Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.153 R
Ședința publică de la 12.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă - MEDIA SRL împotriva sentinței civile nr.1472/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă - SRL prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta reclamantă - MEDIA SRL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că taxa de timbru a fost achitată la Curtea de Apel Secția a IV a Civilă și de asemenea motivele de recurs au fost comunicate tot la această instanță.
Reprezentantul intimatei pârâte - SRL depune la dosar un certificat de grefă cu privire la existența dosarului nr- emis de Tribunalul București -Secția a Va Civilă și arată că hotărârea de la tribunal nu este redactată. Totodată învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul intimatei pârâte - SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică și depune la dosar concluzii scrise. Cu privire la cheltuielile de judecată solicită a se lua act că vor fi solicitate pe care separată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect judecarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă - MEDIA SRL împotriva sentinței civile nr.1472/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la 25.09.2008, sub nr-, reclamanta MEDIA a formulat cerere de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâta, pentru ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună încetarea oricărui act de folosire a mărcii "U", până la soluționarea cauzei în fond.
În motivarea cererii reclamanta a arătat în esență că, la data de 15.09.2008, a descoperit că pârâta derulează o campanie publicitară la țigările, în care utilizează o reprezentare grafică constând în litera "U" încadrată într-un cerc, reprezentare grafică care este marca înregistrată a societății Trend Media, fiind și sigla televiziunii
Reclamanta a mai arătat că în aceeași zi - 15.09.2008 - a trimis pârâtei adresa nr. 855/15.09.2008, prin care i-a adus la cunoștință că îi încalcă dreptul la marcă, solicitându-i totodată retragerea tuturor materialelor publicitare conținând reprezentarea descrisă mai sus.
În data de 22.09.2008, reclamanta a revenit cu o nouă adresă către pârâtă, somând-o să înceteze de urgență a utiliza o marcă ce îi aparține, deoarece această acțiune îi creează prejudicii financiare și de imagine. Întrucât nici după această somație nu a obținut un răspuns de la pârâtă, reclamanta a formulat prezenta acțiune.
Reclamanta a mai învederat instanței că este titulara mărcii "U", protejată pentru clasele de produse/ servicii nr. 9, 16, 18, 25, 35 (publicitate), 38, 40, 41, 42, solicitând instanței să observe că în prezenta cauză există situația enunțată de art. 35, alin. 2, lit. b) din Legea 84/1998, pârâta utilizând un semn identic pentru clase de servicii/produse identice, în activități de publicitate - clasa 35, pentru care reclamanta are protecție. Această situație este de natură a produce grave prejudicii financiare reclamantei și, mai ales, de imagine, deoarece televiziunea U are ca public Ť. preponderent persoane cu limitele de vârstă 12-34 ani, deci și minori. Având în vedere acest fapt, reclamanta consideră că această confuzie creată prin asocierea mărcii ce reprezintă însăși identitatea reclamantei ca post de televiziune cu target format din adolescenți și tineri, cu o campanie a unui producător de țigări, îi creează un prejudiciu greu de acoperit în viitor. Reclamanta a mai arătat că și campania pârâtei se adresează unui segment de vârstă care, pe alocuri, se suprapune până la confuzie publicului reclamantei.
Reclamanta a înregistrat ca mărci mai multe embleme, sloganuri, titluri de emisiuni, nume de site-uri de internet, toate având în componență reprezentarea grafică a literei "U" într-un cerc.
