Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 56
Ședința publică din 17 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional I împotriva sentinței comerciale nr. 2078 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențional I, pârâta intimată și intimatul garant Orașul
La apelul nominal se prezintă pentru apelantă av., lipsă fiind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 13 martie 2009 intimatul Orașul Iad epus prin registratura instanței o întâmpinare, exemplarul doi comunicându-se reprezentantei apelantei, care arată că nu solicită termen pentru studiu.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra apelului de față.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a sumei pretinse prin cererea reconvențională, precum și admiterea în consecință a cererii de chemare în garanție formulată de intimata I, cu cheltuieli de judecată constând în taxele de timbru, pentru motivele detaliate în scris.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2078 din 15 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada luat act de renunțarea la judecată a reclamantei I în ceea ce privește acțiunea comercială formulată împotriva pârâtelor I și pentru evacuarea din spațiul situat în loc. I,-,. 22,. A, înscris în nr. 8074 I, nr. top 21-22/, compus din magazie de desfacere, WC () și magazie în suprafață de 148 mp. De asemenea, instanța a admis în parte cererea reconvențională promovată de pârâta reclamantă reconvențional I împotriva reclamantei pârâtă reconvențional I, obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 1534,28 lei cu titlu de despăgubiri și 1965,36 lei cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere referitor la instituirea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu până la plata efectivă a despăgubirilor, admițând, totodată, în parte și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta pârâtă reconvențional împotriva orașului I, obligându-l pe chematul în garanție să plătească reclamantei pârâtă reconvențional suma de 1534,28 lei cu titlu de despăgubiri și 3936,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 27 octombrie 2005 reclamanta Iac hemat în judecată pârâtele I și, solicitând evacuarea necondiționată a acestora din spațiul situat în loc. I,-,. 22,. A, înscris în nr. 8074 I, nr. top 21-22/, compus din magazie de desfacere, WC () și magazie în suprafață de 148 mp. cu cheltuieli de judecată în caz de opunere, cu motivarea că este proprietara acestui spațiu potrivit licitației publice care a avut loc în data de 21 septembrie 2005 organizată de Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări-servicii conform Legii nr. 550/2002 constituită la nivelul orașului I, iar pârâtele îl ocupă în mod abuziv, refuzând să-l elibereze de bunăvoie.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive pentru că ea nu ocupă imobilul indicat de reclamantă, fiind doar asociat și administrator al societății pârâte I, iar contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia reclamanta a dobândit acest spațiu a fost reziliat prin decizia civilă nr. 85 din 16 iunie 2001 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, menținută de Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 1022 din 12 martie 2002 pronunțată în dosarul nr. 3314/2001. De asemenea, îmbunătățirile pe care societatea sa le-a adus imobilului au sporit valoarea acestuia, profitând proprietarului și, implicit, ele au condus la stabilirea prețului de la care a pornit licitația în urma căreia reclamanta a cumpărat spațiul.
Prin întâmpinare și cerere reconvențională pârâta Ias olicitat, în temeiul art. 1444 din Codul civil, instituirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în loc. I,-,. 22,. A, înscris în nr. 8074 I, nr. top 21-22/, compus din magazie de desfacere, WC () și magazie în suprafață de 148 mp. până la plata efectivă a sumei de 37.498,24 lei, echivalentul a 10.260 euro reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate în spațiu, iar în temeiul art. 1442 și 1445 din același cod obligarea reclamantei pârâtă reconvențional I la plata acestei sume reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiție, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâta reclamantă reconvențional a arătat că reclamanta pârâtă reconvențional și-a asumat în întregime riscurile dobândirii imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu statul român, reprezentat prin Consiliul Local al orașului I, și cu toate că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă contractul de vânzare-cumpărare a fost reziliat, îmbunătățirile aduse imobilului au sporit valoarea acestuia, profitând proprietarului și, implicit, au condus la stabilirea prețului de la care a pornit licitația din 21 septembrie 2005 în urma căreia adjudecatar a fost
Prin întâmpinare și cerere de chemare în garanție pârâta reclamantă reconvențional Ias olicitat, în principal, respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale, iar în subsidiar, în ipoteza admiterii acesteia, obligarea pârâtului chemat în garanție orașul I să achite despăgubirile cerute de I, deoarece, în situația în care s-ar dovedi eventuale investiții în spațiul cumpărat, sumele de bani aferente trebuie achitate de chematul în garanție, care a încasat prețul reprezentând contravaloarea imobilului avându-se în vedere situația spațiului din momentul vânzării și că, în principiu, contestă investițiile pretins efectuate.
