Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 71/A/2008

Ședința publică din 7 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Denisa Livia Băldean Președintele secției

JUDECĂTOR 2: Alina Rodina

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare apelul declarat de către reclamanta --, împotriva sentinței civile nr.1130 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată - SRL, având ca obiect drepturi de autor și drepturi conexe.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei -, avocat G, cu împuternicire avocațială, fila 4 din dosar, lipsă fiind părțile din proces.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că apelul este la primul termen de judecată, a fost motivat în termen și a fost comunicat intimatei.

Reprezentantul apelantei depune la dosar chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

La întrebarea instanței, reprezentantul apelantei arată că obiectul cererii de asistență juridică nr. 131/20.02.2007, aflat la fila 26 din dosarul de fond, vizează mai multe operațiunii juridice și în final promovarea acțiunii. În baza acesteia s-a emis și împuternicirea avocațială depusă la dosar.

Reprezentantul reclamantei apelante arată că nu are cereri sau excepții de formulat.

Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond spre rejudecare. Nu solicită cheltuieli de judecată, motivat de faptul că intimata nu are nici o culpă în promovarea prezentului apel.

CURTEA:

Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 1130 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - (fostă ) împotriva pârâtei - SRL B M, pentru lipsa semnăturii reclamantei, precum și pentru lipsa calității de reprezentant al avocatului G.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că cererea introductivă a fost formulată de avocatul G și semnată de acesta, însă nu a făcut dovada calității de reprezentant al reclamantei - în conformitate cu dispozițiile art. 67-68.pr.civ. așa încât operează sancțiunea nulității.

Împotriva sentinței, în termen legal, reclamanta a declarat apel, solicitând desființarea cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Maramureș.

Dezvoltând motivele apelului, reclamanta apreciază că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu rea-credință și cu încălcarea principiului liberului acces la justiție și a dispozițiilor art. 99 lit. g și h din Legea nr. 303/2004.

realității faptul că cererea de chemare în judecată a fost expediată prin poștă fără să aibă anexată împuternicirea avocațială, însă la primul termen de judecată avocatul ales al părții a solicitat judecătorului de ședință să îi permită să facă dovada calității de reprezentant, indicând chiar numărul contractului de asistență juridică încheiat cu reclamanta. Cererea de amânare a judecării cauzei a fost refuzată, mai mult decât atât, nu au fost luate în considerare înscrisurile justificative depuse de parte, în aceeași zi, prin registratura instanței, respectiv împuternicirea avocațială și contractul de asistență juridică.

Verificând hotărârea atacată în limitele devoluțiunii stabilite prin declarația de apel, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 1.pr.civ. curtea constată că apelul reclamantei este fondat.

realității faptul că cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 28 septembrie 2007, fost formulată de reclamanta - (fostă ) prin avocat G; cererea poartă semnătura avocatului, precum și ștampila cabinetului individual de avocatură. Nu mai puțin adevărat este faptul că nu a fost anexată cererii introductive dovada calității de reprezentant al avocatului semnatar.

Curtea reține, de asemenea, că în ziua de 26 octombrie 2007 au fost înregistrate la dosarul cauzei contractul de asistență juridică nr. 131/20.02.2007, precum și împuternicirea avocațială nr. 1265/26.10.2007, având ca obiect reprezentare, asistare, redactare în dosar nr- ( 26-27 dosar).

În conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. 1.pr.civ. părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Mandatul este constatat de regulă printr-un înscris numit procură, respectiv împuternicire avocațială în cazul reprezentării prin avocat, care trebuie făcută, potrivit art. 68 alin. 1.pr.civ. prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

Așadar, avocatul ales al părții se legitimează în fața instanței cu împuternicirea avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat în formă scrisă, cu clientul său.

Art. 113 din statutul profesiei de avocat stipulează că dreptul avocatului de asista și a reprezenta o parte în justiție se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă. Art. 127 reglementează în continuare clauzele esențiale pe care trebuie să le cuprinsă contractul de asistență juridică, în timp ce art. 131 din același act normativ statuează că avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei II la Statut.

În speță, calitatea avocatului G de mandatar al reclamantei - a fost cu certitudine dovedită, prin înscrisurile depuse în acest sens, chiar în fața primei instanțe, și anume contractul de asistență juridică nr. 131 încheiat la data de 20 februarie 2007 și împuternicirea avocațială emisă în baza acestui contract, pentru redactare cereri, reprezentare și asistare în dosarul civil nr- ( 26-27 dosar nr-). Cele două înscrisuri au fost întocmite în conformitate cu textele normative evocate mai sus și sunt de natură să confere regularitate cererii introductive de instanță.

Curtea constată totodată că au fost nesocotite de către prima instanță dispozițiile procedurale referitoare la regimul nulității actelor de procedură, potrivit art. 106 alin. 2 și art. 107.pr.civ. judecătorul având obligația să dispună îndreptarea neregularităților săvârșite și să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

În cauză, prima instanță a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reclamantei, fără a dispune în prealabil citarea acestei părți cu mențiunea de a se prezenta în scopul acoperirii neregularității constatate. Cât privește lipsa dovezii calității de reprezentant, nici sub acest aspect instanța nu a acordat părții posibilitatea de a depune la dosar înscrisurile justificative, până la închiderea dezbaterii, ori până la un termen de judecată fixat în acest scop.

În aceste circumstanțe, rezolvarea dată pricinii afectează în mod esențial dreptul de acces al părții la un tribunal, principiu consacrat prin art. 6 alin. 1 din Convenție.

Pentru cele ce preced, verificându-se ipoteza art. 297 alin. 1 teza I pr.civ. curtea va admite apelul reclamantei și constatând că, în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va desființa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta -- împotriva sentinței civile nr. 1130 din 26.10.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.BD/dact.

4 ex./14.04.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Denisa Livia Băldean
Judecători:Denisa Livia Băldean, Alina Rodina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Cluj