Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 23/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 172

Ședința publică de la 03 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 3: Ruxandra

Grefier -

**************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, împotriva Sentinței comerciale nr.13484/08.12.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, care depune împuternicire avocațială și intimata prin avocat, care depune de asemenea împuternicire avocațială în dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost depuse la dosar, cu urmă de la tribunal, motivele de recurs și dovezile de comunicare ale sentinței atacate, după care:

Intimata susține că are cunoștință de motivele de recurs, i-au fost comunicate și nu solicită termen pentru luare la cunoștință.

Având cuvântul pe alte cereri, avocații părților susțin că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.

Recurenta reclamantă, prin avocat, susține că intimata nu a respectat obligația legală de a evalua imobilul. Solicită admiterea recursului și admiterea cererii de suspendare a hotărârii AGA până la soluționare pe fond a acțiunii în anularea hotărârii AGA. Precizează că există urgență întrucât bunul odată vândut nu se mai poate face o evaluare a imobilului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Arată că AGA a hotărât scoaterea la vânzare a imobilului, dar AVAS a votat negativ și în consecință a atacat această hotărâre, dar legalitatea hotărârii AGA a fost dovedită în fața primei instanțe. Consideră că AVAS nu justifică urgența întrucât după șase luni a introdus cererea de suspendare.

Avocatul recurentei precizează că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată și, în replică, contestă susținerile intimatei.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de față;

Prin sentința comercială nr.13484/08.12.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureștis -a respins cererea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu pârâta SC SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate specifice ordonanței președințiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, criticând-o sub următoarele aspecte:

Prin hotărârea AGEA s-a aprobat scoaterea la vânzare a terenului în suprafață de 56.191,24 mp situat în B- A, sector 4.

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a votat împotriva acestei măsuri, întrucât intimata nu a respectat obligația legală privind actualizarea valorii terenului.

Tribunalul a aplicat greșit legea constând în invocare prevederilor articolului 7 din HG nr.834/1991 împotriva dispozițiilor articolului 210 ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale.

Acest text reglementează procedura reevaluării patrimoniului societății corespunzător valorii actualizate la prețul zilei a activelor constituind aport în natură al acționarilor respectivi.

Recurenta arată că nu a sesizat instanța cu examinarea și pronunțarea asupra oportunității valorificării unor active ci pentru constatarea valorificării acestora în alte condiții decât cele stipulate imperativ de legiuitor.

Așa fiind instanța în mod greșit a reținut aparența dreptului în favoarea pârâtei.

Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate.

SC SA a emis o notificare către AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI la 19.04.2006 și a procedat la majorarea capitalului social imediat după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate valoarea terenului este de 235.350,2080 RON, sumă cu care s-a majorat capitalul social.

SC este o societate cu capital majoritar privat.

Critica privește în special faptul că nu a făcut o majorare în anul 2008.

Potrivit dispozițiilor legale evaluarea la valoarea de piață se face în scopul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În cauză tribunalul a reținut în mod corect că nu sunt întrunite cerințele speciale privind urgența vremelnicia și neprejudecarea fondului astfel cum sunt prevăzute de articolul 581 Cod procedură civilă.

Recurenta nu a făcut dovada că are un drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau că este necesară suspendarea executării hotărârii AGEA pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Tribunalul a reținut în mod corect că hotărârea atacată a cărei suspendare se solicită a fost adoptată în condiții de cvorum și majoritate legală, instanța nefiind în măsură a analiza oportunitatea măsurii de vânzare a unor active din patrimoniul SC SA.

De asemenea s- reținut corect că nu s-a dovedit faptul că activele sunt vândute în conformitate cu OUG nr.88/1997 pentru a fi aplicabil articolul 7 din HG nr.834/1991.

Față de aceste considerente Curtea apreciază criticile aduse sentinței ca nefondate și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, împotriva Sentinței comerciale nr.13484/08.12.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

17.02.2009

.

Tribunalul București

Secția a VI -a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Bucuresti