Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.113/

Ședința publică de la 19 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Gavrila

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat e către pârâta SC SA, cu sediul social în G,-, - parter, împotriva sentinței comerciale nr. 36/CC/30.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de avocatură - Baroul București, cu sediul profesional în B, sector 4,-, -. 4,.38, cauza având ca obiect ordonanță președințială;

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2010, consemnate fiind în încheierea din aceeași dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 26 februarie 2010 apoi la 2 martie 2010.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta "" SA G, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună suspendarea Adunării Generale a Acționarilor convocată pentru data de 5.09.2009, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial Partea a IV-a, nr. 3986/31.07.2009.

La prima zi de înfățișare reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită suspendarea având ca obiect majorarea capitalului social, adunare ce a fost reprogramată la data de 31.10.2009.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței următoarele:

Este acționar la societatea pârâtă cu un pachet de acțiuni reprezentând 28,963% din capitalul social.

Pentru data de 5.09.2008, administratorul unic a convocat în vederea adoptării celei de a treia majorări a capitalului social în condițiile în care existau ordonanțe de suspendare a majorărilor anterioare până la soluționarea cauzelor respective, iar adoptarea unei astfel de hotărâri ar afecta interesele acționarilor minoritari.

În argumentarea punctului său de vedere, reclamantul a făcut un scurt istoric al majorărilor anterioare, respectiv din data de 04.04.2008 și din 23.06.2008 când s-a decis majorarea capitalului social cu 450.000 acțiuni noi, precum și din 20.08.2008 când s-a finalizat a doua majorare cu 4.288.886 acțiuni noi.

A arătat reclamantul că majorările s-au făcut imediat după înființarea societății, când aceasta nu desfășura nicio activitate și nu s-a hotărât cu privire la utilizarea acestora.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 581 alin. 3.proc.civ. apreciind că urgența solicitării sale implică și celelalte două cerințe legale (păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente).

În acest context, reclamantul a precizat că inițierea procedurii de majorare a capitalului social este un mod de încălcare brutală a dreptului intangibil al acționarilor de a nu fi obligați la prestații suplimentare.

Intimata SA Gaf ormulat întâmpinare în cauză, apreciind că este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială și că aceasta este introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ambele excepții fiind respinse de Tribunalul Galați.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute imperativ de dispozițiile art. 581.proc.civ. respectiv urgența și vremelnicia. Astfel, în privința cerinței urgenței, pârâta a arătat că în lipsa unei hotărâri adoptate de acționarii societății în cadrul adunării, drepturile acționarilor nu sunt alterate.

Totodată, cu privire la acest aspect, pârâta a arătat că numai în situația în care adunarea generală a acționarilor adoptă hotărâri și acestea sunt contrare legii sau actului constitutiv, atunci se poate vorbi de o prejudiciere a acționarilor, situație în care Legea nr. 31/1990 pune la dispoziția acționarilor posibilitatea de a solicita suspendarea hotărârii adunării generale a acționarilor, pe cale de ordonanță președințială, formulată odată cu acțiunea în anulare.

Nici condiția vremelniciei, nu este, în opinia pârâtei, îndeplinită în speță, dat fiind faptul că, în lipsa unui dosar care să privească fondul cauzei, până la soluționarea căruia să dăinuie eventuala măsură a suspendării, instanța de fond nu poate pronunța o măsură de suspendare, pe calea ordonanței președințiale.

Prin sentința comercială nr. 36/30.10.2009 pronunțată în speță de Tribunalul Galațis -a admis cererea de ordonanță președințială și s-a dispus, pe cale de consecință, suspendarea de îndată și fără somație a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor programată la data de 31.10.2009, ora 9,00.

Totodată, s-a dispus înscrierea în Registrul Comerțului și publicarea hotărârii irevocabile în al României pe cheltuiala reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarea situație de fapt:

În urma constituirii societății, rezultată din divizarea parțială a SA (conform proiectului de divizare a SA publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, din 15.02.2008), în actul constitutiv s-a stipulat, printre altele, modalitatea de majorare a capitalului social precum și organele abilitate să procedeze la majorarea capitalului social, perioada - raportat la data înmatriculării societății, de delegare a acestei atribuții către consiliul de administrație, limita maximă de 45.000 lei (reprezentând J din capitalul social subscris, existent în momentul delegării atribuției) reprezentând cuantumul convenit al majorării.

Cum obiectul cererii de față reprezintă, prin ea însăși, o cerere cu caracter vremelnic, îndeplinind cumulativ și celelalte două condiții, urgența și prevenirea unei pagube iminente (față de susținerea reclamantului că este acționar cu un pachet de acțiuni reprezentând 28,963% din capitalul social și convocarea "" SA G de majorare a capitalului social cu suma de 4.000.000 lei), având în vedere și principiul disponibilității părților, apărarea pârâtei nu poate fi primită dat fiind faptul că aceasta face trimitere la o altă situație reglementată de legiuitor, respectiv posibilitatea acționarilor de a suspenda hotărârea adunării generale a acționarilor pe calea ordonanței președințiale formulată odată cu acțiunea în anulare a hotărârii contrare legii, ceea ce excede cadrul procesual de față.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, imediat după constituirea acestei societăți reclamantul în mod constant s-a considerat prejudiciat de modul în care societatea pârâtă a procedat la luarea deciziilor de majorare a capitalului social.

Astfel, prin sentința comercială nr. 8145/2 iulie 2008, Tribunalul Bucureștia dispus suspendarea deciziei nr. 1/21.05.2008 a administratorului unic al societății pârâte, prin care a dispus prima majorare de capital social a acestei pârâte, procedând la o nouă majorare a capitalului social fără ca prima majorare să devină opozabilă terților prin publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României.

Totodată, Tribunalul Galația dispus suspendarea deciziei nr. 2/20.08.2008 prin care s-a decis majorarea capitalului social al pârâtei până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare, irevocabilă, societatea pârâtă însă procedând, în aceeași manieră, în continuare, la majorarea capitalului social.

Recursul de față este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.

Prin art. 133 alin. (1) din aceeași lege se prevede că "odată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea hotărârii atacate".

Prin urmare, instituția suspendării în regim de urgență pusă la îndemâna acționarilor vizează doar hotărârea adunării generale, iar nu adunarea propriu-zisă. A primi punctul de vedere al reclamantului ar însemna să recunoască dreptul discreționar al unui acționar minoritar de a paraliza orice inițiativă a majorității, lucru care este în mod vădit contrar spiritului Legii 31/1990.

De altfel, instanța de fond a achiesat la solicitarea reclamantului fără a indica un temei de drept pentru o atare inovație procedurală.

Totodată, prima instanță nu a argumentat convingător întrunirea în speță a condițiile cumulative cerute pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

Astfel, se impunea verificarea existenței nu doar a condiției urgenței, ci și a vremelniciei, precum și a condiției suplimentare derivate din vremelnicie, aceea a neprejudecării fondului cauzei.

Pentru a statua cu privire la existența urgenței, reclamantul avea de justificat necesitatea luării unei măsuri vremelnice fie pentru păstrarea unui drept (care s-ar păgubi prin întârziere), fie pentru prevenirea unei pagube iminente ( și care nu s-ar putea repara), fie pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Prima instanță, preluând susținerile reclamantului, nu a argumentat condițiile indicate mai sus.

Curtea apreciază că reclamantul nu a dovedit în nici un fel urgența luării măsurii.

Cât privește vremelnicia, este de observat că prima instanță a dispus suspendareasine diea Adunării Generala a Acționarilor programată la 31.10.2009, fapt ce contravine flagrant temporalității unei măsuri care se poate lua pe cale de ordonanță președințială.

Neexistând vreo cauză de drept comun a cărei soluționare să limiteze cel puțin teoretic limitele suspendării adunării, Curtea consideră procedura ordonanței președințiale a fost aleasă în mod abuziv în speță și că respingerea unei astfel de cereri este singura soluție legală și temeinică.

Față de cele ce preced, Curtea apreciază fondate criticile recurentei, urmând a admite recursul acesteia, dând astfel eficiență dispozițiilor art. 312 alin. 3 teza I în referire la art. 304 pct. 9 proc.civ. cu consecința reformării sentinței recurate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, ca fiind nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 274.proc.civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către pârâta SC SA, cu sediul social în G,-, - parter, împotriva sentinței comerciale nr. 36/CC/30.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați și, în consecință;

Modifică sentința comercială nr. 36/30.10.2009 a Tribunalului Galați în sensul că respinge, ca fiind nefondată, cererea de suspendare a solicitată pe cale de ordonanță președințială.

Obligă pe intimatul la plata către recurentă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

dr.- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 2 ex./11.03.2010

Fond:.

Președinte:Simona Gavrila
Judecători:Simona Gavrila, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Galati