Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 292

Ședința publică de la 03 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Drăguț

JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță

Grefier: - - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 27 octombrie 2009 privind apelurile formulate de apelantele pârâte SC.UL SA cu sediul în, jud. G, SC. SA. cu sediul în,-, Județ, SC. C SA. cu sediul în C,-, Județ D, SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA ( OLTENIA) cu sediul în Tg.J,--15, Județ G, EXPLOATAREA MINIERĂ M ( M) cu sediul în com., Județ M, EXPLOATAREA MINIERĂ DE ( ) cu sediul în,-, Județ G împotriva sentinței civile nr.85 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant - domiciliat în Tg. J, -,. 1,. 17, Județ G și intimații pârâți EXPLOATAREA MINIERĂ DE ( ) cu sediul în com., Județ, EXPLOATAREA MINIERĂ cu sediul în, Județ G, SM. cu sediul în com., Județ G, intimații chemați în garanție SC. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC. SRL TG. cu sediul în,-, Județ G, SC. cu sediul în,-, Județ, SC. SRL cu sediul în Tg. J,-, Județ G, SC. DE REPARAȚII TG. cu sediul în Tg. J,-, Județ G, având ca obiect drept de autor și drepturi conexe.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică din data de 27 octombrie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta.

CURT EA:

Asupra apelurilor de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj la data de 7.02.2007, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâtele Energetic, Energetic, Energetic C (), Oltenia, SM, M și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, acestea să fie obligate la plata sumelor estimative, reprezentând drepturi de autor ( rezervându-și dreptul de a-și majora pretențiile în funcție de concluziile raportului de expertiză ) pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, astfel: Energetic în solidar cu pentru perioada, suma estimativă de - RON; Energetic în solidar cu, suma estimativă de 50000 RON, Energetic C în solidar cu SM, suma estimativă de 30000 RON și Oltenia în solidar cu și M suma estimativă de - RON.

A mai solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate de la data introducerii acțiunii până la data efectuării plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este singurul moștenitor al tatălui său, care a fost autorul invenției intitulată, pentru excavator cu cupe, alături de alți doi colaboratori și la data de 19 mai 1999 între fosta Oltenia,în calitate de cesionar și autorii invenției, în calitate de cedenți, s-a încheiat contractul nr. 333, prin care cedenții autori ai cererii de brevet cu titlul pentru excavator cu cupe, au transmis dreptul la eliberarea brevetului de invenție și folosire exclusivă a respectivei invenții de către, contract încheiat pe perioada de valabilitate a brevetului ( 20 ani ) concesionara obligându-se să încheie cu fiecare subunitate care aplică invenția contracte tip anexa 5 la Regulamentul.

Că, potrivit clauzelor contractuale redevențele trebuiau să fie achitate trimestrial, cesionarul obligându-se să țină o evidență specială privind numărul de aplicații, valoarea profitului post-calculat și să le prezinte cedenților cu ocazia fiecărei plăți a redevențelor.

A arătat reclamantul că, încă din anul 2000 a folosit invenția la o serie de exploatări miniere, obținând eficiență economică, dar a refuzat să acorde drepturile de autor în procent de 30 % în primul an de folosire a invenției și 20 % în următorii ani, motiv pentru care a identificat subunitățile miniere ce au folosit invenția, acționându-le în judecată și obținând sentințe judecătorești irevocabile pentru perioada 2000 - 2005.

A mai arătat reclamantul că pârâtele au continuat să folosească invenția în perioada 1.01.2006- 31 dec. 2006, refuzând să acorde drepturile de autor, respectiv 20 % din eficiența economică în procent de 70 %, fapt ce l-a determinat să promoveze acțiunea de față, pârâtele având calitate procesuală activă în baza HG 103/2004, existând atât în raport de solidaritate ( vis-a-vis de convenția între părți), cât și un raport contractual cu fosta Oltenia, care la rândul său, a avut un contract de concesiune cu autorii invenției.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 Cod civil, Legea nr. 64/1991, HG 499/2003 și Legea nr.203/2002.