Reclamanta a susținut că în speță sunt îndeplinite condițiile enunțate de art. 581.pr.civ. respectiv urgența, neprejudecarea fondului și vremelnicia măsurii, considerând că prezența emblemei sale pe afișele și spoturile publicitare ale unei companii producătoare de țigări conduce implicit la ideea că cele două companii s-au asociat pentru a realiza o campanie adresată tinerilor - având în vedere că premiile campaniei constau în tricouri, excursii în străinătate și aparate de fotografiat - iar mediile de comunicare sunt comune: afișe postate strategic, în locații accesibile preponderent tinerilor, site-uri de internet. Păstrarea acestei situații îi va produce prejudicii incomensurabile, care ar fi greu sau imposibil de reparat, deoarece Televiziunea U nu dorește să fie asociată cu o campanie de promovare a produselor din tutun, iar pierderile s-ar înregistra atât în rândul publicului său cât și al partenerilor de afaceri.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de ordonanță președințială ca lipsită de obiect și de interes, și ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
A susținut pârâta că pretenția dedusă judecății este aceea de luare a măsurii cu caracter vremelnic constând în încetarea oricărui act de folosire a mărcii U până la soluționarea cauzei pe fond; or faptele incriminate de reclamantă au încetat, deci nu mai există, astfel încât instanța nu mai poate dispune o măsură de felul celor vizate de disp. art. 581.pr.civ. Cererea este lipsită și de interes sub acest aspect, întrucât lipsește folosul practic născut și actual în formularea cererii, partea expunându-se la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune. Cererea reclamantei nu întrunește cerința unui interes actual deoarece au încetat faptele pretins ilicite ale reclamantei, iar admiterea cererii nu ar aduce vreun folos practic, având în vedere că pârâta a desfășurat o campanie promoțională începând cu 4 august 2008 și până în 5 octombrie 2008, nefiind îndeplinită condiția interesului la acest moment; din probele depuse de reclamantă nu rezultă că obiectul acțiunii ar mai fi în ființă și nu rezultă că pe piață ar mai fi materiale publicitare aferente campaniei publicitare încheiate.
Cu privire la fondul cererii de ordonanță președințială, pârâta a susținut că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii, conform disp. art. 581.pr.civ. în speță argumentația reclamantei fiind axată pe probleme de fond ale unei cereri în contrafacere, aceste aspecte neputând face obiectul unei cereri de ordonanță președințială.
Astfel, caracterul iminent al prejudiciului pentru prevenirea căruia se solicită măsura pe calea ordonanței președințiale nu există, neexistând cazul grabnic reglementat de lege, întrucât nu s-a dovedit că se poate crea un prejudiciu de imagine pe piață pentru reclamantă, aceasta invocând doar o eventualitate sau o probabilitate în acest sens.
Cu privire la vremelnicie, ca oad oua condiție a cererii în baza art. 581.pr.civ. pârâta susține că nu se indică momentul până la care ar urma să se producă efectele cererii de ordonanță președințială și nu a făcut dovada înregistrării unei cereri de chemare în judecată pe fondul litigiului
Cu privire la condiție de neprejudecare a fondului cauzei, reclamanta a adus argumente care se impun a fi cercetate în cadrul unei acțiuni în contrafacere, iar instanța care soluționează cererea de față este limitată la analizarea aparenței dreptului, care în speță nu joacă în favoarea reclamantei; instanța nu poate face analiza distinctivității și protecției separate pe care o poate avea un element extras din conținutul unei mărci înregistrate, semnul Uac ărui interzicere a folosirii se solicită de către reclamantă și care se află în componența mărcilor acesteia.
Litera Uaf ost folosită de către pârâtă sub forma abrevierii cuvântului you, acesta fiind modul în care litera respectivă este percepută de publicul Ť. al pârâtei; litera U încadrată de un cerc este doar un element în vizualul utilizat de campania promoțională, legate de marca notorie, care domină imaginea de ansamblu a acestuia.
A mai arătat pârâta că mărcile reclamantei sunt protejate pentru mai multe clase de produse și servicii, printre care clasa 35, dar nu și clasa de produse 34, produsele în legătură cu care pârâta a folosit semnul
Prin sentința civilă nr. 1472/16.10.2008 au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția lipsei de interes și aceea privind lipsa obiectului.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de ordonanță președințială.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Refritor la excepția lipsei de obiect a cererii reclamantei, a constatat instanța că cererea reclamantei - Trend Media SRL a fost introdusă la data de 25.09.2008, iar conform Regulamentului de desfășurare a campaniei promoționale de către pârâta, perioada de desfășurare a acesteia era cuprinsă între 4 august și 5 octombrie 2008, așa încât nu se poate reține lipsa de obiect a cererii, câtă vreme pretinsele acte de încălcare ale drepturilor reclamantei erau în curs la data formulării cererii.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, a apreciat instanța că nu rezultă din probele administrate că faptele încriminate de către reclamantă ar fi încetat odată cu încheierea campaniei oficiale de promovare desfășurată de pârâtă în perioada stabilită prin regulament, pentru ca instanța să nu mai poată dispune cu titlu vremelnic o măsură de felul celor vizate de disp. art. 581.pr.civ.; există deci folosul practic născut și actual în formularea cererii, iar partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge la acțiune.
