Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 84/COM
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul comercial declarat de apelanta pârâtă - SRL T, cu sediul în-, Târgu J, județul G, împotriva Sentinței civile nr. 6322/COM/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în-, județ C, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și urm.Cod pr.civilă.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei, conform chitanței nr.CT -/PJ/30.01.2008 și timbru judiciar în valoare de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată învederează instanței că, apelanta pârâtă - SRL Târgu Jad epus la dosarul cauzei prin serviciul registratură ], în conformitate cu art.246 al.1 Cod pr.civilă.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.246 Cod pr.civilă ia act de cererea formulată de apelanta pârâtă - SRL Târgu J cu privire la renunțarea la judecată a acțiunii de față și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr. 8609/118/03.- reclamanta - Mine SRL a chemat în judecată pe pârâta - SRL solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în comuna, sat, DN 39, compus din teren în suprafață de 1666,66. și construcții, pentru lipsa vreunui titlu locativ, obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 43.554 lei cu titlu de lipsă de folosință, începând cu data de 27.12.2005 și până la momentul eliberării efective a spațiului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr.6322/COM/11.12.2007 Tribunalul Constanțaa admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta. în contradictoriu cu pârâta dispunând evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în comuna, sat, DN 39, compus din teren în suprafață de 1666,66. și construcții, pentru lipsa titlului locativ; pârâta a fost obligată la plata de daune interese în cuantum de 14.280 USD (echivalentul în lei la momentul efectuării plății), de la data de 27.06.2006 până la 27.07.2007 și în continuare, în cuantum de 1000 USD (echivalentul în lei la data efectuării plății) până la eliberarea efectivă a spațiului; s-a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5435,92 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL Târgu J, solicitând instanței anularea sentinței atacate și trimiterea dosarului spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța, față de dispozițiile cuprinse în art.1 al.1 lit."c" coroborate cu art.2 al.1 pct.1 lit."a" Cod pr.civilă, cu referire la art.297 pct.2 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta învederează în esență că, urmare a finalizării procedurii de executare silită împotriva - SRL, prin întocmirea procesului de adjudecare seria A nr.-/27.12.2005 reclamanta dobândește calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului imobil în legătură cu care apelanta arată că, îl ocupa în baza contractului de închiriere nr.7361/14.10.2005, contract a cărui valabilitate este până la data de 17.06.2009.
Se învederează că, față de atitudinea reclamantei intimate, pârâta a fost obligată a deduce judecății acțiunea având ca obiect reintegrarea în spațiul din care fusese evacuată și astfel, prin Sentința civilă nr.7879/COM/22.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr.4095/COM/2006, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.56/COM/01.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr-, a redobândit posesia spațiului, litigiul dintre părți nefiind finalizat și astfel, prezenta cerere apare ca fiind netemeinică.
La termenul de judecată din data de 08 mai 2008, prin serviciul registratură, apelanta pârâtă - SRL Târgu J, a formulat cerere de renunțare la judecată, solicitând instanței de judecată ca, în temeiul dispozițiilor art.246 Cod pr.civilă să ia act de renunțarea sa cu privire la apelul în contencios administrativ de față.
Potrivit art.246 (1) Cod pr.civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, știut fiind că, reclamantul își poate manifesta voința de a nu mai continua un proces în orice moment al desfășurării acestuia, chiar și în calea de atac a apelului.
Cum absența intimatei reclamante, care a fost legal citată în apel, nu poate constituit un impediment la consfințirea actului de dispoziție al apelantei pârâte, neputând echivala cu o opoziție la acest act, văzând și dispozițiile art.246 (1) Cod pr.civilă, Curtea constată că urmează a lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de - SRL Târgu
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.246 Cod pr.civilă:
Ia act de renunțarea apelantei pârâte - SRL T, cu sediul în-, Târgu J, județul G, la judecata cauzei în comercial formulată împotriva Sentinței civile nr. 6322/COM/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în-, județ
Definitivă.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 08 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-/12.05.2008
Dact.Sz - 4 ex/12.05.2008
Emis 2 com./
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Kamelia Vlad