Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.16

Ședința publică din data de 23 februarie 2010

PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana

JUDECĂTOR 2: Chirica Elena

Grefier - - --

Pe rol fiind judecarea soluționarea apelului declarat de pârâta Societatea Națională a Cărbunelui SA, cu sediul în P,-, jud. P împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 8 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - Sistem SRL, cu sediul în P,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns apelanta-pârâtă Societatea Națională a Cărbunelui SA, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata-reclamantă - Sistem SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că judecarea prezentului apel a fost suspendată la data de 16 iunie 2009, în baza art. 242 alin.2 Cod pr.civilă, pentru lipsa nejustificată a părților, fiind repusă pe rol în data de 28 ianuarie 2010, pentru a se verifica dacă apelul s-a perimat de drept conform art.248 pct.2 Cod procedură civilă, după care

Apelanta-pârâtă Societatea Națională a Cărbunelui SA, reprezentată de consilier juridic, depune la dosarul cauzei copia Deciziei nr.713 pronunțată în data de 4 martie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție și învederează instanței că lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța soluția ce o va pronunța în cauză.

Curtea ia act de susținerea părții prezente și lasă cauza la a doua strigare.

Totodată, verificând actele și lucrările dosarului, în baza art.281 alin.1 Cod procedură civilă, dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de suspendare pronunțate în data de 16 iunie 2009, în sensul că data corectă a ședinței de judecată, menționată atât în antetul cât și în partea finală a încheierii este 16 iunie 2009 și nu 16 iunie 2008, respectiv 27 mai 2008, cum din eroare s-a tehnoredactat.

La ultima strigare a cauzei, se depune la dosar prin Serviciul Registratură o cerere de judecare a cauzei în lipsă formulată de reprezentanta apelantei-pârâtă Societatea Națională a Cărbunelui SA.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra apelului de față, formulat pârâta Societatea Națională a Cărbunelui SA împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 8 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - Sistem SRL, reține următoarele:

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 8 noiembrie 2007, Tribunalul Prahova admis cererea formulata de petenta - Sistem SRL în contradictoriu cu intimata Societatea Naționala Cărbunelui SA și în baza disp.art. 281 indice 1 alin. 1 Cod procedură civilă. a dispus lămurirea interesului întinderii și aplicării dispozitivului sentinței nr.1280 din 01.10.1007 în sensul că imobilul proprietatea reclamantei, conform Procesului Verbal de Adjudecare seria A/2003, nr.- din 16.11.2006 clădire - sediu administrator, situat în P,-, jud. P, din care s-a dispus evacuarea paratei este compus din subsol (parțial ) parter si etaj în suprafața construita de 996,55. si suprafața desfășurata 2316,4. din care subsol 323,30.; parter 996,55. si etaj 996,55.

La termenul de judecată din data de 23 februarie 2010, apelanta-pârâtă Societatea Națională a Cărbunelui SA, a depus la dosar copia Deciziei nr.713 pronunțată în data de 4 martie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat dosarul nr- și a învederat că lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la data de 16 iunie 2009, cauza a fost suspendată potrivit art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, dată de la care cauza nu a mai fost repusă pe rol, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de un an.

Deși apelul a fost suspendat inițial în data de 27 mai 2008, în baza art.244 alin.1, pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea cauzei cu nr- al Tribunalului Prahova, apelanta-pârâtă nu a depus la dosar dovezi privind modului de soluționare a acestuia.

Prezentă în instanță la termenul de judecată din data de 23 februarie 2010, apelanta nu a precizat de ce nu a solicitat continuarea judecății la termenul din data de 16 iunie 2009.

Având în vedere faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.3 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată și cale de atac se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 252 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu, Curtea, constatând că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, urmează a constata perimat apelul formulat de pârâta Societatea Națională a Cărbunelui SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat, din oficiu, apelul formulat declarat de pârâta Societatea Națională a Cărbunelui SA, cu sediul în P,-, jud. P împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 8 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - Sistem SRL, cu sediul în P,-, jud.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2010.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Red.

4 ex. /1 martie 2010

Dosar fond nr- Tribunal

Jud.fond

Președinte:Stan Aida Liliana
Judecători:Stan Aida Liliana, Chirica Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Ploiesti