data de 23.04.2005.
S-a mai arătat că la data la care pârâtul a inițiat campania, reclamantului i s-a solicitat contribuția la realizarea spotului publicitar de promovare, însă acesta a solicitat semnarea unui înscris prin care să cedeze pârâtului pe perioada difuzării spotului publicitar, drepturile de autor și conexe asupra compoziției muzicale "", înscris care nu s-a semnat niciodată, nici sub forma unui contract de cesiune, nici sub forma unuia de închiriere sau de împrumut, deși reclamantul a insistat vreme de doi ani ca acest acord să se realizeze, dar s-a lovit în mod constant de indiferență din partea pârâtului.
Reclamantul a mai arătat că prin atitudinea Ministerului și Cultelor de a folosi o compoziție muzicală într-un sport publicitar de promovare a unei campanii publice naționale, fără a avea consimțământul scris al autorul operei, pârâtul a încălcat prevederile Legii nr. 8/ 1996, precum și prevederile Hotărârii de Guvern privind propria organizare și funcționare.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 4 și 5 din HG nr. 78/2005 art. 3 alin. 1, art. 7, art. 12, art. 13, art. 98 și art. 139 din Legea nr. 8/1996, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, prevederile Convenției d l Berna pentru protecția operelor literare și artistice din 1886 pe prevederile Convenției Internaționale pentru Protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune încheiată la la 26.10.1961 și pe prevederile Convenției Universale privind drepturile de autor adoptată la Geneva în 1952 și revizuită la în 1971.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția lipsei obiectului acțiunii, excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes, excepția lipsei capacității procesuale pasive ca și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Totodată, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a - SRL solicitând ca instanța să oblige chematul în garanție să răspundă în locul Ministerului Culturii și Cultelor, în cazul în care va fi admisă cererea de chemare în judecată.
La 7.06.2007, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul Ministerului Culturii și Cultelor.
Chematul în garanție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție.
Prin încheierea din 1.11.2007, prima instanță a respins cererea reclamantului de decădere a pârâtului Ministerul Culturii și Cultelor din dreptul de a formula întâmpinare și cerere de chemare în garanție, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de ca inadmisibilă și a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, pentru motivele menționate în încheierea de la acel termen.
Prin sentința civilă nr. 254/7.02.208 a Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul - împotriva pârâtului Ministerul Culturii și Cultelor și de asemenea, s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chematului în garanție SRL.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inisterul Culturii si Cultelor a lansat o campanie națională în cadrul căreia a folosit un spot publicitar realizat de SRL, iar la realizarea spotului publicitar respectiv a fost folosită opera muzicală "" al cărei autor și interpret este reclamantul.
Din probele administrate în cauză a rezultat că spotul publicitar susmenționat a fost realizat pro bono de chemata în garanție - SRL.
Tribunalul a apreciat că spotul publicitar este o operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, iar opera "" folosită în cadrul spotului publicitar este o opera muzicală preexistentă operei audiovizuale reprezentate de spotul publicitar, așa încât, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 68 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora "Dreptul la adaptarea audiovizuală este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală.
(2) Cesiunea dreptului prevăzut la alin. (1) se poate face numai pe baza unui contract scris între titularul dreptului de autor și producătorul operei audiovizuale, distinct de contractul de editare a operei.
(3) Prin încheierea contractului de adaptare, titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare și de includere a operei respective într-o operă audiovizuală.
(4) Autorizarea acordată de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să prevadă expres condițiile producției, difuzării și proiecției operei audiovizuale".
Pe de altă parte, potrivit art. 65 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 " unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce își asumă responsabilitatea producerii operei și, în această calitate, organizează realizarea operei și furnizează mijloacele necesare tehnice și financiare".
al spotului, în sensul art. 65 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, a fost - SRL, aspect pe care, de altfel, niciuna dintre părți nu l-a contestat.
În consecință, tribunalul a constatat că, în raport de dispozițiile legale menționate, Ministerul Culturii și Cultelor, neavând calitatea de producător al spotului publicitar menționat, nu avea obligația legală de a încheia cu reclamantul vreun contract prin care să obțină dreptul de a folosi opera muzicală preexistentă în cadrul operei audiovizuale, iar calitatea Ministerului Culturii si Cultelor de beneficiar al spotului publicitar nu atrage în sarcina sa, potrivit dispozițiilor Legii 8/1996, obligația de a încheia contracte cu autorii operelor preexistente incluse în spotul publicitar.
