Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 1333/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1793/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1333
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăila
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, G, G, G, -, G, și toți prin mandatar împotriva sentinței comerciale nr. 8975 din data de 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat, lipsind recurenții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că Tribunalul București solicită restituirea dosarului de fond pentru soluționarea cererii de îndreptare eroare formulată de.
Intimata prin avocat, invocă excepția lipsei calității de reprezentant a recurenților.
Curtea, invocă din oficiu, excepția tardivității declarării recursului în temeiul art. 303 alin. 2 rap. la art. 582 alin. 2. care primează excepției lipsei calității de reprezentant, invocată de intimată.
Intimata prin avocat, solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 8975/11.09.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, G, G, G, -, G, și toți prin mandatar în contradictoriu cu pârâta SC SA.
În considerentele sentinței judecătorul fondului a reținut că reclamanții au solicitat, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea tuturor hotărârilor și înscrisurilor elaborate pe baza conținutului procesului verbal al AGA nr. 12, fără a indica data la care a avut loc respectiva ședință. Ulterior, reclamanții au precizat acțiunea în sensul că se solicită suspendarea tuturor hotărârilor și înscrisurilor elaborate pe baza conținutului proceselor verbale AGA din 17.01.2008, 20.05.2008 și 24.06.2008, susținându-se că acțiunile în fond vizând anularea acestor procese verbale au termen pe data de 26.09.2008, fără a indica numerele de dosar. S-a reținut în consecință că art. 133 din Legea nr. 31/1990 prevede că o dată cu intentarea acțiunii în anularea hotărârii AGA, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea hotărârii atacate. În speță, reclamanții nu au făcut dovada intentării acțiunii în anularea hotărârilor Aga a căror suspendare se solicită, astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a dispoziției art. 133 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială astfel cum a fost precizată.
În motivarea cererii, recurenții, prin mandatar, au arătat că cererea de ordonanță președințială nu a fost formulată în condițiile art. 133 din Legea nr. 31/1990. Ea a avut drept temei art. 581.pr.civ. suspendarea urmând a fi dispusă doar până la soluționarea cauzei ce avea ca obiect obligarea conducerii SC SA la convocarea unei adunări generale. În consecință, recurenți apreciază că s-a făcut o greșită aplicarea a legii.
La termenul din data de 26.11.2008 s-a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată, se reține că potrivit art. 582.pr.civ. ordonanța președințială este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă a fost dată cu citarea părților. În speță, soluționarea cauzei a fost realizată cu citarea părților, sentința fiind pronunțată la data de 11.09.2008.
În lumina textului legal menționat anterior, recurenții aveau posibilitatea declarării recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, termen care expira la data de 17.09.2008. conform art. 101 alin. 1.pr.civ.
Recursul însă a fost declarat pe data de 18.09.2008, prin transmisiune tip, fiind înregistrat la aceeași dată la grefa Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.
În consecință, se reține că recursul a fost declarat peste termenul legal.
Față de considerentele reținute, în temeiul art. 582.pr.civ. art. 301.pr.civ. coroborat cu art. 103.pr.civ. va fi admisă excepția de tardivitate, iar recursul va fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurenții, G, G, G, -, G, și toți prin mandatar în contradictoriu cu intimata SC SA împotriva sentinței comerciale nr. 8975/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/2ex.
19.12.2008.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa, Veronica Dănăila