Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 451/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr intern 617/2008)

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 451

Ședința publică de la 15 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 3: Ruxandra

Grefier -

***************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de reclamanta - SRL B în contradictoriu cu intimata pârâtă - SA B, împotriva Încheierii din 15.01.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercuială Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 14164/2007).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială comună depusă la fila 6 din dosar și intimata prin avocat, care depune împuternicire avocațială colectivă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare în două exemplare, prin Serv. Registratură, iar copia a fost comunicată recurentei la prima oră, după care:

Având cuvântul pe cereri, avocatul ales al recurentei certifică faptul că a luat cunoștință de întâmpinare și precizează că nu are cereri de formulat.

Intimata, prin avocat, depune înscrisuri la dosar, pe care le comunică părții potrivnice, susținând că nu are cereri de formulat.

Reprezentantul recurentei susține că actele depuse de intimată astăzi, în ședință publică, sunt depuse la dosarul de fond și nu solicită termen pentru luare la cunoștință.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.

Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

În susținerea cererii, arată că în cauză a operat tacita relocațiune și că judecata prezentei cauze nu depinde de nici un alt drept care să facă obiectul celorlalte judecăți pe care le au cu intimata.

Arată că partea adversă a introdus acțiune în revendicare și de doi ani judecata cauzei este tergiversată, prin introducerea acțiunii la instanță necompetentă, prin achitarea cu întârziere a taxelor judiciare, prin exercitarea abuzivă a dreptului de folosință prin relocațiune, deși nu sunt îndeplinite prevederile Legii nr.15/1990.

Menționează că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului și arată că se pune în discuție titlul de proprietate al locatorului iar argumentația privind tergiversarea este nerelevantă față de obiectul celor două litigii existente între părți.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de față;

Prin Încheierea pronunțată din 15.01.2008 de Secția a VI-a Comercială Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 14164/2007) s-a dispus în temeiul articolului 244 alin. 1 Cod procedură civilă suspendarea judecății cauzei privind pe reclamanta - SRL B în contradictoriu cu intimata pârâtă - SA

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta criticând-o sub următoarele aspecte:

Soluția pronunțată de instanță este nelegală întrucât dezlegarea fondului pricinii nu depinde de nici un alt drept care să facă obiectul celorlalte judecăți pe care le au părțile.

Astfel, în timp ce cererea de evacuare este bazată pe drepturile personale pe care reclamanta le-a dobândit prin subrogare în drepturile autoarei sale în baza articolului 1441 în privința contractului de locațiune, litigiile din alte cauze vizează dreptul de proprietate asupra imobilului închiriat.

Se arată că nu se poate susține că disputele de ordin juridic asupra proprietății ar fi apte să afecteze drepturile personale din acest contract, care nu numai că nu a fost niciodată contestat de pârâtă dar a și fost pus în lucrare ani de zile de părțile sale.

Litigiile de existența cărora se prevalează în prezent pârâta nu reprezintă impedimente pentru predarea spațiului către reclamantă.

În susținerea recursului la dosar au fost depuse hotărâri judecătorești.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Criticile aduse încheierii sunt neîntemeiate.

Prin acțiunea inițială reclamanta recurentă a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul situat în- sector 3.

Prin acțiunea înregistrată sub nr- se solicită a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate de care se prevalează reclamanta pentru a solicita evacuarea.

Așa fiind este neîndoielnic faptul că dezlegarea pricinii atârnă de existența dreptului de proprietate care face obiectul unei alte judecăți.

Pe cale de consecință în mod corect tribunalul a dispus suspendarea în cauză fiind întrunite cerințele articolului 244 pct. 1 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință, Curtea urmează potrivit dispozițiile articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamanta - SRL B în contradictoriu cu intimata pârâtă - SA B, împotriva Încheierii din 15.01.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 14164/2007).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 451/2008. Curtea de Apel Bucuresti