Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 224A
Ședința publică de la 15 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Ileana Ruxandra
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 191/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta - reclamantă, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/05.10.2009, lipsind intimatul - pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constituită în complet de divergență, pune în discuția părților cererea de apel, în raport de motivul divergenței.
Reprezentantul apelantei - reclamante solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 191/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
De asemenea, arată că intimatul - pârât a invocat prin întâmpinare excepția prescripției acțiunii în raport de motivele de nulitate invocate prin cererea introductivă. Totodată, arată că la instanța de fond a solicitat în principal, unirea acestei excepții cu fondul cauzei, iar instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest aspect, ci s-a acordat cuvântul pe excepția prescripției, încălcându-se astfel dreptul la apărare, precum și principiul contradictorialității. În această situație, consideră că sancțiunea nu poate fi alta decât nulitatea absolută.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 22.10.2008 sub nr- reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâtul constatarea nulității absolute a Contractului din data de 01.11.2003 și a Anexei la acest contract încheiat intre - și, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii se arată următoarele: la data de 01.11.2003, reclamanta, împreuna cu prietena sa, s-au deplasat la atelierul domnului fotograf, pârât în prezenta cauza, în vederea realizării unor fotografii în interesul exclusiv personal al reclamantei și al prietenei sale; prin intermediul fotografiilor menționate anterior, urmau a fi puse în evidența niște accesorii pentru păr, respective niște bentițe, create de doamna; câte un set din fotografiile realizate i-au fost înmânate ei și prietenei sale, iar un altul a rămas în posesia fotografului, fără însă ca acesta sa aibă posibilitatea de a le înstrăina sau de a le ceda cu un oricare alt titlu unor terțe persoane fizice sau juridice. De comun acord cu fotograful au stabilit doar că acesta avea posibilitatea de a afișa pozele realizate pe site-ul său personal.
Având la bază încrederea pe care i-a acordat-o de la bun început acestui "amic al prietenei sale", prezentat drept un profesionist, în aceeași dată, 01.11.2003, a semnat Contractul si Anexa ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Acest contract este lovit de nulitate absoluta - arată reclamanta - având în vedere următoarele:
Conform art. 1 din acest contract, reclamanta, i-a cedat, atât pârâtului, cât și "reprezentanților săi legali, succesorilor și tuturor persoanelor sau corporațiilor care acționează cu permisiunea sa, dreptul liber de copyright și/sau de folosință, publicarea portretelor sale fotografice, a negativelor, diapozitivelor, copiilor printate sau informațiilor digitale rezultate din prelucrarea acestora, in orice format, multiplu, în mișcare sau video, a oricărei lucrări în care ar fi inclus(ă), în parte sau integral, în compoziții sau în forme distorsionate, reproduceri, color sau altfel, realizate prin intermediul mijloacelor media în studioul sau în orice alt loc în scopul artei sau oricare alte scopuri legale".
În cuprinsul Anexei la Contract, la lit. a) se menționează că cedează și "dreptul nerestricționat și permisiunea de copyright și folosința, re-folosința, publicare și republicarea portretelor fotografice sau fotografiilor sale sau a celor în care sunt inclus(a) total sau parțial, compuse sau distorsionate, fără restricția de a le schimba sau transforma în conformitate cu propriile sale nume fictive, sau reproducerea color sau altfel, realizate prin intermediul oricărui și tuturor mijloacelor media din acest moment sau al altora în scopul realizării ilustrațiilor, artei, promoțiilor, publicității, comerțului sau oricăror alte scopuri".
Potrivit dispozițiilor art. 2 din același contract, reclamanta a renunțat la "orice drept pe care l-ar avea de a inspecta și aproba forma finală sau copia care ar putea fi utilizată în conexiune cu o imagine de-a sa realizată de sau scopului căruia i-ar fi destinat", tot în același sens încetându-i, prin semnarea anexei la contract, "orice drept pe care l-ar putea avea asupra examinării sau aprobării produsului complet sau produselor, copiilor publicitare, materialelor printate care ar putea fi utilizate sau asupra modului în care acestea ar putea fi utilizate" [lit. d) din Anexa].
