Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 25/

Ședința publică din 28 Februarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea apelului - în complet de divergență - promovat pârâta - INVESTIGATION SRL, J-, CUI R -, cu sediul în Târgu-M-.41, împotriva sentinței nr. 221 din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal răspund pârâta-apelantă - Investigation SRL prin avocat și reclamanta-intimată - - prin avocat în substituirea avocatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că apelul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Instanța se constituie în complet de divergență și se reiau dezbaterile asupra opiniilor rămase în divergență, respectiv modalitatea de calcul al termenului de prescripție, a datei la care s-a născut dreptul la acțiune și pe cale de consecință a datei la care începe să curgă termenul de prescripție.

Reprezentantul pârâtei-apelante arată că într-un înscris cu forță probantă, respectiv în capitolul V al Raportului de expertiză efectuat în cauză, expertul a fost foarte lămuritor în ceea ce privește acest termen în sensul prev.art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, în sensul că la data de 15.01.2004 când a avut loc recunoașterea intimatei, nu se împlinise termenul de prescripție de 3 ani. În privința dreptului locatar de a solicita despăgubiri pentru investițiile efectuate la imobil pe durata locațiunii susține că acest drept se naște odată cu predarea imobilului locatorului, predare confirmată prin încheierea unui proces-verbal. Un asemenea act nu a fost încheiat întrucât imobilul nu s-a predat, iar pârâta reconvențională nu a recunoscut întinderea valorii lucrărilor efectuate pe durata locațiunii.

Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea susținerilor privind întreruperea cursului prescripției extinctive, întrucât o apreciere a unui expert nu echivalează cu recunoașterea intimatei, ce ar permite întreruperea termenul prescripției. Aceste susțineri ale apelantei legate de întreruperea cursului prescripției extinctive sau suspendarea acestuia nu au fost invocate în fața instanței de fond. Prin urmare apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit data de la care începe să curgă termenul de prescripție și în raport de această dată și data introducerii acțiunii, că dreptul la acțiune reconvențională a reclamantei reconvenționale era prescris.

CURTEA,

Prin sentința nr.221 din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- s-a dmis acțiunea judiciară comercială promovată de reclamanta "" R, în contradictoriu cu pârâta " Investigation"Tg.M și, în consecință s-a constatat încetate efectele juridice ale contractului de leasing imobiliar nr.61/10.03.1998 încheiat între împricinate cu privire la activul denumit "Restaurantul ", situat administrativ în mun.R,-, jud.M, înscris în 5512/R, sub nr.top/cad.442/2, 443, constând în construcții și teren în cota de 785,5/2823 din întreg, de la data de 03.04.2003, s-a dispus îndeplinirea de către pârâtă a obligației asumată voluntar de a preda imobilul - obiect al convenției litigioase, s-a admis cererea accesorie promovată de reclamantă în contra pârâtei și, în consecință a fost obligată pârâta la plata sumei de 808,80 lei noi pe seama reclamantei, reprezentând cheltuielile de judecată avansate și dovedite în beneficiul procedurii judiciare de față, s-a admis excepția de procedură, peremptorie și absolută a împlinirii termenului prescripției extinctive în ce privește dreptul material la acțiunea reconvențională promovată de pârâta-reclamant reconvențional " Investigation" Tg.M, în contradictoriu cu reclamanta-pârât reconvențional "" R, invocată de aceasta din urmă și, în consecință s-a respins acțiunea reconvențională promovată de pârâta-reclamant reconvențional în contra reclamantei-pârât reconvențional, având ca obiect despăgubiri locative, ca urmare a primirii unei excepțiuni peremptorii, s-a respins, pe cale de consecință, și cererea incidentală promovată de aceeași reclamantă reconvențional în contra pârâtei reconvențional având ca obiect instituirea unui drept de retenție asupra imobilului litigios până la stingerea creanței pretinsă pe cale reconvențională, s-a respins, pe cale de consecință, și cererea accesorie promovată de aceeași reclamantă reconvențional în contra pârâtei reconvențional, având ca obiect suportarea spezelor judecății de față.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de leasing nr.61/10.03.1998 având ca obiect imobilul situat în R,-, jud.M, durata contractului fiind de 5 ani. La expirarea duratei contractului reclamanta - - a notificat pârâta - INVESTIGATION SRL să predea spațiul ce a format obiectul contractului însă s-a lovit de refuzul acesteia din urmă care a invocat faptul că și-a exprimat dreptul recunoscut prin contract, respectiv opțiunea de a cumpăra acest spațiu, că în prezent pe rolul instanței există o acțiune având ca obiect obligarea - - la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul contractat, având în vedere că aceasta din urmă s-a opus încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Față de aceste susțineri ale pârâtei, confirmate de către reclamantă în ceea ce privește existența pe rolul instanței a unui proces având ca obiect obligarea la încheierea de contract, cauza a fost suspendată în baza disp.art.244 pct.1 pr.civ. După repunerea cauzei pe rol, ținând seama de soluția pronunțată în cauza având ca obiect obligarea la încheiere de contract de vânzare-cumpărare pentru spațiul din litigiu, aceea de respingere a acțiunii dar și de termenul de locațiune stabilit prin contract, instanța a constatat încetarea efectelor juridice ale contractului de leasing și a obligat pârâta să-și îndeplinească obligația asumată prin contract, aceea de a preda imobilul proprietarei.

