Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 235/
Ședința publică din 13 Martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarat de reclamantul, cu domiciliul procesual ales în Târgu M,-,.5, jud. M și pârâta - SRL, cu sediul în, Calea nr. 5. jud. M împotriva sentinței nr. 1/C/16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.
La apelul nominal se prezintă recurenta - SRL prin administrator asistat de av., lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul declarat de reclamantul este declarat în termen, este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru aferentă cererii de recurs. De asemenea se constată că recursul nu este motivat.
Recursul declarat de pârâta - SRL este declarat și motivat în termen și este legal timbrat.
Reprezentantul recurentei pârâte depune împuternicirea avocațială.
Instanța pune în discuție nulitatea recursului reclamantului, având în vedere faptul că acesta este nemotivat.
Reprezentantul recurentei - SRL solicită instanței a constata nulitatea recursului reclamantului, acesta nefiind motivat.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat de pârâta - SRL.
Reprezentantul recurentei - SRL susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurenta - SRL.
CURTEA,
Prin ordonanța nr. 89/C/08.08.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial în dosarul nr-, s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de în contradictoriu -. SRL și s-a dispus suspendarea efectelor hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaților -. SRL dar și a Adunării Generale Ordinare din 27.07.2007 până la judecarea irevocabile a acțiunii în anularea hotărârilor de mai sus, a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a consemna la CEC o cauțiune de 2000 lei la dispoziția Tribunalului Comercial.
Prin decizia nr. 915/R/04.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M în dosarul nr-, s-a admis recursul formulat de -. SRL, s-a casat ordonanța de mai sus și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe pentru verificarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 581. pr. civ.
În rejudecare, prin sentința nr. 1/C/16.01.2008, Tribunalul Comerciala admis cererea de ordonanță președințială formulată de în contradictoriu -. SRL și s-a dispus suspendarea efectelor Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaților -. SRL dar și a Adunării Generale Ordinare nr. 1 și 2 din 27.07.2007 până la judecarea irevocabile a acțiunii în anularea hotărârilor de mai sus.
În motivare s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 581 Cod procedură civilă, privind admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, respectiv, urgența, vremelnicia măsurii și neprejudicierea fondului.
Împotriva sentinței au formulat recurs și -. SRL.
nu și-a motivat în vreun fel cererea sa de recurs, iar în motivarea recursului său, -. SRL arată că, în condițiile în care mandatarul asociatului a votat favorabil pentru unul din punctele de pe ordinea de zi, acesta nu mai poate critica hotărârea sub acest aspect. Pe de altă parte, prin sentința nr. 130/C/15.11.2007 s-a respins cererea de anulare a hotărârilor.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată:
Cu privire la recursul declarat de, potrivit art. 302 Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie, în mod obligatoriu, să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se sprijină.
Art. 303 prevede termenul în care trebuie depuse motivele de recurs, respectiv, fie prin cererea de recurs, fie în interiorul termenului de recurs, acesta socotindu-se de la data comunicării hotărârii ce se atacă.
Pe cale de consecință, neîndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile legale relative la motivarea în fapt a cererii de recurs determină instanța să constate nulitatea cererii de recurs nemotivată.
Cât privește recursul formulat de -. SRL, acesta este fondat însă pentru alte considerente decât cele invocate de către recurentă.
Astfel, conform art. 121 Cod procedură civilă, "ședințele de judecată sunt publice, afară de cazul când legea dispune altfel". Potrivit art. 90 din Legea nr. 31/1990, se derogă de la regula generală de mai sus, arătându-se că acțiunile în anularea hotărârilor AGA se judecă în camera de consiliu. În art. 91 din același act normativ care reglementează posibilitatea instanței de a dispune suspendarea executării acestor hotărârii, legiuitorul nu a înțeles să reia această excepție de la regula generală prevăzută de art. 121. pr. civ. ceea ce duce la concluzia că ședințele de judecată în care se soluționează cererile de suspendare a executării hotărârilor AGA sunt publice.
În speță, sentința recurată s-a judecat în Camera de Consiliu, contrar dispozițiilor art. 121 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 91 din Legea nr. 31/1990, ceea ce face ca aceasta să fie lovită de nulitate.
Așa fiind, în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă raportat la art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de Sc. SRL, va casa sentința atacată și va dispune rejudecarea acesteia de către Tribunalul Comercial cu respectarea dispozițiilor legale imperative privind judecarea cauzei în ședință publică.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului formulat de, cu domiciliul procesual în Târgu-M,-,. 5, județul M, împotriva sentinței nr. 1/C din 16 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 1277/2007.
Admite recursul formulat de SRL, cu sediul în, Calea, nr. 5. județul M împotriva aceleași sentințe.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Obligă intimații la plata către recurentă a sumei de 18,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-18.03.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat