Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 809/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 809/R/2008
Ședința publică din data de 4 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Valentin Mitea Denisa Băldean vicepreședinte al Curții de Apel
- -- președintele secției
Grefier:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC. - 2000 SRL C - împotriva sentinței civile nr.775/2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantul CENTRUL ROMÂN PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI - CREDIDAM având ca obiect drept de autor și drepturi conexe.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Reclamanta intimată a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 1 aprilie 2008, respectiv 2 aprilie 2008, concluzii scrise cu privire la cheltuielile de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 775/20.11.2007 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM B împotriva pârâtei SC - 2000 SRL C-N, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 30.850,21 lei reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți și penalități de întârziere pentru perioada 01.01.2002 - 30.04.2005.
S-a respins cererea de publicare a sentinței în mijloacele de comunicare în masă.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1.539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2002. Această excepție a fost respinsă întrucât reclamantul nu a rămas în pasivitate în realizarea creanței sale.
Prin sentința civilă nr. 808/2003 pronunțată în dosar nr. 1608/2003 al Curții de Apel București, s-a suspendat aplicarea HG nr. 143/2003 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului prin care s-a contestat câtimea obligației de plată datorată de distribuitorii prin cablu în conformitate cu tabelul nr. 4 din anexa nr. 1 nr.HG 143/2003.
Prin decizia nr. 3974/23.06.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a menținut integral reglementarea din tabelul nr. 4 din anexa nr. 1 la HG nr. 143/2003, astfel încât la această dată a încetat efectul suspendării aplicării nr.HG 143/2003.
Prin suspendarea aplicabilității nr.HG 143/2003 a fost suspendat și dreptul la acțiune al reclamantului.
S-a înlăturat apărarea pârâtei că pretențiile reclamantului ar fi lipsite de temei legal, câtă vreme nr.HG 143/2003 a fost suspendată, iar în prezent aceasta nu mai este în vigoare. Suspendarea aplicabilității unui act normativ nu echivalează cu stingerea obligației, ci cu o prorogare a termenului de executare până la momentul la care se va stabili dacă obligația subzistă sau nu.
Pretențiile reclamantului au fost admise în temeiul art. 107 din Legea nr. 8/1996 în forma în vigoare în perioada 2002 - 30.04.2005 și a prevederilor nr.HG 143/2003.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Cluj -N, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se aduc sentinței următoarele critici:
În mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, Secția civilă. În opinia recurentei, litigiul cu care instanța a fost investită este unul de natură comercială. Deși reclamantul nu desfășoară fapte de comerț, sunt aplicabile dispozițiile art. 56 Cod comercial, întrucât pârâta are calitatea de comerciant, situație în care toți contractanții sunt supuși legii comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. instanța competentă să judece litigiul în fond este judecătoria.
Greșita calificare a naturii cererii a avut drept consecință și respingerea excepției prematurității acțiunii invocate de pârâtă.
Fiind vorba de un litigiu comercial evaluabil în bani, reclamantul avea obligația, conform art. 7201.pr.civ. să încerce soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.
Instanța a omis a se pronunța cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune privitor la remunerațiile aferente anului 2002.
Pretențiile reclamantului s-au referit la perioada 01.01.2002 - 30.04.2005, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 10 august 2006.
Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la momentul intrării în vigoare a nr.HG 143/2002, respectiv la 10.03.2003, iar pretențiile sale anterioare termenului de 3 ani de la promovarea acțiunii sunt prescrise.
Referitor la fondul cauzei, pârâta recurentă arată că obligația de plată pretinsă de reclamant este lipsită de temei legal. Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile nr.HG 143/2003, tabelul 4, însă, la data pronunțării sentinței aceste dispoziții nu mai erau în vigoare, iar menținerea efectelor acestui act normativ apare ca inadmisibilă, neputând da naștere la drepturi valabile.
Chiar dacă s-ar admite contrariul pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, întrucât între părți nu s-a încheiat nici un contract, or necesitatea încheierii unui contract rezulta din prevederile art. 130 alin. 1 lit. din Legea nr. 8/1996.
În mod greșit s-ar acordat penalitățile de întârziere la nivelul de referință al dobânzii BNR pe perioada 01.01.2002 - 30.04.2005, deoarece în suma de 30.850,21 lei expertul a inclus și aceste penalități.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul, în calitate de mandatar al artiștilor interpreți, a pretins pârâtei plata unei sume cu titlu de remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea fonogramelor de către distribuitorii prin cablu, un astfel de distribuitor fiind și societatea pârâtă.