Pârâta - INVESTIGATION, la rândul ei a formulat acțiune reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale - - să-i plătească cu titlu de despăgubiri contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul contractat și reținerea în favoarea ei a unui drept de retenție până la achitarea integrală a despăgubirilor.

Prima instanță a respins acțiunea reconvențională ca fiind prescrisă, la calculul termenului de prescripție a avut în vedere data la care a expirat contractul - 3 aprilie 2003 - și data introducerii acțiunii reconvenționale - 16 noiembrie 2006 -, apreciind că dreptul reclamantei reconvenționale de a cere despăgubiri pentru investițiile efectuate s-a născut la data expirării contractului de leasing, întrucât la acea dată a pierdut și folosința imobilului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - INVESTIGATION SRL solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că cererea reconvențională a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune. Solicită de asemenea obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea cererii de apel se arată că între părțile litigante s-a încheiat contractul de leasing imobiliar nr.60/10.03.1998, natura contractului încheiat între părți fiind recunoscută și prin sentința comercială nr.606/11.03.2002 pronunțată în dosarul nr.6239/2000 al Tribunalului Comercial Mureș rămasă irevocabilă prin decizia nr.530/R/17.06.2003 a Curții de Apel Tg.-

Contractul de leasing este reglementat legal prin OG nr.51/1997 iar la art.4 lit.e din acest act normativ se prevede în mod expres că la expirarea contractului de leasing utilizatorul care și-a îndeplinit obligațiile contractuale se bucură de un drept potestativ de opțiune "ce constă în posibilitatea de a solicita achiziționarea bunului, restituirea acestuia sau prelungirea contractului de leasing".

Reclamanta reconvențională și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau în baza contractului încheiat între părți, fapt deja constatat prin sentința comercială nr.606/2002, manifestându-și în principal opțiunea de a achiziționa imobilul, iar în subsidiar prelungirea contractului de leasing în caz de eșec al transferului dreptului de proprietate.

Soarta opțiunii subsidiare a apelantei, aceea de prelungire a contractului de leasing nu a fost analizată de prima instanță care a argumentat în sensul inutilității unei atari analize ce ține de fondul cauzei, prevalându-se de decizia nr.2580/21.10.2006 prin care ÎCCJ a respins irevocabil acțiunea având ca obiect obligarea la încheierea de contract de vânzare-cumpărare sau pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în cauză.

În privința cererii reconvenționale prima instanță a considerat că dreptul la acțiune este prescris, apreciind că acest drept s-a născut la data de 3.04.2003 - dată la care a expirat durata contractului, iar acțiunea a fost introdusă la 16.11.2006.

Prin acțiunea reconvențională s-a solicitat contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul ce a format obiectul contractului întrucât prin art.4 lit.e din contract utilizatorul avea obligația de a realiza lucrări de modernizare în valoare de 300.000.000 lei vechi, timpul învederat pentru efectuarea acestor lucrări situându-se între 2 aprilie 1998 - 2 aprilie 2003. Ori în perioada 2.04.1998 - 1.12.2006 pârâta-reclamantă reconvențională a realizat o serie de lucrări de reparații la imobilul în cauză depășind valoarea de 300.000 lei noi, acesta fiind și echivalentul sporului de valoare adus imobilului și solicitat prin acțiunea reconvențională.

Întrucât intimata a refuzat în mod repetat să recunoască întinderea valorică a lucrărilor de îmbunătățire, instanțele de judecată au dispus succesiv în două dosare diferite efectuarea unor expertize în construcții, lucrările fiind întocmite de exp. și. Cu ocazia efectuării expertizei de către ing. pârâta reconvențională a recunoscut în mod neechivoc efectuarea lucrărilor care au adus un spor de valoare imobilului, recunoaștere care a întrerupt cursul termenului de prescripție.

În capitolul V al raportului de expertiză menționat se reține "la data de 15.01.2004 reprezentanții părților aflate în litigiu au căzut de acord cu privire la faptul că măsurătorile, cantitățile și valorile sunt corect prezentate în raportul de expertiză tehnică judiciară aflată la dosarul nr.6239/2000(expertiza ) al Tribunalului Mureș. Față de acestea valorile reactualizate la nivelul luni decembrie 2003 au fost efectuate în anexa nr.4 la prezentul raport, rezultând o valoare totală de 2.163.984.000 lei vechi. Ca atare în partea rezervată concluziilor expertul reține că valoarea lucrărilor de reparații și investiții efectuate de - SRL Tg.-M la nivelul prețurilor luni decembrie 2003 este de 2.163.984.000 lei vechi".

Cum acțiunea reconvențională a fost promovată la data de 16.11.2006, rezultă că raportat la data de 15.01.2004 când a avut loc recunoașterea intimatei nu se împlinire termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.

Se susține de asemenea că în mod greșit s-a stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, acela a expirării duratei contractului(3.04.2003) atunci când se solicită plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul închiriat, lucrări care aduc un spor de valoare imobilului.

Se susține că data de la care începe să curgă termenul de prescripție este data la care se încheie procesul verbal de predare-primire definitivă a imobilului, în acest sens pronunțându-se și ÎCCJ prin decizia nr.2061/13.04.2000 publicată recent în lucrarea "Prescripția extinctivă și principalele acțiuni în justiție" a și, Editura B - 2007, pag.189. În speță, un asemenea act bilateral nu a putut fi încheiat întrucât pârâta reconvențională nu a recunoscut întinderea valorii lucrărilor efectuate la imobilul din litigiu.

Nu în ultimul rând se susține intervenția cazului de suspendare a cursului prescripției prevăzut de art.13 lit.a din decretul nr.167/1958 arătând că atâta timp cât pe rolul instanței era înregistrat un dosar având ca obiect obligarea la încheierea de contract de vânzare-cumpărare, acțiune ce se baza pe dreptul de opțiune înscris în contractul de leasing și prin care se urmărea obținerea dreptului de proprietate asupra imobilului, nu avea interesul de a promova o cerere în despăgubiri. Acest interes a apărut numai în momentul în care acțiunea de obligare la încheiere de contract a fost respinsă în mod irevocabil prin pronunțarea de către ÎCCJ a deciziei nr.3580/21.11.2006.

