Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1009
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe recurent " " ( "" ) și pe intimat " GRUP " I, intimat " DE ", având ca obiect evacuare, recurs formulat împotriva sentinței civile numărul 1072/COM din 10 aprilie 2009, pronunțată de tribunalul Iași - Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat pentru recurentă; dl. avocat pentru intimatul intervenient DE I, lipsind:
- intimat - " GRUP "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen, legal timbrat;
- intimatul intervenient a formulat și depus la dosar întîmpinare, cu duplicat necomunicat recurentului, după care
Instanța procedează la înmînarea duplicatului întîmpinării d-nei avocat care, la interpelarea instanței, precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întîmpinare, conținutul înscrisului fiindu-i cunoscut prin lecturare mai înainte de începerea ședinței. Depune la dosar împuternicirea avocațială nr. -/2009, emisă de Baroul București în baza contractului de asistență juridică încheiat cu recurentul " " sub nr. -/18.05.2009.
La interpelarea instanței, părțile precizează că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Mai întîi dl. avocat, care depune la dosar împuternicirea avocațială, emisă de Cabinet de avocat în baza contractului de asistență juridică nr. 188/aprilie 2009 încheiat cu "Compania de restaurante" I, arată că intimatul intervenient înțelege să invoce oral excepția invocată prin întîmpinare vizînd nulitatea recursului de față. Conform prevederilor art. 302 Cod procedură civilă, recurenta trebuia să indice în motivele de recurs textul procedural prevăzut de art. 304 și art. 3011Cod procedură civilă. În speță nu s-au indicat.
D-na avocat solicită respingerea excepției. Hotărîrea recurată nu s-a comunicat recurentei niciodată. Recursul a fost declarat și motivat în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărîrii. Recursul se întemeiază, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizînd admiterea cererii de intervenție principale.
Recursul, nefiind cale devolutivă, instanța de recurs urmează a analiza cauza sub toate aspectele. Și, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, susține d-na avocat, dacă dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Instanța acordă cuvîntul la dezbateri pe fond.
D-na avocat solicită admiterea recursului declarat de reclamanta " ", modificarea în parte a hotărîrii recurate în sensul respingerii cererii de intervenție principale, formulată de "Compania de Restaurante" I care nu are legătură cu cauza. Bunurile mobile situate în spațiile comerciale ale " " fac obiectul altei cauze. Cauza de față privește evacuarea intimatei Grup și reluarea posesiei asupra spațiilor comerciale.
Revendicarea bunurilor mobile pe cale de intervenție se face pe calea dreptului comun, cu timbrarea corespunzătoare a cererii.
În condițiile unei cereri pe calea ordonanței președințiale, cererea de intervenție principală în interes propriu este inadmisibilă, afirmă d-na avocat.
Recurenta a promovat pe rolul Tribunalului Iașio acțiune prin care încearcă să obțină anularea transferului dintre intimatul Grup și intervenientul Compania de Restaurante, transfer efectuat fraudulos și cu scop vădit de a prejudicia drepturile recurentei " " Deși intimata Grup, în data de 2 octombrie 2008, recunoaște - prin procesul verbal de conciliere - întregul debit către, în data de 6 octombrie 2008, administratorul intimatului Grup DS. înființează o nouă societate, Compania de Restaurante, căreia îi vinde toate bunurile societății. De aici rezultă și reaua credință a intimatei din prezenta cauză, susține d-na avocat.
Cu privire la specificul cererii de ordonanță președințială, d-na avocat consideră că prima instanță avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă: urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului. Ori, cererea formulată de Compania de Restaurante I nu întrunește aceste condiții. Intrarea în posesia bunurilor nu poate fi reținută ca măsură temporară.
Soluția instanței de fond este dată cu ignorarea dreptului de retenție al reclamantei recurente și a acțiunii de anulare a transferului, deși avea, la data efectuării transferului încheiat între Grup și Compania de Restaurante, o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva Grup și recunoscută de aceasta.
D-na avocat conchide, solicitînd admiterea recursului, modificarea hotărîrii recurate în sensul respingerii cererii de intervenție principală. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar și note de concluzii scrise.
Pentru intimatul intervenient Compania de Restaurante I, dl. avocat solicită respingerea recursului.
Prezentînd pe scurt situația de fapt, dl. avocat arată că, în luna octombrie 2008, Compania de Restaurante I a încheiat un contract de vînzare cumpărare bunuri cu Grup Bunurile rămîn în custodia intimatei Grup I, în spațiul vizat prin cererea de evacuare, motiv pentru care Compania de Restaurante Iaf ormulat cererea de intervenție.
Excepția invocată de recurenta privind inadmisibilitatea cererii de intervenție nu poate fi invocată în recurs, susține dl. avocat, nefiind invocată la fond. Excepția privind inadmisibilitatea cererii de intervenție în sensul că Compania de Restaurante nu are legătură cu cererea principală, formulată împotriva Grup depășește cadrul procesual și nu poate fim primită, nefiind susținută nici în motivele de recurs. Excepția nu poate fi invocată acum, nefiind precizată în petitul cererii de recurs.
Din actele depuse la dosar se poate constata că intimata Grup Iap ărăsit spațiul. Spațiul respectiv este ocupat de bunurile care sunt ale societății comerciale Compania de Restaurante, astfel că este firesc a interveni și formula cererea de preluare a bunurilor.
Potrivit acestor considerente, dl. av. apreciază ca temeinică și legală hotărîrea instanței de fond. Spațiul în litigiu fiind deja părăsit în momentul promovării acțiunii în evacuare, cererea de ridicare a bunurilor ca cel mai bun mijloc de evacuare este admisibilă.
Dreptul de retenție și privilegiul mobiliar, invocate în cererea de recurs, sunt greșite, susține dl. avocat. Dreptul de retenție este dreptul creditorului împotriva debitorului. Însă Compania de Restaurante I nu are relații directe cu, deci nu-i sunt opozabile intimatei interveniente.
Prin cererea de evacuare se vizează instituirea unui sechestru asigurator, și nu este posibil.
Cererea de intervenție este admisibilă, arată dl. avocat, îndeplinind cerințele de urgență, vremelnicie și neprejudecarea fondului. Este incontestabil că intervenienta Compania de Restaurante este titulara dreptului de proprietate, recurenta nu are nici un drept asupra bunurilor. Limitarea cererii de intervenție în ordonanța președințială nu poate fi făcută cît timp cererea îndeplinește condițiile: afirmarea unui drept în interes propriu, susține apărătorul intimatei intervenientei în concluzie, solicitînd cheltuieli de judecată. În acest sens depune la dosar chitanța IS seria - nr. -/23 mai 2009 privind suma de 1.000 lei încasată cu titlu de onorariu de avocat.
