Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

(Nr. în format vechi 2668/2007)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.15

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florica Bodnar

JUDECĂTOR 2: Mioara Badea

GREFIER - -

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanții-pârâți, și, împotriva sentinței comerciale nr.12484/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimata-reclamantă

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-pârâtă personal și intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 32, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează faptul că prin Serviciul Registratură la data de 11.01.2008 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Curtea, procedează la legitimarea apelantei-pârâte, aceasta prezentând seria - nr.- eliberată de S 2 Biroul nr.2 la data de 02.03.2006.

Curtea, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării, apelantei-pârâte.

Apelanta-pârâtă, personal, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

La interpelarea instanței, apelanta-pârâtă, personal, învederează instanței faptul că nu mai susține cererea de asistență judiciară și arată că este de acord să timbreze cererea de apel chiar la acest termen de judecată.

Curtea, față de precizarea apelantei-pârâte, pune în vedere acesteia să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 RON și timbru judiciar în valoare de 0,50 RON și față de disponibilitatea apelantei-pârâte de a depune dovada achitării timbrajului aferent cererii de apel, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei au răspuns apelanta-pârâtă personal și intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 32, lipsă fiind celelalte părți.

Apelanta-pârâtă, personal, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 RON, respectiv chitanța nr.-/1 din 15.01.2008 emisă de și timbru judiciar în valoare de 0,50 RON.

Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de apel conform dovezilor consemnate la dosar de către apelanta-pârâtă.

Apelanta-pârâtă, personal, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Intimata-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta-pârâtă, personal, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat pentru considerentele expuse prin întâmpinare. Arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că litigiul are caracter comercial deoarece imobilul face parte din fondul de comerț, împrejurare față de care competența de soluționare revine în primă instanță tribunalului, iar față de faptul că imobilul face parte din fondul de comerț sunt îndrituiți a-l folosi în vederea obținerii de profit. Mai arată că astfel cum rezultă și din actele aflate la dosar contractul de închiriere al pârâților încheiat cu fostul proprietar al imobilului ca și contract accesoriu la contractul de muncă a expirat încă înainte ca reclamanta să devină proprietară și nu se pot prelungi în timp efectele acelui contract, astfel pârâți ocupă imobilul fără un titlu valabil. Învederează că imobilul se află în stare de degradare și este adevărat că pârâții au o situație materială precară, însă această situație nu poate afecta dreptul de proprietate al reclamantei. Cu cheltuieli de judecată, urmând să depună dovada acestora prin serviciul registratură.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.12484/01.11.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins excepția de necompetență materială și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților, și.

În consecință, a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în B,-, sector 2 și obligarea acestora în solidar la 512,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, respectiv art.4 și art.56 Cod comercial, art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civ și art.480 Cod civil, reținând în esență că prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1453/02.04.2004 și nr.3702/29.09.2005, cu aprobarea judecătorului sindic, reclamanta a cumpărat de la SC SA (societate aflată în lichidare judiciară) imobilul situat în B, Sector 2, - -, nr.9A, compus din teren și construcții, imobil ocupat de câteva familii ale foștilor salariați ai SC SA.

Tribunalul a mai reținut că pârâta a prezentat contractul de închiriere nr.370/16.01.1990 ce a fost accesoriu contractului de muncă și care a încetat odată cu acesta, astfel că în prezent pârâții ocupă încăperile identificate cu nr.14,15, 16, 17 de la etajul 1 al construcției, fără a mai avea un titlu legal de folosință.

În ceea ce privește calificarea litigiului, tribunalul a reținut în esență că pentru pârâți spațiul nu are destinație comercială, dar, pentru reclamantă, imobilul - teren și construcție - este afectat fondului său de comerț în scopul îndeplinirii obiectului de activitate.

Ca atare, tribunalul a reținut că acțiunea promovată de reclamantă constituie un act de administrare a bunurilor din fondul de comerț și, deci, are natură comercială, conform art.4 și art.56 Cod comercial.

Împotriva acestei sentințe, în termen, pârâții, în nume propriu și, și prin reprezentant legal au formulat apel, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente.

De asemenea, pârâții apelanți au solicitat și acordarea de asistență judiciară, în temeiul art.75 alin.1 pct.1 Cod pr.civ. în sensul scutirii în tot sau în parte de la plata taxelor datorate pentru apel.

În motivarea apelului apelanții au invocat în esență că, instanța de fond, în mod greșit, a admis caracterul comercial al cererii reclamantei, prin respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului București.

Apelanții au mai arătat că cererea reclamantei are ca obiect evacuarea din clădirea în care locuiesc persoane fizice, necomercianți, cererea având un vădit caracter civil, situație în care competența aparține Judecătoriei și nu Tribunalului, conform art.1 pct.1 Cod pr.civ.

Au mai arătat că operațiunea realizată de un comerciant are caracter comercial numai dacă operațiunea respectivă face parte dintre cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în art.3 Cod comercial, printre aceste operațiuni neregăsindu-se vânzarea și închirierea de bunuri imobile.

Pe acest aspect, apelanții au susținut că se impune a se face distincția dintre apartenența bunului la patrimoniul comerciantului și afectarea acestuia la fondul de comerț, mai ales că, reclamanta a susținut că intenționează să demoleze clădirea.

Ca atare, au mai susținut că nu există intenția de a atrage clientelă sau de a produce profit cu ajutorul direct, nemediat, al bunului imobil din care s-a cerut evacuarea.

În ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art.74 și urm. pr.civ. apelanții au invocat nivelul scăzut al veniturilor, motivat de faptul că o parte din ei sunt minori.

În susținerea celor arătate prin motivele de apel, apelanții au depus anexat cererii de apel, practică judiciară.

La dosarul cauzei, intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, fiind combătute criticile invocate de apelanți.

La termenul de azi, apelanta a invederat că nu mai susține cererea de asistență judiciară, fiind de acord să timbreze apelul, depunând la dosar dovada achitării taxelor legale.

Examinând apelul în raport de criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.

Probele cauzei relevă că apelanta (fostă ) a fost beneficiara unui contract de închiriere pentru imobilul din care s-a solicitat evacuarea, acest contract fiind accesoriu contractului de muncă încheiat cu "7 ".

Așadar, apelanta cât și ceilalți apelanți (copii minori ai acesteia) ocupă spațiul în scopul locuirii, deci, cu destinație de locuință.

Împrejurarea că între timp a încetat contractul de muncă al apelantei și, deci, a încetat și contractul de închiriere pentru spațiul de locuit și că s-a schimbat proprietarul acestuia, nu schimbă destinația de locuință pentru apelanți.

Practic, apelanții ocupă acel spațiu tot ca locuință, aceștia neefectuând acte sau fapte de comerț.

Potrivit art.3 pct.1 și 2 Cod comercial, sunt considerate fapte de comerț cumpărările, vânzările și închirierile de "mărfuri sau producte", ori de obligațiuni de stat sau alte titluri de credit.

Prin urmare, aceleași operațiuni juridice (cumpărări, vânzări, închirieri) având însă ca obiect bunuri imobile sunt acte civile și nu comerciale, aceeași natură civilă având și cererile legate de aceste operațiuni.

În condițiile în care apelanții nu sunt comercianți, iar intimata nu desfășoară în spațiul în litigiu, acte sau fapte de comerț, intenționând demolarea acestuia în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.4 și art.56 Cod comercial, cauza fiind de natură civilă și nu comercială, competența de soluționare a acesteia revenind Judecătoriei în primă instanță, conform art.1 pct.1 Cod pr.civ.

Prin urmare, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâți, situație în care, Curtea în baza art.297 Cod pr.civ. va admite apelul, va anula sentința atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente, respectiv Judecătoria Sector 2

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta, în nume propriu și de apelanții, și prin reprezentant legal, toți cu domiciliu procesual ales în B,--22,.1,.7, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.12484/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL cu sediul în B, sector 1, - nr.2,.2, cam.8, Hotel A &

Anulează sentința atacată și trimite cauza spre judecare instanței competente, respectiv Judecătoria Sector 2 -

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15.01.2007.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

-

Red.Jud. - 31.01.2008

Tehnored.

8 ex./12.02.2008

Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte -

Președinte:Florica Bodnar
Judecători:Florica Bodnar, Mioara Badea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Bucuresti