Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 119/A/2008
Ședința publică de la 17 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta - SA A I și intervenienta Română Unită cu, - B împotriva Sentinței nr.27/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal, deși cauza a fost lăsată la ultima strigare, părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că nu s-au înregistrat cereri de amânare, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față;
Constată că prin sentința nr.27/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - 2000 SA, s-a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta - 2000 SA B împotriva pârâtei - SA, s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în B,-, a fost obligată pârâta să plătească contravaloarea în lei a sumei de 1258, 48 Euro la cursul zilei din momentul plății în favoarea reclamantei cu titlu de folos de tras pentru perioada 1.04.2007 - 31. 07.2007, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 335, 3 lei cheltuieli de judecată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale a Române Unită cu și a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta - SA.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Imobilul înscris în CF 54 B sub bnr.top.139 casă și curte intravilan - 705mp. și nr.top.138/2 - curte intravilan 16 mp. are înscris sub B 7 ca și proprietar Seminarul B în 1/1 părți cu titlu de cumpărare, conform Încheierii nr.1557/1897.
Conform adeverinței nr.537/18.01.2008 eliberată de Primăria municipiului B acest imobil înscris în CF 54 este situat administrativ în B,-.
Conform art.2 din Decretul nr.358/1948 averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor aparținând cultului - a revenit Statului Român. Așadar, în baza acestui act normativ Statul Român a devenit proprietar asupra imobilului înscris în CF 54 B chiar dacă nu și-a înscris dreptul în cartea funciară.
Conform art.1 din HG nr.521/1995 și pct.2 din Anexa la acest act normativ Casa de Presă " Editura Cultura Națională" a dobândit dreptul de administrare asupra imobilului Librăria nr.8 situat în B,-.
Prin contractul de închiriere nr.22/17.06.1997 Casa de Presă "Editura Cultura Națională " a închiriat pârâtei - SA acest spațiu pentru perioada 01.06.1997 - 31.12.2001.
Acest contract a fost prelungit prin acte adiționale încheiate între succesoarea în drepturi a casei de Presă și Editura Cultura Națională, respectiv reclamantei - 2000 SA și pârâtă până la data de 31.03.2007. După acest moment reclamanta a solicitat pârâtei să predea spațiul însă aceasta a refuzat.
La data de 27.02.2003 Română Unită cu - de A I și Făgăraș a introdus cererea cu nr.4733 la Comisia Specială de a Imobile prin care solicită ca în baza OUG 94/2000 să-i fie retrocedat în natură bunul imobil înscris în CF 54
Până în prezent Comisia Specială nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Intervenienta Casa de Presă " Editura Cultura Națională" a notificat prin adresa nr.149/12.12.2005 reclamantei faptul că a formulat cerere de restituire a imobilului respectiv iar prin adresa 40 A/10.04.2007 i-a solicitat pârâtei să se prezinte pentru încheierea contractului de închiriere cu privire la spațiul comercial folosit.
Pârâta s-a conformat și a încheiat contractul de închiriere nr.745/2007 începând cu data de 01.05.2007 cu Română Unită cu -.
Față de aceste împrejurări, fiind titulara unui drept de administrare reclamanta are calitatea să procedeze la cedarea folosinței sale, astfel că se justifică calitatea procesuală activă, excepția invocată fiind respinsă.
În schimb, Română Unită cu - nu are decât o speranță legitimă de recunoaștere a unui drept, fără însă a avea un drept de proprietate, motiv pentru care ea nu justifică calitatea procesuală pasivă în cauză, excepția invocată fiind admisă cu consecința respingerii cererii de arătare a titularului dreptului.
Ca atare, pârâta nu ocupă spațiul comercial respectiv în baza unui titlu valabil, folosința fiindu-i conferită de o persoană juridică care nu avea acest atribut și care, implicit, nu-l putea transmite.
Singura care putea transmite folosința imobilului la acest moment este reclamanta titulară a dreptului de administrare. Întrucât contractul a ajuns la termen și nu a mai fost reînnoit, pârâta avea obligația, conform art.1431 cod civil să restituie bunul locatorului, respectiv reclamantei - 2000 SA, considerent pentru care s-a dispus evacuarea sa din spațiu.
Întrucât a folosit fără drept spațiul începând cu data de 01.04.2007 pârâta îi datorează despăgubiri reclamantei, reprezentând c/valoarea folosinței conform art.998 Cod civil - faptul ilicit fiind ocuparea fără titlu a spațiului.