La solicitarea instanței, d-na avocat depune la dosar contractele de închiriere pentru în Centrul Comercial, secțiunea I și secțiunea II precum și Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare precum și Încheierea nr. 51/25.03.2009 a Tribunalului Iași - dosar nr- avînd ca obiect sechestru asigurator.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 1072/Com din 10 aprilie 2009, pronunțată de tribunalul Iași, Secția Comercială și de Contencios Administrativ s-a hotărât:
S-a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei de obiect și lipsei de interes, invocate de pârâtul SC GRUP SRL.
S-a admis cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta " ", cu sediul ales în B, Calea, nr. 143, mezanin, sector 1, la &, în contradictoriu cu pârâta " GRUP", cu sediul în I,-.
S-a dispus evacuarea pârâtei " GRUP" din spațiile comerciale S 20 + T 20, în suprafață de 130 mp, respective S 21 + T 21, în suprafață de 100 mp din cadrul Comerciale
S-a admis cererea de intervenție principală formulată, pe cale de ordonanță președințială, de intervenienta " DE ", cu sediul ales la Cabinet de avocat, din I,-,. 992,. B,. 2,. 11, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă " "
A fost obligată reclamanta-pârâtă " " să nu împiedice intrarea în incinta Comerciale I și transportarea în altă locație de către intervenienta SC DE SRL a bunurilor identificate în facturile fiscale nr. 104-107/15.10.2008, bunuri proprietatea intervenientei.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părți.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2042/99/04.03.2009 reclamanta " " chemat în judecată pe pârâta " GRUP", solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, pe cale de ordonanță președințială, să dispună evacuarea pârâtei din spațiile comerciale S 20 +, în suprafață de 130 mp, respectiv S 21 +T 21, în suprafață de 100 mp din cadrul Comerciale I, proprietatea reclamantei
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-au încheiat la data de 15.03.2007 contractele de închiriere cu privire la cele două spații comerciale, iar la 23.09.2008, având în vedere că pârâta avea de achitat contravaloare chirie și cheltuieli aferente spațiilor comerciale în cuantum de 66869,89 lei, a fost notificată de către reclamantă să își îndeplinească obligațiile contractuale și să participe la conciliere directă. La data de 02.10.2008 s-a încheiat procesul-verbal de conciliere, prin care pârâta recunoaște existența și cuantumul tuturor debitelor restante, obligându-se să plătească toate debitele restante până la data de 30.11.2008. Ulterior, la 24.10.2008, 19.11.2008, 09.01.2009. 03.02.2009 reclamanta a notificat pârâta să achite debitul restant (-,19 lei la data ultimei notificări) și să remită în original cele 2 scrisori de garanție bancară în valoare totală de 25100 euro.
Având în vedere încălcarea în mod continuu a obligațiilor contractuale ce revin pârâtei, la 17.02.2009 reclamanta i-a transmis notificarea de reziliere a contractelor de închiriere, conform pactului comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 11.1 coroborat cu art. 11.2 din Secțiunea I Termeni și condiții generale a contractelor de închiriere. Prin aceeași notificare, a arătat reclamanta, a fost informată pârâta și despre exercitarea dreptului de retenție, în condițiile contractului de închiriere, asupra tuturor bunurilor aflate în spațiile deținute în cadrul Comerciale, pentru asigurarea recuperării debitelor restante.
A menționat reclamanta că la 17.02.2009 a inventariat aceste bunuri și a încheiat procese-verbale de retenție, a căror semnare a fost refuzată de pârâtă. continuă să folosească fără temei legal și contractual spațiile comerciale, deși contractele au expirat la 17.02.2009.
Reclamanta a învederat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, urgența fiind materializată în împiedicarea reclamantei de a exercita atributele dreptului de proprietate manifestate în principal prin imposibilitatea de folosire și, implicit închiriere a spațiilor comerciale, de natură a produce majorarea la un nivel incomensurabil a daunelor materiale produse în patrimoniul reclamantei. Prejudiciul de imagine produs ca urmare a deținerii unor spații comerciale închise și fără activitate specifică unui centru comercial d e anvergura galeriei Comerciale este enorm și de natură să atragă prejudicii materiale.
In ceea ce privește caracterul vremelnic, reclamanta a arătat că pârâta a fost de acord cu încetarea contractelor de închiriere, iar fondul relațiilor comerciale a fost lămurit contractual prin prevederea pactului comisoriu de gradul IV, care exclude analiza acestui aspect de către instanța de judecată. In materie de evacuări comerciale, în măsura în care legitimitatea dreptului este în favoarea celui care cere evacuarea, iar prejudiciul produs sau care s-ar produce în patrimoniul reclamantului ca urmare a blocării fără titlu a spațiului comercial este mai mare decât cel pe care l-ar invoca fostul chiriaș, cererea de ordonanță președințială de evacuare a spațiului se impune a fi admisă.
Este îndeplinită, a susținut reclamanta, și condiția neprejudecării fondului, dat fiind că fondul raporturilor dintre părți este stabilit prin eficiența dată pactului comisoriu de gradul IV.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 581 și urm Cod procedură civilă.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisurile despre care a făcut vorbire în cuprinsul acțiunii.
Pârâta " GRUP" nu a formulat întâmpinare, invocând doar, prin avocat, excepția inadmisibilității acțiunii, a lipsei de obiect și a lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni. S-a susținut de către pârâtă că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este dovedită condiția urgenței, atâta timp cât ea nu mai ocupă spațiile pe care le-a deținut în baza contractelor de închiriere. Același este și motivul pentru care prezenta acțiune apare ca lipsită de obiect și de interes pentru reclamantă.
La termenul de judecată din 10.04.2009 s-a formulat de către " DE " cerere de intervenție în interes propriu, solicitând, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâtei " " să nu îi împiedice intrarea în incinta și transportarea în altă locație a bunurilor proprietatea sa (conform facturilor anexate), bunuri ținute fără drept în custodie de către " " A fost, totodată, formulată și cerere de intervenție în interes alăturat pârâtei, solicitându-se respingerea ca rămasă fără obiect a acțiunii formulate.
În motivarea cererilor de intervenție, intervenienta a arătat că interesul său derivă din calitatea de cumpărător al bunurilor mobile indicate de la pârâta " GRUP" Cum prin prezenta acțiune principală nu se urmărește o veritabilă evacuare, ci mai degrabă o mutare a bunurilor intervenientei, este evident folosul practic legitim și actual al său.
Obiectul acțiunii în evacuare nu îl pot reprezenta decât persoanele, or deja pârâta principală a fost îndepărtată din spații, încă de la începutul lunii februarie 2009, în spațiu ne mai aflându-se decât bunurile intervenientei, fiind clar că acțiunea nu are obiect, nu este urgenta, și prejudecă fondul.
