Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 178/
Ședința publică din 28 Februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de pârâta SC. SA, cu sediul în Târgu-M,-, jud. M, împotriva Ordonanței nr. 17 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pârâta-recurentă prin av., precum și reclamanta intimată prin consilier juridic -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural fiind timbrat cu suma de 5 lei, taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
De asemenea se constată depusă la dosar întâmpinare din partea reclamantei-intimate SC. Com SRL.
Reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosar 2 fotografii care atestă situația reală privind accesul mijloacelor de transport la imobilul în litigiu.
Reprezentanții părților declară că nu mai au cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul recurentei susține recursul și solicită admiterea lui astfel cum a fost formulat în scris modificarea integrală a ordonanței atacate și pe cale de consecință respingerea cererii formulate, invocând prevederile art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă.
Totodată solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ordonanței atacate, ca fiind legală în integralitatea sa, pentru considerentele expuse detaliat în întâmpinare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 17 din 10 ianuarie 2008, pe calea ordonanței președințiale, Tribunalul Comercial Mureșa admis în parte cererea reclamantei Com SRL Târgu-M, formulată împotriva pârâtei SA Târgu-M și a dispus obligarea acesteia să permită accesul pe poarta principală a mijloacelor de transport aparținând reclamantei, inclusiv a clienților acesteia, precum și accesul angajaților reclamantei la imobile proprietatea reclamantei situate în Târgu-M,-, județul M, respingând cererea de obligare a pârâtei să nu întreprindă nicio măsură indiferent de tipul și natura acesteia care ar avea ca și consecință tulburarea societății reclamante în liniștita folosință a imobilului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2635 din 12 octombrie 2005.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în cazul în speță, reclamanta a dovedit cu actele depuse la dosarul cauzei că avea dreptul de acces la imobilul său pe poarta principală a pârâtei față de clauza cuprinsă în art. 6 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2635 din 12 octombrie 2005. S-a precizat că eventualul comportament abuziv al reclamantei precum și existența unei posibilități de acces direct din stradă spre terenul reclamantei, nu justifică comportamentul pârâtei care a îngrădit efectiv accesul reclamantei la terenul său, punând-o în imposibilitate de a-și desfășura activitatea. Instanța a considerat un astfel de comportament al pârâtei abuziv, iar faptul că prin blocarea activității sale reclamanta înregistrează în fiecare zi pagube importante, nu trebuie dovedit, fiind o consecință firească a opririi activității. Prin urmare, s-a găsit îndeplinită cerința urgenței iar caracterul vremelniciei s-a considerat că rezultă din însăși natura măsurii, introducerea unei cereri pe calea ordonanței președințiale nefiind condiționată sub aspectul admisibilității ei de dovedirea promovării acțiunii pe calea dreptului comun cu obiect identic. S-a precizat în considerente că ceea ce asigură caracterul vremelnic este natura respectivei măsuri luate pe calea ordonanței președințiale precum și posibilitatea discutării fondului pe calea dreptului comun. Sub aspectul neprejudicierii fondului cauzei, instanța "a pipăit fondul" și a constatat că reclamanta are dreptul de a nu fi obstrucționată de pârâtă în accesul la imobilul al cărui proprietar este.
Petitul al doilea a fost respins în esență pe considerentul că se anticipează eventuale manifestări prejudiciabile ale pârâtei, or pentru existența unui prejudiciu iminent, nu este suficientă eventualitatea producerii prejudiciului, acțiunea perturbatoare trebuind să fie actuală.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de pârâtă care a solicitat modificarea în sensul respingerii în întregime a cererii de ordonanță președințială invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 și 9 Cod procedură civilă precum și art. 304/1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a precizat că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe pe considerentul că cererea de ordonanță președințială se subordonează unei acțiuni de drept comun aflată pe rolul Judecătoriei Târgu -M, litigiul nefiind de natură comercială, iar Tribunalul Comercial neavând competență de soluționare a acestei cereri.
În privința celorlalte motive de recurs, s-a învederat faptul că în dispozitiv nu este prevăzută durata până la care măsura ordonată își produce efectele, deci nu este îndeplinită condiția vremelniciei și în plus, prin obligarea la a permite accesul pe poarta principală a pârâtei s-a adus o gravă atingere a dreptului său de proprietate, creându-se un dezmembrământ al acestuia fără ca între părți să existe o convenție în acest sens. S-a susținut că s-a prejudecat fondul cauzei, instanța creând prin măsura dispusă o situație ireversibilă, dezlegând practic fondul judecății prin aceea că a interpretat o clauză contractuală.
Recurenta a negat faptul că părțile contractante ar fi prevăzut o clauză prin care s-a statuat o obligație de a face, motivând că părțile contractante s-au obligat reciproc să nu se obstrucționeze în asigurarea accesului mijloacelor de transport proprii sau ale beneficiarilor la imobilele proprietatea lor, nepunându-se problema existenței vreunei servituți. S-a mai făcut precizarea că ambele societăți au posibilitatea ca de la strada principală la propriile incinte să pătrundă în mod direct, atât pietonal cât și cu mijloacele de transport, reclamanta beneficiind de un front de stradă pe o lungime de 10.
Recurenta a mai invocat faptul că deși pe calea ordonanței președințiale se tinde la păstrarea unui drept care constituie o măsură conservatorie, instanța a dispus dobândirea unui drept de servitute, ceea ce este inadmisibil, nefiind îndeplinită nici măsura urgenței, intimata având răgaz suficient să-și organizeze accesul mijloacelor de transport. S-a precizat că ulterior pronunțării hotărârii recurate, societatea și-a edificat propria poartă de acces, astfel că măsura ordonată nu se mai justifică pe considerentele de fapt existente la data pronunțării hotărârii.
