Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.24/C/2008-

Ședința publică din 28 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor comerciale declarate de pârâții- " " -,cu sediul în, Hala nr.4, jud.B,- " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL,cu sediul în O,--2, jud.B și,din O,-, jud.B, în contradictoriu cu intimatul reclamant,din O,-, jud.B, împotriva ordonanței nr.1098/COM din 26 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect ordonanță președințială.

Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 24 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data de 28 ianuarie 2008, pentru când intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursurilor comerciale de față, constată următoarele:

Prin ordonanța nr.1098/COM din 26 iulie 2007, Tribunalul Bihora respins excepțiile de lipsă a calității procesuale active a reclamantului, respectiv inadmisibilitate și lipsă de interes invocate de pârâții, respectiv.

A admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul, cu domiciliul procesual ales situat în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții, cu sediul social în localitatea, județul B, domiciliat în Suedia, 27, cu reședința în O,-, județul B, și TRANSILVANA GENERAL IMPORT EXPORT, cu sediul social în O,--2, județul B, și în consecință:

A dispus suspendarea exercițiului drepturilor aferente părților sociale reprezentând 5% din capitalul social al TRANSILVANA GENERAL IMPORT EXPORT O, părți sociale pe care pârâtul le-a dobândit prin Contractul de cesiune părți sociale purtând dată certă acordată prin Încheierea nr. 1542/12.06.2007 a Biroului Notarului Public, contract încheiat cu pârâta, până la soluționarea irevocabilă a cererii în anularea contractului de cesiune susmenționat, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal la data de 03.07.2007, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această ordonanță, instanța de fond a reținut următoarele:

Din punct de vedere al temeiului juridic, în absența unor prevederi legale exprese în cuprinsul legii speciale - Legea nr. 31/1990 republicată și actualizată, privind societățile comerciale, ale cărei prevederi, potrivit art. 291 din lege, se completează cu dispozițiile Codului comercial, și care la rândul său, în art. 1 alin. 1 teza a II-a, face trimitere la Codul civil, devin aplicabile prevederile dreptului comun în materie, respectiv ale normei generale cuprinse în art. 581 Cod procedură civilă, potrivit cărora, "Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.".

Sub aspectul condiției urgenței, instanța a reținut că aceasta se justifică dată fiind natura juridică a raportului comercial dedus judecății, caracterizat prin celeritate, în principiu orice întârziere în executarea unei obligații legale sau contractuale generând un potențial prejudiciu patrimonial celeilalte părți.

Referitor la caracterul vremelnic al măsurii ce constituie obiectul cererii de ordonanță președințială, această condiție este îndeplinită în cauză, pe rolul instanței fiind înregistrată la data de 03.07.2007 cererea având ca obiect anularea contractului de cesiune de părți sociale încheiat la data de 12.06.2007 și repunerea părților în situația anterioară.

În ceea ce privește nerezolvarea fondului instanța a apreciat că această condiție de admisibilitate este în speță îndeplinită, deoarece măsura ce se solicită a fi dispusă are caracter vremelnic, conform art. 581 alin. (4) Cod procedură civilă, până ala soluționarea cererii în anulare, neaducând atingere fondului dreptului dedus judecății.

În cauză, cauțiunea în valoare de 2.000 RON a fost consemnată la Casa de Economii și Consemnațiuni, la dispoziția instanței, cu chitanța nr. -/1din 17.07.2007 și recipisa de consemnarea a cauțiunii nr. -/1 din aceeași dată.

Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, precum și de faptul că pe fondul litigiului este invocată și în discuție o eventuală încălcare a dreptului adunării generale a asociaților, consacrat de prevederile art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăților comerciale, actualizată și republicată, să modifice actul constitutiv, problemă asupra căreia urmează a se pronunța instanța care soluționează fondul dreptului, în temeiul art. 581 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea de ordonanță președințială.

Împotriva acestei ordonanțe, în termen legal și corespunzător timbrate, au declarat recurs pârâții - " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL, și - " " -.

1. Prin adresa depusă la dosar la data de 24 ianuarie 2008, - " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL renunță la recursul său.

2. Prin recursul declarat de se solicită modificarea în totalitate a ordonanței atacate, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, formulată de reclamantul, ca nefondată.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.9, art.304/1 și 312 alin.3 Cod procedură civilă.

Este criticată soluția instanței de fond, sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale și lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii.

Totodată, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile impuse de art.581 Cod procedură civilă, sub aspectul urgenței și a prevenirii unei pagube iminente.

