Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 218

Ședința publică de la 31 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție

JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță

Grefier - - -

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul, cu domiciliul în Tg. J, -,. 1,. 17, jud. G, și intervenienții, cu domiciliul în Tg. J, str. -,. 14,. 2,. 32, jud. G, cu domiciliul în Tg. J, -,. 1,. 17, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 91 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, cu sediul în,-, jud. G, EXPLOATAREA MINIERĂ, cu sediul în,., jud. G, având ca obiect drept de autor și drepturi conexe.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat -ihaela, reprezentându-l pe apelantul reclamant, consilier juridic, reprezentându-i pe intimații pârâți EXPLOATAREA MINIERĂ, și apelanții intervenienți, .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că apelanții intervenienți au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații pârâți, ce a fost comunicat părților.

Curtea, din oficiu, a pus în discuție necesitatea emiterii unei adrese către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, pentru a comunica data publicării decăderii titularului brevetului de invenție și dacă a fost formulată cerere de revalidare.

Avocat, pentru apelantul reclamant, a considerat că nu se impune această măsură, întrucât se află în posesia unui răspuns al către partea care o reprezintă, în care se precizează că decăderea a fost publicată în buletinul de Proprietate Industrială nr. 3/2008 din data de 28.03.2008, iar termenul pentru revalidarea brevetului a expirat, nefiind formulată nicio cerere în acest sens din partea titularului. A depus adresa nr. -/13.05.2009.

Avocat, pentru apelanții intervenienți, și consilier juridic, pentru intimații pârâți, pe rând având cuvântul, au confirmat susținerile avocatului, lăsând la aprecierea instanței proba pusă în discuție.

Curtea a constatat că nu se mai impune emiterea unei adrese către

Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra apelurilor.

Avocat, pentru apelantul reclamant, a susținut oral motivele de apel formulate în scris, arătând că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepție, reținând faptul că titularul brevetului a fost decăzut din dreptul de brevet la data de 28.03.2008, de la această dată acesta nemaibeneficiind de niciun drept, ca urmare a considerat că și prevederile contractului de cesiune ar fi decăzut. Însă acest contract reprezintă voința părților, fiind încheiat pe o perioadă de 20 ani, cadrul juridic reprezentându-l Legea 64/1991 și art. 967 Cod civil, iar instanța nu poate concluziona că durata contractului ar fi încetat o dată cu decăderea din dreptul de brevet. Astfel, temeiul răspunderii civile subzistă. Chiar dacă s-ar reține decăderea, aceasta a intervenit la sfârșitul lunii martie, în această situație pârâții ar trebui să plătească sumele aferente primului trimestru. A pus concluzii de admitere a apelului, anularea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea cercetării fondului.

Avocat, pentru intimații intervenienți, a arătat că între autorii invenției și a fost încheiat contractul nr. 3/2002, ce încetează la data de 21.06.2019. A pus concluzii de admitere a apelului declarat de intervenienți, cât și a apelului declarat de reclamant.

Consilier juridic, pentru intimații pârâți, a arătat că din contractul de cesiune rezultă faptul că acesta încetează o dată cu încheierea valabilității brevetului de invenție. Întrucât taxele aferente nu au mai fost achitate, acest brevet nu mai este protejat. A solicitat respingerea apelurilor.

Avocat, pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului declarat de intervenienți.

CURTEA

Asupra apelurilor de față;

Prin cererea înregistrată sub numărul - pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele SC și EXPLOATAREA MINIERĂ și a solicitat obligarea acestora la plata estimativă a sumei de 150.000 RON, reprezentând drepturi de autor pentru perioada 1.01.2008 - 31.12.2008, reactualizată în funcție de coeficientul de inflație.

A solicitat obligarea pârâtelor și la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate începând cu data introducerii acțiunii, până la data efectuării plăților.

În motivarea cererii, a arătat că este singurul moștenitor al numitului, care a avut calitatea de autor al invenției, pentru excavator, alături de alți doi colaboratori.

Potrivit înțelegerii dintre autorii invenției încheiată la data de 26. oct. 2001, tatălui său îi revenea cota de 70 % din drepturile bănești rezultate din exploatarea invenției.

Reclamantul susține că între fosta și autorii invenției a intervenit contractul de cesiune nr.3333/19 mai 1999, prin care autorii transmiteau dreptul la eliberarea brevetului de invenție și la folosirea exclusivă a invenției de către.

Contractul de cesiune s-a încheiat pe perioada de valabilitate a brevetului de invenție, respectiv 20 ani.

Pe perioada 2000-2007 drepturile rezultate din exploatarea brevetului de invenție au fost obținute prin sentințe judecătorești definitive și executorii, iar pe perioada 1.01.208 -31.12.2008 pârâtele refuză în continuare să acorde drepturile de autor.

Pentru dovedirea cererii, reclamantul a anexat contractul de cesiune nr.3333/19 mai 1999, înțelegerea intervenită între autori, contractul nr. 1/2001, brevetul de invenție nr. -, actele de filiație, certificatele de moștenitor nr. 3/11.01.2001, 3/2003, certificatul de autor 2715/1.06.2000, sentințe și decizii judecătorești referitoare la drepturi de autor pe perioada anterioară anului 2008.

În cauză au formular cerere de intervenție intervenienții C și, prin care au solicitat plata drepturilor de autor pentru aceeași invenție, pentru excavator cu cupe, pe aceeași perioadă.

De asemenea intervenienții au solicitat plata dobânzilor legale și coeficientul de inflație aferente sumei datorate.

În cererea de intervenție au fost invocate aceleași temeiuri de fapt și de drept ca și cele pe care s-a întemeiat acțiunea reclamantului și au fost anexate aceleași înscrisuri.

În cauză a formulat întâmpinare pârâta SC Energetic SA, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, cu motivarea că invenția nu a mai fost folosită.

În ședința publică din 2.03.2009 s-a încuviințat proba cu expertiză tehnică de specialitate și s-a dispus culegerea de relații de la OSIM cu privire la valabilitatea brevetului de invenție nr. - pentru perioada anului 2008, respectiv dacă brevetul este protejat prin achitarea taxelor legale de menținere în vigoare a acestuia.

Prin adresa nr. -/27.03.2009, OSIM a comunicat faptul că titularul brevetului de invenție nu a achitat pentru anul 2008 taxele legale de menținere în vigoare a brevetului de invenție și acesta a fost decăzut din drepturile conferite de brevet, decăderea fiind publicată în nr. 3/2008 și înregistrată în Registrul național al brevetelor de invenție.

Prin decizia nr.91 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.-, s-au respins ca nefondate acțiunea formulată de reclamantul și cererea de intervenție formulată de intervenienții, și, împotriva pârâtelor SC, și EXPLOATAREA MINIERĂ.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că, întrucât brevetul de invenție nu se mai bucură de protecție juridică, iar titularul a fost decăzut din drepturi din cauza neplății taxelor de menținere în vigoare a brevetului, iar contractul de cesiune încheiat între părți este valabil doar pe perioada de valabilitate a brevetului de invenție, acesta și-a încetat efectele la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, și prin urmare nu mai există temei juridic pentru obligațiile solicitate de reclamant și intervenienți.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au declarat apel reclamantul și intervenienții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile comune aduse hotărârii primei instanțe au vizat următoarele aspecte:

Tribunalul a confundat drepturile conferite titularului de brevet de art. 32 din legea 64/1991 republicată, cu drepturile cuvenite inventatorilor, ca efect a intervenirii contractului de cesiune. Astfel, prin neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului de invenție, titularul de brevet, în speță, și nu inventatorii, pierd dreptul exclusiv de exploatare a invenției.

În schimb, drepturile inventatorilor își au izvorul în dispozițiile art. 36 din Legea 64/1991, precum și în contractul de cesiune nr. 3333/1999 și contractul nr. 3/2002, astfel că pierderea dreptului de exploatare exclusivă a invenției, prin neplata taxei de menținere în vigoare a brevetului de invenție, nu afectează în nici un mod raporturile contractule dintre inventatori și pârâte, care, potrivit art. 969 Cod civil, au putere de lege între părțile contractante.

Pârâtele nu sunt terți față de invenție, ci exploatează invenția în temeiul contractelor nr. 3333/1999 și 3/2002, în care s- prevăzut ca termen de exercitare a drepturilor și obligațiilor contractuale anul 2019.

Apreciind că prima instanță a soluționat cauza în temeiul excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și intervenienților, fără a intra în cercetarea fondului, au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 Cod pr. civ.

La data de 12.06.2009, intimata pârâtă SC Energetic SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței Tribunalului Gorj, cu motivarea că odată ce titularul brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile conferite de brevet și nu a intervenit o revalidare a acestuia, brevetul a devenit neprotejat, iar invenția poate fi exploatată liber de oricine, fără ca cei care au vreun drept asupra acesteia să poată solicita despăgubiri pentru folosirea ei.

Cum valabilitatea contractului de cesiune intervenit între părți coincide cu perioada de valabilitate a brevetului de invenție, iar acesta nu se mai bucură de protecție legală, nu există temei juridic pentru valorificarea drepturilor solicitate de reclamanți și intervenienți.

Apelanții intervenienți au depus un răspuns la întâmpinare, la data de 11.08.2009.

La dosar s-au depus: copia deciziei civile nr. 178/2.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr-, adresa nr. -1/13.05.2009 emisă de OSIM, și practică judiciară relevantă în materie.

Apelurile sunt fondate, și se vor admite, pentru următoarele considerente:

Conform art. 33 alin.1 din Legea 64/1991 republicată, brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecție a acestuia.

Pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului de invenție, titularul are obligația de a plăti taxele de menținere în vigoare a brevetului, potrivit art. 43 alin,2 din Legea 64-1991 republicată, beneficiind de un termen de grație, potrivit art. 5 bis alin.1 al Convenției d l Paris privind protecția proprietății industriale, în forma revizuită la de la Haga din 1925.

taxei legale de menținere în vigoare a brevetului se sancționează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet, potrivit art. 43 alin.3 din legea 64/1991, sancțiune care se înregistrează în Registrul Național al de Invenție și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, titularul având la dispoziție un termen de 6 luni de la data publicării decăderii pentru a formula la OSIM cerere pentru revalidarea brevetului.

Decăderea are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet, este totală și produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la data publicării în.

Odată ce titularul brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile conferite de brevet și nu a intervenit o revalidare a acestuia, invenția poate fi exploatată liber de terți, care nu pot fi obligați la plata vreunei despăgubiri pentru folosirea acesteia.

În speță, din cuprinsul adresei emisă de OSIM la data de 13 mai 2009 și depusă în apel la fila 34, reiese că decăderea titularului de brevet de invenție nr. -, cu dată de depozit 21.06.1999, a fost publicată în nr. 3/2008, respectiv la data de 28.03.2008, ceea ce înseamnă că și-a produs efectele pentru viitor, cu începere de la această dată.

Prin urmare, concluzia primei instanțe, potrivit căreia cererea de acordare a despăgubirilor aferente anului 2008 este nefondată, este doar parțial corectă, în ceea ce privește perioada 29.03.2008 - 31.12.2008.

Reclamanții și intervenienții au solicitat pretenții constând în drepturi de autor aferente perioadei 1.01.2008- 31.12.2008, iar față de considerentele expuse, și-au dovedit calitatea procesuală activă, întemeiată pe dispozițiile contractuale cuprinse în contractul de cesiune nr. 3333/1999 și contractul nr. 3/2002, pe durata de valabilitate a brevetului de invenție, respectiv până la data de 28.03.2008.

Susținerea apelanților reclamant și intervenienți, în sensul că prin acordul lor părțile contractante ar fi convenit ca efectele contractului de cesiune să se producă fără nicio altă condiție până în anul 2019, nu poate fi primită.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 2 pct.4 și art.4 din contractul de cesiune nr. 3333/19 mai 1999, și art.2 lit. d și j din contractul nr. 3/2002 rezultă că voința internă, comună a părților a fost aceea de a limita efectele cesiunii la durata de valabilitate a brevetului de invenție, care, de principiu, potrivit art. 31 din Legea 64/1991 republicată, în condițiile respectării exigențelor impuse de lege, este de 20 ani de la data de depozit( 21.06.1999), respectiv, în speță, data de 21.06.2019.

Aceasta nu poate avea însă semnificația juridică potrivit căreia valabilitatea contractului de cesiune durează până la această dată, indiferent de soarta brevetului de invenție, câtă vreme clauzele contractuale sunt neechivoce, în sensul că valabilitatea contractului de cesiune coincide cu perioada de valabilitate a brevetului de invenție.

Este lipsit de relevanță juridică faptul că reclamantul și intervenienții nu sunt terți față de invenție, ci au calitatea de inventatori, în condițiile în care prin convenție legal încheiată, cu putere de lege între părțile contractante, potrivit art. 969 Cod civil, au consimțit să beneficieze de redevențe plătite de unitatea cesionară a brevetului de invenție doar pentru perioada de valabilitate a acestuia.

Menținerea în vigoare a brevetului de invenție prin plata taxelor nu a fost lăsată de lege la latitudinea exclusivă a titularului de brevet, ci dimpotrivă, potrivit art. 39 alin.3 din legea 64/991, plata poate fi făcută de orice persoană interesată, categorie juridică din care fac parte și apelanții.

În consecință, reclamantul și intervenienții au calitate procesuală activă în solicitarea de plată a despăgubirilor pentru perioada 1.01.2008 - 28.03.2008, data publicării decăderii titularului de brevet, cu consecința încetării protecției legale, iar respingerea integrală a acțiunii și a cererii de intervenție în temeiul excepției lipsei calității procesuale active este nelegală.

Potrivit art. 297 alin.1 Cod pr. civ, dacă prima instanță a soluționat în mod greșit cauza fără a intra în cercetarea fondului, se impune admiterea apelului, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, Tribunalul va examina în fond cererile formulate, aferente perioadei 1.01.2008- 28.03.2008, și va ordona toate probele pe care le va aprecia necesare, concludente și utile, pentru lămurirea raportului juridic dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile formulate de reclamantul, cu domiciliul în Tg. J, -,. 1,. 17, jud. G, și intervenienții, cu domiciliul în Tg. J, str. -,. 14,. 2,. 32, jud. G, cu domiciliul în Tg. J, -,. 1,. 17, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 91 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, cu sediul în,-, jud. G, EXPLOATAREA MINIERĂ, cu sediul în,., jud.

Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 31 August 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. și tehnored.jud.-/ 4.09.2009/ 7 ex.

Președinte:Tania Țăpurin
Judecători:Tania Țăpurin, Oana Ghiță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Craiova