Se mai susține că prin acțiunea reconvențională s-a solicitat plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobil în perioada 2003 - 2006, lucrări care nu au fost recunoscute de către pârâta reconvențională și în această situație chiar dacă prima instanță a reținut că a intervenit prescripția dreptului la acțiune pentru lucrările efectuate până în anul 2003, era obligată ca în raport cu cel de-al doilea petit din cererea reconvențională, respectiv plata contravalorii lucrărilor efectuate după anul 2003 și instituirea unui drept de retenție, să se pronunțe pe fond asupra acestor cereri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește admiterea acțiunii principale se arată că atâta timp cât ÎCCJ prin decizia nr.2580/21.11.2006 a tranșat chestiunea privind dreptul de opțiune a locatarului, drept ce se putea materializa înăuntrul termenului contractual stipulat, prima instanță nu avea nici un motiv să se preocupe de chestiunea unei eventuale prelungiri a contractului de leasing.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională, criticile formulate prin motivele de apel cu privire la întrerupere, suspendare sau momentul de la care curge termenul de prescripție nu pot fi primite. Pretinsa întrerupere a cursului prescripției invocată de către reclamanta reconvențională nu poate fi primită în condițiile în care art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958 vorbește de o recunoaștere făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în speță fiind vorba doar de o apreciere a unui expert în conținutul unui raport de expertiză care nu poate fi echivalată cu o recunoaștere a intimatei aptă de a întrerupe termenul prescripției extinctive. În ceea ce privește momentul de la care trebuie calculat termenul de prescripție se arată că nașterea dreptului la acțiune, așa cum a reținut și prima instanță, este momentul încetării contractului, deoarece de la acel moment se poate stabili cu exactitate valoarea investițiilor efectuate. De o suspendare a cursului prescripției nici nu poate fi vorba, lipsa de diligență a apelantei nu poate fi echivalată cu forța majoră care este un eveniment imprevizibil și insurmontabil. Nimic nu o împiedica pe apelantă să introducă o acțiune separată în pretenții, acțiune care ar fi putut fi suspendată până la judecarea celeilalte cauze.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al apelului reglementat de art.292 - 294.pr.civ. Curtea constată că apelul reclamantei reconvenționale este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința apelată prima instanță a constatat încetarea efectelor contractului de leasing imobiliar nr.61/10.03.1998 la data de 3.04.2003 și în raport de data stabilită privind încetarea efectelor contractului de leasing a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune a reclamantei reconvenționale pentru despăgubirile reprezentând investițiile efectuate la imobilul ce a format obiectul contractului de leasing.

Aceste constatări au fost făcute fără să se țină seama de dreptul de opțiune recunoscut utilizatorului, drept ce ține de esența contractului de leasing și odată exercitat, el poate modifica situația juridică a obiectului ce a format obiectul contractului sau perioada contractului. Potrivit acestui drept utilizatorul la sfârșitul perioadei contractuale poate solicita cumpărarea bunului sau prelungirea contractului de leasing, iar dacă în cadrul termenului stipulat utilizatorul nu a optat pentru nici una din variante intervine rezilierea contractului și utilizatorul trebuie să restituie bunul lipsit de orice sarcini, în starea în care se află la momentul restituirii.

Din probele administrate în cauză rezultă fără posibilitate de dubiu că reclamanta reconvențională și-a exprimat opțiunea de a cumpăra imobilul ce a format obiectul contractului de leasing, împrejurare de altfel recunoscută și de către reclamantă. Neînțelegerile dintre părți au apărut în legătură cu prețul de vânzare-cumpărare și acestea au determinat formularea de către reclamanta-reconvențională a unei acțiuni în justiție având ca obiect obligarea la încheiere de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul ce a format obiectul contractului de leasing, iar în caz de refuz pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Prin hotărârea pronunțată în această cauză sentința nr.90/17.12.2004 s-a reținut că prin contractul de leasing încheiat între părți utilizatorului în speță reclamantei reconvenționale i s-a recunoscut dreptul de opțiune pentru cumpărarea imobilului la expirarea perioadei de leasing, că reclamanta reconvențională și-a exprimat această opțiune de cumpărare a imobilului, însă acțiunea a fost respinsă pe considerentul că această clauză înscrisă în contract prin care i se recunoaște utilizatorului opțiunea de a cumpăra imobilul nu echivalează cu o promisiune de vânzare-cumpărare întrucât lipsește unul din elementele esențiale și anume prețul.

ÎCCJ prin decizia pronunțată nu a analizat pe fond această hotărâre, constatând nul recursul formulat de către reclamanta reconvențională - INVESTIGATION SRL, iar în ceea ce privește recursul declarat de - - s-a pronunțat numai asupra întinderii obiectului contractului de leasing. Prin urmare se poate constata că prin hotărâre irevocabilă s-a stabilit că reclamanta reconvențională și-a exprimat dreptul de opțiune recunoscut de legiuitor prin OG nr.51/1997, exercitarea acestui drept tinzând la schimbarea situației juridice a imobilului ce a format obiectul contractului de leasing.

