Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 1170/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1170/R/
Ședința publică din 15 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții SC UNIVERSAL 2006 SRL, cu sediul în Pitești,-, județul A, și, toți domiciliați în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 805/C din 08 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC PARCHET SRL, cu sediul în Pitești,-, județul A și intimatul-pârât .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 12 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra recursurilor s-a amânat la data de 15.12.2008, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 23 septembrie 2008, reclamanta PARCHET Pitești a chemat în judecată pe pârâții UNIVERSAL Pitești, și, pentru ca pe cale de ordonanță președințială să fie obligați să-i permită accesul la sediul societății și să fie reintegrată în spațiul magazinului situat în Pitești,-
De asemenea, a solicitat ca pârâții să-i permită să-și desfășoare activitatea în cadrul societății și magazinului, prin încetarea acțiunilor de împiedicare și să-i predea actele societății și evidențele contabile.
În motivarea acțiunii, a susținut că societatea reclamantă s-a constituit cu trei reclamanți, și anume, cu asociat unic și administrator, UNIVERSAL 2006, reprezentată de și, prin actul constitutiv încheiat la data de 26 februarie 2008, fiind desemnat ca administrator.
În vederea stabilirii sediului societății și pentru desfășurarea activității comerciale a acesteia la data de 26 februarie 2008, reclamanta a încheiat un contract de comodat prin care a primit în folosință suprafața de 55 mp. din imobilul proprietatea pârâților și.
Ulterior, datorită unor neînțelegeri în adunarea generală a acționarilor din data de 23 iulie 2008, s-a hotărât schimbarea administratorului în persoana lui, cu acordul fostului administrator.
Cu toate acestea, la data de 8 septembrie 2008, pârâții și s-au prezentat la sediul societății, unde funcționează magazinul și au ridicat cu forța toate actele, după care au închis magazinul și au schimbat încuietorile, fără nici un drept.
Reclamanta a apreciat că, astfel i se creează un prejudiciu iminent și ireparabil care nu poate fi înlăturat decât prin admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, deoarece se află în imposibilitate de a își desfășura activitatea și de a folosi spațiul comercial.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr.805/C/8 octombrie 2008, admis acțiunea și a obligat pe pârâți să permită reclamantei accesul la sediul societății, reintegrând-o în spațiul magazinului situat în Municipiul Pitești,- A, în vederea desfășurării activității comerciale; totodată a obligat pe pârâți să-i predea actele societății și actele de evidență contabilă, anume registrul de casă, notele de intrare-recepție, facturile pe lunile iunie-august 2008, contracte clienți.
Ca să pronunțe această sentință a motivat că potrivit art.581 Cod procedură civilă instanța va putea ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Expunerea dispoziției egale evocate, i-a prilejuit aprecierea că pentru admiterea unei acțiuni pe cale de ordonanță președințială se impune să fie întrunite cumulativ două condiții, anume urgența (condiție specifică generală) și nerezolvarea fondului cauzei (condiție specifică specială).
Referindu-se la urgență a arătat că potrivit doctrinei, sintagma privește situația când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul unei executări, nu se pot realiza în mod eficient decât pe calea unei acțiuni de drept comun.
În raport de considerentele prezentate, a conchis că acțiunea reclamantei este întemeiată, deoarece ambele condiții impuse de art.581 Cod procedură civilă sunt întrunite, întrucât producerea în continuare a pagubelor nu se poate înlătura decât atunci când societatea își va putea desfășura activitatea.
Pârâții au declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, făcând incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
Pârâții și au susținut că instanța a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de ei atâta timp cât reclamanta nu și-a valorificat pretențiile printr-o acțiune pe fondul cauzei.
Deosebit, au susținut că aceasta urmărește să folosească spațiul proprietatea lor în mod gratuit, fără a-i plăti chirie și că datorită acestei atitudini au denunțat contractul de comodat la data de 12 august 2008.