Reclamantul a mai invocat ca temei de drept al cererii sale și dispozițiile art. 98 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora " interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice următoarele:
a) fixarea interpretării sau a execuției sale;
b) reproducerea interpretării sau a execuției fixate;
c) distribuirea interpretării sau a execuției fixate;
d) închirierea interpretării sau a execuției fixate;
e) împrumutul interpretării sau al execuției fixate;
f) importul în vederea comercializării pe piața internă a interpretării sau a execuției fixate;
g) radiodifuzarea și comunicarea publică ale interpretării sau ale execuției sale, cu excepția cazului în care interpretarea ori execuția a fost deja fixată sau, radiodifuzată;
1) în situația specificată la lit. g) au dreptul numai la remunerație echitabilă;
h) punerea la dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să poată fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;
i) retransmiterea prin cablu a interpretării sau a execuției fixate.
(2) În sensul prezentei legi, se consideră fixare încorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor și imaginilor sau a re prezentării digitale a acestora pe suport care permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor, cu ajutorul unui dispozitiv.
(3) echitabilă prevăzută la alin. (1) lit. g) se stabilește și se colectează conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311, 1312și 133.
(4) prevăzute la art. 14, 141, 142, 143, 144, art. 15 alin. (1), art. 151și 152,se aplică în mod corespunzător și drepturilor prevăzute la alin. (1)."
Prima instanță a mai apreciat că din probele administrate nu rezultă că pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor ar fi realizat vreuna din acțiunile menționate de art. 98 alin. 1, astfel încât nu se poate constata că acesta ar fi încălcat drepturile reclamantului nici din acest punct de vedere.
Consecință a respingerii cererii principale, întrucât pârâtul nu a căzut în pretenții, s-a respins ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat apel, criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a susținut în dezvoltarea motivelor de apel că instanța de fond a realizat o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe deoarece a reținut în mod greșit că intimatul Ministerul Culturii și Cultelor nu a realizat vreuna dintre acțiunile enumerate în cadrul dispozițiile art. 98 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, astfel încât nu se poate reține că acesta ar fi încălcat drepturile apelantului.
Atât dispozițiile citate de către instanța de fond, respectiv art. 98 alin. 1 cât și dispozițiile art. 13 din aceeași lege, invocate de asemenea ca temei juridic al cererii de către reclamant, nu prevăd vreo calitate a celui care încalcă drepturile de autor sau drepturile conexe.
Autorul sau artistul interpret este singurul în măsură să autorizeze exploatarea operei, în calitate de deținător de drepturi potrivit dispozițiilor art. 12, care prevăd în mod expres: "autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții".
Instanța de fond trebuia să constate că intimatul Ministerul Culturii și Cultelor a exercitat acțiuni care în mod evident au adus atingere atât drepturilor patrimoniale cât și morale ale apelantului, întrucât în cadrul spotului publicitar care a fost utilizat în cadrul campaniei publice naționale numită "Mai bine o carte" este inclusă opera constând în compoziția muzicală care aparține în întregime apelantului.
În acest sens, prima instanță era ținută să constate, având în vedere calitatea de beneficiar al spotului publicitar, respectiv, intimatul Ministerul Culturii și Cultelor, că acesta nu se poate prevala de necunoașterea legii ori de o omisiune în a observa că în cadrul spotului publicitar este inclusă și o operă anterior născută purtătoare de drepturi independente. Astfel, intimatul avea obligația de a obține consimțământul scris al autorului operei, în speță, al apelantului pentru utilizarea operei sale.
Apelantul mai solicită instanței de control să aprecieze că în mod nefondat și netemeinic tribunalul a concluzionat că, în raport de dispozițiile art. 65 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 intimatul, întrucât nu are calitatea de producător al spotului publicitar, nu avea obligația legală de a încheia cu apelantul vreun contract prin care să obțină dreptul de a folosi opera muzicală preexistentă în cadrul operei audiovizuale, o asemenea interpretare presupunând o limitare a sferei persoanelor susceptibile a încălca drepturile autorului și artistului interpret.
Instanța de fond trebuia să interpreteze noțiunea de "utilizatori", întrucât legiuitorul nu definește această noțiune, astfel că sunt incluși în această categorie toate persoanele care au beneficii atât directe cât și indirecte din exploatarea operei, iar în speța de față, nu se poate reține că intimatul Ministerul Culturii și Cultelor nu are calitatea de beneficiar indirect.
Se mai arată de către apelant că atât practica judiciară cât și doctrina au stabilit că sunt incluși în categoria utilizatorilor operei toți cei care au beneficii directe sau indirecte, categorie în care se includ în cauză, intimații - SRL, Ministerul Culturii și Cultelor, după cum pot fi incluse orice alte terțe persoane.
Apelantul subliniază că instanța de apel trebuie să aibă în vedere caracterul special al operei audiovizuale cât și gestionarea campaniei publice de către intimat, rezultând că acesta este vinovat de încălcarea drepturilor sale.
Într-un al doilea motiv de apel se susține de același apelant că prima instanță în mod nelegal și netemeinic a restrâns sfera persoanelor care se fac vinovate de încălcare drepturilor de autor
Astfel, soluția apelată pare absurdă, întrucât reținerea lipsei de vinovăție a intimatului Ministerul Culturii și Cultelor în cauză, este nelegală întrucât acesta a încălcat în mod evident drepturile patrimoniale, cât și morale ale apelantului. Având în vedere că opera apelantului a fost inclusă în cadrul campaniei publice naționale "Mai bine o carte" al cărei beneficiar este intimatul, apare injustă soluția instanței de fond de a respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, sub motivul că intimatul nu ar avea calitatea de producător.
În cadrul dispozițiilor legii speciale în materie, nu există nicio normă care să prevadă vreo anumită calitate a persoanelor care ar putea să intre în categoria celor care se fac vinovați de încălcarea anumitor drepturi de autor sau drepturi conexe. Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut că intimatul, neavând calitatea de producător al operei audiovizuale, nu se poate reține că acesta se face vinovat de vinovat de încălcarea drepturilor apelantului.
Or, intimatul este cel care a utilizat opera apelantului constând în compoziția muzicală "", fără a avea consimțământul acestuia, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a drepturilor sale, atât morale cât și patrimoniale.
Pe de altă parte, instanța de fond s-a limitat la a reda textul unor articole de lege fără a motiva incidența acestora în soluționarea cauzei, menționând doar că producătorul spotului publicitar este - SRL, aspect pe care niciuna dintre părți nu l-a contestat.
Existența unui producător în speță, este lipsită de relevanță din punctul de vedere al apelantului, întrucât el a investit instanța de judecată să constate că intimatul Ministerul Culturii și Cultelor a utilizat opera sa exclusivă, fiindu-i astfel încălcate drepturile morale și patrimoniale. În această situație, intimatul este liber să formuleze o acțiune de chemare în garanție sau o acțiune separată împotriva producătorului care i-a furnizat spotul, dar această posibilitate nu înseamnă că Ministerul nu este răspunzător față de apelant pentru încălcările de drepturi comise prin utilizarea unei opere preexistente.
În același timp, se mai arată de către apelant, tribunalul a apreciat în mod netemeinic și nefondat că intimatul nu avea obligația să încheie vreun contract cu acesta pentru a obține dreptul de a folosi opera muzicală preexistentă, în cadrul operei audiovizuale. Din aceste afirmații ale primei instanțe ar rezulta că orice persoană poate să utilizeze o operă purtătoare de drepturi preexistente, fără a fi nevoie de acordul autorului, dacă utilizatorul nu are calitatea de producător. Soluția apare injustă atâta timp cât opera, a fost utilizată într-un mod generator de beneficii tocmai pentru intimat.
În cel din urmă motiv de apel, apelantul susține că prima instanță, prin soluția pronunțată a adus o limitare a drepturilor apelantului, ignorând drepturile morale ale acestuia cu privire la opera creația sa exclusivă, limitând noțiunea de exploatare prin raportare la drepturile morale încălcate, prevăzute în cadrul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 8/1996.
Astfel, prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 8/1996 se recunoaște dreptul la paternitatea operei, drept întemeiat pe necesitatea menținerii legăturii firești între autor și opera sa.
Dreptul la paternitatea operei are un aspect pozitiv care constă în dreptul autorului de a revendica oricând calitatea de autor, și un aspect negativ care constă în dreptul de a se opune oricăror acte de încălcare a acestui drept. Recunoașterea dreptului la paternitatea operei a impus obligația tuturor celor care folosesc o operă, să obțină consimțământul acestuia, sau cel puțin să fie menționat numele autorului.
Astfel, cum instanța de apel poate constata, intimatul nu a menționat numele apelantului, încălcând astfel dreptul acestuia la paternitatea operei.
Elocventă în acest sens este o decizie a Curții de Apel București în care s-a reținut că dreptul la paternitatea operei își are izvorul în lege, iar omisiunea repetată a numelui unui autor de pe materialele de promovare a unui film, încalcă dispozițiile legale referitoare la dreptul moral al autorului la recunoașterea calității de autor.
