Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.26/C/2008-
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de apelanții pârâți și domiciliați în SMs tr. - nr.16,.1 în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL S M-, împotriva Sentinței nr.1543/LC din 24.09.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru apelanți avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.769/2008 și reprezentanta intimatei avocat în substituirea avocatului în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.44-1-19/13.02.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cauza este la al doilea termen în recurs, după care:
Reprezentantul apelanților depune la dosar certificat de grefă privind înregistrarea dosarului nr- pe rolul Judecătoriei Satu Mare care are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare privind pe reclamanții și în contradictoriu cu - SA S M, - SRL S M, STATUL ROMÂN reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice S și Municipiul SMp rin Primar, având termen de judecată la 02 aprilie 2008. Arată că, contractul respectiv este un act subsecvent care lezează drepturile recurenților. Solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr- conform art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă potrivit cărora dezlegarea pricinii atârnă de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de suspendare întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 244 Cod procedură civilă. Nici o hotărâre depusă la dosar de către recurenți nu este dată în contradictoriu cu intimata. Între acest litigiu și acțiunea civilă ce formează obiectul dosarului nr- nu există decât o legătură virtuală. care a formulat acțiunea din dosarul - se califică el un potențial chiriaș, viitor cumpărător. Consideră că nu se justifică suspendarea prezentei cauze.
În replică reprezentantul recurenților arată că în timpul proceselor care au durat câțiva ani, SA a vândut fraudulos întregul imobil și aceste apartamente la -.
Reprezentanta intimatei consideră că acțiunea civilă a fost introdusă doar pentru a bloca evacuarea recurenților.
Instanța, în urma deliberării, apreciază că cererea de suspendare a prezentei cauze este nefondată, dezlegarea pricinii din prezenta cauză nedepinzând de soluția din dosarul nr- al Judecătoriei Satu Mare, sens în care respinge cererea de suspendare a prezentei cauze.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Arată că apelanții sunt mai îndepărtați de dreptul de proprietate asupra imobilelor decât intimații. Proprietarii de la.2,3 și 4 au pe rol o cauză identică, însă au avantaj pentru că au încheiat un contract cu - SRL.
Prin hotărârea dată contractul încheiat e considerat un act subsecvent, la care s-a constatat nulitatea absolută. a obținut dreptul de proprietate prin uzufruct față de stat. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii apelate, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
În CF nu există vreo mențiune cu privire la chiriașul, care și-a pierdut dreptul locativ din anul 2005. nu a justificat niciodată însă un drept locativ nefiind parte contractantă. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința civilă nr.1543/LC/24.09.2007 Tribunalul Satu Marea admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL S împotriva pârâților și și în consecință a dispus evacuarea acestora din locuința- apartament situat în SMs tr. - nr.16, etaj I,.1 județul SMî nscris în CF S M nr.45557, nr. top.276/5 și i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 10 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâții locuiesc în imobilul din litigiu proprietatea reclamantei, fără permisiunea acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, recalificat de instanță în baza art.84 Cod procedură civilă ca fiind apel pârâții solicitând desființarea ei ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului lor pârâții apelanți arată că nu dispun de posibilitatea de a-și asigura o nouă locuință, condițiile de vânzare- cumpărare între - SA și - SRL nu sunt clare, - SA neputând dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel că nu putea opera la vânzarea lui.
Intimata reclamantă - SRL prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că pârâții apelanți nu au titlu locativ.
Verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu conform art. 296 raportat la art.298 Cod procedură civilă pe baza materialului și lucrărilor dosarului se constată că aceasta este temeinică și legală.
Din extrasele de CF individual nr.57343 S M nr. top.276/5/a/VI și CF 57344 individual S M nr. top 276/5/a/VII rezultă că intimata reclamantă este proprietară asupra imobilului spațiu comercial VI în care este inclus și apartamentul din litigiu și asupra spațiului comercial nr. VII care cuprinde subsolul și casa scării.
Apelantul a fost titularul contractului de închiriere asupra spațiului din litigiu încheiat cu - SA S M, fostul proprietar, pe perioada 01.12.2004-01.08.2005 fără posibilitate de prelungire a contractului (fila 26 din dosar - al Tribnalului SM).
Apelantul n-a avut niciodată vre-un titlu locativ asupra spațiului din litigiu.
Or, în aceste condiții, fostul proprietar în 2006, când a vândut spațiile comerciale din litigiu (filele 11-13 din dosar - al Tribunalului Satu Mare )nu avea nici o obligație față de apelanți, care ocupau apartamentul nr.1 fără nici un titlu, iar titlul de proprietate al intimatei reclamante nefiind desființat în baza art.480 Cod civil, ea poate dispune de proprietatea sa în mod absolut și exclusiv
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că motivele de apel sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 294 raportat la art.296 Cod procedură civilă să respingă apelul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală apelanții în baza art.274 Cod procedură civilă vor fi obligați să plătească intimatei reclamante suma de 1.200 lei RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul comercial declarat de și domiciliați în SMs tr. - nr.16,.1 în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL S M-, împotriva Sentinței nr.1543/LC din 24.09.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în totalitate.
Obligă părțile apelante să plătească părții intimate suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată în apel.
D E VF INITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2008.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
Red.dec.
În concept la 17.03.2008
Jud.fond
Tehn.red./2 ex.
17.03.2008
Emis 3 comunicări:
- apelanți - SMs tr. - nr.16,.1
- // -
- intimata - SRL S -
18.03.2008
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Băltărete Savina