Pârâții și UNIVERSAL 2006 prin administrator au susținut în esență că sentința este nelegală, deoarece instanța nu a verificat apărările lor în sensul lipsei calității de reprezentant al reclamantei, a numitului și inadmisibilității acțiunii față de nevalorificarea pretențiilor pe calea dreptului comun, ceea ce face ca cerința vremelniciei măsurii să nu fie incidentă.
În altă ordine de idei au susținut că administratorul societății este în continuare, că instanța a ignorat încetarea efectelor contractului de comodat, dispunând reintegrarea într-un spațiu privitor la care reclamanta nu mai are nici un drept și că a dispus măsuri cu caracter definitiv, contrar spiritului ordonanței președințiale.
Recursurile sunt fondate în raport de considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit art.581 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
În cauză, reclamanta a susținut că urmare a unor neînțelegeri avute cu pârâții, care îi sunt asociați, respectiv proprietarii imobilului în care funcționează societatea, determinate în principal de schimbarea administratorului, aceștia nu i-au mai permis accesul în societate, împiedicând desfășurarea activității.
În consecință, a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să fie reintegrată în spațiul magazinului comercial, consecința obligării pârâților să-i permită accesul în incinta acestuia și deosebit să-i predea actele societății și actele de evidență contabilă.
În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a expus dispoziția înscrisă în art.581 Cod procedură civilă și a analizat prin prisma acesteia, condițiile admisibilității acțiunii, cu referire la urgență și la neprejudecarea fondului.
Apoi a concluzionat fără a se referi la situația de fapt invocată, că producerea în continuare a pagubelor nu se poate înlătura decât în condițiile în care societatea își poate desfășura activitatea.
Pentru a stabili astfel, instanța nu a motivat însă în ce mod sunt întrunite condițiile pentru admiterea acțiunii pe calea ordonanței președințiale, respectiv urgența și nerezolvarea fondului cauzei, aprecierea producerii unor pagube neavând absolut nici un suport.
Analizând susținerile reclamantei din acțiunea introductivă de instanță, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor aduse sentinței pronunțate, rezultă că instanța a încălcat dispozițiile art.581 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin obligarea pârâților să permită reclamantei accesul într-un spațiu comercial și reintegrarea în acest spațiu, precum și să predea actele societății, actele de evidență contabilă și contracte clienți, a ordonat măsuri definitive ignorând caracterul vremelnic al acestora, așa cum cere reglementarea evocată.
În altă ordine de idei, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, este numai prezumată, în raport de necontinuarea activității societății, întreruptă așa cum se pretinde la inițiativa pârâților.
Dar, chiar îndeplinită această cerință, se impunea ca măsura luată de instanță să nu prejudece fondul, ceea ce s-a întâmplat în cauză prin rezolvarea definitivă a litigiului, prin introducerea reclamantei în spațiul respectiv.
Procedând în acest mod, instanța nu a verificat susținerile potrivit cărora efectele contractului de comodat încheiat cu pârâții și, proprietarii imobilului în care funcționează magazinul, au încetat, și nici aceea referitoare la calitatea de a reprezenta societatea reclamantă, a numitului.
În situația în care analiza sumară a probelor administrate nu conducea la o concluzie în legătură cu aceste aspecte, urma să rețină că soluționarea lor se poate face numai prin cercetarea fondului, pe calea unei acțiuni de drept comun.
Din această perspectivă rezultă că nefiind clarificate problemele referitoare la contractul de comodat și reprezentarea societății reclamante, instanța nu-i putea permite acesteia accesul și dispune reintegrarea, respectiv predarea actelor, pe calea ordonanței președințiale.
În raport de cele arătate, urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă, să admită recursurile și să modifice sentința, iar pe fond să respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții UNIVERSAL 2006, și, împotriva sentinței nr.805/C din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimați fiind reclamantă PARCHET și pârâtul.
Modifică sentința iar pe fond respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./19.12.2008
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Ioana Bătrînu