Instanța de fond trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 10 lit. d din Legea nr. 8/1996 care prevăd dreptul moral al autorului de a "pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa". Or, pera apelantului constând în compoziția muzicală "" folosită în cadrul spotului publicitar din cadrul campaniei a fost utilizată de către intimat fără a obține consimțământul acestuia.
De asemenea, tribunalul a omis să ia în considerare încălcarea drepturilor morale ale apelantului de către intimatul Ministerul Culturii și Cultelor, obligație ce decurge din rolul activ al instanței.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare la motivele de apel prin care a solicitat menținerea soluției primei instanțe pe care o consideră legală și temeinică.
S-a arătat în motivarea întâmpinării că astfel cum cererea de chemare în judecată a fost formulată rezultă că reclamantul în mod eronat a chemat în judecată în calitate de pârât Ministerul Culturii și Cultelor în locul societății SRL, societate care, în vederea promovării campaniei "Mai bine o carte" a realizat și oferit gratuit Ministerului spotul publicitar în care a fost folosită opera "" aparținând apelantului care o și interpretează.
Apelantului reclamant îi revenea sarcina ca în cuprinsul cererii de chemare în judecată sau al motivelor de apel să indice persoanele între care s-a legat valabil un raport juridic, să arate pretenția concretă pe care o deduce judecății, precum și cauza acțiunii, respectiv, scopul licit către care se îndreaptă cel ce reclamă.
Or, așa cum reiese chiar din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantul apelant rezultă că primul clip de promovare a campaniei a fost realizat gratuit de către agenția de publicitate.
Din dezbaterile ce au avut loc la prima instanță, mai arată intimatul, a rezultat fără echivoc că în cauză nu există un raport juridic între intimat și apelant, astfel încât intimatul să fie obligat în vreun fel față de apelant, neputându-se reține vreun act sau fapt juridic generator de obligații în sarcina Ministerului.
Atributele de ordin moral și patrimonial ale autorului nu pot fi exercitate de o altă persoană decât autorul însuși; prin urmare, apelantul era cel care trebuia să depună diligențe proprii pentru a conveni cu producătorul spotului publicitar, respectiv cu firma, modalitatea în care urma să-i fie utilizată melodia; în plus, producătorul nu a adus niciodată la cunoștința Ministerului faptul că i-ar datora ceva apelantului, care pentru această situație își invocă propria culpă.
Mai mult, directorul general de la, din proprie inițiativă, este cel care l-a adus la conferința de presă pe autor, fără a consulta Ministerul cu privire la acest lucru.
Totodată, intimatul arată că nu a contestat niciodată calitatea apelantului de autor al melodiei "", ci Ministerul a susținut că nu are calitatea de producător de spoturi publicitare, astfel încât nu îi revine responsabilitatea unei eventuale încălcări ale drepturilor apelantului.
În concluzie, intimatul reiterează susținerea că între Minister și producătorul nu există vreun contract, nu există vreun proces verbal de recepție a spotului la, nu există un contract de comandă încheiat între și, din care să rezulte pentru producător obligația de a produce pentru și pe cheltuiala acestuia spotul publicitar, iar dacă ar fi existat un asemenea contract producătorul era cel care trebuia să garanteze că deține toate drepturile asupra melodiei utilizate, astfel că producătorul este cel care a încălcat drepturile patrimoniale ale autorului melodiei.
În ședința publică din 23.10.2008 Curtea a încuviințat apelantului proba cu înscrisuri în completarea celor administrate la fond, respectiv depunerea la dosar a transcrierii unei emisiuni radio difuzate în perioada 2005-2006 în care a fost invitat ministrul Culturii de la acea dată, certificată de un reprezentant al Societății Române de Radiodifuziune; în urma demersurilor fără rezultat ale apelantului, Curtea a admis emiterea unei adrese la Societatea Română de Radiodifuziune cu o asemenea solicitare, răspunsul regăsindu-se la fila 81 dosar apel, în sensul că nu se poate pune la dispoziția instanței un asemenea înscris deoarece înregistrările emisiunilor radio se păstrează doar o perioadă de 30 de zile.
În ședința publică din 8.01.2009, apelantul reclamant prin apărător a depus la dosar copia necertificată a unui contract de comandă a unei lucrări de artă plastică monumentală încheiat între Ministerul Culturii și Cultelor și un sculptor pentru realizarea unei statui ecvestre, dar nu a certificat conformitatea acestuia cu originalul, în condițiile art. 112 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă la termenul de judecată la care a fost citat în acest scop.
