Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 1132/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1132
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională T împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată
dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării hotărârii din data de 29 septembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa suspendat, în baza art. 1551din Codul d e procedură civilă, judecarea cererii formulate de reclamanta Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională T în contradictoriu cu pârâta B având ca obiect evacuare, dispunând, totodată, păstrarea dosarului în arhiva instanței.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că societatea reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor tribunalului, în sensul că nu a precizat valoarea obiectului litigiului, conform art. 112 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, ceea ce atrage suspendarea judecății în conformitate cu art. 1551din același cod.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională T, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate, iar în subsidiar, modificarea acesteia și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost ea formulată, cu acordarea cheltuielilor de judecată aferente ambelor grade de jurisdicție, pentru următoarele motive:
Între cele două părți a fost valabil încheiat contractul de închiriere nr. 56/25.03.2004 având ca obiect folosința spațiului situat în stația B, în suprafață totală de 137 mp. din care 34 mp. depozit materiale construcții, 76 mp. spațiu alimentație publică, iar restul de 27 mp. terasă. În data de 5 august 2004, societatea pârâtă a solicitat ieșirea din spațiul de 27 mp. motiv pentru care s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire de către șeful Stației B, rămânând să ocupe în continuare restul suprafeței de 110 mp. Contractul de închiriere a fost încheiat pe o perioadă determinată, respectiv 1 an de zile, începând cu 25 martie 2004, el expirând la 25 martie 2005, ceea ce face ca în prezent pârâta să ocupe imobilul în mod abuziv, fără titlu.
Prin încheierea din 21 aprilie 2009 Tribunalul Timișa suspendat judecata, considerând că reclamanta nu a precizat valoarea obiectului litigiului, deși pentru acel termen reprezentantul societății a precizat instanței de fond că acțiunea are ca obiect evacuarea pârâtei și el nu este evaluabil în bani. Având în vedere dispozițiile Codului d e procedură civilă, art. 2 alin. 1 lit. a), care arată că procesele și cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani se judecă de tribunal, reclamanta a introdus acțiunea la Tribunalul Timiș, cererea nefiind evaluabilă în bani. Dat fiind faptul că nu s-a cerut obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, ci doar evacuarea acesteia din spațiul ocupat, instanța de fond în mod greșit a suspendat cererea de chemare în judecată. Așa cum rezultă și din cuprinsul acțiunii, societatea
reclamantă a încheiat contractul de locațiune cu pârâta, contract prin care aceasta din urmă se obliga, la art. 21, să predea spațiul fără altă formalitate la expirarea termenului pentru care a fost perfectat contractul și să-l elibereze în termen de 5 zile, motiv pentru care recurenta solicită instanței de control judiciar ca prin decizia pe care o va pronunța să dispună evacuarea intimatei din imobilul ocupat fără titlu.
În drept a invocat art. 299, 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2441din același cod.
Intimata pârâtă, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este întemeiat, urmând să-l admită ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a dispus, în temeiul art. 1551din Codul d e procedură civilă, suspendarea judecării cererii formulate de reclamanta Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională T în contradictoriu cu pârâta B având ca obiect evacuare.
În conformitate cu acest text de lege, ând constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate, dispozițiile art. 1083referitoare la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare fiind aplicabile și în această situație. La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua, prevederile art. 155 alin. 2, care statuează că upă o asemenea amânare, judecata, dacă părțile nu stăruiesc, va fi suspendată și nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor, aplicându-se în mod corespunzător.
Prin încheierea atacată tribunalul a suspendat judecarea acțiunii reclamantei Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională T având ca obiect evacuarea pârâtei intimate B din spațiul ocupat, pentru neîndeplinirea de către recurentă a obligației stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință de la termenul din 10 martie 2009, aceea de a preciza valoarea obiectului cererii, conform art. 112 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, cu toate că prin scriptul depus la dosar la data de 2 aprilie 2009 partea a învederat că obiectul cererii sale de chemare în judecată este unul neevaluabil în bani, ea solicitând doar evacuarea societății pârâte din spațiul proprietatea sa, ocupat în prezent fără titlu, întrucât contractul de locațiune a expirat, iar prin art. 21 locatarul s-a obligat să predea spațiul, fără altă formalitate, la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul.
Într-adevăr, potrivit art. 112 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, dar numai atunci când prețuirea este cu putință, pentru identificarea imobilelor urmând să se arate comuna și județul, strada și numărul, iar, în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul topografic.
Este în afara oricărui dubiu că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta recurentă are ca obiect doar evacuarea societății pârâte din spațiul ocupat și care i-a fost închiriat în baza contractului nr. 56/25.03.2004, convenție despre care reclamanta susține că nu mai poate produce efecte juridice întrucât ar fi fost încheiată pe o durată determinată, care în prezent este expirată. Având ca reper "obiectul" dreptului exercitat prin acțiune, după cum el poartă asupra unui bun mobil sau asupra unui bun imobil, acțiunile civile se împart în mobiliare și imobiliare. Acțiunea mobiliară este aceea prin care se tinde la valorificarea unui drept asupra unui bun mobil, prin natura lui, prin destinație sau prin obiectul la care se aplică ( quae tendit ad quid mobile ), în timp ce acțiunea imobiliară este aceea prin care se tinde la valorificarea unui drept asupra unui bun imobil, prin natura lui, prin destinație sau prin obiectul la care se aplică ( quae tendit ad quid imobile ). Aceeași acțiune poate fi însă, în același timp, mobiliară și imobiliară. De asemenea, trebuie evitată confuzia regretabilă care, uneori, se face identificându-se acțiunile personale cu cele mobiliare sau acțiunile reale cu cele imobiliare, atât acțiunile personale, cât și cele reale putând fi mobiliare sau imobiliare, după caz.
Determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru în cazul cererilor înregistrate la instanță se face de către aceasta (art. 29 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, modificată), partea reclamantă neputând fi sancționată cu suspendarea judecății decât atunci când desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina sa, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, ceea ce nu este cazul în speță, unde compania recurentă, prin notele scrise depuse la dosar, precizat că, din punctul său de vedere, cererea de evacuare nu este una evaluabilă în bani, îndeplinindu-și astfel obligațiile trasate de tribunal prin încheierea de la termenul din 10 martie 2009. Dacă, totuși, judecătorul fondului considera că acțiunea introductivă de instanță nu este o cerere neevaluabilă în bani, avea obligația să stabilească taxa judiciară datorată de parte și pe care trebuia să i-o pună în vedere pentru ca aceasta, fie să o plătească, sub sancțiunea prevăzută de alin. 3 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, modificată, fie să o conteste în condițiile legii, iar nu să-i suspende judecarea acțiunii.
Cererea formulată de reclamată chiar dacă privește un spațiu comercial, adică un spațiu în care se desfășoară fapte de comerț, ceea ce atrage, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, competența în primă instanță a tribunalului, nu poate fi calificată ca fiind evaluabilă în bani, întrucât ea vizează doar obținerea unui titlu prin care presupusul ocupant abuziv al imobilului reclamantului să fie obligat să-l elibereze, raportul juridic dedus judecății constituindu-l dreptul privitor la folosința spațiului, astfel că cererii de chemare în judecată nu i se aplică prevederile art. 2 din Legea privind taxele judiciare de timbru, referitoare la acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, ci art. 3 lit. b) din același act normativ.
Nu în ultimul rând, Curtea nu va primi solicitarea recurentei de a casa/modifica hotărârea tribunalului și de a judeca cauza în fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost ea formulată, motivat de împrejurarea că prima instanță nu a soluționat fondul litigiului, pentru a se putea face aplicarea art. 312 alin. 4 din Codul d e procedură civilă.
Din economia prevederilor art. 312 rezultă că instanța de recurs, casând hotărârea atacată, poate proceda după cum urmează: a) să rețină cauza pentru a judeca pricina în fond; b) să trimită cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea sau unei alte instanțe de același grad, asarea cu reținere reprezentând regula în materie. Într-adevăr, alin. 4 al art. 312 înscrie o regulă de principiu: în caz de casare, curțile de apel și tribunalele vor judeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop, caz în care se vor înregistra două momente diferite: casarea propriu-zisă și rejudecarea. Când nu este necesară readministrarea probelor sau administrarea de probe noi, instanța de recurs, casând hotărârea atacată, va judeca pricina în fond, pronunțând o soluție proprie asupra existenței sau inexistenței raportului juridic litigios și, după caz, va admite sau va respinge acțiunea. Casarea cu trimitere - ca soluție de excepție - intervine numai în situațiile limitativ prevăzute de lege, printre acestea fiind și aceea în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, când, pentru a se respecta principiul celor două grade de jurisdicție, singura soluție rămâne trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a pronunța ea însăși, mai întâi, o hotărâre în chestiunea litigioasă dedusă judecății (art. 312 alin. 5 teza din Codul d e procedură civilă).
Față de cele arătate, văzând și prevederile art. 312 din același cod, Curtea va admite recursul reclamantei Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională T și va dispune casarea în tot a încheierii atacate, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Ferate - Sucursala Regională T împotriva încheierii de ședință din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată B și, în consecință:
Casează în tot hotărârea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 12.10.2009
Tehnored. - / 2 ex. 09.10.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Magdalena Mălescu, Csaba