Drepturile de autor și cele conexe sunt legate de persoana autorului, având o componentă de ordin personal nepatrimonial, iar alta de ordin patrimonial.
Drepturile patrimoniale de autor și cele conexe nu fac parte din categoria faptelor de comerț reglementate de art. 3 lit. c Cod comercial, care limitează la întreprinderile de editură, librăriile și obiectele de artă, atunci când acestea sunt comercializate de alte persoane decât autorul.
Nu sunt întemeiate criticile privind stabilirea de către instanță a naturii civile a litigiului. Legea comercială prevede că nu constituie fapte de comerț, chiar dacă sunt realizate de un comerciant, actele încheiate cu autorul sau artistul însuși, prin care acesta din urmă își valorifică drepturile patrimoniale derivate din creația artistică.
Acesta este și cazul în speță, reclamantul fiind mandatarul titularilor drepturilor conexe, iar activitatea desfășurată de pârâtă în scopul retransmiterii prin cablu a fonogramelor nu atrage caracterul comercial al raportului juridic pe care îl are cu reclamantul și care se limitează la colectarea remunerației cuvenite artiștilor.
Din coroborarea dispozițiilor art. 151 și art. 153 din Legea nr. 8/1996, precum și cele ale art. 2 alin. 1 lit. e pr.civ. rezultă că Tribunalul Cluj, Secția civilă, a fost instanța competentă material să soluționeze cererea formulată de reclamant.
Fiind reținută natura civilă a procesului, nu sunt incidente dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială, prevăzute de art. 7201și următoarele pr.civ. Nu se impunea deci ca anterior promovării acțiunii reclamantul să urmeze procedura concilierii, iar neefectuarea acesteia să facă incidentă excepția prematurității invocată de pârâtă.
Aceste excepții au fost soluționate prin încheierea ședinței publice din 4 aprilie 2007, iar excepția prescripției dreptului la acțiune, respectiv respingerea acesteia, se regăsește în însuși conținutul dispozitivului sentinței, fiind nefondată afirmația recurentei în sensul că instanța ar fi omis a se pronunța asupra acestei din urmă excepții.
Soluționarea acestei excepții s-a făcut cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, a art. 7, art. 13 și art. 15 din Decretul nr. 167/1958.
Pe durata suspendării aplicabilității dispozițiilor nr.HG 143/2003, dispusă prin sentința civilă nr. 808/2003 a Curții de Apel București, cursul prescripției extinctive nu a curs în favoarea pârâtei, deoarece dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la 26 iunie 2005, când prin decizia civilă nr. 3974 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a menținut reglementarea din tabelul nr. 4, din anexa nr. 1 la HG nr. 143/2003.
În ceea ce privește fondul cauzei, criticile aduse sentinței sunt de asemenea neîntemeiate.
Pârâta nu a contestat nici un moment că în perioada 01.01.2002 - 30.04.2005 a utilizat prestațiile artiștilor interpreți. Faptul că la data pronunțării sentinței dispozițiile nr.HG 143/2003 nu erau în vigoare, nu semnifică faptul că instanța le-ar fi menținut efectele ultraactiv. Perioada pentru care au fost acordate remunerații artiștilor interpreți, s-a situat în perioada de activitate a actului normativ, respectiv până la 30 aprilie 2005.
Astfel cum a reținut prima instanță, suspendarea aplicării nr.HG 143/2003 nu a avut drept consecință stingerea drepturilor pretinse de reclamant, ci numai prorogarea executării acestora.
Temeiul obligației de plată al remunerației derivă din obținerea autorizației de utilizare a fonogramelor, în baza căreia utilizatorul trebuie să achite un procent din încasările lunare, nefiind obligatoriu încheierea unui contract între utilizator și reclamant și cu atât mai puțin, între utilizator și fiecare dintre artiști în parte.
Din examinarea raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultă că expertul a reactualizat suma datorată de pârâtă în conformitate cu dispozițiile pct. 13 din anexa 1 la HG nr. 143/2003, iar această reactualizare a avut în vedere dobânda de referință a BNR.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.
Recurenta a pretins obligarea intimatei la plata sumei de 3.173,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat și 198 lei cheltuieli cu deplasarea.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 3.pr.civ. instanța a procedat la micșorarea onorariului avocațial, apreciind că acesta este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii care este de 30.000 lei.
În baza art. 276.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 2.198 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC - 2000 SRL C-N împotriva sentinței civile nr. 775 din 20 noiembrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată, în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei CREDIDAM B suma de 2.198 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.SL/dact.
2 ex./15.05.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea Denisa Băldean
