Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 89/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 89/2008
Ședința publică de la 17 Aprilie 2008
Instanța constituă din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea în apelul declarat de pârâta - SRL și, împotriva sentinței civile nr. 4857/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul cu nr-, privind și pe intimații, prin mandatar, - SRL, - SRL, KH., intervenient, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 03.04.2008 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
asupra cauzei comerciale de
reține că prin sentința comercială nr. 4857 din 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dos. nr- s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților - SRL și, s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta și împotriva pârâților C-N, C C-N, KH. și și ca o consecință s-a dispus evacuarea pârâților, C-N și C C-N din spațiul situat în C-N,--spațiul comercial d e la stradă. Totodată, prin aceeași sentință s-a admis excepția inadmisibilității cererilor privind constatarea nulității absolute, ca înscris probator, a contractului încheiat între și KH., constatarea obiectului locațiunii principale, constatarea obiectului contractului de închiriere dintre KH. și C-N și astfel s-au respins ca inadmisibile cererile privind constatarea nulității absolute, ca înscris probator, a contractului încheiat între și KH., constatarea obiectului locațiunii principale, constatarea obiectului contractului de închiriere dintre KH. și C-
Prin sentința susmenționată prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere încheiat între KH. și C-
S-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâta - SRL. În fine au fost obligați pârâții. și C, în solidar, să le achite reclamantelor suma de 510,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, că spațiul cu privire la care se solicită evacuarea este situat la stradă cu o suprafață de aproximativ 50 mp. deținut de pârâta - SRL și C L, că privitor la acest spațiu reclamanta defunctă în calitate de locator a semnat actul adițional la contractul de închiriere nr. -/28.05.2001 cedând astfel folosința în favoarea pârâtului pentru o perioadă de 2 ani respectiv până la data de 30 decembrie 2004, fără să-l reînnoiască ulterior, că paralel cu acest contract reclamanta defunctă a mai încheiat un contract de închiriere asupra unui alt spațiu în suprafață de 8 mp. cu pârâtul KH. cu destinația deoficiufiind vorba în fapt de o verandă închisă cu sticlă, situată în curtea interioară a imobilului, prezentată de pârâții chiriași și observată ca atare de judecătorul fondului cu prilejul administrării probei cu cercetarea la fața locului.
În continuare prima instanță trece în revistă succesiunea de raporturi locative generate între părțile litigante, respectiv spațiul în suprafață de 8 mp. este subînchiriat de pârâtul KH. la data de 15.07.2005 pe o perioadă de 3 ani până la data de 10.05.2006 pârâtei - SRL iar la 01.05.2006 intervine un nou contract de subînchiriere de data aceasta în favoarea pârâtei C Se mai notează că la data de 17.02.2006 contractul principal de locațiune a spațiului de 8 mp. este revocat prin acordul comun al părților instanța reținând că în lipsa unei prevederi contractuale care să interzică sublocațiunea, actele de închiriere subsecvente, întocmite de locatarul principal, pârâtul KH., sunt valabile astfel încât încetarea raporturilor contractuale cu proprietarul nu conduce la ineficacitatea contractelor subsecvente încheiate cu pârâtele și C care au dreptul locativ doar asupra suprafeței de 8 mp. cât a primit în folosință în baza contractului de locațiune principal și nu asupra spațiului în suprafață de aproximativ 50 mp. solicitat de pârâte, această confuzie fiind accentuată prin modificarea unilaterală de către numitul, la instigarea pârâtului prin adăugarea în contractul de locațiune principal ce viza suprafața de 8 mp a cifrei 6 în fața cifrei 8 rezultând astfel că obiectul contractului ar fi vizat suprafața de 68 mp.
