Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 349/
Ședința publică din 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de SC. SRL, cu sediul ales în municipiul M C,-, jud. H împotriva deciziei civile nr. 164 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile, respectiv av. pentru pârâta-recurentă, iar pentru reclamanta-intimată consilier juridic -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu o taxă judiciară de timbru în suma de 175 lei taxă și timbre judiciare în valoare de 5 lei.
De asemenea, se constată că reclamanta-intimată a depus întâmpinare prin serviciul registratură la data de 31 martie 2009.
Reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul recurentei susține recursul și solicită admiterea lui, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței instanței de fond pentru motivele expuse detaliat în scris care au fost susținute și oral. A invocat prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală deciziei pronunțată de Tribunalul Harghita, apreciind că motivele invocate în cererea de recurs nu întrunesc cerințele cazurilor de modificare sau casare a deciziei.
CURTEA,
Prin decizia civilă nr. 164 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Harghitaa admis apelul declarat de apelanta G - Societate Cooperativă, împotriva sentinței civile nr. 789 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr-, a dispus evacuarea necondiționată a pârâtei reclamantă-reconvențională SRL G din întreg spațiul închiriat și a tuturor investițiilor efectuate, situat în G DN 12C nr. KM 4 Motel Patru, înscris în CF 982. G, nr. cadastral 780/2, respectiv din toate construcțiile aferente, a respins cererea pentru desființarea contractului de închiriere nr. 33 din 8 aprilie 1994 și a tuturor actelor adiționale încheiate ulterior cu privire la acesta, eliminând din dispozitivul hotărârii atacate obligarea reclamantei să plătească pârâtei 349 lei cheltuieli de judecată, compensând cheltuielile de judecată în fond și menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În condițiile în care prima instanță, Judecătoria Gheorgheni,a respins acțiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei și a constatat încetat contractul de închiriere începând cu 1 februarie 2008, respingând capătul de cerere din reconvențională privind obligarea reclamantei la plata pretențiilor civile, instanța de apel a apreciat că în mod legal și temeinic s-a reținut împrejurarea încetării contractului de închiriere nr. 33 din 8 aprilie 1994 începând cu 1 februarie 2008.
În aceste condiții, a considerat că se impune admiterea apelului reclamantei și schimbarea în parte în sensul de a se dispune evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul din litigiu și ca o consecință a constatării încetării de drept a contractului de închiriere, impunându-se respingerea cererii privind desființarea aceluiași contract și a tuturor actelor adiționale încheiate ulterior cu privire la acesta.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs pârâta intimată SRL G, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că dispoziția instanței de apel d e evacuare necondiționată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în speță, a prevederilor art. 1436 alin.2 și art. 1437 cod civil raportat la art. 1431 Cod civil.
Recurenta a precizat că în mod eronat s-a reținut că apelanta ar fi proprietara bunurilor imobile evidențiate în CF nr. 982 CN G, nr. cad. 780/2, în măsura în care bunurile construcții ale apelantei nu sunt evidențiate în această carte funciară, iar terenul aferent construcțiilor este întabulat pe seama unei alte societăți și nu pe seama apelantei.
De asemenea, s-a invocat faptul că greșit s-a reținut de către instanța de apel că investițiile au fost amortizate prin neplata chiriei, odată ce prin mai multe acte adiționale părțile și-au reglementat modalitatea de plată și cuantumul acesteia.
S-a considerat de către recurentă că era necesar ca la încetarea contractului să se efectueze un inventar punctual și să se întocmească un proces verbal de predare-primire, subliniindu-se că, sub aspect juridic nu ne aflăm în prezența unei situații în care contractul părților a fost desființat pentru motive de neexecutare culpabilă a vreunei obligații contractuale din partea chiriașului, care să atragă evacuarea necondiționată, ci, într-o situație în care contractul de închiriere a încetat prin manifestarea concediului, devenind incidente prevederile art. 1431 Cod civil, deoarece bunurile au fost preluate pe bază de inventar.
S-a mai precizat că, în contextul celor arătate, cauza pendinte ar fi una revendicativă, ceea ce ar presupune examinarea pricinii sub aspectul prevederilor art. 480 Cod civil iar procedural, potrivit legii procedurale, de exemplu sub aspectul timbrajului, or condițiile de formă și fond, nu au fost examinate de instanța de apel.
În final, s-a cerut a fi menținută hotărârea primei instanțe.
Intimata G - Societate Cooperativă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece ea este proprietara întregului imobil, precizând că acesta a fost închiriat pentru - SRL pe o perioadă de 5 ani, că la 21 aprilie 1995 prin actul adițional, la cererea chiriașului a fost acceptată de proprietar efectuarea unor investiții și extinderi asupra clădirii principale, în valoare de cca. 130.000.000 lei vechi, stipulându-se că investițiile executate se amortizează în termen de 12 ani, perioadă după care chiriașul nu mai poate pretinde despăgubiri pentru investițiile făcute și că acestea rămân în proprietatea G - Societate Cooperativă.
S-a mai precizat că la 27 mai 1998 chiriașul a comunicat schimbarea denumirii firmei în SRL și că aceasta preia prevederile din contractul de închiriere nr. 33/1994 și actele adiționale. S-a mai învederat că la 11 februarie 2008 chiriașul a înaintat o adresă prin care înțelege să declare încetat contractul de închiriere de la data de 1 februarie 2008 și invită proprietarul în vederea predării bunurilor, dar numai acelora care fac obiectul contractului de închiriere și nu a investițiilor efectuate conform actului adițional, situație neacceptată de proprietar, care pretinde predarea construcțiilor existente, respectiv și a investițiilor efectuate conform actului adițional din 21 aprilie 1995.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat, dar din cu totul alte considerente decât cele invocate de recurentă.
Acțiunea având ca obiect desființarea contractului de închiriere nr. 33/1994 și a tuturor actelor adiționale încheiate ulterior precum și evacuarea din spațiul închiriat și cel care a făcut obiectul investițiilor, a fost înregistrată la 5 martie 2008 pe rolul Judecătoriei Gheorgheni. Acțiunea reclamantei a fost timbrată cu suma de 19 lei și timbru judiciar de 0,30 lei iar cererea reconvențională cu suma de 340 lei.
Instanța de apel nu și-a verificat nici propria competență în funcție de caracterul evaluabil sau neevaluabil al acțiunii comerciale sau, în funcție de valoarea litigiului în situația în care acțiunea comercială ar fi fost evaluabilă, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, respectiv art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă, în această ultimă situație punându-se în discuție o eventuală recalificare a căii de atac. Cert este că nici prima instanță și nici instanța de apel nu și-au verificat propria competență materială în raport de aspectele procedurale învederate.
Acțiunea comercială a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 5 martie 2008, anterior pronunțării deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și la această dată trebuia stabilită competența materială în raport de natura patrimonială sau nepatrimonială a litigiului, ținând cont și de obiectul actelor adiționale. La acea dată s-au formulat două petite de desființare a unui contract de închiriere și a actelor adiționale și de evacuare, iar în situația în care s-ar fi statuat că este vorba de un litigiu comercial neevaluabil în bani, nepatrimonial, competența de soluționare i-ar fi revenit în primă instanță tribunalului, nu judecătoriei. Este adevărat că la 7 mai 2008 s-a formulat acțiune reconvențională prin care s-a solicitat încetarea contractului de închiriere, obligarea la predarea obiectului contractului și la plata pretențiilor civile în cuantum de 3820 lei, putându-se pune în discuție și problema prorogării legale de competență, fiind însă incidente și prevederile art. 11 din OUG nr. 212/2008. Instanța de apel nu și-a verificat propria competență materială, o chestiune de ordine publică ce ar fi trebuit pusă în discuția părților, pentru a putea stabili dacă se află în situația prevăzută de art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă sau dacă, în raport de prevederile art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă, în situația în care prima instanță ar fi fost competentă material, ar fi trebuit să pună în discuție recalificarea căii de atac din apel în recurs. În contextul celor arătate, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 2 coroborat cu art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, neputându-se considera soluționat fondul cauzei, câtă vreme nu s-au analizat chestiunile prealabile de ordine publică, ce, chiar și din oficiu, trebuiau puse în discuție, legate de stabilirea căii de atac în raport de natura patrimonială sau nepatrimonială a obiectului cauzei deduse judecății, instanța va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
Instanța de apel, în rejudecare, va analiza propria competență în calea de atac a apelului în raport de verificarea competenței primei instanțe, în virtutea caracterului devolutiv, putând analiza natura obiectului litigiului dedus judecății, ținând cont de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, de natura comercială a litigiului, de incidența prevederilor art. 2821Cod procedură civilă, având în vedere și efectul Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 2821alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SC. SRL, cu sediul ales în municipiul M C,-, județul H împotriva deciziei civile nr. 164 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Casează hotărârea recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond: T;
Jud.apel: I;
-13.05.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