Prin art. 3 din Contract și lit. d) din Anexa l-a eliberat pe "fotograf, sau pe cei care acționează în numele său, de orice pretenție de remunerare asociată oricărei forme de daună, prevăzută sau neprevăzută, asociată cu folosința corespunzătoare comercială sau artistică a acestor imagini" și respectiv de "orice obligație în virtutea oricărei obscurități, distorsiuni, alterații, iluzie optica sau de folosința în forma compusa intenționat sau altfel, care ar putea fi produsul unor fotografii făcute intr-o parte sau în orice etapa a procesării, de folosire în orice publicație, incluzând fără limitare orice revendicare asupra calomniilor sau invadarea intimității".
Din interpretarea coroborata a dispozițiilor art. 90 și art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, persoanei reprezentată intr-un portret îi este recunoscut dreptul la inviolabilitatea operei, adică:
dreptul moral de a pretinde respectarea integrității operei și
dreptul de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa, în ceea ce privește utilizarea operei ce conține portretul.
Totodată, alin. (1) al art. 88 din Legea nr. 8/1996 stipulează ca "utilizarea unei opere care conține un portret necesita consimțământul persoanei reprezentate în acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul sa o reproducă sau sa o utilizeze fără consimțământul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani după moartea persoanei reprezentate".
Consideră ca acest drept al persoanei reprezentate în fotografie, de a-și da consimțământul în vederea reproducerii sau utilizării de către autorul, proprietarul sau posesorul operei fotografice este echivalent dreptului moral prevăzut de art. 10 lit. a) din Legea nr. 8/1996, respectiv dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 8/1996: "Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări". De la această dispoziție imperativa a legii nu se admite nici o derogare, iar sancțiunea în cazul încălcării acesteia nu poate fi alta decât nulitatea absolută.
Potrivit art. 5 din Cod civil, cu a cărui dispoziții se completează legea drepturilor de autor, se precizează "nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publica și bunele moravuri". De asemenea, art. 966 cod civil dispune ca "obligația. fondată pe o cauză " nelicită nu poate avea niciun efect", iar art. 968 prevede că o cauză "este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice". Așadar, voința juridică trebuie să respecte legile care interesează ordinea publică. Dispozițiile legale care interesează ordinea publică sunt, în totalitatea lor, norme imperative, de la care nu se poate deroga prin act juridic, sub sancțiunea nulității absolute.
Raporturile juridice care iau ființă sub imperiul normelor dreptului obiectiv din contopirea a două voințe concordante reprezintă elemente de bază ale ordinii sociale, care, prin prisma unor valori și a scopurilor subiecților de drept, stabilesc un echilibru între interesele și drepturile, adesea opuse, ale persoanelor.
Din alin. (1) al art. 88 din Legea nr. 8/1996 se desprinde limpede și ferm un echilibru necesar între drepturile și interesele unui subiect al actului de creație asupra operei sale, pe de o parte, și al oricărei persoane asupra propriei imagini, pe de alta parte.
Prin ingeniozitatea sa, legiuitorul a fixat un punct de echilibru prin recunoașterea titularului dreptului la propria imagine, adică persoanei reprezentate în portret; a dreptului la inviolabilitatea operei și prin instituirea obligativității obținerii consimțământului acestuia în vederea utilizării și reproducerii operei care conține imaginea sa.
Prin interdicția renunțării sau înstrăinării drepturilor morale din art. 11 din Legea nr. 8/1996, cele expuse, izvor al unor reguli firești, căpăta o indubitabila confirmare și tărie de lege.
Dreptul la propria imagine a persoanei reprezentate în portret este protejat și prin dispozițiile Constituției României, alin. (6) al art. 30 și alin. (8) al aceluiași articol.