Că această suprafață este mai rezultă și din constatările personale făcute de judecător cu prilejul cercetării la fața locului despre care se vorbește în considerentele sentinței, concluzionându-se astfel că pentru su7prafața de 68 mp cât rezultă formal din actele de închiriere respectiv de subînchiriere nu există un acord voință valabil exprimat, că acordul cu privire la suprafața de 50 mp. a încetat în anul 2004 și că singurele raporturi locative în ființă la data procesului sunt cele întemeiate pe contractul de locațiune încheiat inițial între defuncta și KH. pentru suprafața de 8 mp. față de care prima instanță statuează că deși a fost revocat de părți el produce efecte indirect în persoana celor două pârâte sublocatare succesive și C
Prima instanță mai reține că reclamantele succesoare în drepturi ale reclamantei inițiale, în prezent decedată, au solicitat evacuarea pârâtelor din spațiul de 50 mp. că pârâții nu au un titlu locativ asupra acestui spațiu în temeiul art. 480 cod civil s-a dispus evacuarea pârâților, și C
Sub aspectul incidenței art. 11.pr.civ au fost tratate ca inadmisibile celelalte capete de cerere ale reclamantelor și conform art. 274.pr.civ a obligat pe cei trei pârâți față de care s-a dispus evacuarea la plata în solidar a cheltuielilor parțiale de judecată în sumă totală de 510,3 lei, proporțional cu admiterea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții - SRL C-N și.
Primul apelant în memoriul cuprinzând motivele de apel a învederat că în mod nelegal instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, deoarece prin sentința civilă nr. 1520/2005 rămasă irevocabilă pronunțată de Tribunalul Clujs -a respins acțiunea în evacuare formulată de reclamantă în contradictoriu cu apelanta, că între cele două dosare există tripla identitate de obiect, părți și cauză. Mai apoi se susține că prima instanță a respins în mod neîntemeiat apărările formulate de pârâta apelantă referitoare la modalitatea dobândirii drepturilor locative, că apelanta folosește spațiul în temeiul unui contract de subînchiriere valabil, că atât contractul de închiriere principal cât și contractul de subînchiriere au fost înregistrate la administrația financiară, că în contractul inițial nu apare interzisă subînchirierea spațiului, că deși a fost reziliat ulterior de părți, rezilierea nu poate fi opusă apelantei deoarece rezilierea s-a produs pe cale convențională și nu s-a constata nulitatea absolută a convenției iar contactul de sublocațiune fiind un act subsecvent nu urmează soarta actului principal, valabilitatea acestuia bucurându-se do analiză independentă.
În fine, se reproșează reținerea de către prima instanță a condițiilor erorii obstacol de natură a atrage nulitatea absolută a convenției deoarece apelanta a fost de bună credință la încheierea contractului și a preluării în sublocațiune a spațiului închiriat toate părțile având reprezentarea clară a spațiului contractat, fiind folosit pașnic și netulburat până la momentul declanșării acțiunii judiciare.
Având în vedere că apelantul nu a depus memoriu cu motive de apel rezumându-se să facă o simplă declarație de apel, demersul său va fi tratat de instanța de apel conform art. 292 alin. 2.pr.civ.
În cauză reclamantele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelurilor și totodată au formulat cerere de aderare la apelul solicitând ca în urma admiterii acesteia să se constate ineficacitatea contractelor de subînchiriere subsecvente contractului de închiriere nr. - din 16.05.2005 încheiat între defuncta și pârâtul, să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere pe care apelanta - SRL pretinde că la încheiat cu pârâtul având ca obiect spațiul de la stradă și să se calculeze plata cheltuielilor de judecată și a compensării acestora corespunzător cu importanța petitelor admise și culpa părților.
Prin întâmpinarea formulată de apelanta intimată - SRL la cererea de aderare la apel intentată de reclamante s-a invocat excepția inadmisibilității aderării la apel pe considerentul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a ase formula o atare cerere în litigiul de față, în special a neîndeplinirii condiției neafectării limitelor caracterului devolutiv al apelului. S-a solicitat apoi respingerea ca nefondată a cererii de aderare la apel arătând că sancțiunea caducității actelor subsecvente nu este recunoscută de normele de drept civil ca o instituție juridică autonomă, ca o veritabilă sancțiune, reclamantele invocând această sancțiune în lipsa altor sancțiuni civile inaplicabile în litigiu. ( 55-56).
Examinând apelurile principale și cererea de aderare la apel, Curtea reține următoarele:
1. Cât privește excepția inadmisibilității cererii de aderare la apel Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 293.pr.civ. intimatul este în drept chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de parte potrivnică printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, această cerere putându-se face până la prima zi de înfățișare.