Apelul formulat este fondat potrivit celor ce urmează.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de apel și cercetând soluția apelată sub toate aspectele, în limitele devoluțiunii fixate prin acestea, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că soluția primei instanțe se impune a fi schimbată în baza art. 296 Cod procedură civilă, pentru cele ce se vor arăta.
Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect constatarea încălcării de către intimatul pârât Ministerul Culturii și Cultelor a drepturilor patrimoniale de autor și a celor conexe de interpret ale apelantului reclamant, încălcare produsă cu ocazia realizării și difuzării spotului publicitar "Mai bine o carte" în cadrul promovării unui proiect derulat de Ministerul Culturii pentru promovarea lecturii ca instrument de autoeducare ca și pentru terminarea construcției noului sediu al Bibliotecii Naționale, în condițiile în care clipul menționat a inclus parțial și piesa muzicală "" compusă și interpretată de apelant, fără acordul său.
Campania a fost concepută în trei etape mediatice, astfel cum rezultă din înscrisurile cauzei, realizarea și difuzarea acestui clip fiind prima dintre ele, care a debutat pe 23.04.2005 (23 aprilie fiind Ziua Internațională a Cărții), iar spotul, a fost difuzat vreme de un an, împrejurare necontestată de niciuna dintre părțile cauzei.
De asemenea, susținerile subiectelor cadrului procesual prezent au fost concordante cu privirea la executarea spotului de către intimata chemată în garanție - SRL, pro bono, în beneficiul Ministerului Culturii și Cultelor, care a fost inițiatorul proiectului ca și cel responsabil cu derularea sa.
Pe de altă parte, astfel cum a afirmat intimatul pârât (inclusiv în întâmpinarea depusă la prezentul apel), susținere care se coroborează și cu răspunsul chematei în garanție la interogatoriul ce i-a fost administrat la prima instanță (fila 232 dosar fond), între pârât și chemata în garanție nu a existat un contract scris cu privire la realizarea clipului.
Chiar în absența unui instrument probator al relațiilor dintre intimat și chemata în garanție, Curtea apreciază că pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cauzei este necesar a se realiza calificarea acestor raporturi juridice, în condițiile în care sunt raporturi recunoscute de ambele lui părți și, în plus, și executate.
"" reprezintă o operă aparținând apelantului reclamant, inclusă pe albumul "10 ", acesta fiind creatorul muzicii și al versurilor, iar același apelant reclamant este și interpretul respectivei piese.
De altfel, calitatea de autor al apelantului ca și de titular de drepturi conexe nu a făcut obiectul vreunei contestări în cauză din partea intimatului pârât, astfel că premisa enunțată nu are nevoie de demonstrații suplimentare, fiind suficient a se invoca dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 4 alin. 1 și art. 7 și art. 94 din Legea 8/1996, republicată, temeiuri la care însuși apelantul a făcut trimitere în motivarea cererii de chemare în judecată.
Se impune însă precizarea că, prin cererea de chemare în judecată, în motivele prezentate în susținerea ei, cu referire la textele incidente, pe lângă cele anterior enunțate din legea specială, apelantul reclamant s-a mai prevalat de prevederile art. 12, 13, 98 și 139, fără a se referi la vreo încălcare a drepturilor morale de autor, care îi aparțin în egală măsură.
Ca atare, în absența unei investiri explicite de către reclamant a primei instanțe sub raport obiectiv, cu un asemenea capăt de cerere sau cu o astfel de susținere, nici prin cererea introductivă și nici prin completări ulterioare pe care le putea face în condițiile art. 132 Cod procedură civilă, Curtea urmează a înlătura motivul de apel cu acest conținut, respectiv omisiunea primei instanțe de a constata (în baza rolului activ) și încălcarea drepturilor sale morale, date fiind dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă care obligă instanța să se pronunțein limine litis, dar și văzând interdicția instituită prin prevederile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă de a nu se schimba cauza cererii de chemare în judecată (ca și obiectul și părțile) ori de a se formula cereri noi în calea de atac; prin urmare, prezentul apel urmează a fi cercetat sub aspectul drepturilor patrimoniale de autor și conexe, reclamate a fi fost încălcate și pe care și prima instanță le-a avut în vedere.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 8/1996, republicată, autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții, drepturile patrimoniale (cu referire la calitatea sa de autor al piesei muzicale cu versuri), fiind cele enumerate la art. 13 din lege; pe de altă parte, artistul interpret sau executant are drepturile patrimoniale enumerate la art. 98 alin. 1 lit. a-i din Legea 8/1996, având în vedere reclamarea și a încălcării drepturilor sale de artist interpret al aceleiași piese.