Nu în ultimul rând, prin întâmpinarea depusă, chematul în garanție orașul Ias olicitat respingerea cererii reconvenționale, invocând prescripția dreptului la acțiune.
Prin încheierea nr. 1658 din 6 iulie 2008 Tribunalul Arada luat act de renunțarea la judecată a reclamantei pârâtă reconvențional I, iar prin sentința civilă nr. 2560 din 2 noiembrie 2006 respins cererea reconvențională apreciind-o ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 124/A/COM din 10 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. - Curtea de APEL TIMIȘOARA, admițând apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional I, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, prin notele de ședință din 6 septembrie 2007 reclamanta pârâtă reconvențional Iai nvocat excepția inadmisibilității cererii în pretenții formulate pe cale reconvențională, raportat la prevederile art. 7201din Codul d e procedură civilă, coroborat cu art. 109 alin. 2 din același cod, excepție respinsă de tribunal prin încheierea din 19 septembrie 2007.
La termenul din 31 octombrie 2007 instanța a pus în discuție și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei pârâtă reconvențional I, pe care, de asemenea a respins-o, iar în ședința din 14 noiembrie 2007 făcut aplicarea prevederilor art. 137 alin. 2 din Codul d e procedură civilă pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Din analiza probelor administrate în cauză tribunalul a reținut că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 677/28.05.1999 încheiat între statul român, reprezentat prin Consiliul Local al orașului I, în calitate de vânzător, și I, în calitate de cumpărător, societatea și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în loc. I,-,. 22,. A, înscris în nr. 8074 I, nr. top 21-22/, compus din magazie de desfacere, WC () și magazie în suprafață de 148 mp. Contractul de vânzare-cumpărare a fost rezoluționat prin decizia civilă nr. 85 din 18 iunie 2001 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, menținută prin decizia civilă nr. 1022 din 12 martie 2002 Curții Supreme de Justiție.
În urma licitației organizată în data de 21 septembrie 2005 de către Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale conform Legii nr. 550/2002, I și-a adjudecat acest spațiu, devenind proprietar tabular. Pentru că imobilul adjudecat a fost ocupat de I, prin acțiune în instanță Ias olicitat evacuarea acesteia și a pârâtei. În urma predării voluntare a spațiului societatea reclamantă a renunțat la judecarea acțiunii principale, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este lipsită de obiect și, în consecință a fost respinsă.
În ceea ce privește cererea reconvențională depusă de pârâta SRL I și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta pârâtă reconvențional I, judecătorul fondului a reținut că acestea sunt întemeiate doar în parte. Astfel, conform declarațiilor martorilor, și A, precum și a înscrisurilor prezentate, în vara anului 1998 pârâta reclamantă reconvențional Iae fectuat unele lucrări la spațiul în litigiu, pe care-l ocupa și care ulterior a fost cumpărat de către reclamanta pârâtă reconvențional Lucrările efectuate au constat în amenajări interioare și au fost evidențiate prin raportul de evaluare extrajudiciar întocmit în luna noiembrie 1998 de către Expert
Având în vedere împrejurarea că prin licitația organizată în data de 21 septembrie 2005 proprietar al imobilului a devenit reclamanta pârâtă reconvențional I, tribunalul a apreciat că dreptul la acțiune privind plata contravalorii lucrărilor executate s-a născut abia la data dobândirii dreptului de proprietate și, prin urmare, excepția prescripției este neîntemeiată.
Prin expertiza contabilă judiciară efectuată de către experta contravaloarea actualizată a lucrărilor executate a fost stabilită la suma de 1534.28 lei. Astfel fiind, văzând prevederile art. 1444 din Codul civil și, reținând că instituirea dreptului de retenție asupra imobilului este nejustificată în condițiile în care pârâta reclamantă reconvențional Iae liberat imobilul, instanța a admis doar în parte cererea reconvențională și, considerând că în această situație pot fi aplicate prevederile art. 60 din Codul d e procedură civilă, pentru că, orașul I, în calitate de proprietar, a beneficiat de sporirea valorii imobilului atunci când a organizat licitația în urma căreia adjudecatar a fost declarată I, a admis în mod corespunzător și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat apel pârâta reclamantă reconvențional I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea capătului 2 al cererii reconvenționale, în sensul obligării pârâtei intimate I, în temeiul art. 1442 și 1445 din Codul civil, la plata sumei de 10.260 euro reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de către apelantă în acest spațiu, precum și obligarea chematului în garanție orașul I să plătească reclamantei parate reconvențional I suma de 10.260 euro cu titlul de despăgubiri, în temeiul art. 60 din Codul d e procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că prima instanță a ignorat probațiunea administrată în cauză, respectiv raportul de evaluare al activului întocmit de Expert A și A în noiembrie 1998, precum și raportul de evaluare a spațiului în litigiu întocmit de la 16 februarie 2004, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Așa cum s-a învederat și instanței de fond, în cursul anului 1999 între statul român, reprezentat prin Consiliul Local al orașului I, și apelanta Iaf ost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 677/28.05.1999 având ca obiect spațiul în litigiu, convenție care ulterior a fost reziliată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Înainte de perfectarea contractului menționat spațiul comercial a fost evaluat de către Expert A și A, întocmindu-se un raport potrivit căruia el valora 218.218 mii lei (ROL). Tot prin acest document s-a stabilit că lucrările de investiții efectuate de către sunt în cuantum de 80.703 mii lei (ROL), fiind de reținut faptul că raportul s-a întocmit la solicitarea chematului în garanție din prezenta cauză, orașul I, și nu a fost contestat de către acesta, el stând la baza stabilirii prețului din contract.
În urma rezilierii convenției de vânzare încheiată între societatea apelantă și Orașul I, începând cu data de 12 martie 2002 și până la 27 octombrie 2005 Iac ontinuat să ocupe spațiul în litigiu cu acordul tacit al proprietarului tabular, chematul în garanție. Intimata Iad obândit imobilul situat în loc. I,-,. 22,. A, înscris în nr. 8074 I, nr. top 21-22/, compus din magazie de desfacere, WC () și magazie în suprafață de 148 mp. în urma unei licitații organizată la data de 21 septembrie 2005 de către Consiliul Local al orașului I în temeiul Legii nr. 550/2002, modificată.
Anterior acestei licitații spațiul a fost din nou evaluat la suma de 1.160.000 lei (ROL), echivalentul în lei a 28.500 euro, respectiv a sumei de 36.200 Ca în cazul evaluării din anul 1998, și această a doua evaluare a avut în vedere spațiul așa cum exista el la acea dată și a inclus în valoarea stabilită toate îmbunătățirile aduse de către în decursul anilor în care societatea a fost proprietara tabulară a spațiului, iar apoi a ocupat spațiul în calitate de tolerat. În mod greșit, ignorând cele două rapoarte depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a dat eficiență doar concluziilor cuprinse în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză și a apreciat că valoarea întregii investiții realizate în spațiu de către societatea apelantă este de 1.534,28 lei.
Datorită comportamentului reprezentanților societății reclamante pârâte reconvențional, care au modificat radical topografia imobilului în toamna anului 2005, a fost pusă în imposibilitatea de a obține efectuarea unei expertize tehnice în construcții, prin care să se fi stabilit sporul de valoare adus imobilului prin investițiile realizate. Dar având în vedere că ambele rapoarte de evaluare a spațiului s-au realizat în condiții de contradictorialitate cu părțile din această cauză, apelanta apreciază că forța probantă a acestora în ceea ce privește valoarea de circulație a imobilului în litigiu nu poate fi contestată.
Înainte de a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 677/28.05.1999 spațiul a fost evaluat de către Expert A și A, întocmindu-se un raport de evaluare al activului, conform căruia valoarea minimă de începere a negocierilor a fost stabilită la 218.218.000 lei (ROL), din care suma de 80.703.000 lei (ROL) reprezintă valoarea lucrărilor efectuate de către, care în procente constituie 36%. Aplicând această cotă la suma de la care a pornit licitația din data de 21 septembrie 2005, rezultă că valoarea îmbunătățirilor efectuate de către la spațiu este de 10.260 euro (28.500x36%=10.260).
De asemenea, apelanta consideră că tribunalul nu a analizat natura investițiilor efectuate în spațiu. Martorii și, audiați la termenul din 12 decembrie 2007, și martorul, audiat la termenul din 13 februarie 2008, au arătat în declarațiile lor că începând cu anul 1998 societatea pârâtă reclamantă reconvențional a efectuat o serie de lucrări: au fost gresiate pardoselile, s-a montat tavan fals din plăci, s-a zugrăvit interiorul și exteriorul imobilului, s-au schimbat instalațiile electrice și sanitare, a fost scos un geam și zidit un perete exterior, toate aceste lucrări fiind necesare datorită stadiului fizic în care se afla imobilul.
Parte din investițiile efectuate s-au reflectat și în contabilitatea societății în care au fost înregistrate facturi care atesta cumpărarea materialelor de construcții și plata contravalorii unor manopere executate în vederea realizării lucrărilor de modificare și îmbunătățire a spațiului.
Apelanta arată că în opinia sa investițiile realizate exced micilor reparații necesare întreținerii unui imobil și îmbracă caracterul unor lucrări necesare și utile care au sporit valoarea de circulație a spațiului, valoare care se reflectă în diferențele subliniate în cele două rapoarte de evaluare menționate mai sus. Natura lucrărilor de investiții efectuate de este cea a unor lucrări care depășesc reparațiile locative și voluptive prevăzute de art. 1447-1449 din Codul civil. În această situație, sporul de valoare adus imobilului a profitat atât noului proprietar, reclamanta pârâtă reconvențional, cât și chematului în garanție orașul
Potrivit art. 1444 din Codul civil, arendașul ori locatarii nu pot fi dați afară mai înainte de a fi dezdăunați de către locator, iar când acesta nu o face, de către cumpărător, iar conform art. 997 din același cod acela căruia i se face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, său care au crescut prețul lui. Or, având în vedere diferența de valoarea a spațiului în litigiu rezultată din cele două rapoarte de evaluare depuse la dosarul cauzei, se apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis numai în parte acțiunea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă reconvențională doar la plata sumelor menționate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă, iar în măsura în care instanța de apel va admite calea de atac cu privire la capătul al doilea din petitul acțiunii reconvenționale, se impune modifica sentinței tribunalului și cu privire la cererea de chemare în garanție în privința sumei la care va fi obligat intimatul orașul
În drept a invocat prevederile art. 129, 274, 287, 296 din Codul d e procedură civilă, art. 997, 1444, 1447-1449 din Codul civil.
Chematul în garanție orașul I, legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca netemeinic și nelegal, cu consecința menținerii hotărârii atacate.
În fapt, societatea apelantă a solicitat admiterea în tot a cererii reconvenționale în sensul obligării pârâtei reconvenționale, iar în subsidiar și a chematului în garanție către pârâta reconvențională, la plata sumei de 10.260 euro, reprezentând pretinse investiții efectuate, dar nedovedite.
Sentința primei instanțe este criticată fără temei cu motivarea că judecătorul a analizat probatoriul potrivit principiului relativității probelor și a dat curs celei mai pertinente și concludente dintre probe, respectiv aceea a expertizei contabile judiciare efectuate în cauză, singura în măsură să stabilească cu certitudine o anumită valoare a investițiilor efectuate de către apelantă și singura dispusă și administrată în condiții de contradictorialitate între părțile cauzei.
Afirmațiile cu privire la prioritatea probatorie a unor rapoarte de expertiză extrajudiciară, neefectuate în condiții procedurale și potrivit principiului contradictorialității, rapoarte contrazise în mod evident de înscrisurile contabile ale apelantei și de proba cu expertiză contabilă nu pot fi primite atât timp cât instanța a procedat corect din punct de vedere procedural și a dat eficiență celei mai concludente dintre dovezi. Valoarea de 10.260 euro este una pur arbitrară, care nu a fost calculată pornind de la parametri evaluabili, ea fiind rodul unei speculații, desființată prin expertiza contabilă care a stabilit în mod exact dimensiunea investițiilor efectuate de către apelantă și despre care martorii au făcut vorbire, fără însă a putea dovedi o altă valoare a acestora.