Din economia dispozițiilor procedurale cu privire la judecata în apel, se constată că apelul principal presupune ipoteza cea mai des întâlnită în practică, respectiv, atunci când partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe introduce cererea de apel împotriva părții adverse. La apelul principal, intimatul poate răspunde, la rândul lui, cu apel îndreptat contra apelantului, apel d enumit îndeobște apel incidental, întrucât reprezintă o cerere incidentală care se grefează pe cererea de apel principală.
Intimatul are interesul să formuleze un apel incidental, dacă a căzut și el parțial în pretenții.
Din economia acelorași dispoziții procedurale evocate anterior, se desprinde concluzia că aderarea la apel reglementată de art. 293.pr.civ. este o varietate de apel, fiind soluționabilă pe baza acelorași proceduri ca și apelul principal.
Este de esența apelului efectul devolutiv al acestei căi de atac. Aceasta presupune că apelul este o cale de atac ce conduce la rejudecarea pricinii în fond. Altfel spus, dă posibilitatea părților de a supune judecării unui apel litigiul dintre ele, în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate și dezbătute în fața primei instanțe.
Este de principiu că devoluțiunea este totală, ea însă este limitată la două reguli, respectiv, efectul devolutiv este limitat și vizează exclusiv cea ce s-a judecat de către prima instanță, adică chiar dacă litigiul poate fi dedus în întregime în fața instanței de apel, devoluțiunea operează numai cu privire la aspectele judecate de instanța a cărei hotărâre este apelată.
Pe de altă parte, devoluțiunea este limitată prin voința apelantului, care poate relua pretențiile sale evocate în fața primei instanțe în totalitate, sau numai parțial.
Cu toate acestea, la stabilirea întinderii devoluțiunii, instanța de apel trebuie să se raporteze nu numai la cererea de apel principală, ci și la eventualul apel incidental (cererea de aderare la apel), precum și la dispozițiile art. 292 pr.civ. care permite părților să se folosească în instanța de apel d e motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță, chiar dacă nu au fost arătate în cererea de apel sau în întâmpinare.
Față de cele ce preced, Curtea constată că apelul principal cât și apelul incidental, aderarea la apel, pot avea propriul lor caracter devolutiv, limitat prin cele două reguli enunțate anterior.
Așa fiind, nu se poate susține cu temei că limita devoluțiunii cererii de aderare la apel este dată de limita devoluțiunii apelului principal. Pe de o parte, Curtea reține că apelul principal poate viza numai unele dintre aspectele hotărârii atacate, iar aderarea la apel poate viza ori aceste aspecte, ori și alte aspecte neatacate și necuprinse în apelul principal. Pe de altă parte, din economia dispozițiilor art. 293.pr.civ. se desprinde concluzia că apelul făcut de către intimat, aderarea la apel, are caracterul unei cereri proprii, care are ca scop de a schimba hotărârea primei instanțe în interesul propriu urmărit de către intimat.
Așa fiind, nu se poate susține cu temei că schimbarea hotărârii urmărită de către intimat prin cererea de aderare la apel ar trebui să se plieze pe ceea ce urmărește apelantul principal.
Față de cele ce preced, reținând dispozițiile art. 293.pr.civ. Curtea urmează a respinge excepția inadmisibilității cererii de aderare la apel formulată de către intimatele reclamante
2.Cât privește apelurile principale formulate de către pârâții - SRL C-N și, acestea urmează a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din practicaua sentinței apelate, prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat pe considerentul că în dosarul nr. 1440/2005 al Tribunalului Cluj având ca obiect evacuare, cadrul procesual a fost diferit față de cadrul procesual în litigiul de față, iar pretențiile au fost modificate față de cererea din 2005, solicitându-se și constatarea nulității absolute, constatarea caducității, astfel încât în cauză nu sunt date condițiile prevăzute de art. 1201.civ.
Deosebit de aceste considerații, Curtea reține că potrivit art. 1201.civ. este lucru judecat atunci când a doua cererea de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor, în aceeași calitate.
Așa cum rezultă din conținutul Sentinței comerciale nr. 1520 din 6 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. 1440/2005 ( 22-23), rezultă că acea instanță nu a fost sesizată cu o cerere privind desființarea contractului de închiriere principal, iar cu privire la obiectul închirierii, nu s-a făcut precizări clare pentru ca prima instanță a cărei hotărâre a fost apelată să poate decela cu claritate dacă cel puțin între defuncta reclamantă și apelanta - SRL ar exista identitate perfectă de obiect cu referire în special la cererea de evacuare dintr-un anumit spațiu. Existând acest dubiu, Curtea nu poate împărtăși teza apelantei conform căreia ar exista identitate perfectă de obiect și de cauză între cauza de față și cauza anterioară. De aceea, raportat la dispozițiile art. 1201.civ. și art. 166.pr.civ. Curtea constată că acest motiv de apel este neîntemeiat.
Cât privește cel de al doilea motiv de apel, care va fi analizat deopotrivă cu solicitările și criticile evocate în cererea de aderare la apel, se rețin următoarele:
Astfel, contractul încheiat între defuncta reclamantă și pârâtul pentru suprafața de 8 mp cu destinația de oficiu, a fost valabil încheiat, acest contract având ca obiect în fapt veranda închisă cu sticlă situată în curtea interioară a imobilului, prezentată fiind ca atare de către ambii pârâți și cu ocazia cercetării la fața locului întreprinsă de prima instanță.
Din probele dosarului reiese fără putință de tăgadă că în fața cifrei 8 fost adăugată cifra 6 de către numitul la instigarea pârâtului, tinzându-se la ocuparea în fapt a unei suprafețe din imobilul situat administrativ în C-N,-, în care s-a inclus și suprafața de aproximativ 50 mp de la stradă, inițial închiriată de către defuncta reclamantă pârâtului până la data de 30.12.2004, însă fără ca acest ultim contract să fie reînnoit.
aceste manopere dolosive, spațiul de 68 mp, în realitate de 8 mp, este subînchiriat pârâtei - SRL pe o perioadă de trei ani, până la 01.06.2008 și ulterior intervine un alt contract de închiriere, de data aceasta între pârâta - SRL și pârâta C (65 dosar fond).
Așa cum s-a constatat în fața primei instanțe, contractul de închiriere încheiat între defuncta reclamantă și pârâtul a încetat la data de 30.12.2004, respectiv, prin expirarea duratei de doi ani precizată în contract, fără ca părțile să fi prelungit durata acestuia, așa cum se prevede în mod expres în clauza inserată la cap. IX pct. 9.1 din acest contract ( 5-6, dosar fond), fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 1436 alin 1.civ.
Pe de altă parte, este reală constatarea primei instanțe că, contractul încheiat între defuncta reclamantă și pârâtul înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr. - din 11.07.2005 (f 21 dosar fond), a încetat ca urmare a convenției încheiate la 17.02.2006 (f 45, dosar fond) între aceleași părți și a mențiunii efectuate pe înscris conform copiei aflate la fila 46 dosar fond.
Cu toate acestea, nu se poate susține cu temei că drepturile locative dobândite în baza unui contract desființat ulterior pot fi opuse cu succes locatorului principal.
Trebuie arătat că, deși locatorul nu este part contractantă în contractul de sublocațiune, în privința lui acest contract nu produce efecte, drepturile și obligațiile dintre locator și locatarul principal rămân neatinse. Cu toate acestea și având în vedere că subînchirierea nu creează raporturi contractuale între locator și sublocatar pe de o parte și că sublocatarul nu dobândește un drept propriu la folosința locuinței, ci numai un drept derivat din drepturile locatarului principal, odată cu desfacerea sau desființarea titlului celui ce a consimțit subînchirierea, încetează și dreptul sublocatarului de a folosi lucrul, acesta din urmă putând fi evacuat odată cu locatarul principal, chiar dacă termenul subînchirierii nu a expirat încă. Trebui de asemenea menționat că, subînchirierea nu constituie o excepție de la regula consecințelor desfacerii titlului locatorului.
Așa fiind, locatarul care dobândește folosința lucrului în baza unui contract de subînchirere nu obține un titlu locativ propriu ci un titlu locativ derivat din contractul de închiriere inițial în baza căruia locatarul principal încheie contractul de sublocațiune.
Prin urmare, soarta juridică a contractului de sublocațiune este influențată decisiv de soarta juridică a contractului de închiriere principal, potrivit regulii de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului.