Apelantul reclamant nu a indicat ipoteza concretă din fiecare categorie de drepturi patrimoniale (de autor și conexe) considerate a-i fi fost încălcate, limitându-se să declare generic că nu și-a dat acordul pentru utilizarea creațiilor sale; se poate reține însă, că în mod repetat în înscrisurile dosarului de primă instanță a făcut trimitere la închirierea sau împrumutul operei și la închirierea sau împrumutul interpretării sau a execuției fixate, astfel încât, Curtea urmează a se raporta la dispozițiile art. 13 lit. d și e, ca și la ale art. 98 alin. 1 lit. d și e, din legea specială.
Din probele cauzei (referirile părților la susținerea conferinței de presă organizate pentru informarea publicului cu privire la proiectul Ministerului, coroborate cu răspunsul reclamantului la interogatoriu, fila 199 dosar fond) rezultă că în perioada de concepție a acestui clip, apelantul a avut apariții publice legate de realizarea lui, împreună cu, directorul general al în cadrul cărora a declarat că va acorda gratuit la rândul său, dreptul de utilizare a creațiilor sale intelectuale, dar că va trebui să semneze cu Ministerul Culturii și Cultelor un contract scris, probator al cesiunii drepturilor patrimoniale susceptibile de a fi utilizate în spot; acest acord de voință nu s-a realizat, deși a trecut o perioadă de doi ani de la data difuzării clipului până la data introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care a recurs la formularea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 139 din lege.
Intimatul pârât a susținut în mod constant că persona juridică chemată în garanție, respectiv, - SRL, este cea care trebuia a se preocupa de obținerea tuturor autorizărilor pentru respectarea drepturilor de autor și conexe, întrucât pretinde că aceasta are calitatea de producător al spotului prin intermediul căruia s-a afirmat producerea încălcării, calitate reținută și de prima instanță.
Pe de altă parte, intimatul pârât în apărările formulate pe parcursul soluționării cauzei, în ambele etape procesuale, nu se pune în nicio relație cu spotul care a fost realizat în derularea unui proiect pe care l-a inițiat și pe care l-a coordonat, afirmându-și doar calitatea de beneficiar a spotului.
publicitar este, într-adevăr o operă audiovizuală, așa cum corect a reținut și prima instanță, fiind ea însăși obiect al protecției legii dreptului de autor, astfel cum reiese din dispozițiile art. 64 și urm. din Legea 8/1996.
Potrivit art. 65 alin. 1, regizorul sau realizatorul operei audiovizuale este persoana fizică ce își asumă conducerea creării și realizării operei audiovizuale, în calitate de autor principal, pe când conform art. 65 alin. 2, producătorul unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce își asumă responsabilitatea producerii operei și, în această calitate, organizează realizarea operei și furnizează mijloacele necesare tehnice și financiare, producătorul nefiind titular de drepturi de autor; pe de altă parte, autori ai operei audiovizuale sunt cei menționați la art. 66 din lege.
Pornind de la aceste definiții legale, Curtea apreciază că tribunalul în mod greșit a stabilit că în cauză calitatea de producător aparține intimatei chemate în garanție, în condițiile în care acesta are doar calitatea de executant al spotului care, în absența executării lui pro bono de către SRL, trebuia a fi remunerat de Ministerul Culturii și Cultelor, beneficiar al spotului, în îndeplinirea obligațiilor sale de a furniza mijloacele tehnice și financiare pentru finalizarea lui ca parte a proiectului "Mai bine o carte" pe care îl derula și pe care și l-a asumat.
Prin urmare, între intimatul pârât și chemata în garanție nu a existat decât un raport de subordonare, relația dintre ei fiind una de la comitent la prepus, de executare a unei activități circumscrise unei anume finalități, întrucât societatea de publicitate a îndeplinit (cu titlul gratuit) o sarcină încredințată de intimatul pârât și în beneficiul acestuia.
Concluzia enunțată se impune pentru aceea că societății chemate în garanție nu i se poate recunoaște vreo autonomie în realizarea spotului, acesta trebuind a fi realizat în coordonatele prestabilite pentru promovarea proiectului în considerarea căruia a fost realizat și să fie a susține finalitatea declarată prin campania în discuție, aflată în deplina responsabilitate a Ministerului Culturii și Cultelor, inițiatorul ei și căruia îi revenea și dreptul de a stabili cu autorul principal (regizorul sau realizatorul) versiunea definitivă a operei audiovizuale pe care urma să o promoveze sub egida sa, prin difuzare pe posturile de televiziune, drept care în condițiile obținerii cesiunii din partea autorilor ale căror opere au fost utilizate în clip, ar fi fost presupus, în termenii art. 70 alin. 1 din lege.
Ca atare, calitatea de producător al spotului se verifică de partea intimatului pârât Ministerul Culturii și Cultelor căruia îi revenea și și-a asumat sarcina realizării lui în condiții legalitate (sarcină implicită, date fiind atribuțiile legale ale acestuia), respectiv, după obținerea autorizărilor prevăzute de lege pentru respectarea drepturilor celor ale căror opere preexistente au fost utilizate în spot.
În consecință, Curtea apreciază că intimatul pârât este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății, contrar celor susținute de acesta prin întâmpinarea formulată la motivele de apel, corect apelantul susținând că nu este nevoie de o anume calitate a celui care încalcă fie drepturile patrimoniale, fie cele morale de autor, calitatea procesuală pasivă verificându-se în persoana celui ce utilizează neautorizat o operă protejată legal (sau răspunde în mod legal pentru acesta, ca în cauză).
Inexistența unui contract de cesiune (în forma specifică tipului de utilizare preconizat), nu este de natură a infirma calitatea intimatului pârât de persoană responsabilă de încălcare, ci este o situație în care se prevalează chiar de propria sa culpă. Chiar dacă răspunderea concepută în condițiile art. 1000 alin. 3 cod civil este una solidară, potrivit art. 1003 Cod civil, victima este cea care are alegerea de a solicita despăgubirea fie de la comitent singur (ca în speță) care este răspunzător garant pentru fapta prepusului (ori chiar în baza art. 998-999 Cod civil), fie de la prepus care ar putea fi ținut să răspundă pentru faptă proprie, pe temeiul art. 998-999 Cod civil. Comitentul ar putea fi chemat să răspundă pentru faptă proprie, în condițiile cel prejudiciat este în măsură să dovedească elementele răspunderii în condițiile menționate de textele invocate.
Cum însă în cauză intimatul pârât și chematul în garanție au susținut că nu s-a încheiat un contract pentru realizarea clipului, iar alte împrejurări nu au fost dovedite pentru conturarea tuturor elementelor faptului juridic prejudiciabil, urmează a se reține ca temei al răspunderii Ministerului, dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil, iar nu art. 998-999 cod civil.
Curtea constată că, din acest punct de vedere, pârâtul în mod corect chemase în garanție pe - SRL, cerere respinsă de prima instanță, însă, intimatul pârât neformulând cel puțin o cerere de aderare la apelul reclamantului, în condițiile art. 293 Cod procedură civilă, nu se va putea analiza și răspunderea prepusului pentru fapta proprie, întrucât s-ar depăși limitele devoluțiunii stabilite în apel doar prin criticile reclamantului și ar avea loc o încălcare a dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă.
Răspunderea ce se antrenează în baza art. 139 din Legea 8/1996 este una ce are un temei delictual, așa cum deja s-a arătat și nu contractual, cum eronat a susținut intimatul, iar calitatea procesuală pasivă decurge din calitatea de autor al faptului juridic ilicit prejudiciabil: ignorarea drepturilor patrimoniale de autor al piesei muzicale și al drepturilor conexe de interpret ale apelantului, care trebuia să autorizeze tipul de utilizare în baza drepturilor sale exclusive (în condițiile în care părțile conveneau), drepturi prevăzute de dispozițiile art. 12, dar și art. 98 alin. 1 din lege, chiar dacă acestea decidea să autorizeze tipul de utilizare cu titlu gratuit, așadar să împrumute opera, în condițiile art 13 lit. e și interpretarea, astfel cum este posibil, conform art. 98 lit. e din lege.
Împrumutul operei este definit la art. 144din actul normativ în materie, respectiv, punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere prin intermediul unei instituții care permite accesul publicului în acest scop.
Dispozițiile art. 139 alin. 1 din Legea 8/1996 prevăd că titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege, pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Având în vedere cele anterior arătate, Curtea constată că întrucât Ministerul Culturii și Cultelor nu a obținut acordul apelantului reclamant pentru utilizarea creațiilor sale: opera muzicală cu text și interpretarea sa pentru piesa "", printr-un contract de cesiune corespunzător tipului de utilizare pe care părțile îl conveneau, respectiv, împrumutul operei și al interpretării sau execuției fixate (astfel cum a afirmat reclamantul că intenționa), dreptul de autorizare a utilizării aparținându-i în exclusivitate conform art. 12 și art. 98 alin. 1 din lege, intimatul pârât a săvârșit un fapt juridic ilicit, utilizând în condiții nelegale opere purtătoare de drepturi de autor și conexe protejate prin lege.