Apelanta nu face altceva decât să-și invoce propria culpă, și anume aceea de a nu fi condus o contabilitate riguroasă care să reflecte realitatea pretinsă de către aceasta pentru a obține un just titlu pentru plata unor sume nedatorate și care nu au nicio legătură cu realitatea faptică, lucru care nu este admisibil. Martorii audiați în cauză nu sunt persoane de specialitate și nu au o calificare tehnică adecvată pentru a se putea pronunța cu privire la caracterul necesar sau voluptoriu al unor lucrări și nici nu pot stabili valorile acestor investiții, valoare care a rezultat de altfel din actele contabile ale apelantei însăși.
Instanța de fond nu putea da valoare juridică unor mijloace de probă prin care nu se dovedește cu certitudine un fapt juridic în detrimentul unei probe prin care se stabilește fără dubiu o anumită stare de fapt și de drept, înscrisurile doveditoare care emană de la societatea apelantă fiind singurele de natură a putea proba dimensiunea îmbogățirii și nicidecum purele speculații susținute de către aceasta, care nu a fost în măsură să prezinte nici măcar o detaliere pertinentă a investițiilor realizate și costul aproximativ al acestora în acțiunea sa. În concluzie, instanța de fond nu a procedat la încălcarea niciunei norme de drept material sau procesual, iar critica adusă de către apelantă este nejustificată.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional I, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor intimatului garant orașul I și a prevederilor art. 295 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, astfel că îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicări a legii sau a unei eronate aprecieri a dovezilor administrate în dosar, cum în mod neîntemeiat susține apelanta.
Astfel, în mod corect tribunalul a reținut că din ansamblul probelor administrate în condiții de contradictorialitate, atât cererea reconvențională depusă de pârâta SRL I, cât și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta pârâtă reconvențional I sunt întemeiate doar în parte.
Din declarațiile martorilor, și A, precum și din înscrisurilor depuse de părți, rezultă fără putință de tăgadă că în vara anului 1998 pârâta reclamantă reconvențional Iae fectuat unele lucrări la spațiul situat în loc. I,-,. 22,. A, înscris în nr. 8074 I, nr. top 21-22/, compus din magazie de desfacere, WC () și magazie în suprafață de 148 mp. spațiu pe care l-a ocupat și care ulterior a fost cumpărat de către intimata I, aceste lucrări constând în amenajări interioare.
Prin expertiza judiciară efectuată de către experta contravaloarea actualizată a lucrărilor executate a fost stabilită la suma de 1.534,28 lei (filele 57-75 dosar de fond), obiecțiunile formulate de pârâta reclamantă reconvențional I (doar în ceea ce privește răspunsul la al doilea punct al lucrării - neactualizarea sumei de 1.408,63 lei) fiind respinse de către specialist prin răspunsul depus pentru termenul din 24 septembrie 2008 (filele 92-93), răspuns împotriva căruia apelanta nu a mai avut noi obiecții, reprezentanta societății neînțelegând să uzeze de prevederile alin. 2 al art. 212 din Codul d e procedură civilă potrivit căruia expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării, și nici de cele ale art. 295 alin. 2 din același cod, care reglementează expres posibilitatea instanței de apel să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea de probe noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că acestea sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
În atare condiții, criticile apelantei în sensul că prima instanță nu ar fi respectat dispozițiile alin. 5 al art. 129 din Codul d e procedură civilă, care arată că udecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ei putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, nu pot fi primite, societatea beneficiind, pe toată durata procesului, de asistență juridică calificată din partea unui avocat. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că alin. 1 al aceluiași text de lege statuează expres că părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările, principiu reluat și în art. 1169 din Codul civil (cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească).
Din concluziile finale ale expertizei contabile administrate în cauză rezultă că suma achitată de reclamanta reconvențional pentru amenajarea spațiului în litigiu este de doar 1.408,63 lei, care actualizată reprezintă 1.534,28 lei, actualizarea fiind făcută de specialist ținând seama de evoluția dobânzii Băncii Naționale a României întrucât societatea a realizat în anul 1998 încasări și plăți în lei. Ca atare, expertul a avut în vedere acest criteriu de actualizare întrucât respectiva sumă ar fi putut fi încasată de persoana juridică în condițiile depunerii numerarului într-un cont bancar, făcând, totodată, precizarea că societatea a scăzut aceste valori la capitolul cheltuieli, diminuându-și astfel impozitul pe profit achitat către bugetul de stat. Deși în răspunsul la obiecțiuni a fost prezentată și o altă metodă de calcul, raportat la rata inflației, Curtea constată că în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere prima variantă, motivat de împrejurarea că societatea comercială a utilizat investiția atât faptic, cât și prin diminuarea impozitelor datorate statului (impozit pe profit și ), așa cum în mod just a arătat și specialistul.