Ca o consecință, atât pârâta - SRL cât și pârâta - SRL nu pot opune un titlu locativ propriu dobândit din contractele de subînchiriere succesive, fiind necesar astfel să se rețină că dreptul locativ al acestora a încetat la data încetării dreptului locativ dobândit de locatarul principal, respectiv, la data de 17.02.2006, data încheierii convenției de desființare a contractului (f 45, dosar fond).
Așa cum corect a reținut instanța de fond, pârâtele nu se pot prevala pentru dobândirea folosinței bunului din litigiu nici de efectele contractului încheiat între defuncta reclamantă și pârâtul pentru suprafața de 50 mp, această convenție încetând prin expirarea termenului, așa cum s-a arătat anterior.
Prin urmare, soluția de evacuare a pârâților din imobilul în litigiu este perfect justificată, pe de o parte cu privire la suprafața de 50 mp prin inexistența vreunui titlu locativ valabil opozabil reclamantelor, iar în ceea ce privește suprafața de 8 mp, nu pot invoca un titlu locativ valabil opozabil reclamantului, deoarece titlul inițial și-a pierdut eficacitatea prin efectul desființării contractului de locațiune principal.
În ceea ce privește suprafața de 68 mp față de care pârâții susțin că dețin un titlu locativ valabil, Curtea reține că numărul 68 fost inserat în contractul de locațiune principal și, ulterior, perpetuat în cele două contracte subsecvente prin manevre dolosive inițiate de pârâtul și cu concursul terțului. Or, un astfel de raport juridic fondat pe o cauză falsă, practic pe un act inexistent, nu poate servi părților ca justificare a dobândirii unui drept locativ care să fie opus cu succes locatorului principal.
Cât privește ultimul motiv de apel, Curtea constată că prima instanță nu a reținut ca fiind incident în speță instituția erorii obstacol, incidența acesteia fiind argumentată de reclamante în motivarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere pe care - SRL susține că l-a încheiat cu pârâtul pentru spațiul în suprafață de 68 mp.
Așa fiind, cum prima instanță nu a analizat contractul cu privire la care reclamantele au invocat incidența erorii obstacol și a analizat doar contractul ce viza suprafața de 8 mp, prima instanță nu putea să rețină în cauză incidența erorii obstacol, așa încât motivul de apel ce vizează acest aspect excede limitelor litigiului de față și din această perspectivă se vădește a fi nefundat.
Față de cele ce preced, ținând seama de dispozițiile art. 296.pr.civ. Curtea urmează să respingă apelurile principale formulate de pârâții - SRL și .
3.Cât privește cererea de aderare la apel, aceasta se vădește a fi fondată, sentința atacată urmează a fi schimbată în parte, în sensul de a se constata ineficacitatea contractelor de subînchiriere subsecvente contractului de închiriere nr. -/16.05.2005 încheiat între defuncta și pârâtul, apoi a se constata nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat între pârâtul și pârâta - SRL înregistrat la Administrația Finanțelor Publice C-N sub nr. -/15.07.2005.
contractelor subsecvente contractului de închiriere încheiat inițial între defuncta și pârâtul rezultă din incidența în cauză a instituției caducității, instituție juridică recunoscută atât în doctrina de specialitate cât și în jurisprudență, dar prevăzută ca atare și în unele norme disparate în Codul civil.
Așa fiind, și raportat la considerentele expuse pe marginea soluționării apelului declarat de - SRL, prin efectul desființării titlului locativ deținut de către locatarul principal ( ) s-a desființat și titlul locativ dobândit de către pârâta - SRL și implicit s-a desființat și titlul locativ dobândit de la aceasta de către pârâta - SRL.
Curtea reține că instituția caducității vizează lipsirea de efecte juridice a unui contract care, deși inițial este legal încheiat, el nu mai poate ființa datorită unor împrejurări ivite ulterior.
Având în vedere aceste considerente, curtea reține că este fondată cererea reclamantelor de a se constata ineficacitatea contractelor de subînchiriere subsecvente contractului inițial de închiriere, așa cum s-a precizat mai sus.
Cât privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere pe care - SRL pretinde că l-a încheiat cu pârâtul cu privire la spațiul comercial d e la stradă, Curtea constată că prima instanță s-a pronunțat minus petita, deoarece aceasta analizat exclusiv valabilitatea contractului de închiriere dintre - SRL și pârâtul cu privire la spațiul de 8 mp (verandă) și nu s-a pronunțat asupra valabilității contractului de care se prevalează pârâta - SRL pentru folosința suprafeței de 68 mp din spațiul situat administrativ în C-N,-.
Așa cum s-a arătat anterior, acest titlu a fost măsluit prin manopere dolosive, pentru a crea aparența deținerii folosinței legale a întregului spațiu comercial aflat în proprietatea defunctei reclamante, or, deși s-a înregistrat la Finanțelor Publice acest contract alterat, părțile nu pot pretinde că prin simpla înregistrare motivul de nulitate ar fi asanat.
Trebuie remarcat că, dintr-o altă perspectivă, se poate susține că înscrisul opus de către - SRL cu privire la spațiul de 68 mp, deși există în realitate ca act în materialitatea sa, din punct de vedere al raporturilor juridice este un act inexistent, creând doar aparența de existență legală a dreptului de folosință asupra acestui spațiu.
Deși teoria actului inexistent este respinsă în materie civilă, dacă efectele unui asemenea act tind a se produce, acestea pot fi întrerupte și înlăturate pe calea invocării nulității absolute, nulitatea absolută fiind egală cu inexistența.
Așa fiind, sancțiunea care se impune a fi aplicată în raporturile generate și în baza cărora - SRL invocă dobândirea unui titlu locativ pentru ocuparea spațiului comercial d e la stradă estre aceea a nulității absolute.
Pe cale de consecință, urmare a desființării parțiale a sentinței, Curtea va constata nulitatea absolută a contractului de închiriere pe baza căruia pârâta - SRL invocă un drept locativ asupra spațiului comercial și pe baza căruia a încheiat ulterior contractul de închiriere cu pârâta - SRL.
Având în vedere maniera în care prima instanță a soluționat cauza dedusă judecății și ținând seama de soluția dată cererii de aderare la apel, Curtea, în temeiul art. 274 corelat cu art. 277.pr.civ. urmează a-i obliga pe pârâții, - SRL și - SRL să achite reclamantelor câte 1034 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.
Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere că pârâții nu pot fi obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată, deoarece raporturile dintre aceștia și reclamante sunt diferite. Pe de altă parte, nici proporționalitatea reținută de prima instanță ca și criteriu a diminuării cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă nu este întemeiată, deoarece, practic, acțiunea intentată de reclamante a fost admisă în întregime.
Așa fiind, reclamantele sunt îndreptățite astfel să își recupereze toate cheltuielile suportate cu procesul derulat în fața primei instanțe, cheltuieli care se dispersează în mod egal față de toți pârâții găsiți în culpă procesuală.
În baza acelorași dispoziții legale și urmând același raționament, reținând că apelanții-intimați - SRL și au căzut în culpă procesuală în apel prin efectul admiterii cererii de aderare la apel, Curtea urmează a-i obliga pe aceștia să plătească reclamantelor câte 2147,5 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial ( 57, 58+59, 60, 61, în total, 4295 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge excepția inadmisibilității cererii de aderare la apel formulată de apelanta-pârâtă C-
Respinge apelurile principale formulate de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 4857/21.11.2007, pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Comercial Cluj.
Admite cererea de aderare la apel formulată de reclamanta și reclamanta prin mandatar cu procură specială, continuatoarele în drepturi și obligații ale reclamantei inițiale, defuncta decedată la data de 22.12.2006, cu ultimul domiciliu în C-N,-, împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Constată ineficacitatea contractelor de subînchiriere subsecvente contractului de închiriere nr. - din 16.05.2005, încheiat între defuncta și pârâtul KH..
Constată nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat între pârâtul KH. și pârâta, înregistrat sub nr. -/15.07.2005, la C-
Obligă pe pârâții. și C să le achite reclamantelor câte 1034 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă pe apelanții-pârâți și să plătească reclamantelor câte 2147,5 lei, fiecare reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red./Dact.
12 ex/06.05.2008
Judecător primă inst.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Lucia Brehar
