Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.55/COM

Ședința publică din data de 26 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

Grefier - - -

S-a luat în examinare apelul comercial d eclarat de apelanta pârâtă SOCIETATEA COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ - cu sediul în C,-, -/A, județ C, împotriva Sentinței civile nr. 4795/COM din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ - cu sediul în C,-, -6A, județ C, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelanta pârâtă - în baza delegației depusă la dosar, pentru intimata reclamantă a răspuns avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 6169/2008 depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Apelul este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei conform chitanței nr. -/01.11.2007, timbru judiciar de 0,15 lei.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra răspunsului la întâmpinare depus de apelantul pârât.

Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au probe de administrat, cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și solicită cuvântul asupra cauzei.

Curtea, luând act de precizările părților în sensul că nu mai au probe de administrat, cererii prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri asupra cauzei.

Reprezentantul legal al apelantei pârâte, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului.

Primul motiv de apel vizează încălcarea principiului dreptului la apărare, față de împrejurarea că avocatul angajat să susțină interesele nu și-a dus la îndeplinire angajamentul. Acest fapt atrage anularea hotărârii pronunțate.

Totodată, invocă excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, având în vedere clauza compromisorie înscrisă la art.10 din contract, potrivit cu care litigiile decurgând din executarea contractului vor fi soluționate de Curtea de Arbitraj de pe lângă UCECOM, organ propriu al sistemului cooperativei meșteșugărești, disp. art.3433Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art.969 cod civil privind efectele contractului.

Critică hotărârea apelată, apreciind că instanța de fond nu a avut în vedere că litigiul se poartă între două cooperative meșteșugărești, sector specific al economiei naționale (Legea nr.1/2005).

Solicită respingerea ca nefondată a apărărilor intimatei, pe calea întâmpinării, arătând că

Apreciază ca greșită calificarea litigiului, dată de intimata reclamantă pe calea întâmpinării, ca fiind comercial nepatrimonial. Consideră că litigiul are natură comercială patrimonială, deoarece prin contract se stabilesc cuantumul chiriei, termenul, modalitățile de plată, drepturi și obligații ce revin părților cocontractante. Interpretarea intimatei reclamantei în sensul că clauza compromisorie din contract este inoperantă încalcă principiul bunei credințe a încheierii unei convenții și disp. art.969 Cod civil.

Pentru aceste motivele arătate, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Arbitraj de pe lângă UCECOM

Depune la dosar extras din Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

Avocat, având cuvântul pentru intimata reclamantă, solicită respingerea apelului ca nefondat.

Cu privire la excepțiile invocate, consideră că acestea sunt nefondate. Apreciază ca inoperantă cauza comisorie, având în vedere că litigiul este nepatrimonial, iar acțiunea în evacuare din spațiul comercial nu este de competența arbitrajului UCECOM.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca nefondat și meținerea hotărârii apelate ca legală și temeinică.

Curtea declară dezbaterile încheiate și lasă dosarul în pronunțare.

CURTEA

Asupra apelului comercial d e față:

Prin sentința civilă nr. 4795/com/25.09.2007 a Tribunalului Constanțaa fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, sens în care s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în C, strada - cel, nr.142, -

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut prima instanță că la data de 23.12.2002, părțile au încheiat contractul nr. 2936, prin care reclamanta, în calitate de proprietar-locator a închiriat pârâtei imobilul situat în C,-, -D6. termenul de închiriere a fost prelungit ulterior momentului încheierii actului, prin acte adiționale, până la data de 01.07.2006.

Prin adresa nr. 162/01.03.2007 reclamanta a notificat pârâtei intenția de a reintra în posesia spațiului închiriat ca urmare a încetării contractului de închiriere, prin ajungere la termen, pârâta însă nu a dat curs acestei notificări.

Potrivit art. 1431 Cod civil, la încetarea contractului de locațiune, locatarul este obligat să restituie bunul închiriat.

In cauză, deși contractul de închiriere a încetat, reclamanta exprimându-și intenția de a nu mai prelungi contratul de închiriere, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de predare a bunului închiriat, astfel că, în temeiul art. 1431 Cod civil, instanța a dispus evacuarea pârâtei din spațiul in litigiu.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că tribunalul nu era competent să judece, întrucât părțile au prevăzut în contractul de închiriere că "litigiile de orice fel decurgând din executarea contractului se vor soluționa pe cale amiabilă, în caz contrar va fi dedus spre soluționare Curții de Arbitraj de pe lângă UCECOM B".

Un alt motiv de apel invocat de vizează nerespectarea dreptului său la apărare, în condițiile în care apărătorul ales al acesteia nu s-a prezentat la termenul de judecată și nu și-a dus la îndeplinire angajamentul.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 969 civ, art. 3433proc. civ, art. 297, alin.2 proc. civ.

În susținerea apelului au fost depuse la dosar contractul de închiriere nr. 2936/23.12.2002, certificatul de înregistrare la ORC C al apelantei, factura fiscală nr. 0064/-.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că în raport de natura nepatrimonială a litigiului Tribunalul Constanța era competent să soluționeze cauza, iar pe fond soluția este temeinică și legală, impunându-se evacuarea apelantei pârâte din spațiul pentru care nu mai justifica nici un titlu.

În susținerea întâmpinării a depus intimata extras privind regulile de procedură aplicabile la Curtea de Arbitraj a UCECOM.

Examinând apelul în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar instanța reține caracterul său neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Susținerile apelantei referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu pot fi reținute în prezenta cauză cât timp la termenul de judecată stabilit la fond instanța nu a fost investită cu nicio cerere de amânare în conformitate cu prevederile art.156 proc. civ și nici cu vreo altă solicitare de temporizare a cursului judecății.

Faptul că apelanta pârâtă a încheiat un contract de asistență juridică ce nu a fost adus la îndeplinire excede limitelor controlului de legalitate din cauza de față.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la necompetența Tribunalului Constanța în soluționarea cererii de evacuare instanța constată că au fost respectate prevederile art. 340 proc. civ ce statuează posibilitatea ca "persoanele ce au capacitate deplină de exercițiu să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele".

Deși părțile au prevăzut în contractul de închiriere ca "litigiile de orice fel decurgând din executarea acestui contract să poată fi soluționate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă UCECOM B", această clauză se aplică prin raportare la norma procesuală ce reglementează sfera de aplicabilitate a arbitrajului, părțile neputând excede prin convenții particulare condițiilor limitativ prevăzute de art. 340 proc. civ, referitoare doar la litigiile patrimoniale.

Cum acțiunea în evacuare are un caracter nepatrimonial, competența de soluționare în fond revine tribunalului, conform prevederilor art. 2, pct. 1, lit. a proc. civ, astfel că și acest motiv de apel este neîntemeiat.

Prin urmare, instanța va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr. 4795/com/25.09.2007 a Tribunalului Constanța, prin respingerea apelului formulat de ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelulcomercial d eclarat de apelanta pârâtă SOCIETATEA COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ - cu sediul în C,-, -, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 4795/COM din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ T - cu sediul în C,-, -6A, județ

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 26 martie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.dec.Jud.

4 ex/15.04.2008

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Constanta