Acesta a fost și motivul pentru care acțiunea formulată de către reclamanta - -, la data de 3.04.2003, având ca obiect constatarea încetării de drept a contractului de leasing și evacuarea pârâtei din imobilul situat în mun.R,-, jud.M, a fost suspendată în baza disp.art.244 pct.1 pr.civ. prin încheierea din 11.06.2003 reținându-se că între părți s-a încheiat un contract de leasing imobiliar, că potrivit art.3 lit.c utilizatorul având drept de opțiune conform normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale, că pârâta și-a exprimat acest drept de opțiune pentru cumpărarea activului în cauză înainte de expirarea contractului de leasing, că prin acțiunea ce formează obiectul dosarului nr.3125/2003 se pune în discuție dreptul de proprietate asupra imobilului ca urmare a efectelor contractului de leasing, solicitându-se pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și că în această situație soluționarea cererii privind încetarea de drept a contractului de leasing imobiliar și evacuarea pârâtei depinde de soluția ce se va da în această cauză.

S-a recunoscut așadar că la data formulării acțiunii de constatare a încetării contractului de leasing și evacuarea utilizatorului(a reclamantei reconvenționale) dreptul pârâtei reconvenționale asupra imobilului nu era în ființă, el forma obiectul unei alte judecăți.

În condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă faptul că reclamanta reconvențională și-a exprimat opțiunea de cumpărare a imobilului ce a format obiectul contractului de leasing, opțiune recunoscută prin hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat acțiunea având ca obiect obligarea la încheierea de contract de vânzare-cumpărare, dar și prin încheierea de suspendare a judecății cauzei în temeiul art.244 pct.1 pr.civ. instanța de control apreciază că în mod greșit prima instanță a stabilit că obligația reclamantei reconvenționale de a preda imobilul s-a născut la data de 20.04.2003, data expirării perioadei de leasing prevăzută în contract, precum și dreptul corelativ de a solicita despăgubiri pentru investițiile făcute la imobil.

Dreptul reclamantei - - de a solicita preluarea imobilului și apoi dreptul reclamantei reconvenționale - INVESTIGATION SRL se putea naște numai la data la care a rămas irevocabilă hotărârea prin care s-a respins cererea de obligare la încheiere de contract în formă autentică și aceasta numai în situația în care utilizatorul în cauză reclamanta reconvențională nu și-ar exprimat și opțiunea pentru o eventuală prelungire a contractului de leasing, opțiune care însă nu a fost analizată de către prima instanță deși pe parcursul judecății s-a susținut de către pârâta-reclamantă reconvențională că și-a exprimat și o astfel de opțiune, prima instanță apreciind-o ca fiind inutilă.

Concluzia instanței că o astfel de cercetare ar fi inutilă este greșită în condițiile în care legiuitorul recunoaște utilizatorului dreptul la opțiune pentru prelungirea contractului de leasing, iar exercitarea acestui drept ar putea conduce la o eventuală prelungire a duratei contractului de leasing. Se impunea ca judecătorul de fond să verifice și aceste susțineri ale reclamantei reconvenționale în legătură cu exercitarea dreptului de opțiune a prelungirii contractului de leasing cu atât mai mult cu cât în speță existau opinii contradictorii ale celor două părți vizavi de data la care a încetat contractul de leasing, dată în funcție de care urma să se stabilească nașterea dreptului reclamantului reconvențional la o acțiune în pretenții pentru investițiile efectuate la imobil pe durata contractului de leasing.

Atunci când a soluționat acțiunea reconvențională cu privire la prescripția dreptului la acțiune reținută de către prima instanță, Curtea constată că potrivit disp.art.7 alin.1 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune ", iar potrivit disp.art.1886 civ. "nicio prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".

În cauză nu se poate vorbi de împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, atâta timp cât dreptul locatar la restituirea valorii investițiilor pe care le-a făcut ia naștere numai în momentul pierderii efective a folosinței imobilului, reclamanta reconvențională (constructorul locatar) se găsește și în prezent în folosința imobilului. Această folosință nu poate fi apreciată ca fiind una abuzivă, atâta timp cât dreptul de proprietate asupra imobilului a fost disputat în instanță, după ce reclamanta reconvențională în calitate de utilizator și-a exprimat dreptul de opțiune de cumpărare a imobilului, iar prin exprimarea acestui drept s-a urmărit practic schimbarea situației juridice a imobilului, utilizatorul urmărind obținerea dreptului de proprietate asupra acestuia. Situația juridică a imobilului a fost tranșată în mod irevocabilă numai prin decizia ÎCCJ nr.2580/21.11.2006.

Pentru a se stabili dacă reclamanta reconvențională folosește în mod abuziv imobilul se impunea de asemenea să se verifice dacă într-adevăr a existat exprimarea opțiunii de către reclamanta reconvențională în calitate de utilizator de prelungire a contractului de leasing, în caz afirmativ o astfel de exprimare ar fi condus la prelungirea duratei contractului de leasing.

Toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către prima instanță, dar nici nu a fost verificată susținerea reclamantei reconvenționale în legătură cu exprimarea dreptului de opțiune de prelungire a contractului de leasing atunci când a stabilit data de la care curge termenul de prescripție a dreptului la acțiune a reclamantei reconvenționale, care avea calitatea de constructor utilizator.

Fiind soluționată în mod greșit cererea reconvențională pe cale de excepție, prin admiterea prescripției dreptului la acțiune fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea de Apel apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.297 alin.1 pr.civ. pentru a se dispune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Se impune o desființare integrală a hotărârii primei instanțe întrucât între dreptul de creanță solicitat de către reclamanta reconvențională și lucrul reținut pentru recuperarea creanței și solicitat spre restituire de către pârâta reconvențională există o strânsă conexiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta-reclamantă reconvențională - INVESTIGATION SRL, J-, CUI R -, cu sediul în Târgu-M,-.41, împotriva sentinței nr.221 din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

Desființează hotărârea apelată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Comercial Mureș.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 Februarie 2008.

JUDECĂTOR 1: Nemenționat	Judecător,
Grefier,

Red.

Tehn.

1.04.2008

5 exemplare

Jud.fond.

CU OPINIA

a d-lui judecător

În sensul punctului 3 în divergență în ce privește începutul termenului de prescripție extinctivă, dar în acord cu privire la admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Președinte

s

Așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii atacate, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta "" și a respins acțiunea reconvențională a reclamantei reconvenționale " INVESTIGATION", soluția din urmă fiind fundamentată ca urmare a admiterii excepției împlinirii termenului de prescripție.

Apel în cauză a făcut doar reclamanta reconvențională " INVESTIGATION", temeiurile de fapt și de drept ale căii de atac ordinare exercitate fiind arătate în considerentele hotărârii date în apel (în opinia majoritară).

În ce privește soluția pe fondul apelului, în acord cu opinia majoritară, și eu consider că acesta ar trebui admis și, ca urmare, hotărârea instanței de fond ar trebui desființată și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe în întregul ei, adică și în ce privește acțiunea principală, cât și acțiunea reconvențională.

Însă, temeiurile juridice de fapt pentru care am fost de acord, în principiu, cu opinia majoritară sunt diferite. Consider că a fost necesar în a-mi fundamenta opinia minoritară pentru un considerent extrem de important în economia cauzei dat fiind faptul că, în ipoteza în care o eventuală admitere a acțiunii reconvenționale, întinderea prejudiciului (a pagubei în termenii folosiți de Decretul nr. 167/1958) ca și pretențiile reciproce ale părților, ținând cont că intimata "" a formulat acțiunea introductivă de instanță, vor depinde de stabilirea începerii termenului de prescripție extinctivă. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar reclamanta reconvențională, apelanta din prezenta cauză, afirmă, într-unul din memoriile sale, și chiar prin memoriul de apel, că pretențiile sale cuprind și perioada de după ajungerea la termen a contractului de leasing încheiat de cele două părți.

Așadar, ca și opinia majoritară, aspect subliniat de însăși reclamanta reconvențională, apelantă în cauză, în fapt acțiunea reconvențională are ca temei juridic un cvasidelict și anume presupusa îmbogățire fără justă cauză (sau fără just temei) a intimatului prin pretinsele investiții, lucrări etc. ce ar fi fost efectuate de către reclamanta reconvențională - apelantă.

În raport cu temeiul juridic al acțiunii reconvenționale, evident că prima instanță trebuia, în ce privește stabilirea intervenirii prescripției extinctive a dreptului la acțiune pe care îl va avea la îndemână reclamanta reconvențional, să facă aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevede că dispozițiile aliniatului 1 al art. 8 se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei, acest din urmă text prevăzând expres că "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".