În continuarea motivelor de recurs, nu se mai face o critică a hotărârii atacate, ci se încearcă a se contracara susținerile formulate de către reclamantul intimat în cererea sa de ordonanță președințială.

Toate problemele arătate și invocate de recurent, raportat la acestea, vizează fondul cauzei și a relațiilor dintre părți, precum și aspecte total străine de cauză, motiv pentru care instanța nu le va prezenta.

3. Recurenta - " " -, prin recursul declarat solicită modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de ordonanță președințială.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.9, 304/1, 312 alin.3 Cod procedură civilă.

Și această recurentă, apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, care nu are fi făcut dovada, în opinia sa, că are un interes în cauză și că un drept al său ar fi păgubit prin întârziere.

Aceeași critică o formulează și cu privire la respingerea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii, în raport de prevederile Legii nr.31/1990.

În fine, se susține că nici condiția urgenței, pe care trebuie să o îndeplinească o ordonanță președințială, nu se regăsește în cauză.

Restul motivelor invocate și în acest recurs, vizează aspecte de fond ale relațiilor dintre părți, motiv pentru care, instanța nu va face prezentarea lor.

Intimatul nu a depus întâmpinare, dar prin notele de ședință de la filele 83 - 84 din dosar, învederează că recursurile sunt lipsite de obiect, deoarece acțiunea în anularea contractului de cesiune de părți sociale a rămas în pronunțare, fiind astfel judecat fondul litigiului.

În ce privește excepția nepublicității ședinței de judecată, invocată de recurenți, solicită respingerea acesteia, deoarece nu consideră că este un motiv de nulitate a ordonanței președințiale.

Prin concluziile scrise depuse la dosar în termenul de pronunțare, intimatul solicită respingerea excepției invocată oral de cei doi recurenți prin avocatul lor, iar recursurile să fie respinse ca nesusținute.

Din punct de vedere procedural, arată că aspectul invocat de recurenți este în realitate un motiv de recurs, ce ține de soluționarea pe fond a litigiului și nu poate fi invocat pe cale de excepție.

Nemenționarea în cadrul ordonanței președințiale a termenului până la care dispozițiile ei au aplicabilitate, ar lipsi-o pe aceasta de caracterul său vremelnic, astfel că și sub aspectul fondului se arată că, susținerile sunt lipsite de temei.

Mai arată intimatul că, fiind un nou motiv de recurs, acesta este tardiv formulat, cu încălcarea dispozițiilor art.303, 306 raportat la art.103 Cod procedură civilă.

În fine, excepția ridicată de recurenți nu este de ordine publică, astfel că invocarea ei este tardivă.

Excepția nulității nu este nici întemeiată, susține intimatul, deoarece nulitatea unui act de procedură nu poate fi cerută decât în două cazuri: necompetența judecătorului și nerespectarea formelor legale și necompetența funcționarului. În speță, nici una dintre cele două cazuri nu se regăsesc.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și excepțiilor invocate, curtea de apel constată următoarele:

1. Referitor la excepția privind judecarea în cameră de consiliu a ordonanței președințiale, deși aceasta nu trebuia judecată în cameră de consiliu, ceea ce atrage în opinia recurenților - " " - și - nulitatea hotărârii, instanța va reține că atâta vreme cât cei doi recurenți nu au dovedit că li s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură, condiție cerută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, excepția este nefondată.

2. În ceea ce privește excepția nulității absolute parțiale a ordonanței atacate, respectiv a prevederii din cuprinsul acesteia prin care s-a dispus suspendarea până la soluționareairevocabilăa acțiunii, în condițiile în care în materie comercială hotărârile sunt executorii, iar prima instanță nu poate dispune suspendarea decât până la soluționarea acțiunii pe fond, curtea de apel apreciază că această susținere nu este o excepție de ordine publică, ci un argument în plus adus motivului de recurs de nelegalitate a hotărârii atacate, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat de recurenți în recursurile lor.

Cum cu ocazia cuvântului pe fond, reprezentantul celor doi recurenți nu a mai susținut recursurile decât prin prisma acestei "excepții", apreciată ca fiind motiv de recurs de către instanță, restul motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei, arătând că nu mai au obiect ca urmare a soluționării acțiunii pe fond, instanța va proceda la analizarea recursurilor numai prin prisma acestui motiv.

