Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 358/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 358R

Ședința publică de la 30 iunie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Pană

JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă

JUDECĂTOR 3: Andreea

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentele - pârâte SC EDUCATIONAL SA și SC SRL ). DE SI împotriva deciziei civile nr. 1747/03.02.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți,.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2009 și la data de 30.06.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2006, pe rolul acestui tribunal, reclamanții, și () au chemat în judecată pârâtele SC EDUCATIONAL SA și SC SRL, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumelor cuvenite în baza contractelor de editare încheiate de pârâte cu reclamanții, având ca obiect lucrările " clasa I", " - caietul elevului", " - ghidul profesorului", " română - clasa a II a", " română - caietul elevului clasa a II a", " română - clasa a III a", "ul ortogramelor - clasele I și II", "ul ortogramelor - clasele III - IV", "Cunoașterea mediului - manual pentru clasa 1", " elevului clasa I cunoașterea mediului" și "Evaluare inițială pentru clasa 1: prima carte de școlar".

Reclamanții arată că evidența sumelor și scadențelor se află la pârâte care au dreptul exclusiv de reproducere și difuzare a lucrărilor pe perioadele menționate în contractele încheiate, reclamanții solicitând efectuarea plății sumelor datorate, estimate în total la suma de 60.000 lei, cu titlu de drepturi de autor, plus penalități de întârziere de aproximativ 30.000 lei, dar pârâtele au refuzat plata, solicitându-se astfel proba cu acte și expertiză contabilă.

Pârâta SC de Inginerie și () SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat disjungerea cauzelor conform dispozițiilor art. 47.pr.civ. în ce privește pârâtele chemate în judecată, întrucât acestea sunt două societăți comerciale distincte, care nu au în comun un drept sau o obligație care să aibă la bază aceeași cauză, în speță aceasta fiind obligarea la plata unor sume de bani rezultate din drepturi de autor, dar raportul juridic dedus judecății are la bază contracte distincte, cu părți diferite, sume de plată și obiect distinct.

Reclamantul a formulat precizare la acțiunea inițială, prin care a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 139 din legea nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor să se recunoască dreptul său la plata remunerației totale calculate prin însumarea remunerațiilor aferente fiecărui contract de editare încheiat cu Editura Educational, al cărei cuantum este determinat prin aplicarea procentului stabilit în cuprinsul fiecărui contract la sumele încasate de editură, de pe urma exemplarelor vândute; să se recunoască dreptul la plata remunerației determinate prin aplicarea procentului stabilit în cuprinsul contractului de editare nr. 581/07.04.2004 încheiat cu Editura; să se constate încălcarea dreptului la remunerație corespunzător pct. 1 de către pârâtele chemate în judecată; să fie obligate pârâtele la plata remunerației totale stabilite potrivit pct.1, în cuantumul estimat la totalul de 60.000 lei; să fie obligate pârâtele la plata penalităților de întârziere calculate prin aplicarea procentului stabilit în fiecare contract de editare, la cuantumul remunerației cuvenite titularilor drepturilor de autor, în cuantum estimat de 30.000 lei; să fie obligate pârâtele la plata dobânzilor calculate conform art. 3 din OG )/2000, aferente remunerațiilor cuvenite și neplătite titularilor drepturilor de autor.

În precizarea la acțiune se arată de asemenea că rec1amanții, titulari ai drepturilor de autor, au dreptul la o remunerație stabilită la pct. 6 din fiecare contract de editare, procentual în funcție de încasările realizate, conform disp. art. 51 din legea nr. 8/1996, astfel: în contr. nr. 846/10.11.2000 încheiat cu și 9%, în contr. nr. 850/01.07.2001 încheiat cu și 12%, în contr. nr. 851/02.07.2001 încheiat cu, și 12%, în contr. nr. 775/27.07.2000 încheiat cu și 11%, în contr. nr. 555/01.04.1999 încheiat cu și 8%, în contr. nr. 776/11.09.2000 încheiat cu și 11%, în contr. nr. 880/29.03.2002 încheiat cu și 9%, în contr. nr. 945/07.10.2004 încheiat cu 12%, în contr. nr. 949/07.10.2004 încheiat cu 12%, în contr. nr. 946/07.10.2004 încheiat cu, și 12%, în contr. nr. 944/07.10.2004 încheiat cu, și 12% și în contr. nr. 581/07.04.2004 încheiat cu, și 10%.