Nu este necesar a se verifica intenția directă sau indirectă a intimatului pârât sub raport subiectiv, răspunderea în condițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil fiind una obiectivă, întemeiată pe ideea de garanție.
Potrivit art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996, republicată: "La stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată ia în considerare:
- fie criterii cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauze titularului dreptului (lit. a);
- fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menționate la lit. a (lit. b).
Curtea apreciază că reclamantul are alegerea criteriilor în raport de care solicită instanței determinarea prejudiciului suferit și stabilirea cuantumului despăgubirilor pe acest temei, acesta nearătând ipoteza legală pentru care a optat prin indicarea explicită a acesteia, ci doar cuantumul despăgubirilor pretinse, respectiv, 3.306.000 lei, echivalentul sumei de 1.000.000 euro la cursul BNR de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Din motivarea expusă în cererea introductivă pentru susținerea acestei pretenții, Curtea apreciază că daunele morale cauzate titularului drepturilor reprezintă criteriul cel mai adecvat pentru dimensionarea lor, conform art. 139 lit. a din lege.
Concluzia se impune deoarece apelantul reclamant intenționa autorizarea utilizării gratuite, astfel că nu s-ar putea aplica criterii având legătură cu eventualul beneficiu direct sau indirect pe care l-ar fi obținut pentru același tip de utilizare ori pe care l-ar fi putut obține, situație în care se putea prevala de probe prin care să dovedească eventual câștigul obținut de terți pentru același tip de utilizare, în condiții identice, pentru o operă aproximativ egală ca valoare, de către un artist cu o cotă de piață similară sau apropiată de a sa, pentru a putea oferi instanței criterii orientative pentru stabilirea prejudiciului încercat de acesta; în măsura în care autoriza gratuit utilizarea creațiilor sale, în mod evident, un atare acord nu avea un corespondent patrimonial pentru apelant, motiv pentru care criteriile economice sunt excluse.
Or, apelantul a susținut în motivarea cererii de chemare în judecată că nu este admisibil ca tocmai Ministerul Culturii și Cultelor să fie constatat responsabil de încălcarea unor drepturi pe care are obligația legală de a le apăra și promova, deoarece potrivit art. 4 și 5 din HG 78/2005 de organizare și funcționare a Ministerului Culturii și Cultelor, reiese că această autoritate administrativă centrală are ca principale atribuții: promovarea și dezvoltarea creației contemporane și susținerea creatorilor, promovarea drepturilor și intereselor creatorilor, artiștilor și specialiștilor în domeniul culturii și sprijinirea, în condițiile legii, protecției drepturilor de autor și ale artiștilor interpreți.
Se constată din cele anterior redate, că apelantul a pretins despăgubirea sa pentru repararea unor daune morale, câtă vreme se indică valori legale, nepatrimoniale și morale pe care le-a considerat lezate prin conduita intimatului pârât, garant al valorilor enumerate, conduită neconformă cu legea și care a presupus folosirea compoziției și a interpretării sale muzicale într-un spot publicitar de promovare a unei campanii publice naționale, fără a avea consimțământul său (pe care s-a declarat să și-l exprime), valori care altfel, ar rămâne grav compromise, formale, neconsistente sau chiar ipotetice.
Pentru repararea acestui prejudiciu, daunele morale trebuind a fi justificate, iar nu dovedite, Curtea apreciază că suma de 10.000 euro (în echivalent lei la cursul BNR la data plății) este o sumă suficient de rezonabilă și acoperitoare, la plata căreia se va dispune obligarea pârâtului.
În consecință, se va admite apelul în baza art. 296 Cod procedură civilă, potrivit celor anterior redate, astfel că sentința va fi schimbată în tot, iar cererea admisă în parte, în limitele arătate.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de către apelantul - reclamant cu domiciliul în B,-, D,. 1,. 3, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 254/07.02.2008, pronunțată de către Tribunalul București, Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR cu sediul în B,-, sector 1 și intimatul - chemat în garanție cu sediul în B,-, sector 2.
Schimbă în parte sentința, în sensul că:
Admite în parte cererea principală.
Constată încălcarea de către pârât a drepturilor de autor și a drepturilor conexe asupra compoziției muzicale "", aparținându-i reclamantului.
Obligă pârâtul la echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro la cursul BNR la data plății, cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâtul la publicarea integrală a hotărârii, pe cheltuiala acestuia, într-un ziar de mare tiraj.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli.
Cu recurs în 15 zile de la cominicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.CN
.red.
5 ex./24.04.2009
Jud Fond, Secția a V-a Civilă
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