Cu privire la pretenția intervenientei determinată de interesul propriu, s-a învederat că la data de 01.10.2008 a cumpărat de la pârâta SC GRUP SRL mai multe bunuri mobile, ce au rămas ulterior semnării contractului în custodia vânzătorului,urmând a fi ridicate la cererea sa de la punctul de lucru al acestuia din. La finalul lunii februarie 2009, întrucât activitatea " GRUP" în acest centru comercial a încetat, a încercat intervenienta să își ridice bunurile, dar administrația centrului s-a opus, invocând necesitatea reglementării relațiilor comerciale cu vânzătorul. Intervenienta a menționat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale cu privire la cererea sa, situația fiind urgentă, bunurile proprietatea sa fiind sechestrate de pârâtă fără titlu executoriu ori un alt drept derivând din lege sau din convenția părților, fiind în imposibilitatea de a exploata economic bunurile, iar acestea putând suferi deteriorări importante dacă se așteaptăsine dieca pârâta să binevoiască să decidă înapoierea lor.
În ceea ce privește vremelnicia, aceasta derivă din faptul că măsura cerută are caracter imediat și temporar, instanța urmând să aprecieze doar aparența dreptului de păstrare și utilizare a bunurilor, aparență care evident este în favoarea proprietarului. De asemenea, vremelnicia rezultă din însăși lipsa autorității de lucru judecat, în sensul că orice măsură se dispune prin ordonanță, ea nu poate fi opusă ulterior părților într-o procedură jurisdicțională de drept comun ca adevăr juridic absolut. Neprejudecarea fondului, a precizat intervenienta, nu este o cerință ce se cere verificată în speță, întrucât nu se pune problema unui fond litigios, a unor titluri echivalente ce se impun a fi comparate sau a unor raporturi comerciale între părți, indiferent de izvorul lor. Aparența de drept este, susține intervenienta, în favoarea sa, deoarece are titlu care atestă proprietatea, constând într-un contract de vânzare dublat de facturi înregistrate și de actele contabile aferente. Faptul că s-a solicitat de către reclamanta din cererea principală anularea acestui contract nu are importanță, deoarece până la o soluție irevocabilă, oricare ar fi ea, intervenienta este proprietar și beneficiază de prezumția de bună credință și valabilitate a actului translativ de proprietate. În schimb " " are doar o relație contractuală de locațiune cu SC GRUP SRL, relație care nu îi este opozabilă intervenientei și care nu naște pentru aceasta din urmă obligații și niciun fel de drept asupra bunurilor sale.
La termenul de judecată din 10.04.2009 instanța a pus în discuția contradictorie a părților admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție formulate de " DE ", atât a celei în interes propriu, cât și a celei în interes alăturat pârâtei " GRUP" A fost încuviințată în principiu, în baza dispozițiilor art. 49 și 51 Cod procedură civilă, cererea de intervenție principală formulată, fiind respinsă cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului, nefiind dovedit interesul intervenientei în acest sens.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra cererii principale și asupra celei de intervenție în interes propriu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă: "Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări".
Așadar, pentru admiterea cererilor de ordonanță președințială, legea impune analizarea de către instanța de judecată a îndeplinirii celor trei condiții prevăzute de textul de lege menționat, respectiv: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Pârâta " GRUP" a invocat excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta " ", excepție intrinsec legată de celelalte două excepții invocate de aceeași pârâtă, cea a lipsei de obiect și a lipsei de interes.
Or, instanța apreciază că excepția inadmisibilității nu poate fi primită, nefiind, de fapt, o veritabilă excepție, urmând a fi verificate în cadrul procesual existent, pe baza situației de fapt dovedită de părți, întrunirea celor trei condiții impuse cumulative de textul de lege precitat, așadar temeinicia însăși a cererii de ordonanță președințială.
În ceea ce privește excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes, instanța constată că, deși ambele părți recunosc încetarea contractelor de locațiune încheiate la data de 15.03.2007, prin reziliere la data de 17.02.2009, în baza pactului comisoriu de gradul IV inserat în contracte, eliberarea spațiilor de către pârâta " GRUP", în sensul deplin al cuvântului, nu s-a făcut până în prezent, bunurile deținute de aceasta aflându-se încă în spațiile comerciale, iar pârâta refuzând să semneze procesele-verbale de retenție întocmite de reclamantă. Evacuarea nu presupune, așa cum susține pârâta, doar îndepărtarea persoanelor dintr-un spațiu, ci eliberarea lui, astfel încât titularul dreptului de proprietate să își poată exercita toate atributele acestui drept: usus, fructus și abusus. Așadar, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate și aceste excepții invocate de pârâta " GRUP"
Procedând la analizarea celor trei condiții cumulative de admisibilitate ale ordonanței președințiale, instanța reține că acestea sunt întrunite, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Astfel, urgența a fost pe deplin probată de către reclamanta " ", în condițiile în care cele două spații comerciale care au făcut obiectul contractului de locațiune între părți până la data de 17.02.2009 sunt situate în Complexul Comercial din I, iar reclamanta, în condițiile neeliberării lor, nu le poate închiria, spațiile fiind, prin simplul fapt al situării lor în acest complex, destinate exclusiv închirierii către comercianți, care să își desfășoare activitatea acolo. Activitatea comercială a reclamantei în acest complex comercial constă în închirierea de spații, ori împiedicarea folosirii lor paralizează parțial această activitate. Prejudiciul produs reclamantei prin lipsa de folosință a acestor spații începând cu data de 17.02.2009 este unul actual, care nu ar putea fi reparat ulterior, urgența fiind și aceea, corect învederată de reclamantă, că i se aduce inclusiv un prejudiciu de imagine, prin aceea că în incinta complexului sunt spații comerciale închise, care nu funcționează.
Cu referire la condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului, instanța apreciază, în primul rand, că aceste sunt, în fapt, trăsături ale ordonanței președințiale, iar nu veritabile condiții ce se impune a fi îndeplinite.
Dacă totuși sunt interpretate, pe baza textului art. 581 Cod procedură civilă, ca fiind condiții, instanța constată că si acestea sunt întrunite. Condiția neprejudecării fondului este îndeplinită, nepunându-se o astfel de problemă, atâta timp cât contractul de locațiune dintre părți a încetat prin reziliere convențională (pact comisoriu de grad IV), pârâta nepretinzând că mai are dreptul de folosință asupra acestor spații comerciale, proprietatea reclamantei, fiind de acord că a operat pactul și a încetat contractul încheiat.
Caracterul vremelnic al măsurii ce se cere a fi dispusă pe cale de ordonanță președințială nu depinde, cum s-a pronunțat și practica judiciară în materie de locațiune spații comerciale, de existența unui litigiu asupra fondului pricinii, mai ales în situația în care la momentul judecării cauzei, nu există o locațiune în ființă. Argumentele reținute în privința neprejudecării fondului sunt valabile și pentru condiția vremelniciei, din perspectiva lămuririi anterior promovării acestei cereri a fondului relațiilor contractuale dintre părți, a acordului pârâtei " GRUP" pentru încetarea contractului, dar și din perspectiva legitimității dreptului, care este în favoarea reclamantei " " Totodată, reține instanța, măsura pronunțată într-o ordonanță președințială are caracter vremelnic și prin aceea că hotărârea dată de instanță nu are niciodată autoritate de lucru judecat în privința acelorași aspecte care s-ar invoca pe calea unei acțiuni de drept comun. Dacă s-ar promova o astfel de acțiune, la data pronunțării hotărârii de către instanța investită, hotărârea din prezenta ordonanță președințială de evacuare și-ar înceta efectele, măsura dispusă prin această hotărâre dobândind caracter vremelnic.