Societatea reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, motivând că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, deoarece obiectul dedus judecății este neevaluabil în bani, se poartă între două societăți comerciale și vizează respectarea unor obligații contractuale, deci competența de soluționare revenea Tribunalului Comercial Mureș.
În privința celorlalte motive de recurs, intimata a precizat punctual că nu s-a creat un dezmembrământ fiind vorba de obligația de a face care izvorăște dintr-un act translativ de proprietate încheiat în formă autentică și care reprezintă legea părților. S-a argumentat apărarea și pe modul de interpretare a clauzelor contractului și pe principiile care se aplică în materie de vânzare-cumpărare, subliniindu-se că cele două proprietăți sunt delimitate fizic printr-un gard despărțitor cu ignorarea desăvârșită a Ordonanței 17 din 10 ianuarie 2008, lucrările fiind executate ulterior pronunțării acestei hotărâri și în lipsa unui certificat de urbanism și autorizație de construire. Intimata a precizat și că ea nu și-a îngrădit proprietatea și nu a obstrucționat activitatea recurentei pârâte, deoarece toată activitatea sa s-a desfășurat și se desfășoară în continuare pe terenul al cărui proprietar tabular este. Intimata a considerat că nu are relevanță faptul că obligația recurentei pârâte de a asigura accesul a existat sau nu anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece în speță nu este pusă în discuție istoricul ci nerespectarea obligației care izvorăște din contract. S-a insistat asupra îndepliniri condițiilor de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, subliniindu-se că obligația vânzătorului este de a nu tulbura pe cumpărător în liniștita folosință a imobilului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat, dar nu prin incidența prevederilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă. Aceasta deoarece obiectul cererii de ordonanță președințială îl reprezintă obligarea la a permite accesul mijloacelor de transport aparținând unei societăți comerciale, inclusiv a angajaților și clienților, deci vizează o obligație de a face în strânsă legătură cu realizarea obiectului de activitate al comerciantului, iar litigiul poartă între două societăți comerciale. Prin urmare, prima instanță în mod corect a soluționat excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă.
În privința celorlalte motive de recurs, strâns legate de condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, instanța constată că acestea nu sunt îndeplinite, deoarece interpretarea clauzelor contractuale prejudiciază fondul cauzei în condițiile în care prin măsurile dispuse, practic s-a soluționat fondul cauzei deduse judecății, față de obiectul acțiunii civile înregistrate pe rolul Judecătoriei, act aflat în copie xerox la filele 22-23 dosar fond. Pentru a dispune măsura solicitată pe cale de ordonanță președințială, instanța a analizat clauza înscrisă la art. 6 din contractul de vânzare-cumpărare intervenit între părți, făcând mai mult decât o simplă verificare a aparenței dreptului. Modul de respectare a unei clauze contractuale presupune o dezbatere în condiții de contradictorialitate, o analiză efectivă a fondului cauzei deduse judecății care excede cadrului procesual limitat al unei ordonanțe președințiale.
Caracterul vremelnic al măsurii nu rezultă din însăși natura ei și nu este asigurat doar prin posibilitatea părților de a recurge la un litigiu pe fondul cauzei. Măsura ordonată de instanță trebuie să fie și impusă de un caz grabnic, astfel că instanța de fond a făcut o greșită interpretare, sub aspectul vremelniciei, a textului art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă. Câtă vreme nu s-a făcut dovada că reclamanta nu are efectiv acces la propriul imobil și este împiedicată să-și desfășoare activitatea, nu se poate vorbi de un caz grabnic, de un drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Mai mult decât atât, reclamantă intimată, în motivarea întâmpinării la recursul pârâtei, invocă art. 6 din contract, "respectarea clauzelor contractuale", regulile de interpretare a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor, faptul că cele două proprietăți sunt delimitate fizic printr-un gard despărțitor construit fără certificat de urbanism sau autorizație de construire, obligația de garanție pentru evicțiune, argumente care nu pot face obiectul unei analize sumare pe calea ordonanței președințiale. Problema modului de acces la cele două proprietăți, inclusiv prin prisma clauzelor contractuale ține exclusiv de fondul cauzei. Reclamanta solicită obligarea pârâtei să permită accesul pe poarta sa principală a mijloacelor de transport aparținând reclamantei, inclusiv a clienților și angajaților, or, în această situație exercitarea atributelor dreptului de proprietate se cere a fi respectate de ambele părți, iar pentru a verifica o atitudine perturbatoare, un abuz de drept din partea pârâtei care nu permite accesul reclamantei pe poarta sa principală, nu este suficientă o analiză sumară. De altfel, toate argumentele de fapt și drept invocate de reclamantă în precizarea de acțiune înregistrată la 9 ianuarie 2008 (fila 21 dosar fond) sunt argumente legate de fondul cauzei, de respectarea obligațiilor contractuale, practic de o veritabilă servitute de trecere, care nus unt compatibile cu condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială.
În contextul celor arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica integral sentința atacată în sensul că va respinge cererea de ordonanță președințială.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei recurente în cuantum de 700 lei, reprezentând onorariu avocațial potrivit chitanței de la fila 43 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de SC SA, cu sediul în Târgu-M-, județul M, împotriva Ordonanței nr. 17 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- și în consecință:
Modifică integral ordonanța atacată în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată de SC. Com SRL în contradictoriu cu SC. SA.
Obligă intimata SC. Com SRL la plata către SC. SA sumei de 700 lei reprezentând onorariul avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2008.
PREȘRDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-28.03.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
