Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 2176/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2176/2009
Ședința publică de la 24 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitoș
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta -. SRL, împotriva ordonanței președințiale nr. 562/2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta -. -, având ca obiect ordonanță președințială art. 581 proc. civ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, avocat -, cu delegașie la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data prezentului termen, intimata a comunicat la dosar, prin fax, întâmpinare, însoțită de o serie de acte.
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are alte cerereri de solicitat, motiv pentru care, în temeiul art. 150 Pr. Civ. Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, fără cheltuieli de judecată, apreciind că dreptul de retenție subzistă, îndiferent de momentul deschiderii procedurii insolvenței, acesta fiind întemeiat pe prevederile art. 39 din Legea nr. 85/2006.
Arată că - față de susținerile din cuprinsul întâmpinării - a efectuat demersurile prevăzute de art. 39, din Legea nr. 85/2006, solicitând Curții amânarea pronunțării pentru a face această dovadă.
Arată de asemenea faptul că, transportul la firma a fost efectuat, iar în ceea ce privește marfa transportată, aceasta nu era perisabilă. La filele 292 și 296 dosar se face vorbire de o serie de defecte de fabricație ale mărfii transportate, apreciind că acestea sunt motivele care au determinat pierderea unora din partenerii comerciali ai intimatei.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea privind amânarea pronunțării pentru motivele invocate, învederându-i reprezentantei recurentei faptul că, la momentul deliberării, pot fi luate în considerare doar actele care se află la acel moment la dosar.
Reprezentanta recurentei arată că la fila 275 dosar se află comanda cu mențiunea societății pe care o reprezintă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Triubunalul B-N, prin sentința comercială nr. 562/2009 a admis cerere de ordonanță președințială formulată de reclamanta - - B, prin administrator judiciar B, împotriva pârâtei - SRL R și în consecință a obligat pârâta să predea la destinatar în cel mai scurt timp, mărfurile preluate pentru transport, conform facturilor 11845/18.05.2009, 11846/18.05.2009 și 11847/19.05.2009 și a scrisorilor de transport aferente.
Considerentele reținute pentru pronunțarea acestei hotărâri de către prima instanță au vizat împrejurarea că sunt incidente dispozițiile art. 581 Pr. Civ. întrucât iminența pagubelor ce s-ar cauza prin nepredarea bunurilor la destinație a fost justificată prin corespondența electronică cu partenerii externi, iar vremelnicia măsurii nu este necesară având în vedere că prin aceasta se urmărește înlăturarea unui act vădit abuziv, respectiv fapta pârâtei de a nu preda la destinație mărfurile expediate de reclamantă către partenerii ei externi, în condițiile în care aceste transporturi au fost achitate integral astfel că, acestea apar ca având un caracter abuziv.
Prima instanță a mai reținut că pârâta nu este îndreptățită nici să invoce o retenție în raport de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței. Pentru datoriile reclamantei dinaintea deschiderii procedurii insolvenței unica posibilitate legală fiind aceea de a depune declarații de creanță, în termen la dosarul de insolvență, în condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - SRL care a dolicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința respingerii cererii de ordionanță președințială formulată, invocând incidența prevederilor art. 304, pct. 4, 8 și 9 Pr. Civ.
Recursul declarat a fost motivat prin invocarea împrejurării că între părți se derulează o relație comercială de lungă durată, existând o singură conveție în baza căreia urmau a fi efectuate mai multe transporturi, plata acestora urmând a se realiza într-un termen de 90 zile, însă reclamanta nu și-a executat aceste obligații existând o creanță anterioară deschiderii procedurii, într-un cuantum de 46.864,41 EURO, astfel că, prezentarea stării de fapt în fața tribunalului s-a realizat eronat, invocându-se existența unor contracte distincte când, în fapt, exista o singură convenție în baza căreia au fost efectuate transporturile.
Recurenta susține că exercitarea dreptuluii de retenție este perfect legală, având în vedere existența creanței menționate, nefiind vorba de un act vădit abuziv iar incidența dispotizițiiler art. 39 a fost complet denaturată de către prima instanță, care a afirmat că nu poate fi invocat acel drept pentru datoria reclamantei dinaintea deschiderii procedurii întrucât legea nu distinge, astfel că nici prima instanță nu putea realiza o astfel de distincție, legea reglementând și un mod concret de valorificare a dreptului de retenție conform căruia este permis ca acest drept să existe și după momentul deschiderii procedurii.
Prima instanță a adăugat la lege iar prin aceasta a încălcat principiul separației puterilor în stat, întrucât a apreciat că nu se impune ca măsura dispusă să fie.
Susținerile reclamantei privind împrejurarea achitării transporturilor sunt nereale, întrucât suma respectivă nu se poate imputa asupra transporturilor invocate acum de reclamantă, în condițiile existenței unor creanțe anterioare.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea recursului, iar în susținerea poziției sale procesuale a reiterat aceeași stare de fapt prezetată în prima instanță, iar cu privire la prevederile art. 39 din Legea nr. 85/2006 a învederat că dreptul de retenție față de marfa trasnportată este stins, prin efectuarea plății, iar prin fapta sa, pârâta a creat un grav prejudiciu reclamantei, în ceea ce privește periclitarea raporturilor comerciale dintre aceasta și clienții săi.
Analizând recursul promovat în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art. 3041Pr. Civ. Curtea reține următoarele:
Reclamanta - - prin cererea de ordonanță președințială formulată a solicitat instanței obligarea pârâtei - SRL la efectuarea transporturilor achitate, precum și la descărcarea mărfii la destinație, arătând că a încheiat trei comenzi de transport la data de 18.05.2009, 21.05.2009 și 18.05.2009, iar pârâta a confirmat cele trei comenzi, a procedat la încărcarea mărfii în camione pentru rutele stabilite, însă subsecvent, nu a mai procedat la livrarea bunurilor la destinație.
Prin sentința comercială nr. 238/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul nr- s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - - B, iar în conformitate cu art. 47, alin. 3 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei pentru organele statutare.
Ordinele de plată emise la data de 05.06.2009 și 10.06.2009 cuprind mențiunea referitoare la împrejurarea că acestea reprezintă plata contravalorii facturilor 11845/18.05.2009, 11846/18.05.2009 și 11847/19.05.2009, purtând în rubrica aferentă ștampilei plătitorului și semnăturii plătitorului, ștampila administratorului judiciar B-N, împrejurare în raport de care se apreciază că acestea au fost întocmite în condițiile art. 49 alin 1, lit. b) din legea privind procedura insolvenței, ca fiind plăți aferente desfășurării activității curente, subsecvent momentului deschiderii procedurii.
Aserțiunile recurentei vizând modalitatea de imputație a plății în acest context nu poate fi primită, plata efectuată în acest context apare ca fiind realizată în temeiul unor raporturi născute subsecvent deschiderii procedurii.
Prima instanță a reținut în mod corect că în ceea ce privește creanța existentă la momentul deschiderii procedurii - 10.04.2009 - pârâta poate să-și exercite drepturile acordate acesteia de către prevederile Legii nr. 85/2006. Susținerea recurentei potrivit căreia prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 39 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora legea nu distinge între drepturile de retenție existente anterior deschiderii procedurii și cele ulterioare, astfel că nici prima instanță nu putea face această distincție, nu sunt reale.
Dispozițiile art. 39 statuează că creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă gaj, sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel, poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36, cu privire la creanța sa și valorificarea imediată în cadrul prcedurii cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiile art. 116 - 118 din Legea nr. 85/2006.
De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, potrivit dispozițiilor art. 36 din legea privind procedura insolvenței.
Interpretarea textului legal invocat de recurentă, prin raportare la textul articolului menționat în cuprinsul acestuia, respectiv cel care reglementează suspendarea tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare confirmă că prima instanță a interpretat în mod corect textul analizat, întrucât dreptul de retenție trebuia să existe la momentul deschiderii procedurii și să vizeze creanța existentă la data deschiderii procedurii, întrucât doar cu privire la aceste drepturi operează suspendarea tuturor acțiunilor judiciare, sau extrajudiciare.
Valorificarea acestui drept în fața judecătorului sindic presupune exuistența dreptului la momentul deschiderii procedurii, astfel că, aserțiunea recurentei vizând instituirea unei distincții de către prima instanță acolo unde nu există, nu poate fi primită. Creanțele existente la data deschiderii procedurii urmează regulile instituite de legea privind procedura insolvenței și asigură creditorului care respectă termenele instituite de aceasta, exercitarea drepturilor instituite prin actul normativ evocat și în final, realizarea scopului procedurii - acoperirea pasivului debitorului.
Aserțiunile recurentei vizând existența unei singure convenții cu executare succesivă nu pot fi primite, având în vedere dispozițiile de excepție referitoare la încheierea convențiilor comerciale, precum și toate înscrisurile prezentate în probațiune de către recurentă, din care rezultă că a fost încheiată o convenție distinctă pentru fiecare din transporturile efectuate.
Prima instanță, în mod corect a reținut că transporturile, în raport de care pârâta înțelege să-și exercite dreptul de retenție, au fost achitate astfel că, inexistența acestui drept este de asemenea incontestabilă, invocarea dispozițiilor art. 1730 pct. 7 Civil relevând că acest drept ar exista doar în ipoteza în care nu s-ar plăti contravaloarea transportului, ceea ce în fapt s-a realizat. Dreptul de retenție ca drept real, conferă creditorului posibilitatea de a reține bunul în stăpânirea sa și de a refuza restituirea până când debitorul său plătește datoria care s-a născut în sarcina sa, în legătură cu lucrul respectiv, astfel că, nici din această perspectivă alegațiile recurentei vizând operarea aparenței dreptului în favoarea sa nu pot fi primite, iar în lipsa unei justificări legale pentru deținerea bunurilor reclamantei, aceasta nu poate fi calificată decât ca fiind abuzivă.
Prima instanță determinând în mod corect starea de fapt, interpretând corect actul juridic dedus judecății nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și aplicând judicios dispozițiile legale incidente pentru considerentele evidențiate anterior, invocarea existenței motivelor de recurs prevăzute de art. 304, pct. 8 și 9 Pr. Civ. apare ca neîntemeiată.
Recurenta a apreciat că prin aserțiunile primei instanțe potrivit cărora, în ipoteza existenței abuzului pot fi dispuse și măsuri a căror caracter nu este vremelnic, prima instanță a încălcat principiul separației puterilor în stat și a apreciat că este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 4 Pr. Civ. instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești.
Determinarea stării de fapt, calificarea și valorificarea probatoriului administrat și aplicarea dispozițiilor legale nu poate fi apreciată ca fiind de natură a determina depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, interpretarea dispozițiilor legale incidente fiind de esența exercitării puterii judecătorești, iar aplicarea unor principii și a unei jurisprudențe constante și neechivoce nu poate fi apreciată ca fiind realizată cu depășirea puterii judecătorești, astfel, Curtea apreciază că și invocarea prevederilor art. 304 pct. 4 Pr. Civ. ca motiv de recurs, apare ca fiind neîntemeiată.
Considerentele evidențiate anterior, au relevat că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea limitelor puterii judecătorești, în baza corectei determinări a naturii judicice a actului și a unei judicioase aplicări a dispozițiilor legale incidente, astfel că nu este prezent nici unul din motivele de recurs invocate și în consecință în temeiul dispizițiilor art. 312 Pr. Civ. Curtea va respinge recursul declarat de pârâta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 562 din 19.06.2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 562 din 19 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iulie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, |
Red.
Dact. /2 ex.
24.07.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Marta Carmen Vitoș, Antoaneta