Pe fondul cererii de ordonanță președințială, s-a reținut că sunt întrunite doar primele două condiții cerute de dispozițiile art. 581.pr.civ, respectiv urgența și vremelnicia, dată fiind aplicabilitatea în cauză, alături de dispozițiile de drept comun de la art. 581.pr.civ. invocate de reclamantă, și a dispozițiilor speciale privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, cuprinse în OUG nr. 100/2005 care reglementează măsurile, procedurile și repararea daunelor în scopul asigurării respectării drepturilor de proprietate industrială, instanța de judecată putând să ordone prin ordonanță președințială, în temeiul dispozițiilor art. 10, măsurile provizorii prevăzute la art. 9 (să interzică încălcarea dreptului), atunci când orice întârziere este susceptibilă să producă un prejudiciu ireparabil titularului dreptului, astfel cum s-a solicitat în speță. Față de aplicarea dispozițiilor speciale menționate mai înainte, apare evident că sunt îndeplinite condițiile cu privire la urgență și vremelnicie, în sensul dreptului comun în materia ordonanței președințiale, așa încât s-a apreciat că este de prisos analizarea lor în raport de dispozițiile din Codul d e Procedură civilă.
S-a reținut însă că nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului, prevăzută de asemenea în cuprinsul disp. art. 581.pr.civ. Deși reclamanta a făcut dovada că este titular al unor mărci, respectiv U televiziune interactivă, culoare revendicată roșu, U Revolution, U, etc. se constată din afișul campaniei promoționale a pârâtei că elementul incriminat folosit de pârâtă nu se suprapune cu vreuna dintre mărcile rec1amantei, așa încât nu se poate reține că aparența dreptului ar opera în favoarea acesteia. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar le pârâtă rezultă că s-au înregistrat la mai multe mărci care au în compunere litera U, în diverse reprezentări grafice sau alături de diverse elemente verbale, ori litera U ca atare, așa încât nu e poate pretinde că litera U este monopolul unui singur titular.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului se arată în esență că:
Prin raportare la conținutul cererii de ordonanță președințială și la prevederile art. 35 din Legea 84/1998, susține recurenta că se găsește în ipoteza enunțată de art. 35, alin. 2 lit. b), pârâta utilizând un semn identic pentru clase de servicii/ produse identice, în activități de publicitate (pe afișe publicitare și în spoturi TV) clasa 35, pentru care recurenta-reclamantă a obținut protecția. Această situație este de natură a-i produce grave prejudicii financiare și, mai ales, de imagine, deoarece televiziunea U are ca public - ținta preponderent persoane cu limitele de vârstă 12-34 ani, deci și minori. Având în vedere acest fapt, confuzia creata prin asocierea mărcii ce reprezintă însăși identitatea recurentei, ca post de televiziune cu target format din adolescenți și tineri, cu o campanie a unui producător de țigări, îi creează un prejudiciu de imagine care va fi greu de acoperit în viitor. De altfel, și campania pârâtei se adresează unui segment de vârsta care, pe alocuri, se suprapune până la confuzie publicului recurentei, detaliu care este de natură a ridica întrebarea dacă asocierea produselor pârâtei cu sigla televiziunii ar fi tocmai întâmplătoare.
În plus, Trend Media (Televiziunea U) a înregistrat ca mărci mai multe embleme, sloganuri, titluri de emisiuni, nume de site-uri de internet, etc. toate având în componenta reprezentarea grafica a literei U într-un cerc. Spre exemplificare, a anexat dosarului de fond copii de pe certificatele de marca ce fac dovada proprietății asupra acestor mărci și implicit a emblemei respective.
Afirmația pârâtei conform căreia campania promoțională a luat sfârșit la data de 5 octombrie 2008, este neadevărată - susține recurenta - fapt confirmat chiar de regulamentul de desfășurare. În fapt, campania U-SHIRT este în plină desfășurare, iar încălcarea dreptului la marca se produce si va continuă să se producă atât timp cât campania promoțională își urmează cursul prin acordarea de premii și alte activități legate de aceasta. Așa fiind, o hotărâre judecătoreasca de respingere a cererii nu ar face decât să valideze folosirea ilegală a unei mărci care îi aparține recurentei.
De altfel, prin argumentele aduse în susținerea excepțiilor invocate, pârâta recunoaște implicit faptul că a încălcat un drept al recurentei, însă afirma că această încălcare a luat sfârșit la o dată anterioară.
Condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială au fost - în susținerea recurentei - întrunite cumulativ.
A fost dovedită dovedit urgenta prin aceea că există un risc de confuzie între marca înregistrată U, ca sigla a televiziunii U și campania pârâtei, intitulată U-SHIRT. Televiziunea U nu dorește să fie asociată cu o campanie de promovare a produselor din tutun, această asociere fiind de natură a vătăma grav imaginea unui canal de televiziune care promovează comportamentele corecte și sănătoase în rândul publicului - ținta format din tineri cu vârste cuprinse între 12 și 34 de ani. Indiferent de asemănarea, dintre marca U și semnul grafic utilizat de pârâta în campania sa promoțională, aceasta reprezentare grafica este identică în ambele cazuri, atât din punct de vedere grafic, sonor, semantic cât și din punctul de vedere al consumatorului mediu, care le percepe ca fiind identice. Așa fiind, consideră recurenta că menținerea acestei stări de fapt îi aduce prejudicii de imagine și prejudicii financiare substanțiale și nu doar eventualitatea producerii lor.
Și condiția caracterului vremelnic este îndeplinită, în opinia recurentei, având în vedere că în cererea de ordonanță președințială a precizat: "să dispună încetarea, de către pârâtă, a oricărui act de folosire a mărcii U, până la soluționarea cauzei pe fond." Este evident că a introdus o cerere pe dreptul comun în acest sens, de vreme ce a solicitat a se lua o măsura până la soluționarea pe fond. În plus, în virtutea rolului activ, instanța de judecată poate cerceta acest aspect, atunci când proba faptului că există o cerere introdusă pe dreptul comun nu a fost admisă a fi depusă la dosarul cauzei. Mai mult, atât timp cât exista posibilitatea ca informațiile privind dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată să fie aflate prin simpla accesare a portalului online al instanțelor de judecată, considerăm că aceste informații sunt publice, fapt pentru care nu se mai impune obligarea reclamantei la prezentarea unui certificat de grefa sau a altor înscrisuri din care să rezulte existența unui dosar întemeiat pe dreptul comun. Pe rolul Tribunalului București - secția a V-a - se găsește înregistrat dosarul nr-, cu termen de judecata 23.10.2008, având ca obiect cererea în obligația de a face, întemeiata pe dreptul comun.
În justificarea condiției de neprejudecare a fondului arată recurenta că, pentru a se putea pronunța pe speță, instanța are nevoie de minime argumente și probe în susținerea cererii pe care aceasta a formulat-o, incluzând și aspecte care dezbat fondul, însă nu în totalitate. În fapt, însăși pârâta este de acord că "Pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri arbitrare, instanța poate cerceta aparența dreptului. Făcând un examen sumar al cauzei, instanța poate, așadar, numai să "pipăie fondul", pentru a putea constata de partea cui este aparența dreptului." Cu alte cuvinte, este evident că atât timp cât tocmai riscul de confuzie și riscul de asociere sunt elementele care determină urgența și paguba iminenta produsă prin ele, acestea vor trebui dovedite pentru ca instanța să constate întrunirea elementelor de admisibilitate a ordonanței președințiale.
Făcând referire la fondul litigiului, susține recurenta că, așa cum a arătat și în cererea introductivă, pârâta face uz în campania sa promoțională, de un semn grafic identic cu marca înregistrată De altfel, întreaga campanie a pârâtei se numește U-SHIRT, iar aceasta reprezentare grafică este identică în ambele cazuri, atât din punct de vedere grafic, sonor, semantic cât și din punctul de vedere al consumatorului mediu, care le percepe ca fiind identice. campaniei pârâtei este format din trei elemente distincte: pachetul de țigări, logo-ul U într-un cerc și apoi sintagma "whats on your shirt", fără ca aceste trei elemente să aibă o legătură logică sau de orice natură între ele, care să le confere statutul unui tot unitar, ci reprezintă trei elemente separate. De fapt, elementul grafic care domină imaginea de ansamblu este tocmai litera U într-un cerc, fiind reprezentat într-un font mare și luminos.
Recurs legal timbrat.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
Intimata a depus certificat de grefă eliberat în dosarul nr- al Tribunalului București secția a V-a civilă, acesta atestând că acțiunea ce a format obiectul menționatului dosar - având ca obiect "marcă" - formulată de reclamanta - MEDIA SRL împotriva pârâtei - SRL a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Analizând recursul, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 304 ind. 1.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Admisibilitatea oricărei cereri de ordonanță președințială este subsumată condițiilor prevăzute de art. 581 alin. 1.pr.civ. respectiv: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ pentru a avea finalitatea arătată, astfel că în absența oricăreia dintre ele instanța nu poate dispune, pe această cale, măsura solicitată prin cererea de ordonanță președințială.