Pârâtele, prin întâmpinările formulate au solicitat să fie respinsă acțiunea reclamantului, întrucât acesta nu are calitate procesuală activă, nefăcând dovada transcrierii drepturilor sale de succesiune, că nu există contracte între reclamant și pârâte, în baza contractului de cesiune și după perioada aprilie 2004 când s-a reorganizat Oltenia, reclamantul trebuia să prezinte oferta de contract cu actele doveditoare pe care să-și bazeze cererea.

Au mai susținut pârâtele că nu datorează reclamantului drepturile de autor solicitate, întrucât în procesul lor de producție folosesc alte tipuri de cupe decât cele care fac obiectul brevetului de invenție nr. - B1/1999.

De asemenea, pârâtele au formulat cereri de chemare în garanție împotriva societăților care le-au furnizat cupele folosite în procesul de producție și anume: SC SA, SC Tg. J, SC DE REPARAȚII Tg. J și SC prin lichidator judiciar, arătând că în situația în care vor cădea în pretenții, să fie obligate chematele în garanție să le despăgubească întrucât prin contractele încheiate cu acestea este prevăzută obligația furnizorului de a despăgubi achizitorul împotriva oricăror încălcări ale dreptului de proprietate intelectuală.

în garanție, prin întâmpinările formulate, au solicitat să fie respinse cererile pârâtelor, întrucât produsele livrate acestora au fost realizate în baza unor contracte de furnizare. din cadrul documentelor principale ale contractelor făcând parte caietele de sarcini care conțin prescripțiile tehnice și constructive ale produsului care urmează să fie fabricat și livrat și cu care pârâtele în calitate de achizitoare au fost de acord.

În raport de cererile și susținerile părților, a fost încuviințată efectuarea unei expertize de specialitate tehnico-contabilă, care să stabilească dacă unitățile pârâte au folosit în activitatea lor pe perioada solicitată de reclamant invenția autorului acestuia, iar în caz afirmativ, să se determine dacă s-a obținut eficiență economică și dacă da, să fie arătată valoarea acesteia și să se stabilească cota de 20% din eficiență urmând să se calculeze procentul de 70% cuvenit reclamantului potrivit înțelegerii dintre autorii invenției.

Cererea pârâtelor privind efectuarea unei alte expertize a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât expertiza întocmită a fost dispusă de către tribunal, aceasta răspunzând întocmai obiectivelor fixate, părților fiindu-le încuviințată participarea de experți asistenți, iar la procesele-verbale încheiate la fața locului în prezența părților, nu au existat obiecțiuni.

Prin sentința civilă nr.85 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

S-au respins cererile de chemare în garanție formulate de EM, Tg. J, SC Energetic SA, împotriva chematelor în garanție SC Tg. J, SC SA prin lichidator judiciar, SC SA și SC de Reparații SA Tg.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Energetic, Energetic, Energetic C (), Oltenia, SM, M și chematele în garanție prin lichidator judiciar SRL, SRL, C. de Reparații Tg.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a următoarelor sume reprezentând dreptul de autor cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii 07.02.2007, până la plata efectivă, după cum urmează: Energetic cu la plata sumei de 363.586 lei, Energetic cu la plata sumei de 48.528 lei, Energetic C cu SM la plata sumei de 43.999 lei, Oltenia cu EM la 285.582 lei, Oltenia cu M la 47.139 lei.

Au mai fost obligate pârâtele, în solidar, la 10.500 lei cheltuieli de judecată, către reclamant.

În motivarea sentinței s-a reținut că, autorul reclamantului, împreună cu și sunt autorii invenției pentru excavator, brevetată cu nr.- și între autorii invenției și fosta Tg. J s-a încheiat contractul de concesiune nr.3333/1999, prin care s-a transmis dreptul la eliberarea brevetului de invenție pe toată durata de valabilitate a brevetului, părțile stabilind și modalitatea de plată a drepturilor inventatorilor.

Pârâtele au folosit invenția la un număr de 27 excavatoare - 1400 30/7, iar ca urmare a folosirii invenției, pârâtele au obținut o serie de beneficii, sumele realizate în perioada verificată fiind prezentate defalcat în raportul de expertiză și de anexele acestuia.

Apărarea pârâtelor, în sensul că nu au folosit în activitatea lor invenția nu a fost reținută, fiind infirmată de concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză și de constatările făcute la fața locului, prin procesele - verbale întocmite în prezența reprezentanților părților.