Rec1amanții arată că pârâtele nu și-au îndeplinit niciodată obligația contractuală prevăzută la art. 12, lit. a din contractele de editare, constând în prezentarea autorilor a calculelor și balanțelor de plăți întocmite până la 30 iunie sau până la 30 decembrie, rec1amanții neprimind aceste calcule și balanțe și neavând astfel controlul asupra cuantumului real al sumelor datorate de pârâte, solicitându-se în temeiul art. 172.pr.civ. ca pârâtele să depună calculele și balanțele de plăți întocmite pentru întreaga perioadă începând cu anul 1999 și până în prezent.

Mai arată reclamanții că pârâtele edituri și-au îndeplinit parțial obligația de plată a remunerației cuvenite, producându-le astfel un prejudiciu, fiind astfel răspunzătoare pentru sumele reprezentând remunerația, dar și pentru despăgubirile sub forma penalităților de 0,15% pentru primele 30 zile de întârziere și 1% pentru perioada ulterioară, precum și a dobânzilor legale, conform dispozițiilor din legea nr. 8/1996, pct. 12 din contractele menționate și art. 969 și 1084.civ.

Tribunalul a respins prin Încheierea din 29.11.2006 cererea pârâtei SC privind disjungerea acțiunii formulată împotriva sa, încuviințând proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea sumelor plătite de pârâte către reclamanți în baza contractelor de editare, stabilirea sumelor ce se cuvin fiecărui reclamant conform mențiunilor din contracte, în baza exemplarelor vândute efectiv, calculul dobânzii legale în baza OG nr. 9/2000, aferentă remunerațiilor cuvenite reclamantului, în cauză fiind desemnat expertul contabil Burea, înlocuit la data de 20.02.2007 cu expertul.

Reclamantul a formulat cerere de precizare cu privire la cuantumul pretențiilor față de pârâtele din cauză, conform concluziilor din raportul de expertiză și suplimentele la acesta.

Prin SC nr. 1747/ 3.12.2008 Tribunalul Baa dmis actiunea precizata, obligand parata la plata catre reclamantul a sumei de 18.983 lei, reprezentand drepturi de autor, a sumei de 33.420,30 lei penalitati de intarziere si 6.256,98 lei dobanda legala.

A mai fost obligata parata la plata catre reclamantul a sumei de 15.450 lei reprezentand drepturi de autor si a sumei de 7314,18 lei penalitati de intarziere.

Parata a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 317 lei, catre reclamanta a sumei de 317 lei, catre reclamanta a sumei de 350 lei, 350 lei catre reclamanta si 12 lei catre reclamanta.

S-a dispus obligarea paratei SC LA PLATA CATRE RECLAMANTUL a sumei de 2,138 lei drepturi de autor, precum si a sumei de 258,79 lei, dobanda legala.

A fost obligata parata SC SA la plata sumelor reprezentand drepturi de autor, astfel: suma de 2.142 lei catre reclamanta si suma de 1.836 lei catre reclamanta.

S-a dispus obligarea paratelor la plata catre reclamantul a sumei de 2039,3 lei, cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut că reclamanții au încheiat în calitate de autori ai unor lucrări didactice, mai multe contracte de editare, cu pârâtele se EDUCATIONAL SA și SC SRL, obiectul contractelor respective fiind reprezentat de cesiunea cu titlu exclusiv a dreptului de a edita, tipări și comercializa lucrările didactice, în schimbul unei remunerații procentuale din prețul de vânzare al exemplarelor vândute. Contractele încheiate de reclamanți cu pârâtele sunt următoarele: contr. nr. 846/07.06.2001, încheiat de autorii și cu. Educational, având ca obiect " română manual pt. clasa a II a", fiind prevăzut modul de împărțire a procentului de 9% între cei doi autori și fiind prevăzute la art. 12, lit. c) penalitățile de întârziere calculate pentru neachitarea la termenele scadente (prevăzute la art. 6 și 12 din contract), de 0,15% în primele 30 zile și de 1% pentru perioada ce depășește 30 de zile; contr. nr. 850/02.07.2004, încheiat de și cu SC. pentru lucrarea "Lb. română - caietul elevului CI. a II a", în care se prevede procentul de 12% ca drept de autor, contr. nr. 851/02.07.2001 încheiat de autorii, și cu. Educational pentru lucrarea "Lb. română - profesorului CI. a II a", în care se prevede procentul de 12%, contr. nr. 775/11.09.2000 încheiat de autorii și cu. AH Educational pentru lucrarea "- elevului", fiind prevăzut procentul de 110/0, contr. nr. 555/01.04.1999 încheiat de autorii și cu Editura AH Educational pentru lucrarea " (Lb. Română Clasa 1", în care se prevede procentul de 8%, contr. nr. 776/11.09.2000 încheiat de autorii și cu. AH Educational pentru lucrarea " profesorului", fiind prevăzut procentul de 11%, contr. nr. 880/29.03.2002 încheiat de autorii și cu. AH Educational pentru lucrarea " română CI. a II a", fiind prevăzut procentul de 9% iar la art. 12 fiind introdusă lit. c) cu mențiunile privind penalitățile de întârziere pentru neachitarea remunerației la termenele scadente, contr. nr. 945/07.10.2004 încheiat de autorul cu. AH educational pentru lucrarea "ul ortogramelor Cl. I-II", fiind prevăzut procentul de 12% remunerație de drept de autor din prețul exemplarelor vândute, contr. nr.949/07.10.2004 încheiat de autorii și edit. Educational pentru lucrarea "ul ortogramelor Cl. III -IV", prin care se prevede procentul de 12%, contr. nr. 946/07.10.2004 încheiat între autorii, și. Educational pentru lucrarea "Evaluare inițială Clasa 1- Prima mea carte de școlar", în care se prevede procentul de 12% din care se cuvine fiecărui autor câte o treime, contr. nr. 589/07.07.2004 încheiat de autorii, și. pentru lucrarea "Cunoașterea mediului- manual pentru clasa 1", prin care se prevede procentul de 10% din care se cuvine fiecărui autor 3,5%, contr. nr. 944/07.10.2004 încheiat între autorii, și. AH Educational pentru lucrarea "caietul elevului clasa I - Cunoașterea mediului", prin care se prevede procentul de 12% din care revine fiecărui autor o treime.

Tribunalul a constatat că reclamanții, în calitate de autori ai lucrărilor pentru care au încheiat contractele de editare menționate, sunt îndreptățiți în baza dispozițiilor legale speciale din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, prin care se reglementează drepturi exclusive autorilor de opere literare în legătură cu exploatarea operelor, dar și în baza prevederilor contractuale arătate să primească remunerație pentru editarea și comercializarea exemplarelor de pe operele acestora de către pârâtele din cauză, în calitate de cesionare ale drepturilor exclusive de editare și distribuire. În acest sens, tribunalul își va însuși concluziile din expertiza efectuată în cauză, precum și concluziile suplimente lor depuse la raport, prin care s-a stabilit că reclamanții au încasat până la sistarea plăților următoarele sume: 52.627 lei, 41.598 lei, 38 lei, în total 94.263 RON, pârâta SC. datorând în continuare pentru perioada 2003-2006 un total de 18.979 lei către reclamantul, 15.450 lei către reclamantul, 317 lei către reclamanta, 317 lei către reclamanta, 350 lei către reclamanta, 350 lei către reclamanta, 16 lei către reclamanta, în total 35.775 lei, iar pârâta SC datorând pentru perioada 2004 -2006 2.142 lei către reclamantul, 2.142 lei către reclamanta, 1.836 lei către reclamanta. Expertul a stabilit că penalitățile cuvenite reclamantului sunt în sumă de 33.420,30 lei, iar cele datorate reclamantului sunt în sumă de 7.314,18 lei, ulterior stabilind defalcat suma datorată lui de către fiecare pârâtă cu titlu de dobândă legală, respectiv 6.515,77 RON datorată de pârâta SC. și 258,79 RON datorat de pârâta SC.

Impotriva acestei hotarari, inclusiv a incheierii de sedinta, au declarat recurs paratele SC EDUCATIONAL SA si SC SA, criticand aceste hotarari pentru urmatoarele motive:

1. Se critica respingerea cererii de disjungere a cauzei, in sensul ca aceasta masura era legala si se impunea a fi luata in cauza, avand in vedere ca numărul contractelor de editare, implicit al cauzelor, al titularilor drepturilor manifestați procesual ca reclamanți dar și al pârâților, persoane juridice determina un raport separat cel puțin sub aspectul pârâților 2 edituri, deci 2 persoane juridice cu personalitate de drept proprie.

Se arata ca premiza autorilor poate determina un nucleu dar nu și sub aspectul manifestării dreptului deoarece jurisdicțiile sunt supuse legii nr.146/1997, fiecare pretenție se timbrează situație în care este prejudiciat beneficiarul serviciului.

Se apreciaza ca instanța de fond nu a motivat cererea de disjungere precizându-se doar respingerea acesteia la data de 29.11.2006, prin încheiere nemotivarea încheierii atrăgând ca sanctiune nulitatea acesteia.

2. Se invoca nepronuntarea instantei de fond asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, ce a fost invocata oncomitent cu cererea de disjungere a cauzei.

In acest sens se arata ca obiectul dezbaterii il forma contractul de editare nr. 846/2001, avand ca obiect editarea manualului manual pentru clasa a II-.

