Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 55/
Ședințapublică de la 19 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Trif
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea
Grefier - -
entru p. astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE autor în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR, având ca obiect "drept de autor și drepturi conexe", împotriva sentinței civile nr. 531/s din 26.11.2007 pronunțată deTribunlul B în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Proceduralegal îndeplinită.
S-a făcutreferatul cauzei de cătregrefier, care învederează că la dosarul cauzei, s-a depus prin serviciul registraturii note scrise din partea recurentei reclamante împreună cu dovada cheltuielilor de judecată.
De asemenea s-au depus concluzii scrise din partea apărătorului intimatului pârât.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 12 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vedere deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei la 19 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 531/s din 26 noiembrie 2007, Tribunalul Brașova respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta Uniunea și din România - Asociația pentru Drepturi de Autor ( - ) în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B prin Primar.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 2380 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut cp în conformitate cu dispozițiile art. 123 ind. 1 alin. 1 lit. e din Legea nr. 8/1996, estiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a operelor cinematografice, iar reclamanta are calitatea de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor și îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat, potrivit prevederilor alin. 2 al textului de lege menționat.
În condițiile în care Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, nu definește noțiunea de "comunicare publică a operelor muzicale în scop ambiental", din însăși definiția inserată în cuprinsul Metodologiei rezultă că aceasta este acea comunicare ce se efectuează exclusiv în scopul de a crea ambianța pentru desfășurarea oricărei alte activități ce nu necesită utilizarea operelor muzicale.
Potrivit explicativ al limbii române, "ambiental" înseamnă referitor la ambient, care ține de ambient; așadar, muzica difuzată în scop ambiental este cea care este necesară creării unei anumite ambianțe, acest sens al termenului fiind folosit și în Metodologie și putând fi dedus și din categoriile de utilizatori prevăzute de aceasta, care folosesc operele muzicale doar în scopul creării ambianței necesare pentru desfășurarea altor activități (comerciale, turistice, de prestări servicii și altele asemenea).
Mai mult, din definiția cuprinsă în Metodologie rezultă cu claritate că muzica difuzată în scop ambiental este aceea care însoțește desfășurarea altei activități, principale, care nu necesită utilizarea operelor muzicale.
Având în vedere natura activității desfășurate de pârât, în raport cu care reclamanta pretinde plata daunelor-interese, instanța apreciază că difuzarea (comunicarea) publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului "Euro-Revelion 2007", organizat de acesta, nu se încadrează în noțiunea de "comunicare publică a operelor muzicale în scop ambiental", deoarece muzica nu a fost difuzată cu scopul de a crea ambianța pentru desfășurarea altei activități ce nu ar fi necesitat utilizarea operelor muzicale, ci comunicarea publică a operelor muzicale a reprezentat un scop în sine, inerent noțiunii de manifestare artistică muzicală.
Astfel fiind, rezultă că reclamanta nu este îndreptățită să pretindă de la pârât daune-interese pentru utilizarea neautorizată de către reclamantă, prin comunicare publică, a operelor muzicale în cadrul spectacolului menționat, în temeiul Deciziei nr. 365/2006 a, deoarece acest act normativ nu este aplicabil în cauză, nefiind îndeplinită condiția esențială a difuzării operelor muzicale în scop ambiental.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta considerând-o nelegală.
Calea de atac a fost calificată recurs la termenul de judecată din 12.02.2008.
În esență în motivarea recursului se arată că prima instanță și-a fundamentat soluția prin prisma dispozițiilor Titlului I din Metodologia publicată prin Decizia nr. 365/2006 și nu pe cele invocate în cererea de chemare în judecată, respectiv din Titlul II al metodologiei și care erau aplicabile.
Recursul este fondat.
Cererea de chemare în judecată a fost fondată pe dispozițiile Titlului II din metodologia aprobată prin Decizia nr. 365/2006 și care se referă la comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ. Prima instanță nu a analizat pretențiile reclamantei prin prisma acestor dispoziții, ci pe baza celor cuprinse în Titlul I al metodologiei și care se referă la comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental. Diferența de reglementare este de esență și constituie cauza acțiunii. În atare situație se reține că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului în limitele căruia a fost investită, astfel că potrivit art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, sentința va fi casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, prima instanță va analiza pretențiile reclamantei în raport de dispozițiile Titlului II din metodologia sus-invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Decide
Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea și din România - Asociația pentru Drepturi de Autor ( - ) împotriva sentinței civile nr. 531/s/26 mai 2007 Tribunalului Brașov, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.02.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-/03.03.2008
Dact./07.03.2008
Jud. fond.
Președinte:Roxana TrifJudecători:Roxana Trif, Mihail Lohănel, Dorina Rizea