Pentru toate aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, urmează a admite cererea principală de ordonanță președințială și dispune evacuarea pârâtei " GRUP" L din spațiile comerciale S 20 + T 20, în suprafață de 130 mp, respective S 21 + T 21, în suprafață de 100 mp din cadrul Comerciale I, spații proprietatea reclamantei " "
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată, tot pe calea ordonanței președințiale, de intervenienta " DE ", instanța apreciază că este, la rândul ei, întemeiată, urmând aoa dmite.
Sunt întrunite și în privința acestei cereri cele trei condiții de admisibilitate reglementate de art. 581 Cod procedură civilă, cu distincțiile făcute de instanță mai sus.
Urgența probată de intervenientă este aceea că, în condițiile în care a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, facturile fiscale nr. 104-107/15.10.2008, dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile aflate în cele două spații comerciale ce au constituit obiect al locațiunii între părțile din cererea principală, măsura reținerii acestor bunuri de către reclamantă, în baza proceselor-verbale de retenție, pentru asigurarea recuperării debitelor restante ale pârâtei " GRUP", este abuzivă. Or, în cazul unor măsuri abuzive care ating dreptul de proprietate al unei persoane, în speță chiar fondul de comerț al intervenientei, cererea de ordonanță președințială își găsește domeniul de aplicabilitate. Dreptul de retenție nu poate fi invocat de reclamantă față de intervenientă, ci doar față de pârâtă, între reclamantă și intervenientă neexistând niciun fel de relație contractuală care să dea naștere acestui drept real imperfect. Demersurile efectuate în vederea ridicării acestor bunuri din cele două spații comerciale sunt evidențiate de înscrisurile folosite ca mijloc de probă în cauză, reclamanta refuzând eliberarea lor către intervenientă. Intervenienta își apără, așadar, pe calea cererii de intervenție, dreptul său de proprietate ce riscă să fie păgubit prin întârzierea pe perioadă nedeterminată a predării bunurilor.
Aparența dreptului de proprietate, de păstrare și folosință, fiind în favoarea intervenientei, ce a cumpărat bunurile mobile la data de 15.10.2008, conform facturilor fiscale prezentate, instanța apreciază că este îndeplinită condiția vremelniciei. Ca și în cazul cererii de ordonanță președințială ce a făcut obiectul principal al judecății, măsura pronunțată în această ordonanță președințială are caracter vremelnic și prin aceea că hotărârea dată de instanță nu are niciodată autoritate de lucru judecat în privința acelorași aspecte care s-ar invoca pe calea unei acțiuni de drept comun. Dacă s-ar promova o astfel de acțiune, la data pronunțării hotărârii de către instanța investită, hotărârea din prezenta ordonanță președințială de evacuare și-ar înceta efectele, măsura dispusă prin această hotărâre dobândind caracter vremelnic. Reclamanta a investit, de altfel, tribunalul Iași, așa cum arătat însăși intervenienta în cererea sa, cu acțiunea în anularea contractului de vânzare cumpărare a bunurilor mobile încheiat între pârâta " GRUP" și intervenienta " DE ", cauza făcând obiectul judecății în dosarul nr-.
Cu referire la ultima condiție, a neprejudecării fondului, instanța constată că între reclamanta din cererea principală și intervenientă nu există niciun fel de raporturi juridice contractuale, prezenta hotărâre prin care se soluționează cererea de intervenție în interes propriu stabilind doar - așa cum susținut intervenienta - o preferință judecătorească de folosire a bunurilor mobile, fără o analizare a fondului dreptului.
Apreciind că cererea de intervenție în interes propriu este întemeiată, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 49 și 55 Cod procedură civilă raportate la art. 581 Cod procedură civilă, admis-o, obligând reclamanta-pârâtă " " să nu împiedice intrarea în incinta Comerciale I și transportarea în altă locație de către intervenienta " DE " a bunurilor identificate în facturile fiscale nr. 104-107/15.10.2008, bunuri proprietatea intervenientei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs " " B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
Arată recurenta că instanța de fond a reținut în mod nelegal și netemeinic dreptul " DE " de a ridica bunurile din spațiile comerciale din cadrul Comerciale.
Astfel, cererea de intervenție principală în interes propriu formulată de către Compania de Restaurante nu are nicio legătură cu cererea principală privind evacuarea.
Prin cererea de ordonanță președințială, a solicitat instanței de fond să dispună evacuarea din spațiile comerciale S 20 + T 20 în suprafață de 130 metri pătrați, respectiv S 21 + T 21 în suprafață de 100 metri pătrați în cadrul Comerciale I, proprietatea ("le comerciale" cu consecința executării procedurii de predare-primire a spațiilor comerciale.
Prin cererea de intervenție principală în interes propriu Compania de Restaurante a solicitat "obligarea pârâtei să nu ne împiedice intrarea în incinta și transportarea în altă locație a bunurilor noastre (conform facturilor anexate) ținute fără nici un drept în custodie de către pârâtă în aceeași locație".
În vederea stabilirii admisibilității unei cereri de intervenție, trebuie îndeplinită o condiție esențială, respectiv ca această cererea să aibă legătură cu cererea principală, "astfel încât să justifice judecata lor împreună".
Nu există nicio conexitate între cererea de evacuare a lor comerciale cu cererea Compania de Restaurante de a ridica bunurile situate în acele spații comerciale invocând un pretins drept de proprietate asupra acestora, pentru următoarele motive:
(i) Cererea de evacuare are la bază relația contractuală încheiată dintre și;
(ii) Scopul urmărit de prin formularea prezentei cereri de ordonanță președințială privește posibilitatea acesteia de a-și exercita toate atributele dreptului de proprietate, respectiv de a folosi spațiile comerciale cu respectarea cauzei profitabile pentru care au fost construite. Prin urmare, cererea de evacuare nu privește scoaterea bunurilor din spațiile comerciale ci predarea-primirea acestora;
(iii) Între și Compania de Restaurante nu există nicio relație contractuală. Compania de Restaurante nu a fost parte în Contractele de închiriere iar relația contractuală dintre Compania de Restaurante și este impozabilă;
Pentru considerentele arătate anterior, apreciază că cererea intervenientei Compania de Restaurante ar putea face eventual obiectul unei acțiuni separate. Modul în care compania de Restaurante își recuperează posesia asupra bunurilor pretins cuprinse în patrimoniul său nu poate fi soluționată pe calea unei ordonanțe președințiale de evacuare a unei alte persoană.
II. În raport de specificul cererii de ordonanță președințială, cererea de intervenție principală în interes propriu este inadmisibilă în cadrul procedurii de ordonanță președințială. Cererea Compania de Restaurante nu întrunește în mod cumulativ condițiile reglementate de prevederile art. 581 Cod procedură civilă.
Astfel cum se reține în doctrina de specialitate, "specificul procedurii ordonanței președințiale determină o limitare a intervenției principale în această materie. Astfel, în opinia recurenta prin intermediul intervenției nu se poate valorifica, în cadrul procedurii ordonanței președințiale, un drept propriu al terțului".
Prin cererea de intervenție voluntară, Compania de Restaurante a obținut satisfacerea unui drept propriu, respectiv recuperarea posesiei asupra bunurilor situate în spațiile comerciale. Această măsură este de natură să contravină astfel specificului procedurii de ordonanță președințială.
Mai mult decât atât, prin cererea sa Compania de Restaurante obține o soluție definitivă și de natură să prejudece fondul raporturilor dintre părți. În cadrul dosarului nr- aflate pe rolul Tribunalului Iași se soluționează în prezent cererea de anulare a transferului executat către Compania de Restaurante întrucât a avut un caracter întrutotul fraudulos fiind încheiat cu scopul determinat de prejudiciere a drepturilor.
Dat fiind specificul unei cereri de ordonanță președințială, instanța avea obligația verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, respectiv (i) urgența; (ii caracterul nevremelnic al măsurilor ce pot fi dispuse de instanță; (iii) neprejudecarea fondului. Cererea Compania de Restaurante nu întrunește în mod cumulativ aceste condiții.
(i) Măsura instanței de fond de a obliga la predarea către Compania de Restaurante a bunurilor situate în spațiile comerciale nu are un caracter vremelnic. Instanța de fond a ignorat dreptul de retenție al și acțiunea formulată de pentru anularea transferului fraudulos încheiat între și.
Caracterul vremelnic al cererii de ordonanță președințială nu se regăsește în cauză. Intrarea în posesia bunurilor nu poate fi nicidecum considerată o măsurată temporară.
Potrivit prevederilor contractuale și în raport de dispozițiile legale în materie, are un drept de retenție și privilegiu asupra bunurilor din momentul exigibilității creanței sale.
În raport de dispozițiile art. 1730 pct. 1 Cod civil, proprietarul unei locuințe se bucură de privilegiu ("un adevărat gaj") asupra mobilierului chiriașului, cu privire la plata chiriei și la cheltuielile pentru reparațiile locative pe care proprietarul le-a făcut în locul chiriașului. conservă acest privilegiu cât timp mobilele sunt în locuința proprietatea sa, el având posibilitatea să instituie un sechestru asigurător asupra lor. La expirarea acestui termen, privilegiul încetează, creanța devenind una chirografară".
În raport de aceste prevederi legale, și au convenit asupra posibilității de a-și exercita dreptul de retenție asupra bunurilor situate în spațiile comerciale închiriate în cadrul Comerciale. În acord cu prevederile legale, dreptul de retenție și privilegiul locatorului operează din momentul în care există datorii scadente născute cu privire la obligațiile bănești existente în baza contractului de închiriere.
Reiterează recurenta că la data transferului încheiat între și Compania de Restaurante, avea o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva. Mai mult, recunoscuse anterior datei transferului în mod integral datoria. În raport de aceste considerente, la momentul transferului opera privilegiul și dreptul de retenție al cu privire la bunurile aflate în spațiile comerciale. Menționează recurenta totodată că a înregistrat dreptul său de retenție la Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.
Prin urmare, în opinia recurentei are dreptul legal și contractual de a reține toate bunurile situate în prezent în spațiile comerciale pentru a-și asigura acoperirea cel puțin parțială a prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită a de neexecutare a obligațiilor contractuale.
Susține recurenta că, cu ignorarea acestor aspecte, instanța de fond a permis Companiei de Restaurante să ridice bunurile din spațiile comerciale. Astfel, în mod automat s-a pronunțat pe fondul dreptului de a reține bunurile, drept exercitat în deplină concordanță cu prevederile legale. Prin această măsură, instanța a lipsit fără temei legal de posibilitatea de a-și asigura recuperarea pierderilor suferite cu toate că a acționat permanent cu bună-credință.
Titlul de proprietate al Companiei de Restaurante este contestat în instanță. Nulitatea lipsește de efecte juridice transferul executat între și Compania de Restaurante.
Astfel, recurenta susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat că bunurile supuse sechestrului asigurător aparțin societății comerciale Compania de Restaurante. contestă acest drept de proprietate dat fiind caracterul fraudulos al operațiunii și această cerere face obiectul unei acțiuni de fond separate (dosarul nr-). Analiza contabilă încrucișată cu privire la executarea în mod real a acestui transfer va fi realizată prin administrarea probei cu expertiză contabilă în acest dosar.
În cazul în care se v astabili în acțiunea de fond că părțile au urmărit în mod real scopul ilicit al fraudării intereselor, actul de transfer dintre și Compania de Restaurante ar fi considerat ca fiind nul și astfel lipsit de efecte juridice.
Cauza ilicită constituie un caz care atrage sancțiunea nulității absolute. Nulitatea operează atunci când actul juridic a fost încheiat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la acea dată și are efecte retroactive până la data încheierii. Prin urmare, efectele relevante produse prin constatarea nulității transferului executat între Grup și Compania de Restaurante sunt că: "(i) transferul va fi considerat inexistent; (ii) Compania de Restaurante nu a fost niciodată proprietar al bunurilor supuse transferului ilicit.
În condițiile în care instanța de fond a constatat dreptul de proprietate al Companiei de Restaurante și a permis acesteia ridicarea bunurilor din spațiile comerciale, măsurile adoptate nu au o natură.
În raport de aceste considerente, apreciază că măsura stabilită de instanța de fond privind obligarea de a preda bunurile aflate în spațiile comerciale este definitivă, nefiind așadar întrunită condiția vremelniciei prevăzută ca obligatorie de prevederile imperative ale art. 581 Cod procedură civilă.
(ii)Măsura instanței de fond de a obliga la predarea către Compania de Restaurante a bunurilor situate în spațiile comerciale determină încălcarea dispozițiilor legale privind îndeplinirea condiției de neprejudecare a fondului.
Având în vedere că:
La momentul transferului opera privilegiul și dreptul de retenție al cu privire la bunurile aflate în spațiile comerciale, a inițiat o acțiune în anularea transferului executat între și Compania de Restaurante dată fiind succesiunea evenimentelor anterioare acestui transfer care atrage, în cazul admiterii, lipsirea transferului de efecte juridice și constatarea faptului că pretinsa cumpărătoare Compania de Restaurante, nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor.
Prin decizia de a permite Companiei de Restaurante să ridice bunurile din spațiile comerciale, instanța de fond a prejudecat fondul raporturilor dintre părți. Astfel, pe de o parte a lipsit în mod definitiv de dreptul de retenție și de privilegiu exercitat în mod legal și, pe de altă parte, a stabilit existența dreptului de proprietate al Companiei de Restaurante.
Pentru considerentele arătate, recurenta apreciază că instanța de fond cu ignorarea aspectelor enunțate anterior și învederate de către în cadrul dezbaterilor din ședința publică, a dispus o măsură definitivă care prejudecă fondul, aspect de natură să contravină specificului de ordonanță președințială.
Tot astfel, în opinia recurentei, instanța trebuia să analizeze din prisma aparenței de drept care în raport de situația de fapt aparține în mod exclusiv. Astfel, arată că aparența de drept privind cauza ilicită și caracterul nul al transferului executat între și Compania de Restaurante este în favoarea, având în vedere următoarele aspecte:
(i) La data de 02 octombrie 2008, și au încheiat un procesul-verbal de conciliere prin care a recunoscut existența și întregul cuantum al debitelor restante și s-a obligat să realizeze plata integrală a acestuia până la data de 30 noiembrie 2008, conform unui grafic de plăți.
(ii) La data de 08 octombrie 2008 - deci la numai 6 zile de la data întâlnirii de conciliere prealabilă din 02 octombrie 2008, administratorul a constituit societatea comercială Compania de Restaurante cu administratorul comun - - și asociat comun.
(iii) La data de 15 octombrie 2008 a înstrăinat către Compania de Restaurante toate bunurile aflate în spațiile comerciale închiriate în cadrul Comerciale, ne mai având nici un bun urmăribil și lipsind astfel de posibilitatea recuperării creanței sale. Așadar, în urma transferului fraudulos, a rămas fără bunuri urmăribile pentru satisfacerea creanțelor certe, lichide și exigibile.
Succesiunea evenimentelor astfel cum a fost redată anterior determină prezumția relei-credințe și fraudei la încheierea transferului dintre și Compania de Restaurante. Fapta, care a recunoscut integral datoria față de și imediat după această recunoaștere a înstrăinat toate bunurile societății, a avut drept scop determinat prejudicierea prin imposibilitatea acesteia de a recupera debitele restante.
B-credință a societății comerciale Compania de Restaurante nu poate fi nici măcar prezumată dată fiind legătura indisolubilă dintre această societate și - administratorul comun. Compania de Restaurante a fost constituită chiar de către persoana care a recunoscut față de datoria. Singurul considerent pentru care - - a constituit o nouă societate cu același obiect de activitate a fost prevenirea unei executări silite favorabile cu consecința recuperării pierderilor suferite.
Un alt aspect care accentuează caracterul fals al transferului dintre Compania de Restaurante și este că societatea comercială cumpărătoare nu a făcut dovada plății către a contravalorii bunurilor asupra cărora se solicită instituirea sechestrului asigurător.
Așadar, cauza ilicită urmărită de părți prin transferul realizat este fără putință de tăgadă, lipsirea de fonduri patrimoniale aparținând pentru satisfacerea creanței sale. De altfel, chiar administratorul societăților a informat că societatea nu mai are nici un bun în patrimoniu astfel că creditoarea nu are cum să-și mai recupereze creanța sa. În aceste condiții, dacă nu se va institui un sechestru asigurător pe bunurile respective, este mai mult decât previzibil că administratorul societăților și compania de Restaurante să înstrăineze, la fel de fictiv, bunurile astfel încât să li se piardă urma în transferuri succesive cu scopul clar de a sustrage aceste bunuri de la urmărire și pentru a lăsa fără posibilitatea să-și recupereze creanța sa.
Prin întâmpinare, "Compania de restaurante" a solicitat respingerea recursului pentru următoarele motive:
În primul rând intimata invocă excepția nulității cererii de recurs. Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac vizând motive de nelegalitate legiuitorul a înțeles să instituie potrivit art. 302 ind. 1 Cod procedură civilă obligativitatea arătării motivelor de nelegalitate. Or întregul expozeu al recursului declarat este unul pur narativ, exact ca și cum am fi în situația căii de atac ordinare și devolutive a apelului, fără a exista nicio trimitere la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă. Textele legale invocate, respectiv 299 și 582 reglementează altceva, respectiv domeniul de aplicabilitate al recursului în mod generic. Această lipsă este un neajuns grav al cererii formulată nu de un simplu cetățean fără pregătire juridică, ci de o societate specializată de avocați din capitală și spunem neajuns grav pentru că limitează posibilitățile de apărare efectivă ale celeilalte părți litigante deoarece ne face aproximativă riposta procesuală și face dificilă și aprecierea legalității primei hotărâri de către instanța de control judiciar, care nu poate analiza hotărârea din prisma unor motive clare de reformare. Fiind vorba de o nulitate expresă absolută care nu poate fi acoperită, sancțiunea acestei nereguli formale este respingerea recursului. Vă mai rugăm să observați că nu este în niciun caz aplicabilă ipoteza art. 306 care se referă clar la indicarea greșită a motivelor de recurs și nu la totala lor inexistență.
Dacă se va trece de această apărare, pe fondul cauzei recursul trebuie respins pentru următoarele considerente:
Se invocă de către recurentă inadmisibilitatea cererii de intervenție în fața primei instanțe în acțiunea principală de evacuare. O astfel de susținere nu poate fi făcută prima dată în recurs, atâta vreme cât nu a fost niciodată ridicată la fond excepția inadmisibilității intenției recurentei. Este adevărat că în calea de atac cel interesat poate reitera excepțiile ridicate și respinse la fond, precum și excepții noi dacă acestea vizează direct calea de atac, or intimata nu se încadrează în nici una dintre aceste ipoteze, ceea ce face ca invocarea direct acum a unei excepții noi deși vizează cadrul procesual de fond să fie ea însăși inadmisibilă/tardivă.
În al doilea rând se invocă inadmisibilitatea motivat de faptul că intervenție promovată de Compania de Restaurante nu are nicio legătură cu cererea principală împotriva Grup. Nici această susținere nu poate fi primită "de pe scaun" deoarece depășește limitele investirii dv. Ca și instanță de recurs. limite determinate de petitul cererii de recurs. La o primă vedere afirmația intimatei poate părea o chichiță avocățească, dar în tot cazul este una cât se poate de corectă.
Astfel, prin recursul declarat a fost atacată doar sentința civilă nr. 1072/com și atât, fără a exista vreo referire la nicio încheiere premergătoare. Conform art. 52 Cod procedură civilă cererea de intervenție este supusă mai întâi unei încuviințări prealabile, încuviințare care se face printr-o încheiere interlocutorie. Cu ocazia acestei încheieri judecătorul stabilește dacă intervenția are legătură cu cererea principală și este admisibilă în principiu. Potrivit art. 282 alin. 2 și 316 Cod procedură civilă încheierile premergătoare se atacă doar odată cu fondul și nu separat, dar aceasta nu înseamnă că suntem în fața unei critici implicite și că este presupusă automat și invocarea nelegalității încheierii respective.
Orice critică aduce o parte litigantă stadiului procesual anterior printr-un recurs trebuie determinată exact în petit, identificându-se astfel obiectul căii de atac, obiect de care judecătorul este legat și pe care nu îl poate depăși. Or obiectul căii de atac în acest caz îl face doar hotărârea de fond, nu și încheierea premergătoare, și în lipsa unei precizări exprese prin care să se ceară și modificarea încheierii, cadrul procesual determinat de către recurent potrivit principiului disponibilității este limitat la hotărârea în sine. Fără a avea precizat că s-a dorit și desființarea încheierii de admitere în principiu prin care la fond s-a stabilit legătura între intervenție și cererea principală, nu este posibilă invocarea inadmisibilității pe lipsa legăturii. Susținerile de mai sus sunt determinate de specificul cererii de intervenție, care presupune două faze, admiterea în principiu ca și condiție necesară eventualei admiteri de fond. Ca urmare, ca să ataci ceea ce ține de admiterea în principiu (adică legătura dintre cereri) trebuie să ataci neechivoc respectiva încheiere iar dacă nu o, atunci criticile tale nu pot avea în "colimator" decât fondul chestiunii (adică nu și legătura).
Cele invocate țin de noțiunea de cadru procesual, care în calea de atac se poate "îngusta" față de cadrul inițial, în sensul că fie unele din părți achiesează tacit la hotărâre prin neatacare și asta face ca față de ele hotărârea să treacă în puterea lucrului judecat, fie în calea de atac își reduc pretențiile/capetele de cerere, ceea ce face iar ca aspecte necriticate să treacă în puterea lucrului judecat. Acestea fiind zise, observând ce s-a solicitat prin petitul recursului, limitarea la hotărâre, rezultă că încheierea de admitere în principiu neatacată dobândește și ea autoritate de lucru judecat și nu mai este posibilă atacarea sa - adică invocarea lipsei legăturii cererii de intervenție.
Odată lămurite în mod scrupulos aspectele de procedură este evidentă legătura dintre cele două cereri. Prin evacuarea promovată a tins să oblige Grup la eliberarea spațiilor, atât ca și stăpânire efectivă, cât și în sensul îndepărtării bunurilor din incinta Centrului. Bunurile erau vândute din octombrie 2008 către Compania de restaurante, ceea ce înseamnă pe de o parte că o evacuare efectivă nu se poare face dacă nu ridică bunurile (și nu poate nota datorită recurentei) și pe de altă parte că pretenția vizează direct proprietatea, aspecte care fac evidentă legătura între cereri. Încă din februarie 2009 Grup a fost îndepărtată din spațiu, deci nu mai exercita o detenție efectivă, așadar această așa-zisa uzurpare a spațiului este realizată de niște obiecte neînsuflețite, mai exact de bunurile intimatei. Ce altă legătură decât raportul mijloc-scop, cauză-efect ar mai putea fi necesară pentru ca cele două cereri să fie de plano judecabile împreună? Este clar și din susținerile recurentei că evacuarea vizează bunurile, și atunci bunurile fiind ale intimatei evacuarea o vizează în suficientă măsură cât să vrea și să aibă dreptul să figureze în proces.
Se mai invocă limitarea intervenției principale în materia ordonanței, afirmație cu care la nivel de principiu este perfect de acord. Numai că dacă mai coboară un nivel, și anume la cel al concretului, observă că limitarea nu îi este aplicabilă. Această limitare se referă la aspecte procedurale, la faptul că intervenția trebuie să întrunească ea însăși cerințele unei ordonanțe președințiale (urgența, vremelnicie, neprejudecare), condiții care sunt întrunite în ceea ce privește afirmația că nu se poate valorifica un drept propriu, aceasta este în mod evident o inepție: dacă nu se invocă un drept propriu nu poate fi în fața unei cereri de intervenție principală. Este de esența intervenției principale dreptul propriu potrivit art. 49 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru că altfel ar însemna prin excludere că ar fi posibilă doar intervenția accesorie. Or unde legea nu distinge nici interpretul nu o face. Cu toate acestea există pe deplin legătura între drepturi: ambele cereri vizează sub diferite formulări bunurile mobile ale Companiei de Restaurante aflate în incinta, și dacă interpretează pretențiile chiar vor ambii același lucru: recurenta cere evacuarea, ceea ce înseamnă cu necesitate să fie luate bunurile pentru redarea destinației spațiului, iar intimata cere doar să ia bunurile, ceea ce implică indubitabil să evacueze spațiul
Pentru exact rațiunile care au făcut posibilă pronunțare evacuării în favoarea recurentei pe calea ordonanței, soluție pe care o consideră perfect justă deși în umila opinie este cam fără obiect spațiul fiind deja părăsit la momentul promovării evacuării, este admisibilă pronunțarea ridicării bunurilor ca fiind cel mai nimerit mijloc pentru evacuare. Ca atare cele două cereri nu numai că nu sunt antagonice, dar chiar tind teoretic așa cum sunt formulate la satisfacerea unui interes similar. Susținerile privind existența unui litigiu de fond nu au nicio înrâurire în prezenta speță și refuză să le dea atenție: pe de o parte este vorba de un obiect dedus unei alte judecăți în care o altă instanță independentă se va pronunța și pe de altă parte orice act este valabil până este declarat irevocabil nevalabil.
Dacă însă în realitate, așa cum reiese dintre rânduri, se dorește nu evacuarea spațiului în vederea exploatării sale judicioase, ci obținerea unor drepturi asupra bunurilor intimatei consideră că este în fața unei veritabile fraude la lege. Printr-un mijloc aparent legal, un litigiu de evacuare, se vrea a se obține o formă de sechestre/retenționare, ceea ce este un rezultat ilegal. Rezultat ilegal în sensul categoriei juridice de fraudă la lege nu înseamnă o încălcare concretă a vreunui drept particular,ci încălcarea ocolită a unei norme de drept. situația se încadrează perfect în definiția intimatei pentru că se urmărește încălcarea indirectă a normelor legale privind admiterea sechestrului și obținere a unuia de facto, deși au fost promovate de către recurentă și respinse de instanță deja două cereri de sechestru asigurător, practica la limita abuzului de drept procesual. Nu vede de ce printr-o evacuare ar trebui, în absența vreunui temei legitim (sechestru, retenție, privilegiu, etc.), ca bunurile intimatei să treacă în detenția recurentei, când în realitate bunurile este și legal și moral să stea la intimată și astfel evacuarea ar avea deplină eficiență.
Prin recurs se mai invocă un drept de retenție și un privilegiu mobiliar. Afirmațiile sunt greșite deoarece atât retenția cât și privilegiul, drepturi reale accesorii unui drept de creanță, nu pot fi opuse decât debitorului tău din raportul juridic obligațional și nu vreunui terț cum este intimata. Raporturi juridice există între și Grup și un al doilea lanț între Grup și Compania de Restaurante. Între și Compania nu există nicio relația contractuală, drept urmare nicio datorie și în consecință nicio retenție.
Cum a arătat și mai sus singura posibilitate juridică a recurentei pentru a avea o legitimitate vizându-se bunurile ar fi putut fi dată de un sechestru asigurător, or acesta a fost dublu respins. Posibilitatea de a obține un sechestru asigurător este o facultate pentru care este necesară mijlocirea instanței, dar dacă cererea este respinsă nimeni nu poate să se substituie autorității statale și profitând de starea sa materială să își impună forța. Statul este singurul care deține monopolul constrângerii într-un stat de drept. respingerea cererilor de sechestru are un efect de bumerang: dacă instanțele au constatat că nu ești îndreptățit a cere un sechestru asigurător, cu atât mai mult nu se justifică conduita ta abuzivă de reținere a bunurilor și aceleași motive impun înapoierea lor.
Cât privește privilegiul, dacă așa cum este stipulat ca posibil prin contractul de închiriere între și se proceda la înscrierea sa în Arhiva Electronică de Garanții reale Mobiliare, în acest moment nu se mai judecă, cel puțin nu cu șanse de succes. Fără a se lansa în considerații teoretice privind efectul înscrierii pentru că exced cauzei, avizul de garanție din februarie 2009 este fără vreun efect împotriva terțului și transferului anterior cu 4 luni aspect omis deliberat de recurentă.
Cu privire la condițiile speciale de admisibilitate ale ordonanței președințiale pe calea intervenției, va fi succintă deoarece a încercat prin prezenta întâmpinare a nu instanța să citească ceea ce deja a scris la fond, aspecte reținute perfect de către judecătorul de fond. Pretenția intimatei de a obține pe calea justiției accesul direct și imediat la bunurile aflate în patrimoniul său, practic o preferință de utilizare, îndeplinește cerințele de urgență, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Este incontestabil că este titulară a dreptului de proprietate și este normal să-și poată exercita în mod deplin atributele utilizării mobilelor cumpărate. Intimata nu are niciun drept asupra acestora și atitudinea sa de a ne împiedica ridicarea bunurilor este una profund culpabilă, un abuz de drept care impune drept prima formă de sancțiune obligarea de a îi permite accesul la bunuri.
Analizând motivele de recurs formulate, actele dosarului și raportându-le la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:
Excepția nulității recursului invocată de intimata "Compania de Restaurante" este nefondată și urmează a fi respinsă, avându-se în vedere că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, hotărârea recurată neputând fi atacată cu apel.
Totodată, neindicarea motivării în drept a recursului nu atrage nulitatea cererii de recurs dacă din expunerea de motive și din dezvoltarea acestora este posibilă încadrarea lor în motivele prevăzute de art. 3041, ceea ce este cazul în speță.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate, Curtea reține că:
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, prin acțiunea formulată, reclamanta " ", în contradictoriu cu pârâta " GRUP", a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, evacuarea pârâtei din spațiile comerciale +, în suprafață de 130. respectiv +, în suprafață de 100. din cadrul Comerciale I, proprietatea reclamantei, ca efect al rezilierii convenționale (pact comisoriu de grad IV) a contractului de locațiune încheiat între aceste părți.
Prima instanță a admis această acțiune de evacuare, formulată pe cale de ordonanță președințială, dispunând evacuarea pârâtei " GRUP" din spațiile anterior menționate.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de "Compania de Restaurante", Curtea reține că prima instanță în mod greșit a constatat că în privința acesteia sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.
Astfel, așa cum a reținut de altfel și prima instanță, intervenienta a cumpărat la data de 01.10.2008 de la pârâta " GRUP" mai multe bunuri mobile, ce au rămas ulterior semnării contractului în custodia vânzătorului, la punctul de lucru al acestuia din. La finalul lunii februarie 2009, intervenienta a încercat să-și ridice bunurile, dar administrația centrului s-a opus, invocând necesitatea reglementării relațiilor comerciale cu vânzătorul.
Așa fiind, intervenienta a solicitat, prin cererea de intervenție formulată pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâtei " " să nu îi împiedice intrarea în incinta și transportarea în altă locație a bunurilor proprietatea sa, bunuri ținute fără drept și în custodie de către " "
În ceea ce privește caracterul inadmisibil al cererii de intervenție principale în cadrul procedurii ordonanței președințiale, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat, avându-se în vedere că este admisibilă, în principiu, intervenția în cadrul acestei prevederi, atunci când intervenientul justifică un interes legitim, născut și actual.
Însă, în ceea ce privește îndeplinirea cumulativă a condițiilor specifice de admisibilitate, prevăzute de dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii. Astfel, dacă condiția urgenței ar fi justificată prin lipsirea proprietarului de folosința bunurilor sale, condiția referitoare la nerezolvarea fondului cauzei nu este întrunită.
Practica judiciară este unanimă în a considera că nu se poate cere, pe cale de ordonanță președințială, restituirea sau predarea unor bunuri mobile, deoarece printr-o asemenea măsură s-ar rezolva însuși fondul dreptului.
De asemenea, în practica judiciară s-a considerat că se poate cere, în condițiile dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, numai restituirea bunurilor proprii de uz personal și cele necesare strict exercitării profesiei.
În speță, măsura solicitată de intervenientă are un caracter definitiv, echivalând cu rezolvarea fondului și inchizând posibilitatea părții interesate de a mai prezenta ulterior litigiul în fața instanței de drept comun, hotărârii pronunțate lipsindu-i astfel caracterul vremelnic.
Totodată, curtea reține că în cadrul acestei proceduri speciale și excepționale, părțile au posibilități probatorii limitate, în sensul că instanța poate dispune doar măsuri provizorii, de conservare a dreptului care s-ar păgubi prin întârziere, nerezolvând însuși fondul litigiului.
În condițiile în care reclamanta-recurentă " " invocă, prin cererea sa de chemare în judecată, (fila 5, punctul (ii) din dosarul primei instanțe) dreptul său de retenție, așa cum este stipulat prin Contractele de închiriere, asupra tuturor bunurilor aflate în spațiile deținute în cadrul Comerciale, pentru asigurarea recuperării debitelor restante și în condițiile în care intervenienta a devenit proprietara acestor bunuri după încheierea acestor contracte de închiriere, Curtea în examinarea aparenței dreptului, va înlătura actele ce atestă dreptul de proprietate al intervenientei asupra bunurilor mobile aflate în incinta (facturi fiscale din 15.10.2008), deoarece aceste acte nu sunt opozabile reclamantei-recurente " "
Nefiind întrunite, în speță, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate ale cererii de intervenție principale formulate pe cale de ordonanță președințială, prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, în ceea ce privește neprejudecarea fondului dreptului, Curtea apreciază ca fondat motivul de recurs care critică hotărârea primei instanțe sub acest aspect.
Pentru motivele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii cererii de intervenție principale, dispunând, totodată, menținerea restului dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul formulat de " ", cu sediul în B împotriva sentinței civile nr. 1072/COM din 10 aprilie 2009, pronunțată de tribunalul Iași - Comercial și Contencios administrativ, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea de intervenție principală formulată pe cale de ordonanță președințială de intervenienta "Compania de Restaurante" în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă " "
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
tribunalul Iași:
25.06.2009
2 ex.-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Geta Sandu, Camelia Gheorghiu
