Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.120/

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gina Ignat

JUDECĂTOR 2: Simona Gavrilă

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului declarat de către pârâta C SRL G, cu sediul ales la.A, b-dul - de la H, nr.29, -.3,.A,.78 B, sector 1, împotriva sentinței civile nr.130 din 7.03.2006 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.391/Com/2006, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - Com SRL G, având ca obiect evacuare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 2009 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 9 2009 când a pronunțat următoarea hotărâre;

CURTEA

Asupra apelului comercial d e față;

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată, înreg.la Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ sub nr.391/Com/2006 din 20 februarie 2006, Reclamanta - Com SRL G, prin administrator în temeiul disp.art.480 - 482 cod civil coroborate cu art.44 din Constituția României- a chemat în judecată civilă pe pârâta - SRL G, prin administrator și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din spațiul comercial în suprafață construită de 480m.p., situat în G, cartier 13 B,-, -.1, parter.

Prin concluziile orale din 7 martie 2006 (fila 17), reclamanta a solicitat obligarea aceleiași pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat instanței - în esență- următoarea situație de fapt:

Reclamanta este proprietara spațiului comercial menționat și a terenului în suprafață de 309,08. din care suprafața de 232,22. în exclusivitate și suprafața de 76,86. în indiviziune, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3628 din 28 2005 de - și intabulat în nr.43283.

Prin adresa nr.33 din 17 ianuarie 2006, reclamanta a adus la cunoștința pârâtei că este proprietara spațiului în litigiu, cerându-i să evacueze imobilul deoarece între cele două societăți nu există nici un raport juridic și invitând-o la concilierea pe cale amiabilă a litigiului.

La 3 februarie 2006, părțile au încheiat procesul-verbal nr.32, în care s-a consemnat punctul lor de vedere.

Reclamanta a acordat pârâtei un termen de 10 zile pentru eliberarea spațiului menționat.

Prin sentința comercială nr.130/07.03.2006, Tribunalul Galația admis acțiunea, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial în suprafață de 480. situat în G, cartier 13 B,-, -.1, parter și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 15 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Galația reținut următoarele:

În fapt, conform contractului de vânzare, autentificat de Biroul Notarului Public - sub nr.3628 din 28 2005(4-6), reclamanta este proprietara imobilului cu destinație spațiu comercial "Unitatea nr.78" situate în mun.G, cartier 13 B,-, -.1, parter, compus din teren în suprafață de 309,08. și construcție, compusă din 16 încăperi, în suprafață construită de 480. din care 414.suprafață utilă.

Reclamanta a notificat pârâta prin adresele nr.33 din 7 ianuarie 2006(7) și nr.80 din 2 februarie 2006 (8), prin care a convocat-o pentru efectuarea concilierii la 3 februarie 2006(8).

Părțile în litigiu au încheiat procesul-verbal nr.82 din 3 februarie 2006 (9-10), conform căruia reclamanta - care a considerat că pârâta ocupă nelegal spațiul comercial menționat - i-a acordat un termen pentru eliberarea imobilului până la 10 februarie 2006 (10).

În cauza de față, reclamanta este proprietara spațiului comercial în litigiu, pe care pârâta îl ocupă fără titlu, refuzând să-l evacueze în termenul de 10 zile acordat prin procesul-verbal nr.82 din 3 februarie 2006.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel pârâta, criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei.

În motivarea apelului a arătat aceasta, în principiu, că între ea și - SA G s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare pentru spațiul în litigiu, că ea a achitat tot prețul și că întrucât - SA Gar efuzat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, a formulat acțiune pentru constatarea perfectării acestui contract.

A mai arătat apelanta că a aflat despre vânzarea spațiului către reclamantă la data de 26.01.2006, că între reclamantă și - SA există legătură strânsă, ele având aceiași acționari și că de altfel, ea a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă cu C

A mai arătat apelanta că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită într-un punct de lucru închis din luna ianuarie 2006 și că respectiva citație a ajuns la ea abia la data de 23.03.2006.

Apelanta a indicat și faptul că în corespondența sa cu reclamanta indicase un sediu ales.

De asemenea, apelanta a indicat faptul că intimata-reclamantă este firmă satelit a CB. SA G și că nu se putea încheia vânzarea întrucât spațiul este în litigiu.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului arătând că este proprietara spațiului în cauză, că ea a acordat pârâtei un termen de 10 zile pentru eliberarea acestuia și că procedura de citare în fața instanței de fond a fost întocmită cu respectarea art.90 pr.civ.

A mai arătat apelanta că în momentul în care ea a cumpărat spațiul în Cartea Funciară a imobilului nu era înscris nici un litigiu și că ea și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.480- 482.civ. și art.44 din Constituție întrucât este proprietarul spațiului în cauză.

La data de 27.10.2006 a fost suspendată soluționarea apelului până la soluționarea cauzei având ca obiect perfectare vânzare-cumpărare.

Cauza a fost soluționată irevocabil la data de 16.10.2009 prin decizia civilă nr.2452 a, conform mențiunii făcută pe sentința comercială nr.1523/2004 a Tribunalului Galați (filele 202, 203 dosar fond) astfel încât cauza a fost repusă pe rol.

Prezentul apel este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente;

În fapt, reclamanta a formulat acțiunea în evacuarea pârâtei arătând că este proprietarul imobilului în cauză și că pârâta ocupă acest imobil fără vreun drept.

Pe parcursul soluționării prezentei cauze, pârâta a obținut titlul constând în sentința comercială nr.1523/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr.2452/16.10.2009 a prin care s-a constatat perfectă vânzarea-cumpărarea imobilului pentru prețul de 1.086.000.000 lei dintre pârâta C SA G în calitate de vânzătoare și reclamanta C - SRL G în calitate de cumpărătoare.

Rezultă, prin urmare că pârâta ocupă cu titlu spațiul din care s-a solicitat evacuarea ei, iar în cadrul unei acțiuni în evacuare nu se pot compara titlurile, aceasta făcându-se în cadrul unei acțiuni în revendicare.

Instanța de apel nu va reține apărarea apelantei referitoare la vicierea procedurii de citare în fața primei instanțe având în vedere faptul că se dispusese citarea acesteia chiar la spațiul comercial în litigiu, spațiu pe care apelanta îl ocupa și că potrivit art.90 alin.1 teza finală acest mod de îndeplinire a procedurii de citare este corect.

Față de aceste considerente, văzând și disp.art.296 pr.civ. urmează să admită prezentul apel și să schimbe sentința apelată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Văzând și disp.art.274 pr.civ;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta C SRL G, cu sediul ales la.A, b-dul - de la H, nr.29, -.3,.A,.78 B, sector 1, împotriva sentinței civile nr.130 din 7.03.2006 pronunțată de Tribunalul Galați, pe care o schimbă, în sensul că:

Respinge,ca nefondată acțiunea în evacuare formulată de către reclamantă - Com SRL G împotriva pârâtei C SRL

Obligă intimata la plata sumei de 1.005,30 lei, cheltuieli de judecată cătare apelantă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

-

Grefier,

- -

Red.

Tehno.O/4.01.2010/4 ex.

Fond -

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Simona Gavrilă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Galati