Conform alin. (6) al art. 30, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine", iar în alin. (8) al aceluiași articol se stipulează "Răspunderea civila pentru informația sau pentru creația adusa la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii".
Aceeași soluție se impune și în lumina art. 963. civ. potrivit căruia "Numai lucrurile ce sunt în comerț pot fi obiectul unui contract".
Renunțarea anticipată de a da consimțământul la orice act viitor de utilizare, în toate formele, prin toate mijlocele, pe o perioada nedeterminată se află evident în afara circuitului civil.
Obiectul contractului este indubitabil ilicit deoarece legea interzice expres renunțarea și înstrăinarea drepturilor morale. Or, prin contract se renunță tocmai la drepturile de a pretinde respectarea integrității operei, de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, chiar daca prejudiciază onoarea sau reputația, a aceluia de mai putea da în mod necesar pentru utilizare a consimțământului oricând în viitor.
Astfel, prin prisma dispozițiilor contractuale expuse la lit. a) din prezentul act, se poate conchide ca reclamanta a cedat și respectiv a renunțat la drepturile morale conferite prin dispozițiile legii persoanei a cărei imagine este reprezentata în portret sau fotografie, menționate la acest punct, iar sancțiunea care se impune în acest caz nu este alta decât că atât Contractul din data de 01.11.2003 cât și Anexa la acest contract sunt nule absolut.
Mai arată reclamanta că, obiectul contractului atacat nu este determinat. Nu poate fi de acord cu ideea că de la bun început, cineva poate renunța la un drept viitor "de reprezentare"; în acest sens dispozițiile imperative ale art. 90, coroborat cu art. 10 lit. d) din Legea 8/1996 confirmă punctul de vedere în sensul că ori de câte ori persoana reprezentată într-un portret se consideră prejudiciată, poate solicita repararea prejudiciului.
A interpreta diferit dispozițiile Legii 8/1996 ar duce la situații aberante și inechitabile privind drepturile omului (de exemplu publicarea fotografiilor fără acordul persoanelor reprezentate în acestea în reviste gen sau, ceea ce-ar aduce prejudicii imense acelor persoane).
Atât Contractul cât și Anexa nu respectă dispozițiile art. 39 și art. 41 din Legea 8/1996.
Astfel conform dispozițiilor art. 41, Contractul de cesiune al drepturilor patrimoniale trebuie sa prevadă drepturile patrimoniale transmise, modalitățile de utilizare pentru fiecare dintre drepturile patrimoniale transmise; durata și întinderea cesiunii; Mențiunile de mai sus nu se regăsesc în cadrul Contractului atacat și nici în cuprinsul anexei.
Art. 1 din Contractul atacat nu reprezintă altceva decât o cesiune a drepturilor patrimoniale asupra operelor viitoare legate de fotografiile persoanei reprezentate, ceea ce conform dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Legea 8/1996 se sancționează cu nulitatea absolută.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare, Codul Civil, cat și celor invocate în cuprinsul prezentei acțiuni.
În susținerea cererii de chemare în judecată s-au depus în copie următoarele înscrisuri: contractul din data de 01.11.2003 și Anexa la acest contract încheiat intre și.
La data de 13.01.2009 în ședință publică pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului de introducere a acțiunii în constatarea nulității relative, arătând faptul că prin contractul încheiat nu s-au încălcat norme juridice imperative relative la ordinea publică sau la bunele moravuri, că eventual aceasta s-ar fi putut afla într-o eroare de consimțământ, sancționată legal cu nulitatea relativă, care poate fi invocată într-un termen de prescripție de 18 luni, și că de la încheierea contractului în cauză au trecut aproape 5 ani.
Prin sentinta civila nr. 191/10.02.2009 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a IV-a Civila a fost admisa exceptia prescriptiei si a fost respinsa actiunea reclamantei ca fiind prescrisa.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
"Contractul încheiat de părți la data de 01.11.2003, nu poate fi lovit de nulitate absolută. Codul civil prevede că este absolută acea nulitate care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. În contractul încheiat, nicio normă care ocrotește un interes de o asemenea importanță nu este viciată.
Potrivit disp. art. 26 alin 2 din Constituția României - " intimă, familială și privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, daca nu încalcă drepturile si libertățile altora, ordinea publica sau bunele moravuri."
Reclamanta pretinde, în motivarea acțiunii, că i-ar fi fost încălcat dreptul de autor, or, în cauză, astfel cum a fost expusă situația de fapt prin acțiune, reclamanta nu are un asemenea drept, autorul operei fotografice realizate fiind însuși artistul fotograf pârât. Prin contractul încheiat cu acesta, reclamanta a cesionat dreptul de a-i fi folosită imaginea, în eventuale opere viitoare, obținute prin alte procedee, prin procesare pe calculator. etc (dreptul liber de copyright și/sau de folosință, publicarea portretelor sale fotografice, a negativelor, diapozitivelor, copiilor printate sau informațiilor digitale rezultate din prelucrarea acestora, în orice format, multiplu, în mișcare sau video, a oricărei lucrări în care ar fi inclus(a), în parte sau integral, în compoziții sau în forme distorsionate, reproduceri, color sau altfel, realizate prin intermediul mijloacelor media în studioul sau în orice alt loc în scopul artei sau oricare alte scopuri legale).
Reclamanta nu invocă lipsa totală a consimțământului său la realizarea respectivelor opere fotografice, singura cauză de nulitate absolută a contractului, ci eventuale vicii ale consimțământului său, printr-o necunoaștere a consecințelor ce decurg dintr-o astfel de cesiune, cauză care, pe lângă faptul că nu poate fi invocată cu succes în fața instanței de judecată, poate fi sancționată cel mult, cu nulitatea relativă a respectivelor clauze.
De asemenea în Legea nr. 8/1996 este prevăzut faptul ca în cazul persoanelor fizice reprezentate în portret care sunt de profesie model. sau daca persoana fizică este general cunoscută și portretul a fost executat cu ocazia activităților ei publice, nu este necesară autorizarea persoanei reprezentată în portret, iar numita este atât actriță, deci se presupune ca este general cunoscută, cât și model, iar respectivele poze au fost făcute într-un scop de promovare, acela de a pune în evidenta niște accesorii pentru păr.
Obiectul contractului este perfect licit deoarece prin contractul amintit nu se renunță și nici nu se înstrăinează drepturi morale.
Reclamanta invocă încălcarea dreptului de a pretinde respectarea integrității operei, adică dreptul de a se opune oricărei modificări dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa, ori din contract reiese clar faptul ca se poate opune oricând unui asemenea act: "Îl eliberez pe fotograf . de la orice pretenție de remunerație. mai puțin în cazul în care poate fi dovedit faptul că reproducerile respective au fost realizate cu rea intenție, produse și publicate cu scopul de a mă ridiculiza, de a produce un scandal, blamare, disprețuire sau indignare, de a-mi arăta anumite părți ale corpului care nu au nici o legătură cu fotografia artistică". Pe lângă aceasta, este de observat faptul că actuala reglementare nu prevede o anumită sancțiune pentru încălcarea acestui drept, urmând să se aplice sancțiunile de drept comun.
În ceea ce privește cauza contractului în discuție, aceasta este indubitabil licită deoarece ea nu este nici prohibită de legi, nici contrara bunelor moravuri și ordinii publice.
Prin contractul încheiat nu s-a pus în pericol funcționarea statului de drept și nici nu s-au încălcat normele de conviețuire socială.
Susținerile reclamantei în sensul că imaginea sa ar putea fi folosită prin publicare în reviste gen sau, încălcându-se astfel dispoziții ce vizează ordinea publică și bunele moravuri, sunt neîntemeiate, având în vedere că respectivele publicații nu sunt în afara legii române, situație în care s-ar afla în cazul respectivelor încălcări.
De observat ca obiectul contractului este determinabil.
Având în vedere că în speță este vorba de o nulitate relativă a contractului de cesiune încheiat între părți, sunt incidente dispozițiile privind prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, prev. de art. 9 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, "Prescripția dreptului la acțiune in anularea unui act juridic pentru violență, începe sa curgă de la data când aceasta a încetat.
În caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anularii, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului. "
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, urmează a se admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și pe cale de consecință, se va respinge acțiunea ca fiind prescrisă."
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, aratand urmatoarele:
"Prin cererea introductive, am solicitat instanței de fond constarea nulității absolute a Contractului din data de 01.11.2003 și a Anexei la acest contract încheiat între și.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat pe cale de excepție respingerea acțiunii în constatarea nulității relative ca prescrisă.
În concluziile privind prescripția dreptului la introducerea acțiunii subsemnata am solicitat în principal unirea acestei excepții cu fondul cauzei, apreciind în mod justificat ca aspectul prescripției acțiunii este strâns legat de fondul cauzei, mai exact de chiar motivele de nulitate absolută a contractului de cesiune, temei pentru care se impunea administrarea de probe în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Trecând peste aceste susțineri ale subsemnatei și în lipsa unei pronunțări privind solicitarea excepției cu fondul cauzei, fără a se pune în discuția părților prescripția raportată la motivele de nulitate invocate de către subsemnata, instanța de fond a reținut cauza în pronunțare, iar prin Sentința civilă nr. 191/10.02.2009, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a admis excepția prescripției și a respins acțiunea formulată de către subsemnată.
Sentința anterior indicată o apreciem atât nelegală cât și netemeinică pentru motivele pe care le vi le vom învedera în cele ce urmează, urmând a combate punctual fiecare considerent de respingere a acțiunii de către instanța de fond.
1. Vicii procedurale
Un prim aspect de nelegalitate are în vedere nepronunțarea instanței de fond asupra cererii subsemnatei de a excepției prescripției cu fondul cauzei și pronunțarea asupra excepției invocate de intimatul-pârât fără a pune în discuția părților prescripția acțiunii în raport de motivele de nulitate invocate prin cererea introductivă.
În mod concret, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune tocmai în urma unei calificări a motivelor de nulitate invocate ca fiind motive de nulitate relativă, calificare asupra căreia, însă, instanța de fond nu ne-a acordat cuvântul. În această manieră s-a încălcat în mod grav dreptul la apărare, precum și principiul contradictorialității.
2. Încălcarea unei norme legale imperative - nulitatea absolută
Instanța a considerat în mod nejustificat că actul juridic încheiat între părți și care face obiectul prezentei cauze nu poate fi lovit de nulitate absolută deoarece în acest contract nicio normă care ocrotește un interes general, obștesc nu a fost încălcată.
Interpretarea și justificare instanței de fond ignoră însă aspectele privind caracterul normelor juridice încălcate prin contractul de cesiune intervenit între părți, precum și faptul că toate normele juridice sunt călăuzite de principiul îmbinării armonioase a intereselor generale cu cele personale. -se interesele generale se apără și cele personale, și invers.
În îmbinarea intereselor generale cu cele personale există anumite grade și nuanțe. intereselor generale impune de cele mai multe ori sancționarea actelor juridice încheiate nelegal cu nulitatea absolută.
În speță, prin acțiunea formulată am solicitat constatarea nulității absolute a Contractului din data de 01.11.2003 tocmai pentru încălcarea normelor legale imperative stabilite prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, reglementare care are în vederea în primul rând ocrotirea unor anumite tipuri de relații sociale, relații a căror obiect este în mod indubitabil unul de interes public. Facem referire în acest context la creația intelectuală ridicată la de operă și protejată ca un bun de interes public și nicidecum privat.
Așadar, fiind vorba despre încălcarea (dacă în fapt se poate discuta despre o atare încălcare sau nu se va analiza, dacă este cazul, pe fond, după trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul București ) unor norme imperative de ordine publică, sancțiunea nu poate fi alta decât nulitatea absolută.
Principiul imprescriptibilității dreptului la acțiune privind drepturile personalității.
Așa cum am arătat în acțiunea formulată, ceea ce se încalcă în mod flagrant prin atitudinea și poziția abuzivă a intimatului în calitate sa de autor al fotografiilor realizate este chiar dreptul subsemnatei la propria imagine, drept protejat si prin dispozițiile Constituției României, alin. (6) al art. 30 și alin. (8) al aceluiași articol.
Or, aceste drepturi stâns legate de persoana subiectului în cauză, așa cum este dreptul la propria imagine, sunt destinate să asigure individualitatea juridică, fizică și morală a fiecărei persoane fizice.
Principiul imprescriptibilității drepturilor personale nepatrimoniale este definit ca fiind regula de drept potrivit căreia protecția juridică a unor astfel de drepturi nu este limitată în timp putându-se obține oricând.
Acest principiu, deși nu are o consacrare expresă, este unanim admis, atât în doctrină, cât și în jurisprudență, fiind dedus din interpretarea per a contrario a alin. (1) al art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Într-adevăr, dacă "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție", per a contrario "dreptul la acțiune, având un obiect nepatrimonial nu se stinge prin prescriptive".
Instanța de fond a apreciat în mod eronat asupra motivelor pentru care am solicitat constatarea nulității absolute a Contractului din data de 01.11.2003, ignorând aspectul esențial al abuzului în prezenta cauză precum și interesul subsemnatei în obținerea unei hotărâri de anulare tradus prin protejarea imagini proprii și repararea dreptului încălcat.
Dacă scopul dreptului la viața privată este de a proteja o sferă de autonomie a individului, acest drept trebuie să includă posibilitatea de a controla modul în care este folosită propria imagine, dat fiind că dreptul la propria imagine este bazat pe ideea autonomiei fiecărui individ, pe ideea controlului pe care îl are fiecare asupra propriei identități.
Nulitatea absolută intervine ca sancțiune în cazul Contractului din data de 01.11.2003, întocmai ca urmare e nesocotirii acestui principiu prin încheierea unei convenții ce are ca obiect cesiunea dreptului de control pe care fiecare îl are fiecare asupra propriei identități.
(Potrivit dispozițiilor art. 2 din contract, am renunțat la "orice drept pe care l-aș avea de a inspecta și aproba forma finală sau copia care ar putea fi utilizată în conexiune cu o imagine de-a mea realizată de sau scopului căruia i-ar fi destinat", tot în același sens încetându-mi, prin semnarea anexei la contract, "orice drept pe care l-aș putea avea asupra examinării sau aprobării produsului complet sau produselor, copiilor publicitare, materialelor printate care ar putea fi utilizate sau asupra modului în care acestea ar putea fi utilizate" [lit. d) din Anexa]).
Dreptul unui artist de a-și publica propria operă nu poate include dreptul de a încălca, fără nici o justificare, un drept fundamental al subiectului a cărui imagine apare în creația artistică. Așa cum dreptul artistului trebuie luat în considerare, tot așa trebuie luat în considerare și dreptul celui fotografiat de artist. Dacă se acceptă ca publicarea creației artistului este exercitarea dreptului la libera exprimare, dreptul persoanei fotografiate de a nu fi de acord cu publicarea în orice condiții și ipostaze trebuie să fie și el luat în considerare.
4. Lipsa cauzei într-un contract sinalagmatic - nulitatea absolută
Deși am indicat în cererea introductivă faptul că atât Contractul din data de 01.11.2003 cât și Anexa nu respectă dispozițiile art. 39 și art. 41 din Legea 8/1996 instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestui aspect.
Astfel conform dispozițiilor art. 41, Contractul de cesiune al drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă:
- drepturile patrimoniale transmise
- modalitățile de utilizare pentru fiecare dintre drepturile patrimoniale transmise;
- durata și întinderea cesiunii;
- remunerația.
Mentiunile de mai sus nu se refasesc in cadrul Contractului atacat si nici in cuprinsul anexei.
Cauza actului juridic este obiectivul urmarit la incheierea acestuia. Unul dintre elementele cauzei este scopul imediat care in cadrul contractelor sinalagmatice reprezinta prefigurarea mentala, de catre fiecare parte a contraprestatiei.
Cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei scopului imediat (in cazul contractului nostru lipsa contraprestatiei sub forma pretului) atunci lipseste un element exential al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat se rasfrange si asupra scopului mediat, lasandu-l fara suport juridic, astfel incat sanctiune este nulitatea absoluta.
Un alt motiv de nulitate absoluta pe care instanta a omis sa il aiba in vedere este ca art. 1 din Contractul atacat nu reprezinta altceva decat o cesiune a drepturilor patrimoniale asupra operelor viitoare legate de fotografiile persoanei reprezentate, ceea ce conform dispozitiilor art. 41 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
Atata timp cat prin cererea de chemare in judecata au fost invocate mai multe motive de nulitate absoluta (in opinia noastra), fiind suficient pentru anularea contractului ca macar unul dintre aceste motive sa fie considerat intemeiat, apreciem ca nepronuntarea instantei pe fond asupra fiecarui motiv de nulitate invocat (chiar daca sub aspectul prescriptiei) echivaleaza cu o nepronuntare pe fondul cauzei, acesta fiind un alt aspect ce determina desfiintarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare catre Tribunalul "
Intimatul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La termenul din 8.12.2009 s-a constatat ivita divergenta, iar la acest termen apelul a fost solutionat in complet de divergenta.
Analizand lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:
Prima instanta a fost investita cu o cerere in constatarea nulitatii absolute a unui contract, invocandu-se drept cauze de nulitate absoluta incheierea contractului cu incalcarea unor norme imperative ale legii, cauza nelicita, obiectul ilicit al contractului, lipsa unui obiect determinat al contractului.
Prin intampinare paratul a sustinut ca respectivul contract nu poate fi lovit de nulitate absoluta intrucat prin acesta nu s-ar fi incalcat nici o norma care ocroteste un interes public, ca obiectul contractului este licit, ca dreptul reclamantei la respectarea integritatii operei nu este incalcat, cauza contractului este licita, iar obiectul contractului este determinabil.
Paratul a mai aratat ca apreciaza ca reclamanta s-ar fi putut afla cel mult in eroare la incheierea contractului, insa sanctiunea aplicabila in cazul viciului de consimtamant al erorii este nulitatea relativa si, in raport de aceasta imprejurare, actiunea reclamantei este prescrisa, de la incheierea contractului trecand aproapre 5 ani.
Prima instanta, fara a pune in discutia partilor calificarea cererii de chemare in judecata in raport cu sustinerile paratului, respectiv daca este o cerere in constatarea nulitatii absolute sau o cerere in anulare, a solutionat cererea ca fiind una in anulare, aplicand o sanctiune sprecifica acestui din urma tip de cerere.
Principiul contradictorialitatii a fost incalcat si sub un alt aspect. Astfel, prima instanta a pus in discutia partilor exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocat in intampinare si a solutionat cererea prin raportare la aceasta exceptie. Insa, in considerentele sentintei, prima instanta a analizat si aspecte legate de fondul cererii cu care a fost investita, fara insa ca partile sa fi avut posibilitatea sa puna concluzii pe aceste aspecte.
Practic, instanta a fost investita cu o cerere in constatarea nulitatii absolute pentru lipsa sau nevalabilitatea cauzei, nevalabilitatea obiectului si incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, insa a solutionat o cerere de anulare pentru vicierea consimtamantului prin eroare, cerere cu care nu a fost legal investita, aceasta viciere a consimtamantului nefiind invocata de reclamanta, ci fiind indicata de parat ca o posibila cauza de nulitate relativa, in raport cu aceasta cauza invocandu-se si prescriptia.
Ca atare, curtea constata ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii cu care a fost legal investita, astfel ca, practic, nu a cercetat fondul acestei cereri, astfel ca se impune admiterea apelului, desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante in temeiul art. 297 alin. 1.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate:
Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă cu domiciliul ales în prezenta cauză la Societatea Civilă de Avocați ", & Asociatii" din B, nr. 244, - 21, se. 1,. 2, parter, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 191/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât domiciliat în B,-,. 58, scara 2, etaj 8,. 120, sector 4.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
-
Red.MS
.red.
4 ex./19.01.2010
Jud Fond Secția a IV-a Civilă
Opinie separată în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
Prima instanță putea califica acțiunea din constatarea nulității absolute în constatare a nulității relative, în temeiul art.84 proc.civ. dacă în urma analizării motivelor de nulitate ar fi ajuns la această concluzie, astfel că nu se poate susține că prima instanță prin admiterea excepției prescripției nu ar fi analizat cererea cu care a fost sesizată.
Chiar și în apel se susține că este greșită calificarea cererii în nulitate relativă, prescriptibilă, în loc de nulitate absolută, care este imprescriptibilă, iar nu că prima instanță nu ar fi avut dreptul să facă această calificare.
Ca atare, pentru a se vedea dacă se impune desființarea hotărârii, atunci când, cum este cazul în speță (prima instanță a soluționat cauza în temeiul unei excepții), trebuie verificat dacă soluția instanței este greșită, așa cum sunt și dispozițiile art.297 alin.1 proc.civ. "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe".
În cazul în care prima instan ț ă nu a pus în discu ț ie calificarea cererii de chemare în judecată din constatare a nulită ț ii absolute a unui în act juridic în constatare a nulită ții relative, pe baza motivelor invocate în fapt, ș i a respins ca prescrisă cererea, excep ț ie pe care a pus-o în discu ț ia păr ț ilor, consider căacesta nu este un motiv suficient pentru desființarea sentințeiși trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art.297 alin.1 proc.civ.fiind necesar să se analizeze dacă soluția instanței este corectă sau nu, pentru a se aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile articolului menționat anterior.
Încălcarea principiului contradictorialită ț ii nu reprezintă, în mod absolut, conform art.297 alin.1C.proc.civ. un motiv de desfiin ț are a hotărârii primei instan ț e cu trimitere spre rejudecare această încălcare a drepturilor păr ții putând fi acoperită în apel, cale de atac devolutivă, în care partea are posibilitatea să ș i formuleze apărările cu privire la problema de drept pusă în discu ție. Desființarea sentinței pronunțată chiar și în aceste condiții se produce doar dacă se ajunge la concluzia că a fost admisă în mod neîntemeiat excepția în baza căreia a fost soluționată cauza.
Trecând peste această problemă de procedură, în ceea ce privește fondul apelului, apreciez că, raportat la faptul că în motivarea în fapt a acțiunii se invocă motive de nulitate absolută, iar nu de nulitate relativă, în mod temeinic s-a respins ca prescrisă cererea.
Nu voi insista concret cu privire la considerentele pentru care am ajuns la această concluzie întrucât opinia majoritară nu a analizat aceste aspecte, deliberările neatingând acest punct.
În condițiile în care se consideră că motivarea primei instanțe este insuficientă instanța de apel o poate suplini, nici acesta nefiind un motiv de desființare cu trimitere spre rejudecare.
Atât timp cât prima instanță s-a pronunțat cu privire la o excepție nu i se poate imputa în mod justificat faptul că nu a analizat fondul litigiului.
În speță, doar dacă instanța de apel considera că este vorba despre o nulitate absolută, iar nu de una relativă, se putea ajunge la concluzia că prima instanță a soluționat greșit cauza în temeiul excepției prescripției dreptului la acțiune și se putea trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Ileana Ruxandra