Pentru o justă dezdăunare, în practica judiciară, inclusiv a instanței supreme, s-a apreciat că de tras poate fi apreciat prin asimilare cu contravaloarea chiriei ce a fost plătită până la momentul încetării contractului de către locator. Din analiza actului adițional nr.6/27.12.2006 rezultă că ultima chirie plătită era de 388,12 Euro/ lună + TVA. de tras a fost solicitat de reclamantă începând din 01.04.2007 și până la introducerea acțiunii - 31.07.2007, astfel că o sumă globală ar fi fost de 1552,48 Euro +TVA.
Reclamanta a înțeles să solicite numai suma de 1258,48 Euro - contravaloarea în lei în ziua plății - astfel că având în vedere principiul disponibilității, numai această sumă a fost acordată de instanță.
Totodată, conform art.274 Cod pr.civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 335,3 lei reprezentând c/valoare taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta - SA și apel intervenienta Română Unită cu - B solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii de evacuare.
În dezvoltarea motivelor de recurs - recalificat drept apel potrivit încheierii de ședință din 11 aprilie 2008, - SA susține că acțiunea în evacuare este inadmisibilă întrucât în aprilie 2007 încheiat cu intervenienta proprietară de CF un contract de închiriere privind spațiul comercial din litigiu, astfel că spațiul nu este ocupat abuziv.
Se mai arată că titlu Statului Român nu este justificat de Decretul nr.358/1989 și prin urmare nu mai poate produce efecte juridice.
Intervenienta Română Unită cu - B susține în cadrul motivelor de apel că dreptul acesteia de proprietate a fost recunoscut de stat prin prevederile D-L nr.126/1990 care recunoaște oficial această și se obligă să restituie bunurile preluate de stat în starea actuală.
Intervenienta mai învederează că OUG nr.94/2000 cu modificările ulterioare
doar procedura reconstituirii dreptului de proprietate iar conform cărții funciare este proprietară tabulară.
În drept s-a invocat art.282 - 298 Cod pr.civilă, OUG nr.94/2000, legea nr.501/2002 și Legea nr.247/2005.
Apelurile au fost legal timbrate ( filele 20 și 22).
Reclamanta - 2000 SA a solicitat prin întâmpinare ( fila 10) respingerea apelurilor ca neîntemeiate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de pârâtă și intervenientă curtea de apel constată că apelurile formulate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În baza art.2 din Decretul nr.358/1948 Statul Român a devenit proprietar asupra imobilului înscris în CF nr.54 B, deși nu și-a înscris dreptul în cartea funciară, reclamanta deținând un drept de administrare conferit prin art.1 din HG nr.521/1995.
Critica intervenientei Română Unită cu - B potrivit căreia dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu a fost recunoscut de stat prin prevederile Decretului - Lege nr.126/1990, iar OUG nr.94/2000 cu modificările și completările ulterioare doar procedura de reconstituire nu poate fi însușită de instanța de apel în condițiile în care art.5 aliniat 1 din OUG nr.94/2000 stabilește că dreptul de proprietate se redobândește pe baza deciziei Comisiei Speciale de, a unității deținătoare prevăzute la art.2 sau a hotărârii judecătorești definitive, or în speță intervenienta nu a probat redobândirea dreptului de proprietate cu decizie sau hotărâre judecătorească.
Instanța de fond a reținut temeinic că intervenieta apelantă are doar legitimă de recunoaștere a unui drept care se materializează doar la data emiterii deciziei de, astfel că nu se putea transmite folosința imobilului către pârâtă în temeiul contractului de închiriere nr.745/2007.
Nu este fondată nici critica pârâtei privind posibilitatea legală a reclamantei de a introduce doar o acțiune în revendicare în condițiile în care aprecia titlul acesteia ca fiind neevaluabil, iar nu o acțiune în evacuare, întrucât reclamanta nici nu invocă un drept de proprietate, ci doar unul de administrare.
Pe de altă parte, împrejurarea că intervenientei nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate până la data soluționării acțiunii de către prima instanță la data de 29.01.2008 este dovedită de introducerea de către aceasta a acțiunii înregistrată la Judecătoria Blaj la 12.02.2008 ( fila 25) împotriva Comisiei Speciale de a unor bunuri imobiliare care au aparținut cultelor religioase din România prin care solicită reconstituirea dreptului de proprietate în natură asupra imobilului înscris în CF nr.54
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de pârâtă și intervenientă, urmând ca în baza art.296 Cod pr.civilă să fie respinse ca nefondate apelurile promovate de acestea.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de pârâta - SA A I și intervenienta Română Unită cu, - B împotriva sentinței nr.27/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar. nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact./18.11.2008
Ex.- 5
Jud.fond.
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan