Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 15/2007. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

decizia nr.15

Ședința publică de la 22 IANUARIE 2007

PREȘEDINTE: Nela Ochea

JUDECĂTOR 2: Mariana Moț

Grefier: - Gabriela

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta SC SRL C împotriva sentinței nr.3477 din 6 iunie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr- (număr în format vechi 5269/COM/2006), în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA AGRICOLĂ C, având ca obiect evacuare.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată -parte integrantă din prezenta decizie-, când instanța a amânat pronunțarea la data de 22 ianuarie 2008 pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3477 din data de 6 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ C împotriva pârâtei SC SRL C, s-a dispus evacuarea pârâtei din hala și atelierul de tâmplărie fierărie proprietatea reclamantei aflate pe terenul în suprafață de 684 situat în C,-, 24, parcela 6/3, nr. carte funciară 25727, nr. cadastral 14122.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 27.11.2006, reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ Cac hemat în judecată pe pârâta SC SRL C, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din imobilul proprietatea reclamantei compus din teren construit și neconstruit în suprafață totală de 684 pe care se află edificată o hală dezafectată + atelier de tâmplărie -fierărie și curte interioară situat în C,-, județul D, p 6/3 cu nr. de 25727 și nr. cadastral 14122, fiind ocupat fără drept de pârâtă și fără ca ocupațiunea să se întemeieze pe vreun titlu. Totodată s-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta SOCIETATEA AGRICOLĂ Caa rătat că deține în proprietate, printre alte terenuri, o suprafață de 684 teren construit și neconstruit situat în C,-, 6/3 pe care se află edificată o hală dezafectată și atelier de tâmplărie-fierărie, conform nr. 2665-2046/13.08.2002, încheierii de nr. 15003/16.11.2002, protocolul de predare primire din 31.12.1991 întocmit cu ocazia lichidării patrimoniului fostei CAP C și Încheierii nr. 44/A/1991 pronunțată de Judecătoria Craiova.

La data la care i s-a permis societății pârâte să-și desfășoare activitatea în aceste imobile, între părți nu s-a încheiat niciun contract, sau alt înscris sub semnătură privată, fiind vorba doar despre un acord verbal al administratorului reclamantei, urmând ca la solicitarea acesteia sau în momentul când vor hotărî să dea o altă destinație acestor imobile, să procedeze la evacuarea imediată a acestora și să predea atelierul în starea în care l-a luat în primire.

Pentru lipsa de folosință a terenului și construcțiilor aferente, pârâta a achitat la data de 10.01.2005 cu OP nr.02 suma de 12 milioane lei (ROL), adică 1200 RON, cu titlu de "chirie dec. 2004 ", de la acea dată și până în prezent nu a mai fost achitată nicio sumă de bani sau vreo altă despăgubire, fiind notificată în acest sens de Biroul Executorului judecătoresc cu notificările nr. 205/N/12.07.2006 și 228/N/04.08.2006, dar fără niciun rezultat.

La data de 31.01.2007, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând evacuarea pârâtei din hala și atelierul de tâmplărie fierărie amplasate pe terenul identificat în petitul acțiunii introductive.

Pârâta SC SRL Caf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe motivul că înțelegerea verbală a părților din luna octombrie 2004 a fost de a-i permite pârâtei să folosească hala și atelierul fără a se pune în discuție plata vreunei chirii, părțile înțelegându-se ca imobilul să fie folosit până la momentul recuperării investiției efectuate de societatea pârâtă la imobilul respectiv, la sfârșitul anului 2010.

Procedând la judecata în fond a cauzei, Tribunalul a reținut că în luna octombrie 2004 între administratorii celor două societăți părți în cauză a avut loc o înțelegere verbală în sensul că administratorul societății reclamante a permis pârâtei să folosească hala și atelierul de tâmplărie fierărie proprietatea reclamatei, amplasate pe terenul de 680 situat în C,-, 24, parcela 6/, în schimbul unei chirii lunare de 12.000.000 lei rol, achitându-se de către pârâtă chiria în acest cuantum pe luna decembrie 2004 cu ordinul de plată din 10.01.2005, fără a se încheia în scris un contract de închiriere și nestabilindu-se durata folosinței imobilelor.

Din depozițiile martorilor a reieșit că hala și atelierul de tâmplărie fierărie erau improprii întrebuințării de către pârâtă, întrucât era în stare de degradare și au fost efectuate începând cu sfârșitul lunii octombrie 2004 o serie de lucrări de către pârâtă pe cheltuiala acesteia, însă din mărturiile acestora nu reiese că i s-a permis pârâtei folosirea acestor construcții cu titlu gratuit până la amortizarea investiției efectuate de aceasta respectiv, finele anului 2010.

S-a mai constatat că reclamanta a notificat-o prin intermediul executorilor judecătorești pe pârâtă pentru a evacua spațiul folosit de aceasta, însă și în prezent pârâta ocupă hala și atelierul de tâmplărie fierărie proprietatea pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SRL C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține apelanta pârâtă că i s-a permis folosința imobilelor respective în urma unei înțelegeri verbale în care nu s-a pus în discuție plata vreunei chirii ci, s-a convenit ca aceasta să facă investiții în imobil și până la recuperarea investițiilor (anul 2010), aceasta să-și poată desfășura activitatea fără plata vreunei chirii.

Se arată de asemenea, că nu s-a pus în discuție nici posibilitatea cumpărării imobilelor renovate ci numai folosirea lui cu titlu gratuit până la momentul recuperării investiției apreciat de apelanta pârâtă ca fiind la finele anului 2010.

Mai mult decât atât, apelanta susține că i-a achitat niște sume de bani intimatei reclamante pentru nevoi urgente și nu cu titlu de chirie.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului apreciind ca fiind legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond care a reținut din probele administrate în cauză că este proprietara construcțiilor pe care le ocupă apelanta pârâtă.

Lipsa unui contract de locațiune, închiriere sau comodat care să stabilească clauzele ferme ale raporturilor dintre părți în ceea ce privește durata folosinței, prețul acesteia și regimul îmbunătățirilor aduse imobilelor folosite de apelantă, îndreptățește proprietarul să solicite oricând evacuarea toleratului sau a persoanei care ocupă fără drept imobilul.

Mai susține intimata reclamantă că în cauză nu are relevanță faptul că apelanta pârâtă a efectuat unele îmbunătățiri minimale la acest imobil deoarece nu a negat și nu realizarea acestora și a solicitat în repetate rânduri devizul de lucrări pentru a compensa contravaloarea acestuia cu contravaloarea lipsei de folosință.

Curtea, analizând apelul prin prisma dispozițiilor art. 294 și următoarele pr.civ. constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

Intimata reclamantă este proprietara imobilelor situate în C,-, imobile pe care apelanta pârâtă le ocupă fără titlu.

Este adevărat însă că în luna octombrie 2004 aceasta i-a permis printr-o înțelegere verbală apelantei să folosească hala de tâmplărie-fierărie fără a se încheia vreun act din care să rezulte fie pe de o parte că s-a stabilit un preț al folosinței, fie că ar fi existat vreo înțelegere ca în contul chiriei apelanta pârâtă să renoveze imobilele pe care le ocupă.

Lipsa unui contract de locațiune care să stabilească clauzele și limitele raportului juridic dintre părți în ceea ce privește durata folosinței, prețul acesteia și regimul îmbunătățirilor aduse bunului dat în folosință, îndreptățește proprietarul, potrivit art. 480 cod civil să solicite celui care ocupă fără titlu evacuarea din imobilul proprietatea sa.

Îmbunătățirile aduse de apelanta pârâtă imobilului respectiv nu sunt contestate de intimata reclamantă, însă, în lipsa unei convenții ca acestea să poată fi compensate cu lipsa de folosință pentru imobil, nu conferă decât un drept de creanță apelantei pârâte și nu un drept de a folosi în continuare fără titlu imobilul proprietatea intimatei reclamante.

În lipsa unei cereri reconvenționale a apelantei pârâte prin care ar fi solicitat contravaloarea îmbunătățirilor și eventual instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea contravalorii acestora, în speța de față nu prezintă relevanță efectuarea îmbunătățirilor pretinse de apelanta pârâtă.

Față de acestea, Curtea constată că apelul este nefondat și în baza art. 296 pr.civ. urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC SRL C cu sediul în C, B, -.1,.5, jud.D împotriva sentinței nr.3477 din 6 iunie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr- (număr în format vechi 5269/COM/2006), în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA AGRICOLĂ C cu sediul în C,-, jud.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 ianuarie 2008.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

Gabriela

23 Ianuarie 2008

Jud.red.MM

Jud.fond LD

Tehnored.NB/4 ex/15 februarie 2008

Președinte:Nela Ochea
Judecători:Nela Ochea, Mariana Moț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 15/2007. Curtea de Apel Craiova