Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 87/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 106
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Diana Manole
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta SC SRL și de apelanta SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 11498 din 16.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind apelanții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanta SC SRL nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, aferente cererii sale de apel, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare în 3 exemplare.
Curtea acordă intimatei cuvântul pe probe.
Intimata prin avocat, arată că nu are probe noi de administrat în cauză, în afara celor din dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe excepția netimbrării apelului formulat de și în combaterea apelului formulat de apelanta
Intimata prin avocat, solicită anularea apelului declarat de SC SRL, ca netimbrat, și respingerea apelului declarat de SC SRL ca nefondat, conform întâmpinării. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele și solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună evacuarea pârâtelor din apartamentul nr.28 situat în B,-, -.1,.10, sector 1.
La data de 03.10.2006 (fila 35 dosar fond) reclamanta a solicitat modificarea și completarea cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită instanței să dispună următoarele:
- rezilierea contractelor de închiriere înregistrate sub nr.12.206/17.05.2006 și nr.12.206/17.05.2006 la Administrația Finanțelor Publice Sector 1, încheiate cu pârâtele și;
- obligarea pârâtelor la contravaloarea chiriei pentru ultimele două luni în valoare totală de 1.600 Euro, plus până la data executării hotărârii respectiv eliberarea spațiului;
- obligarea pârâtelor la contravaloarea cotelor de întreținere până la data de 15.09.2006 în sumă de 625 lei și până la eliberarea efectivă a spațiului închiriat;
- evacuarea pârâtelor din spațiul închiriat pentru lipsă de titlu.
Intimatele și au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 1 B în soluționarea cauzei, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.17664/21.11.2006 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 1 B și s-a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei în favoarea Tribunalul București - Secția Comercială.
Împotriva sentinței civile nr.17664/2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Baf ormulat recurs reclamanta, recurs ce a fost respins prin decizia civilă nr.338/R/14.03.2007 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă pronunțată în dosarul nr-.
În urma declinării de competență acțiunea formulată de a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr-.
La data de 10.08.2007, reclamanta a formulat o nouă cerere precizatoare, cu privire la cota fiecărei societăți solicitând contravaloarea chiriei pentru 3 luni și contravaloarea cotelor de întreținere (fila 10 dosar -).
Prin sentința comercială nr.11498/16.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- s-a admis în parte acțiunea precizată și modificată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele și
S-a dispus rezilierea contractelor de închiriere nr.12.206/17.05.2006 și nr.12.206/17.05.2006 încheiate cu pârâtele și evacuarea din spațiul închiriat.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 7.875 lei reprezentând contravaloare chirie pentru prioada 15.07.2006 - 15.10.2007 iar a fost obligată la plata sumei de 525 lei pentru perioada 15.07.2006 - 15.10.2007.
Capătul de cerere privind contravaloarea cotelor de întreținere a fost respins ca neîntemeiat.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că pârâtele au încheiat cu reclamanta contracte de închiriere pentru apartamentul nr.28 situat în B,-, -.1,.10, sector 1, dar pârâtele nu și-au îndeplinit obligația de plată a chiriei, fapt ce atrage rezilierea culpabilă a contractelor de închiriere și în consecință pierderea dreptului locativ a pârâtului cu efectul imediat al evacuării necondiționate. Drept urmare, pârâtele au fost obligate și la plata chiriei restante calculată conform clauzelor contractuale.
Cu privire la contravaloarea utilităților solicitate de reclamantă, instanța de fond a respins acest capăt de cerere motivat de faptul că în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte întinderea pretențiilor precum și perioada pentru care sunt datorate.
Împotriva sentinței comerciale nr.11498/16.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială au declarat apel și, apeluri ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 11.01.2008.
Apelanta a formulat în termen apelul dar nu a timbrat cererea de apel în raport de dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 și nici nu a motivat apelul.
Apelanta solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în ceea ce privește obligarea sa la plata chiriei pentru perioada 15.07.2006 - 15.10.2007 motivat de faptul că apartamentul intimatei a fost eliberat în toamna anului 2006 iar oricum contractul a fost încheiat pentru perioada 15.05.2006 - 15.05.2007.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea apelului ca nefondat având în vedere că sumele datorate de apelante reprezintă contravaloare chirie pentru trei luni adică 15.07.2006 - 15.10.2006 și este evident că este vorba de o eroare materială strecurată în dispozitivul sentinței întrucât greșit s-a consemnat 15.10.2007 în loc de 15.10.2006.
În susținerea și respectiv combaterea apelurilor nu au fost administrate probe noi.
În ședința publică din data de 27.02.2008 s-a invocat excepția netimbrării apelului formulat de apelanta
Analizând cu prioritate excepția invocată conform art.137 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, etc. se timbrează anticipat sau într-un termen stabilit de instanță, iar în caz contrar cererea urmează a fi anulată conform art.20 alin.3 din același act normativ.
În speța de față, apelanta nu a respectat dispozițiile legale privind timbrajul, respectiv, nu a timbrat apelul anticipat și nici ulterior deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 277,9 lei și timbrul judiciar în cuantum de 3 lei, fapt ce rezultă din actele de la dosar filele 5 și 8, 15 și 16, motiv pentru care Curtea în temeiul art.137 Cod procedură civilă va admite excepția netimbrării, iar în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 va dispune anularea apelului ca netimbrat.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate de în limitele dispozițiilor art.295 Cod procedură civilă, și a probatoriului administrat, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamantă în calitate de proprietar a încheiat cu apelantele-pârâte și două contracte de închiriere cu privire la închirierea apartamentului nr.28 situat în B,-, -.1,.10, sector 1. Durata contractelor a fost stabilită pentru perioada 15.05.2006 - 15.05.2007.
Întrucât pârâtele nu au achitat chiria la termenele stabilite și nu au respectat clauzele contractuale, instanța de fond în mod corect a dispus rezilierea și evacuarea pârâtelor din imobilul închiriat.
Apelanta critică sentința pronunțată de instanța de fond arătând că în mod greșit a fost obligată la contravaloarea chiriei în cuantum de 525 lei pentru perioada 15.07.2006 - 15.10.2007 întrucât apartamentul a fost eliberat în toamna anului 2006.
Verificând sentința sub aspectul criticii formulate de apelantă se constată că într-adevăr apelanta a eliberat spațiul închiriat la data de 28.11.2006 așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire încheiat între părți (fila 18 dosar nr-) și din adresa formulată de către Administrația Finanțelor Publice Sector 1 (fila 16) dar suma de 525 lei reprezintă contravaloare chirie pentru perioada 15.07.2006 - 15.10.2006.
Conform contractului încheiat de părți, chiria lunară stabilită în sarcina apelantei a fost de 50 Euro pe lună.
Suma de 525 lei reprezintă contravaloare chirie pentru perioada 15.07.2006 - 15.10.2006 adică 150 Euro în echivalentul lei calculat la data de 03.10.2006 - data precizării acțiunii (fila 35 dosar -).
În aceste condiții este evident că în cauză este vorba de o eroare materială cu privire la intervalul de timp pentru care a fost obligată să plătească contravaloarea chiriei dar întrucât apelul a fost formulat pe aspectul menționat, Curtea în temeiul art.295 și 296 Cod procedură civilă va admite apelul formulat de, va schimba în parte sentința apelată în sensul că pârâta va fi obligată să plătească către reclamantă suma de 525 lei reprezentând contravaloare chirie pentru perioada 15.07.2006 - 15.10.2006.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, apelul formulat de apelanta cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.11498/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu domiciliul în B,-,.2,.2,.3,.24, sector 1.
Admite apelul declarat de apelanta cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.11498/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu domiciliul în B,-,.2,.2,.3,.24, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 525 lei pentru perioada 15.07.2006 - 15.10.2006.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 17.03.2008
Tehnored. - 20.03.2008
Nr.ex.: 5
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Diana Manole