Instanța fondului a apreciat că, prin raportare la dispozițiile art. 9-10 din OUG 100/2005, nu ar mai fi necesară verificarea condițiilor privind urgența și vremelnicia.
Curtea constată că normele speciale menționate nu exclud o atare analiză în contextul situației concret dedusă judecății în speță, în condițiile în care reclamanta nu a pretins aplicarea măsurii solicitate "în scopul de a preveni orice încălcare iminentă" - aceasta fiind o cerință de esența reglementării speciale menționate - ci a arătat în mod neechivoc faptul că încălcarea pretinsă se produsese, iar demersul său judiciar avea ca finalitate/ scop încetarea activităților ce îi aduceau o astfel de vătămare și erau susceptibile a-i produce un prejudiciu pecuniar și de imagine în măsura în care ar fi continuat.
Astfel, analizând cererea reclamantei-recurente din perspectiva condițiilor stabilite prin art. 581 alin. 1.pr.civ. Curtea constată că situația existentă atât la data de 16.10.2008, când a fost pronunțată sentința recurată, cât și la momentul soluționării recursului pendinte, este aceea în care campania promoțională desfășurată de către pârâta-intimată - și în privința căreia reclamanta a pretins că aduce atingere drepturilor sale de proprietate industrială rezultate din calitatea de titular al mărcii înregistrate - a fost finalizată, potrivit regulamentului oficial al respectivei campanii ea desfășurându-se în perioada 04.08.2008 ora 11:00 -05.10.2008ora 10:59.
Ca atare, nu se poate reține ca fiind satisfăcută condiția urgenței (" pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente" potrivit exigențelor normei menționate) în privința acțiunii pretins vătămătoare a pârâtei, care a s-a epuizat corespunzător regulamentului oficial și public în baza căruia ea a debutat (recurenta-reclamantă neadministrând vreo probă din care să rezide continuarea campaniei după finalizarea perioadei stabilită prin regulamentul menționat).
Față de împrejurarea că, potrivit considerentelor expuse, nu se verifică condiția urgenței în luarea măsurii pretinse de către reclamanta-recurentă în acest cadru procesual și având în vedere imperativul întrunirii cumulative a tuturor condițiilor prevăzute de art. 581 alin. 1.pr.civ. spre a fi reținută temeinicia unei cereri de ordonanță președințială, Curtea constată că soluția primei instanțe - de respingere a cererii - este legală și temeinică, urmând a fi completate considerentele sentinței recurate cu cele din prezenta decizie.
Analizând în privința celorlalte două condiții de admisibilitate (vremelnicia și neprejudecarea fondului) corespunzător argumentelor expuse de către recurentă, a devenit inutilă în condițiile în care, chiar în ipoteza în care ele ar fi constatate îndeplinite, soluția nu ar putea fi una de primire a cererii de ordonanță președințială câtă vreme - potrivit considerentelor expuse anterior - condiția urgenței nu este îndeplinită.
Cât privește apărarea intimatei - formulată cu ocazia concluziilor asupra recursului - în sensul că hotărârea pronunțată în litigiul promovat pe calea dreptului comun, având ca obiect acțiunea în contrafacere promovată de către reclamanta-recurentă, ar conduce, ca și consecință a puterii de lucru judecat, la o soluție de respingere a cererii de ordonanță președințială, Curtea constată că o asemenea apărare este fundamentată pe un raționament care ignoră particularitățile date acestei proceduri speciale de condițiile neprejudecării fondului și vremelniciei, cât și de scopul/finalitatea ei (de a preveni producerea unor pagube iminente sau păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere), particularități care permit tocmai utilizarea unui astfel de demers procedural, susceptibil de soluționare în condiții de celeritate și menit să asigure, până la judecata în fond a litigiului existent între părți, protecția celui carese pretinde titularal unui drept încălcatșijustifică la nivelul aparenței o atare calitate.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea acestuia ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta reclamantă - MEDIA SRL împotriva sentinței civile nr.1472/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Tehred.
2 ex/24.03.2009
Jud. Fond TB 3
C
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen