Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 38/A-
Ședința publică din 28 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
JUDECĂTOR 3: Ingrid Emina Giosanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de JUDETEANĂ PENTRU TINERET, cu sediul în Pitești,-, jud.A împotriva sentinței nr.1160/C din 4 decembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind SA, cu sediul în Pitești,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât prin avocat, lipsă fiind recurenta-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei achitată cu chitanța nr.7313/2008 emisă de Primăria Mun.Pitești și cu timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură o cerere formulată de recurentă, prin care solicită suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Instanța pune în discuție natura juridică a căii de atac, apărătorul intimatului apreciind că sentința instanței de fond se atacă cu recurs și nu cu apel, având în vedere dispozițiile art.32 alin.1 din Legea nr.146/2002.
Curtea, în baza art.84 Cod procedură civilă, caracterizează natura căii de atac ca fiind apel și nu recurs, întrucât litigiul de față nu decurge din aplicarea dispozițiilor Legii nr.146/2002, motiv pentru care se schimbă compunerea completului de judecată, acesta fiind constituit din - - și - - -, magistrat - - - părăsind sala de judecată.
Punând în discuție cererea de suspendare formulată de apelantă, apărătorul intimatului-pârât arată că se opune acesteia.
Curtea respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată și constatând apelul în stare de judecată acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului-pârât depune la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la 27 iulie 2007, reclamanta FUNDAȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU TINERET Aac hemat în judecată pe pârâta SC SA Pitești pentru a se dispune evacuarea pârâtei din imobil.
În motivare s-a arătat că reclamanta a preluat, la 23 februarie 2007, imobilul ce îi aparținea de drept conform actului transcris din 1992, imobil în care pârâta deține un spațiu fără nici un titlu și pe care refuză să-l părăsească.
Prin sentința comercială nr.5685/2007, Judecătoria Pitești și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, reținând natura comercială a litigiului și observând dispozițiile art.2 pct.1 Cod pr.civilă.
Prin sentința comercială nr.1160/C/2007, Tribunalul Comercial Argeșa respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit că imobilul în litigiu a aparținut, la 22 decembrie 1989, fostei Organizații A și că, în condițiile Legii nr.146/2002, i-a fost transmisă proprietatea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, fără a preciza motivele de critică.
Caracterizarea căii de atac și a raportului juridic dintre părți se apreciază că sunt cele avute în vedere de instanța de fond.
Temeiul juridic invocat de către reclamantă este reprezentat de Legea nr.114/1996, însă, aceasta a făcut trimitere și la prevederile Legii nr.146/2002, prevederi invocate în mod implicit și prin susținerile din motivare.
Legea nr.146/2002 se referă la regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a Municipiului B și din întreaga sa economie rezultă că reglementează statutul acestor fundații, dar și patrimoniul lor. Astfel, se arată modalitățile în care se înființează, își desfășoară activitatea și se dizolvă fundațiile și maniera în care le sunt transmise de la autoarele lor bunurile pe care acestea le-au avut în patrimoniu.
Este adevărat că art.32 din lege cuprinde mențiuni speciale de competență și de cenzurare a hotărârilor pronunțate pentru "orice acțiune în justiție" referitoare la cererile de constituire precum și "a oricăror litigii ce decurg din aplicarea prezentei legi". Așadar, pentru ca dispoziția specială să fie aplicabilă unui litigiu, altul decât cel referitor la constituirea fundației, se impune ca raportul juridic să decurgă din aplicarea acestui act normativ.
O astfel de cerință nu se regăsește în cauză. Reclamanta din prezenta pricină susține în fața instanței că este victima unui fapt ilicit săvârșit de către pârâtă, prin aceea că deține și folosește fără drept o parte din imobilul proprietatea sa. Se invocă așadar un delict săvârșit de către un comerciant, prin care se stânjenește dreptul de proprietate al reclamantei.
Este adevărat că, de principiu, litigiile cu privire la imobile nu pot fi calificate ca fiind comerciale, ele nefiind cuprinse în enumerarea art.3 din Codul comercial. În cauză, ceea ce se discută este folosința licită sau nu pe care un comerciant o exercită asupra unei părți dintr-un imobil în activitatea sa de natură comercială.
În aceste condiții, sunt operante prevederile art.4 și art.56 din Codul comercial, potrivit cărora există o prezumție de comercialitate pentru contractele și obligațiunile unui comerciant și atunci când actul este comercial pentru una din părți este aplicabilă legea comercială.
nu este esențialmente civil, așa încât nu există nicio rațiune pentru înlăturarea prezumției de comercialitate.
Potrivit susținerilor reclamantei cauza juridică a acțiunii sale derivă nu dintr-un contract de locațiune, astfel încât acțiunea să fie personală, ci dintr-un drept de proprietate ce se pretinde asupra bunului folosit fără drept.
În aceste condiții, acțiunea reclamantei are natură reală și admiterea ei este condiționată de dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului despre care se susține că pârâta îl deține fără drept.
Așa cum corect a observat tribunalul, reclamanta nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că imobilul asupra căruia poartă delictul a aparținut fostului și că în condițiile Legii nr.146/2002, în calitate de succesoare a acestuia, dreptul i-a fost transmis.
Concluzionând în sensul că reclamanta nu a dovedit că este titulara unui drept de proprietate, pentru ca în temeiul art.480 din Codul civil să ceară respectarea atributelor acestuia, urmează a se reține, observând și limitele art.292 alin.2 Cod pr.civilă, că este nefondat apelul.
Văzând și disp.art.274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de JUDETEANĂ PENTRU TINERET, cu sediul în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței nr.1160/C din 4 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind SA, cu sediul în Pitești,-, jud.
Obligă pe reclamantă să plătească suma de 1.000 lei către intimata-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
- -
Grefier,
-
07.04.2008
Red.GC
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid Emina Giosanu