Este adevărat că, în principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar el nici nu poate fi omis atunci când constatările expertizei nu sunt combătute prin nici o altă probă pertinentă și concludentă, iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect. În speță, prin lucrarea întocmită, expertul a analizat toate documentele financiare-contabile ce i-au fost puse la dispoziție de către apelantă referitoare la raporturile juridice aflate în litigiu, conchizându-se că societatea pârâtă reconvențional datorează doar suma susmenționată, specialistul indicând detaliat temeiurile concluziilor formulate. Împrejurarea că apelanta ar fi investit o sumă mult mai M, respectiv echivalentul a 10.260 euro, nu a fost probată în condiții de contradictorialitate, specifice unui proces civil echitabil, eventuala neînregistrare a tuturor costurilor în evidențele contabile ale societății, cum în mod just a arătat și intimatul orașul I, nu reprezintă decât invocarea propriei culpe, anume aceea de a nu fi condus o contabilitate riguroasă care să reflecte realitatea, pentru a obține un titlu pentru plata unor sume nedatorate, lucru care nu este admisibil potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. De altfel, chiar apelanta a arătat că doar o parte din investițiile efectuate s-au reflectat și în contabilitatea societății.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că reclamanta reconvențională, care a beneficiat de asistență juridică calificată în ambele etape procesuale, nu a solicitat nici în primă instanță și nici prin cererea de apel efectuarea unei contraexpertize tehnice de specialitate pentru determinarea cuantumului lucrărilor de investiții realizate în imobilul în litigiu, și față de opoziția părților adverse, rapoartele de evaluare extrajudiciară prezentate nu pot fi avute în vedere, apelanta mulțumindu-se să "conteste" concluziile specialistului prin simple afirmații, nesusținute însă, de elemente probatorii peremptorii, prevederile art. 997 și cele ale art. 1444 și următ. din Codul civil nefiind incidente în cauză, ele reglementând cu totul alte situații juridice.
În ceea ce privește obligarea chematului în garanție orașul I să plătească reclamantei parată reconvențional I, în temeiul art. 60 din Codul d e procedură civilă, suma de 10.260 euro cu titlul de despăgubiri, ca o consecință a faptului că apelul pârâtei reclamantă reconvențional I va fi respins, Curtea va respinge și această solicitare a apelantei, fiind inadmisibil ca chematul în garanție să fie obligat la o sumă superioară celei la care partea căzută în pretenții, și care a formulat cererea de chemare în garanție, a fost obligată de instanță. Eventual, reclamanta parată reconvențional I ar fi putut, în conformitate cu art. 2931din Codul d e procedură civilă, să formuleze un apel provocat, potrivit căruia, în caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să declare apel împotriva altui intimat sau unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces. Pe de altă parte, apelanta nici nu avea interes să solicite ca, în cazul admiterii în totalitate a cererii sale reconvenționale, instanța de apel să admită în mod corespunzător și cererea de chemare în garanție depusă de societatea pârâtă reconvențional, știut fiind faptul că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Tocmai de aceea, Curtea a considerat că apelanta datorează taxe judiciare atât în ceea ce privește pretențiile sale respinse de tribunal, cât în ceea ce privește suma la care a solicitat ca chematul în garanție să fie obligat față de intimata reclamantă pârâtă reconvențional
Văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențional, cu sediul în loc. I,-, jud. A, împotriva sentinței comerciale nr. 2078 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențional, cu sediul în loc. I,-, -. 17,18 și 19, jud. A, pârâta intimată, domiciliată în loc. I,-, jud. A și intimatul garant orașul I, cu sediul în loc. I,-, jud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /04.04.2009
Dact. /06.04.2009 - 6 ex.
Emis 4 com.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