În raport de concluziile expertizei, instanța a stabilit sumele ce reprezintă cota de 20 % din beneficiul realizat și raportat la convenția încheiată între inventatori, a obligat pârâtele la sumele cuvenite reclamantului.

A apreciat instanța că reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale pentru sumele datorate de la data introducerii acțiunii, până la plata efectivă.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât acesta a făcut dovada calității de moștenitor față de autorul său cu certificatul de moștenitor nr.3, supliment la certificatul de moștenitor nr.150/15.11.2000 și că totodată, prin hotărârile pronunțate anterior, irevocabile, s-a reținut calitatea procesuală activă a reclamantului.
S-a apreciat că pârâtele sunt succesoare în drepturi ale Oltenia în baza HG nr.103/2004, preluând toate drepturile și obligațiile ale fostei companii.

Cu privire la cererile de chemare în garanție, s-a apreciat că acestea sunt nefondate, din probe rezultând că pârâtele au fost cele care au folosit invenția, iar chematele în garanție au livrat produsele în baza contractelor cu care pârâtele au fost de acord, tipul cupelor fiind impus acestora de beneficiari prin caietele de sarcini.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel SC Energetic, SC Energetic C, SC Energetic SA, Societatea Națională a Oltenia -Tg. J, Exploatarea Minieră M și Exploatarea Minieră de.

SC Energetic, a invocat că în mod greșit instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și active, fără a dezvolta însă acest motiv de apel.

S-a invocat că prin expertiza efectuată nu s-a stabilit corect starea de fapt și nu s-au lămurit pe deplin toate elementele necesare soluționării cauzei, în sensul că: modelul de folosit prezintă caracteristici constructive și funcționale diferite față de invenția autorului, invenția neputând fi folosită pentru că aduce avarii utilajului; raportul de expertiză nu a avut în vedere constatări reale la fața locului, iar respectiva eficiență economică a fost calculată greșit; s-a făcut actualizarea sumelor cu indicii de inflație și totodată, s-a calculat și dobânda legală, fără a se argumenta acest mod de calcul; apelanta argumentând din punct de vedere tehnic și financiar susținerile sale.

În același timp, s-a invocat că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție, urmare a greșitei interpretări a convenției încheiate între părți și a faptului că nu s-a stabilit prin expertiză dacă utilajele livrate folosesc sau nu invenția autorilor.

S-a criticat hotărârea și în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art.274 - 275 Cod pr. civilă, în sensul că a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare,în solidar.

Apelanta SC Energetic C, a invocat că în mod nelegal instanța nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive, argumentând că între părți nu există vreo convenție privind plata drepturilor de autor, iar prin procesul - verbal de predare - primire încheiat urmare a HG nr.103/2004, nu s-a prevăzut în legătură cu contractul de cesiune încheiat între autori și.

S-a mai invocat greșita aplicare a legii, arătându-se că prin contractul de cesiune s-a cesionat dreptul la eliberarea brevetului, astfel că autorul nu mai poate solicita drepturi patrimoniale, nefiind îndeplinite prevederile art. 32 din Legea nr.64/1991.

Apelanta Societatea Națională a Oltenia, a criticat hotărârea în ceea ce privește reținerea stării de fapt, invocându-se că prin raportul de expertiză nu s-a răspuns la toate obiectivele invocate, raportul de expertiză fiind efectuat în perioada în care cauza a fost suspendată.

S-a arătat că a făcut dovada că nu folosește pe utilajele din dotare cupe care să fie identice cu cele care fac obiectul brevetului, cupele fiind cumpărate de la furnizori, și care sunt diferite ca și caracteristici tehnice, celor ce fac obiectul brevetului, existând în acest sens mai multe brevete privind cupele de excavator.

S-a invocat că expertul a reținut în mod greșit numărul de utilaje pe care s-ar afla acest tip de cupe. Aceste susțineri au fost dezvoltate din punct de vedere tehnic.

Apelanta SC Energetic a criticat hotărârea tot sub aspectul constatărilor și concluziilor făcute prin raportul de expertiză, arătând că în cauză nu s-a făcut nici o dovadă că folosește obiectul brevetului, expertul nelămurind acest fapt și determinând eficiența economică în mod greșit, în aport de normele de consum ale fostei.

Apelanta Exploatarea Minieră de a invocat tot greșeli de apreciere și interpretare a probelor, cu referire la constatările și concluziile raportului de expertiză, arătând că nu s-a stabilit dacă există identitate între cupele folosite și datele din brevetul de invenție, argumentând tehnic această susținere.

S-au criticat și concluziile privind eficiența economică realizată, prin raportare în mod greșit la perioada de garanție, norme de consum masă minieră, cât și la numărul nereal al utilajelor care ar folosi acest tip de.
S-a arătat că utilajele folosesc tipul de livrate de SA și acesta diferă fundamental de cele ce fac obiectul brevetului,iar acest aspect nu a fost analizat.

S-a mai criticat hotărârea și în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind chemarea în garanție, susținându-se că în raport de starea de fapt și argumentele tehnice invocate anterior, nu s-a intrat în cercetarea fondului.

Apelanta Exploatarea Minieră M nu a depus motive de apel.

Intimatul reclamant, a depus întâmpinare, arătând că motivele de apel sunt neîntemeiate, instanța analizând calitatea procesuală activă și pasivă a părților; că, în cauză s-a făcut dovada că pârâtele folosesc excavatoarele cu cupa care face obiectul brevetului, iar eventualele modificări nu sunt de esență, contractele încheiate cu chemații în garanție privind alte tipuri de utilaje.

Prin încheierea din 25.11.2008, instanța a apreciat că se impune efectuarea unei noi expertize formată din trei experți, stabilind ca obiective: dacă în cursul anului 2006 pârâtele au folosit cupa care face obiectul brevetului; ce valoare are unghiul de așchiere al cupelor utilizate de fiecare pârâtă în parte; care a fost eficiența economică obținută de fiecare apelantă prin folosirea cupei inventată de autor, luându-se în considerare consumul efectiv realizat de cupele clasice; dacă excavatoarele folosite de pârâte sunt echipate cu cupele ce fac obiectul brevetului sau utilizează cupe hibride.

Au fost numiți experții - drepturi cuvenite inventatorilor; - contabilitate; - tehnologia construcțiilor de mașini și s-a încuviințat expert asistent G, pentru efectuarea unei lucrări comune.

Experții și au realizat o lucrare comună, iar expert o lucrare separată.

Părțile au formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză, obiecțiuni respinse de instanță, avându-se în vedere că s-a răspuns la obiectivele stabilite și criticile invocate privesc în fapt, critici pe fondul cauzei, care urmează a fi analizate.

Analizând criticile formulate de apelante și probele administrate, se constată că apelurile sunt nefondate.

Se constată că apărarea invocată de către apelante, privind lipsa calității procesuale active a reclamantului decurgând din faptul că a operat decăderea din dreptul de protecție, urmare a publicării în Monitorul Oficial de Proprietate Industrială nr. 3/28.03.2008, este nefondată.

Brevetul,precum și drepturile și obligațiile ce rezultă din brevet și contractul de cesiune sunt protejate pe toată durata de valabilitate a brevetului, durată cuprinsă între data acordării brevetului și data decăderii, care operează începând cu data publicării în Monitorul Oficial.

Se constată că până la data publicării decăderii, părțile trebuie să-și execute cu bună credință și de bună voie obligațiile ce rezultă din lege și convenție, astfel că, drepturile solicitate pentru perioada 01.01.2006 - 31 decembrie 2006 trebuie acordate, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege.

Analizând raportul de expertiză efectuat de expert, se constată că acesta nu a răspuns obiectivelor avute în vedere de instanță în soluționarea cauzei, unele probleme analizate neavând legătură cu cauza, iar altele fiind reținute în mod greșit. Astfel, aprecierile expertului privind greșita reținere a caracterului de noutate și utilitate al realizării tehnice, erorile de fond și procedură realizate de OSIM B la eliberarea brevetului, inaplicabilitatea tehnică, sunt chestiuni care exced cadrului prezentei judecăți, astfel că în cauză concluziile și reținerile acestui expert vor fi înlăturate.

Se constată de asemenea, că expertiza efectuată de experții și, a răspuns obiectivelor instanței și a lămurit aspectele privind: dacă modelul de folosit de pârâte prezintă caracteristici constructive și funcționale diferite de obiectul brevetului; dacă s-a realizat eficiența economică și în ce a constat aceasta.