Determinarea obligațiilor părților potrivit art. 6 din contract era 3000 000 lei rol și 6000 000 lei rol în cel mult 30 de zile de la semnarea contractului de editare arătat la punctul 1.

Se arata ca procentajul drepturilor de autor cuvenite ca urmare a vânzării erau împărțite astfel: 6% 3%.

Apreciaza recurentele ca greșelile instanței de fond pornesc de la considerarea sumelor totale datorate autorilor nefiind prezentat în hotărâre modul de calcul al acestor sume.

Astfel, potrivit art. 7 al. 1 din D 148/1956 privind prescripția dreptului la acțiune nașterea pretențiilor intimaților și cu privire la contractul 846/2001 avea loc în cel mult 30 de zile de la încheierea contractului nr. 846/2001.

Prin urmare, pentru cei 9000 000 rol la care se adaugă 8000 000 lei rol termenul de prescripție începea să curgă din anul 2001, DREPT PENTRU CARE INSTANTA DE FOND NU PUTEA ACORDA ACESTE DECAT LA NIVELUL DATEI, ANUME ANUL 2004 IAR NU ANUL 2006.

În ceea ce privește drepturile de autor aferente aceluiași contract de editare arătat la punctul 1, în proporția arătată și determinată conform vânzărilor expertiza a avut în vedere vânzările totale A CONT CA DE LA MOMENTUL FIECAREI IN TERMEN DE PRESCRIPTIE TREBUIA SOLICITATA SUMA.

Cat priveste contractul de editare nr. 775/2000 se apreciaza ca in acest caz intervenea prescipția extinctivă asupra sumelor de 6000 000 rol, iar drepturile de 11%, NU PUTEAU FI ACORDATE DECAT PENTEU 3 COBORAND DE LA MOMENTUL DEPUNERII CERERII.

Referitor la contractul de editare nr. 851/2001 recurentii apreciaza ca se impunea plata unor sume de bani în același termen de 30 de zile, iar instanța a admis cererea in tot, adăugând penalități și suma din oficiu 4000 000 ROL.

In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:

Prima critica formulata de recurente, ce vizeaza nelegalitatea si netemeinicia incheierii de sedinta de la 29.11.2006 este nefondata, avand in vedere ca la momentul formularii cererii nu era intrunita cerinta prevazuta in cuprinsul disp. art. 165.pr. civila si anume ca una dintre pricini, respectiv unul dintre capetele de cerere sa fie in stare de judecata, cauza fiind in stadiul de administrare probe pe aspectul pretentiilor formulate. Incheierea pronuntata a fost motivata in acest sens de instanta de fond, nesubzistand astfel nici critica privind nemotivarea acestei hotarari.

Cat priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru sumele fixe din contract, Curtea retine ca acest incident procedural a aparut in cadrul dezbaterilor asupra obiectiunilor la raportul de expertiza si nu de sine statator, astfel incat instanta s-a pronuntat implicit si asupra acestui aspect la momentul cand a incuviintat obiectiunile la raportul de expertiza.

De altfel, sumele calculate prin raportul de expertiza si preluate de catre instanta de fond la momentul pronuntarii hotararii nu includ si sumele fixe stabilite prin contracte, ci doar sumele stabilite procentual.

Termenul de prescriptie pentru aceste sume procentuale incepe sa curga de la momentul cand creditorii obligatiei si-au indeplinit obligatia corelativa, prevazuta in cuprinsul dispozitiilor art. 12 lit a din contractele de editare, privind prezentarea catre autori a calculelor si balantelor de plati intocmite, numai de la acel moment creanta dobandind caracter cert.

Referitor la sumele fixe, prevazute in cuprinsul celor trei contracte de editare, se mai retine ca in cauza reclamantele au recunoscut ca s-au efectuat anumite plati, plati care au ca efect intreruperea cursului prescriptiei.

De asemenea, efectul juridic al efectuarii acestor plati, facute a se preciza ce datorie urmeaza a fi stinsa, il reprezinta stingerea datoriei celei mai vechi, care in cauza este reprezentata de sumele fixe.

Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. art. 312.pr.civila va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurentele - pârâte SC EDUCATIONAL SA și SC SRL ). DE SI împotriva deciziei civile nr. 1747/03.02.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red. SP 4.08.2009

.red. AP

2 ex./02.07.2009

Judecător fond - Secția a III-a Civilă

Constanta

Președinte:Silvia Pană
Judecători:Silvia Pană, Ileana Ruxandra Dănăilă, Andreea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 358/2009. Curtea de Apel Bucuresti