Unul dintre caracterele esențiale ale ordonanței președințiale este cel al vremelniciei, respectiv limitarea în timp a măsurilor luate. Vremelnicie înseamnă ceva de scurtă durată, temporar, trecător și efemer. Măsurile dispuse prin ordonanța președințială nu trebuie să impieteze asupra fondului dreptului însăși, ele fiind limitate în timp doar până la rezolvarea în fond a litigiului, chiar dacă în hotărârea pronunțată nu se face mențiune în acest sens, sau chiar dacă mențiunea din hotărâre depășește această perioadă.

Așa fiind, în speță, instanța apreciază că în mod greșit judecătorul fondului, încălcând acest principiu al vremelniciei, a dispus suspendarea exercițiului drepturilor aferente părților sociale dobândite de la - " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL, până la soluționareairevocabilăa cererii în anularea contractului de cesiune a părților sociale.

În consecință, critica formulată sub acest aspect, ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate ca urmare a greșitei aplicări a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat în termenul legal de către cei doi recurenți, va fi apreciat ca fondat, iar recursurile vor fi admise, modificând sentința în sensul eliminării din dispozitiv a mențiunii "irevocabilă", dispunând suspendarea doar până la judecarea pe fond a pricinii.

În ceea ce privește excepția tardivității acestui motiv de recurs, invocată de intimatul prin concluziile sale scrise, așa cum arătam mai sus, în speță nu ne aflăm în prezența unui motiv nou de recurs, deoarece motivele de recurs sunt cele prevăzute la art.304 Cod procedură civilă, acesta circumscriindu-se pct.9 din acest articol, motiv invocat în termen legal de către recurenți, astfel că aceasta va fi înlăturată. Se impune a se face distincția între motivele de recurs de la art.304 Cod procedură civilă și argumentele formulate de părți în susținerea lor. În speță, ne aflăm într-o asemenea situație, respectiv în situația completării argumentației formulate în susținerea motivului de la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat prin cele două recursuri.

Referitor la recursul promovat de - " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL, instanța va lua act de renunțarea la calea de atac.

În consecință, pe baza celor mai sus arătate, în temeiul prevederilor art.304 pct.9, 312 alin.3 și 316 Cod procedură civilă, vor fi admise ca fondate recursurile declarate de și - " " -, sentința fiind modificată potrivit dispozitivului prezentei.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI D E:

Ia act de renunțarea la recursul formulat de - " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL.

ADMITE recursurile declarate deși - " " -,împotriva sentinței nr.1098/COM din 26 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor - O, pe care o modifică în sensul că înlătură din dispozitiv mențiunea privind suspendarea până la soluționarea irevocabilă a cererii în anularea contractului de cesiune de părți sociale nr.1542/12.06.2007, menținând suspendarea până la data soluționării cererii.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 28 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- cu opinie separată -

Red. dec. -

- jud. fond. -

- dact. - 2 ex.

- 30.01.2008

OPINIA SEPARATĂ

Consider că, se impunea ca recursurile formulate de și - " " - să fie respinse ca lipsite de obiect.

Astfel, cum ordonanța pronunțată în cadrul procedurii speciale reglementate de art.581 Cod procedură civilă, are un caracter provizoriu, producându-și efectele până la soluționarea pe fond a litigiului, și cum în recurs s-a făcut dovada soluționării cauzei pe fond, este evident că cele două recursuri au rămas fără obiect.

Critica recurenților evocată sub forma excepției nulității absolute parțiale a hotărârii tribunalului, legată de faptul că această din urmă instanță a dispus greșit suspendarea exercițiului drepturilor aferente părților reprezentând 5 % din capitalul social al - " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL, până la soluționarea irevocabilă a cererii în anularea contractului de cesiune și nu până la soluționarea acțiunii pe fond, este neîntemeiată, în contextul dat.

Așa cum am mai arătat, ordonanța președințială are caracter vremelnic, deci până la pronunțarea cauzei în fond. Așadar, efectele acestei hotărâri se produc până în momentul soluționării acțiunii de drept comun, indiferent dacă în ordonanță se precizează sau nu durata măsurii luate.

A interpreta acest lucru în sens contrar, înseamnă pe de o parte, că se acceptă ideea că o ordonanță președințială își produce efectele chiar și după soluționarea fondului cauzei, ceea ce contravine caracterului său vremelnic, iar pe de altă parte, că se pune la îndoială puterea de lucru judecat pe care o are hotărârea asupra fondului în fața ordonanței președințiale, ceea ce este inadmisibil.

JUDECĂTOR,

Red. opinie -

- în concept - 31.01.2008

- dact. - 2 ex.

- 31.01.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Oradea