Astfel, există un moment de început clar delimitat de legiuitor care indică începerea prescripției extinctive, și anume"de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Aici trebuie precizat că cunoașterea cvasidelictului cuprinde, așa cum arată și legiuitorul, nu numai persoana răspunzătoare de producerea pagubei, și nu numai existența pagubei, ci și întinderea ei.

Cu alte cuvinte, simpla cunoaștere a existenței unei pagube și chiar a cunoașterii celui răspunzător de producerea ei nu este îndeajuns pentru a vorbi de începerea termenului de prescripție în cazul acțiunii de in rem verso, ci este necesar ca titularul dreptului la acțiune să cunoască și întinderea pagubei. Altfel, în cauze complexe, unde se pune problema de evaluări complicate și complexe (contabile, în construcții etc.) titularul dreptului la acțiune nu ar fi în măsură să contureze un obiect al cauzei care să reflecte noțiunea de "pagubă", noțiune ce, încă odată, nu cuprinde doar existența pură și simplă a acesteia (faptul că titularul dreptului la acțiune e conștient de existența unei pagube pe care, din varii motive, nu o poate evalua), ci și întinderea ei. Acest conținut semantic al noțiunii de "pagubă" dă seama, în fapt, de o corectă și concretă aplicare a unui veritabil drept la un proces echitabil, așa cum el este consacrat de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, dar și de protecția la proprietatea privată (inclusiv a sumelor de bani pretinse de o persoană ce afirmă că altă persoană s-a îmbogățit fără justă cauză pe seama sa) drept fundamental prevăzut de art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 al Convenției. Din punctul meu de vedere în acest mod trebuie interpretat textul art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care trebuie stabilit momentul de la care curge prescripția extinctivă.

Ca atare, în cauza de față instanța de fond a considerat acest moment ca fiind simpla expirare a contractului de leasing, respectiv data de 03.04.2006, astfel că, în opinia instanței de fond, dreptul la acțiune, așa cum a fost formulată ca acțiune reconvențională, s-a prescris la data de 03.04.2006. Or, pretinde instanța de fond, în condițiile în care reclamanta reconvențional a formulat acțiune de in rem verso doar la data de 16.11.2006 acest drept ar fi prescris.

În concordanță cu opinia majoritară consider că în niciun caz momentul de la care curge dreptul la acțiune, în concret acțiuneade in rem verso,nu este cel al expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de leasing, pentru rațiunile mai sus arătate, tocmai pentru că art. 8 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 167/1958 prevede momentul de la care curge prescripția, precum și condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru a considera că acest moment este unul începător de prescripție.

Deosebit, însă, de opinia majoritară, consider că momentul de la care curge prescripția extinctivă ar fi acela al datei de 21.09.2006, dată la care s-ța pronunțat decizia nr. 2580/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru mai multe considerente pe care le voi expune mai jos. Menționez că principalul argument al opiniei majoritare este acela că această dată reprezintă momentul de la care apelanta a cunoscut că nu mai are posibilitatea valorificării virtualului transfer de proprietate a imobilului aflat în leasing, dată de la care curge termenul prescripției extinctive pentru acțiuneade in rem verso.

Astfel, în primul rând litigiul finalizat cu decizia nr. 2580/2006 a avut o cu totul altă cauză decât temeiul juridic al acțiunii reconvenționale de care a uzat în prezenta cauză apelanta, respectiv a avut ca obiect transferul dreptului de proprietate a imobilului aflat în leasing. Având în vedere că cele două acțiuni au la bază temeiuri juridice diferite, consider că nu există o conexitate între cele două momente în care, pe de-o parte, s-a finalizat o acțiune civilă, prin decizia nr. 2580/21.09.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și momentul de la care începe prescripția extinctivă a unei acțiuni întemeiate pe un cvasidelict. Cu alte cuvinte, temeiurile juridice fiind diferite, răspunderea invocată este una diferită, prima, finalizată, fiind o răspundere contractuală (de refuz al transferului de proprietate conform contractului de leasing) cea de a doua fiind un alt tip de răspundere, așezat de legiuitorul în câmpul așa-numitelor cvasidelicte, rezultând că și condițiile de exercitare a dreptului la acțiune ca și termenele specifice ce pot paraliza astfel de acțiuni, cum este și termenul peremptoriu al prescripției extinctive, în toate componentele lui, inclusiv cu privire la data începerii curgerii acestuia, sunt diferite și nu au legătură.

În al doilea rând, legat de aspectul mai sus-arătat, așa cum s-a pronunțat și practica judiciară, dar și doctrina de specialitate, simpla introducere a unei cereri de chemare în judecată nu întrerupe cursul prescripției extinctive, cu atât mai mult cu cât aceasta este respinsă ca nefondată sau neîntemeiată (, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed., 2001, p. 299 și nota 4 subsol). Or, opinia majoritară leagă momentul începerii termenului unei prescripții extinctive ce are la bază un litigiu de altă natură substanțială decât cel care a făcut obiectul litigiului finalizat prin decizia nr. 2580/21.09.2006. Dacă întreruperea prescripției extinctive nu poate avea loc într-o asemenea situație, ca și cea prevăzută de doctrină, cu atât mai mult nu se poate considera că prin respingerea unei cereri de chemare în judecată, ce a avut alt temei de fapt și de drept, curge un termen de prescripție pentru un drept al unui alt tip de acțiune.

În sprijinul acestei idei este și faptul că imediat după expirarea contractului de leasing reclamanta intimată a formulat acțiunea inițială din prezentul dosar, prin care a solicitat atât constatarea de drept a contractului de leasing, cât și evacuarea pârâte - apelante.

Or,actio de in rem versoca acțiune reconvențională se prevalează de un drept de retenție și de o îmbogățire fără justă cauză de către intimată. Rezultă că, în raport cu existența pagubei și cu cel care ar fi răspunzător de aceasta, reclamantul reconvențional ar fi avut cunoștință încă din momentul în care contractul de leasing a expirat și, mai mult, intimata a solicitat constatarea încetării de drept a pârâta - apelantă și evacuarea acestuia din imobil. Însă, după cum am arătat mai sus, aceste fapte nu sunt suficiente, întrucât important este de știut dacă apelanta a cunoscut din acest moment, al expirării contractului de leasing, întinderea pagubei, moment de la care apelanta era îndreptățită, potrivit art. 8 alin. 1și 2 din Decretul nr. 167/1958, să formuleze acțiunea în pretenții bazată pede in rem verso.

În acest sens, apelanta în mod justificat arată că termenul de prescripție, în raport cu momentul de la care aceasta curge în ce priveșteactio de in rem verso,este cel în care realmente aceasta a cunoscut întinderea prejudiciului. Așadar, acest moment este cel în care a fost finalizată și depusă expertiza judiciară efectuată de expertul în dosar nr. 3125/2003 al Tribunalului Mureș, respectiv data de 03.03.2004. Astfel, chiar dacă această este o expertiză extrajudiciară prezentei cauze, totuși ea dovedește că de la comunicarea acesteia prezentei apelante aceasta din urmă a avut cunoștință de întinderea pagubei și, astfel, sunt întrunite toate elementele, pe lângă existența pagubei și de cel răspunzător de ea, care se poziționează temporal la data expirării contractului de leasing, și de cunoașterea întinderii pagubei, așadar fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 alin. 1 și 2 din Decretul 167/1958 pentru a considera că de la data de 03.03.2004 curge termenul de prescripție pentruactio de in rem verso, de care, până la urmă, apelanta a uzat prin acțiunea reconvențională la data de 16.11.2006.

De altfel, în sprijinul ideii noastre este și faptul că pretențiile invocate de reclamanta reconvențională - apelantă sunt bazate tocmai pe raportul de expertiză extrajudiciar, depus ca mijloc de probă în prezentul dosar ( 62 - 72, dos- al Trib. Comercial Mureș, vol. I).

În concluzie, opinez că apelul trebuie admis și că hotărârea trebuie desființată în tot, soluția de respingere a acțiunii reconvenționale ca fiind prescrisă este una greșită, însă cu argumentul principal că momentul de la care curge termenul de prescripție, cu drepturile și obligațiile substanțiale pe care le pot invoca părțile în prezentul proces, este localizat temporal la data de 03.03.2004.

Președinte

s

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial: