Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 15

Ședința publică de la 08 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Ghideanu

JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe apelanta COMPANIA și pe intimata FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE, având ca obiect evacuare, apel formulat împotriva sentinței nr. 1458/com/12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. pentru intimată, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează instanței că apelul se află la al doilea termen de judecată, după care:

Interpelată de instanță, av. pentru intimată precizează că nu are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Av., pentru intimată, solicită respingerea apelului și precizează că motivele de apel nu constituie critici la adresa sentinței tribunalului, ci la adresa hotărârii prin care s-a dispus rezilierea contractului de închiriere. Solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și xerocopiile contractului de asistență juridică și facturii privind plata onorariului avocat.

Cauza rămâne în pronunțare. Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1458 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Iașia admis cererea formulată de reclamanta Federația Română de, în contradictoriu cu pârâta "COMPANIA " L și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul "Baza ", situat în sat, comuna, jud. I, imobil ce face obiectul contractului de colaborare nr. 6/25.05.1998 și al actelor adiționale subsecvente.

Tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3578, 3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că - prin nr.HG 1274/13.08.2004 - Federației Române de i-a fost dată în folosință gratuită "Baza ", încheindu-se protocolul de predare - primire nr. 1/17.09.2004, prin care a fost preluată de la.S I baza nautică în discuție. S-au preluat inclusiv contractul nr. 6/25.05. 1998 și actele adiționale aferente.

Instanța a constatat că la data de 25.05.1998 a fost încheiat contractul de colaborare dintre M și " CLUB"

Acest contract a fost modificat și completat prin aceste adiționale astfel:

- la 29.01. 2006, între " CLUB" L și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport;

- la 3.05.2003, drepturile " CLUB" L au fost preluate - prin cesiune - de pârâta "COMPANIA ";

- la 22.06.2004 între Direcția pentru Sport a Județului I și societatea pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2598/25.02.2008 a Judecătoriei Iași, s-a dispus rezilierea contractului de colaborare/închiriere nr. 6/1998 și a actelor adiționale subsecvente, această hotărâre judecătorească rămânând irevocabilă, prin anularea ca nemotivat recursului declarat de "COMPANIA ", potrivit deciziei civile nr. 38/com/29.01.2009 a Tribunalului Iași.

Având în vedere că au fost reziliate irevocabil contractul nr. 6/ 1998 și actele adiționale încheiate ulterior, în baza cărora pârâta se bucura de exercitarea drepturilor de folosință și posesie asupra imobilului "Baza " și că aceasta, potrivit înscrisului de la fila 42 dosar, refuzat eliberarea de bună - voie a spațiului închiriat, deși nu îl mai deținea în baza unui titlu valabil, instanța a admis cererea reclamantei, dispunând evacuarea pârâtei din imobilul pe care îl ocupă fără drept.

Împotriva sentinței a declarat apel "COMPANIA ", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, pârâta arată că evacuarea sa nu se impunea, în speță (pentru că situația de fapt a fost prezentată în mod eronat) și că acțiunea reclamantei nu îndeplinea condițiile cerute de lege, pentru a fi admisă. Susține apelanta că nu s-a făcut dovada că ea ocupă în continuare spațiul sau că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile față de reclamantă. necesității unei astfel de măsuri nu a fost demonstrată, pretinde pârâta.

Apelanta învederează că s-a făcut referire la rezilierea contractului, ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor vizând plata chiriei, însă trebuie precizat că acest lucru nu îi este imputabil. Astfel, conform art. 6 din actul adițional nr. 2 din 30.05.2003 la contractul de colaborare nr. 6 din 25.05.1998, reclamanta se obliga ca în termen de 30 de zile de la semnarea acestui act adițional să debranșeze canalizarea Sportive de la fosa septică existentă la hotelul. În situația în care s-ar fi întârziat această debranșare, facturile cu sumele reprezentând contravaloarea vidanjării urmau să fie achitate de reclamantă. Aceasta deoarece, în baza protocolului de predare-primire din 17 septembrie 2004, Federația Română de a preluat de la. I Baza, inclusiv contractul nr. 6 din 25 mai 1998 și actele adiționale aferente, cu toate drepturile și obligațiile ce decurgeau din acesta. Neexecutarea acestei clauze contractuale a adus-o pe pârâtă în situația de a nu mai putea suporta costurile vidanjării, iar activitatea firmei a fost, în acest mod, afectată. O altă clauză care nu a fost respectată de reclamantă a fost aceea a avizării planului de investiții, fapt ce a determinat rămânerea bazei la stadiul inițial, sistându-se orice activitate la baza nautică, susține apelanta.

De asemenea, împrejurarea că pârâta nu a participat la inventarierea anuală a bunului precum și starea de degradare a construcțiilor închiriate sunt afirmații care au fost susținute cu înscrisuri emanate doar de la reclamantă, fără ca pârâta să-și poată exprima punctul de vedere. Mai mult, susține apelanta că este un abuz din partea reclamantei, de a face inventarul în prezența unui paznic, fără ca societatea pârâtă în dosar să-și poată consemna, în procesul-verbal, punctul de vedere cu privire la starea construcțiilor.

În drept, apelanta invocă prevederile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.

Intimata Federația Română de nu a depus întâmpinare, dar în concluziile scrise a solicitat respingerea apelului. Reclamanta învederează că motivele invocate de apelantă constituie - în realitate - critici referitoare la sentința de reziliere a contractului dintre părți.

În apel nu s-a cerut de părți aplicarea articolului 295 alineat (2) Cod procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, conform art. 295 alineat (1) Cod procedură civilă, curtea constată că apelul este nefundat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Pârâta "COMPANIA " ocupă spațiul din care reclamanta solicită evacuarea în baza contractului de colaborare nr. 6 din 25 mai 1998 și actelor adiționale conexe. Prin sentința civilă nr. 2598 din 25 februarie 2008 Judecătoriei Iași (irevocabilă) contractul menționat, cu actele adiționale, a fost reziliat la cererea Federației Române de, de la momentul rezilierii dispărând temeiul ocupării spațiului de pârâtă.

Instanța de apel reține că - în pofida susținerilor contrare ale pârâtei - tribunalul a stabilit judicios situația de fapt, care își află pe deplin corespondent în dovezile administrate. "COMPANIA " nu a formulat apărări la judecata în fond (limitându-se a susține, în întâmpinare, că sunt nefondate pretențiile reclamantei) iar criticile prezentate în apel sunt legate de pretinsa netemeinicie a sentinței civile nr. 2598 din 2008 Judecătoriei Iași, hotărâre judecătorească trecută în puterea lucrului judecat, ale cărei dispoziții nu mai pot fi rediscutate în prezenta cauză.

Raportat considerentelor expuse curtea constată că sentința de evacuare este legală și temeinică, apelul urmând a fi respins, potrivit art. 296 teza I Cod procedură civilă, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de pârâta "COMPANIA " împotriva sentinței comerciale nr. 1458/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o păstrează.

Obligă apelanta să plătească intimatei Federația Română de suma de 1.785 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - ---

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

11.02.2010

2 ex.

Președinte:Anca Ghideanu
Judecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Iasi