Raportat la concluziile expertizei tehnice și contabile, se constată că în cauză criticile invocate de către apelante, privind greșita reținere a stării de fapt ce vizează identitatea dintre cupele folosite în exploatare și datele tehnice ale brevetului, respectiv susținerea că au fost folosite cupe care nu se află sub protecția brevetului, sunt nefondate.

Din constatările personale ale expertului, care fac dovada deplină până la înscrierea în fals, rezultă că pârâtele folosesc aplicația tehnică la un număr de 26 excavatoare și prin aplicarea acestei realizări tehnice, s-a realizat eficiența tehnică și economică, pârâtele realizând beneficii.

Expertul a constatat că, cupele folosite de pârâte au configurația cupei din brevetul de invenție, neexistând deosebiri majore, păstrându-se configurația din brevet pentru elementele considerate definitorii, respectând teoria variantelor de execuție, iar modificarea unghiului de așchiere s-a făcut în scopul de a adapta cupa la specificul frontului de excavare și că, exceptând diferențele de unghi de așchiere, care nu schimbă elementele esențiale, cupele corespund întru totul brevetului de invenție, neputându-se concluziona că ne aflăm în fața unei cupe diferite de cea protejată.

Nefondate sunt și criticile privind greșita determinare a eficienței economice, aceasta fiind calculată raportat la consumul real și consumul normat, la consumul efectiv de dinți utilizați și varianta și varianta originală; diferența de consum șuruburi și bolțari; masa minieră exploatată; cheltuielile de producție, etc. eficiența economică fiind determinată în raport de cupele folosite de fiecare apelantă în parte, iar sumele datorate au fost calculate în mod corect, în raport de contractul de cesiune, cât și de convenția încheiată între inventatori.

Chiar dacă prin expertiza efectuată în apel s-au calculat sume mai mari, aceasta nu afectează legalitatea primei hotărâri, avându-se în vedere că reclamantul nu a declarat apel, iar apelantelor nu li se poate agrava situația în propria cale de atac.

Criticile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului sunt nefondate, acesta făcând dovada dreptului și interesului său cu certificatul de moștenitor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr.64/1991.

În mod fondat s-a reținut că pârâtele au calitate procesuală pasivă, calitate care rezultă din faptul că acestea sunt succesoare în drepturi și obligații ale fostei Oltenia, urmare reorganizării în baza HG nr.103/2004.

Critica privind greșita soluționare a cererii de chemare în garanție, este neîntemeiată, din probe rezultând că utilajele livrate au fost conforme cu caietele de sarcini impuse de către pârâte, ceea ce presupunea folosirea brevetului, iar utilizatori ai obiectului brevetului au fost pârâtele, care au realizat beneficii din exploatare.

Argumentul invocat de către, în sensul că mai există brevete privind exploatarea cupelor, nu are relevanță, prin expertiză stabilindu-se că în cauză cupele exploatate sunt conform brevetului în care este autor al invenției tatăl reclamantului.

Critica privind greșita actualizare a sumelor și totodată obligarea la plata dobânzii este nefondată, expertul nerealizând o reactualizare a sumelor datorate, ci doar le-a determinat în raport de acele criterii de eficiență și reducere a cheltuielilor, iar obligarea la plata dobânzii s-a făcut în baza dispozițiilor legale - art. 1088 Cod civil.

Nefondată este și critica privind greșita obligare a pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, acestea putând fi suportate și în solidar, după interesul și raportul juridic dedus judecății, iar în cauză drepturile și obligațiile părților derivă dintr-un raport juridic inițial comun.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 296 Cod pr. civilă, a se respinge apelurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile formulate de apelantele pârâte SC.UL SA, SC. SA, SC. C SA. SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA SA ( OLTENIA), EXPLOATAREA MINIERĂ M ( M), EXPLOATAREA MINIERĂ DE ( ), împotriva sentinței civile nr.85 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -, intimații pârâți EXPLOATAREA MINIERĂ DE ( ), EXPLOATAREA MINIERĂ, SM., intimații chemați în garanție SC. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC. SRL TG., SC., SC. SRL și SC. DE REPARAȚII TG.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./ ex.16

30.11.2009

Jud.fond

Președinte:Sorin Drăguț
Judecători:Sorin Drăguț, Oana Ghiță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Craiova