Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 241/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercial

DECIZIA Nr.241/ DOSAR Nr-

Ședința public din 20 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bujan judector

- - - - judector

- - - - judector

- - - - grefier

Pentru astzi fiind amânat pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta MANAGEMENT & TG. S împotriva sentinței civile nr.11/CC din 24 aprilie 2009, pronunțat de judectorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.

La apelul nominal fcut în ședinț public, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei reclamante Management & și a intimatei pârâte S Tg.

Procedura de citare îndeplinit.

Dezbaterile în cauza de faț au avut loc în ședința public din 19 mai 2009, când partea prezent a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședinț din acea zi, care face parte integrant din prezenta.

Instanța, în vederea deliberrii, a amânat pronunțarea pentru 20 mai 2009.

CURTEA

Asupra recursului de faț:

Constat c prin sentința civil nr.11/CC/24.04.2009 Tribunalul Covasnaa respins cererea de ordonanț președințial formulat de reclamanta Management & în contradictoriu cu pârâta S având ca obiect reintegrarea în spațiul din mun. Tg. S- deținut în baza contractului de comodat nr.17/2005.

În motivarea hotrârii se arat c nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevzute de art.581 Cod procedur civil, nefiind justificat paguba iminent creat societții și nici aparența de drept în condițiile în care reclamanta nu mai desfșoar activitate comercial în zon de aproximativ 2 ani, iar contractul de comodat a fost reziliat începând cu 1.08.2007.

Împotriva hotrârii a declarat recurs reclamanta Management & invocând greșita aplicare a dispozițiilor art.581 Cod procedur civil. Probele administrate au relevat faptul c paguba iminent vizeaz imposibilitatea societții de a-și desfșura activitatea în spațiul ce servește sediul social legal. Despgubirile pentru lipsa de folosinț a spațiului au fost solicitate pe cale separat în dosarul nr-. Urgența rezult din promovarea acțiunii în dizolvarea societții, iar considerentele instanței referitoare la neprejudecarea fondului sunt greșite și exced cadrului procesual al ordonanței.

Intimata - pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, având în vedere neîndeplinirea condiției urgenței, întrucât dosarul de dizolvare a societții a fost suspendat pân la soluționarea irevocabil a acțiunii de drept comun.

Analizând hotrârea recurat în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art.3041Cod procedur civil se constat c recursul nu este fondat.

Potrivit prevederilor art.581 Cod procedur civil, existența urgenței se apreciaz în funcție de dou situații: pstrarea unui drept care s-ar pgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. În mod corect instanța de fond a reținut c aceast condiție nu este îndeplinit în cauz în raport de momentul predrii spațiului și momentul sesizrii instanței.

Astfel, din actele dosarului, respectiv notificarea emis chiar de recurenta - reclamant (fila 29 dosar), rezult c reprezentantul societții nu a avut acces în spațiu, începând cu 23.04.2007, ori ordonanța președințial a fost înregistrat dup doi ani, la 8.04.2009, aceast perioad de timp prezumând lipsa urgenței în luarea msurii de reintegrare în spațiu. În probațiune s-au depus acte ce privesc activitatea desfșurat de societate, respectiv facturi emise de recurent în perioada ultimilor doi ani, astfel încât nici sub acest aspect societatea nu a dovedit urgența pentru reintegrarea sa în spațiu.

Litigiile legate de contractul de management și plângerile penale formulate de recurent nu justific urgența în cauz, iar suspendarea acțiunii de dizolvare a societții pân la rmânerea irevocabil a acțiunii de drept comun, înltur iminența pagubei.

Aspectele invocate de instanța de fond relative la aparența de drept sunt corecte și rezult din probele administrate în cauz. Astfel, notificarea rezilierii unilaterale a contractului de comodat realizat la sediul ales de recurent, prin adresa nr.211/25.06.2007 nu putea fi ignorat de instanț, iar analizarea sumar a raporturilor contractuale dintre prți și a titlului în baza cruia se solicit msura reintegrrii în spațiu, era necesar pentru constatarea îndeplinirii condițiilor prevzute de art.581 Cod procedur civil.

Potrivit art.274 Cod procedur civil, în cazul respingerii acțiunii, pârâta nu se afl în culp procesual, astfel încât nu datoreaz cheltuieli de judecat.

Raportat la aceste considerente, urmeaz a respinge ca nefondat recursul declarat și a menține ca legal și temeinic hotrârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta MANAGEMENT & împotriva sentinței civile nr.11/CC/24.04.2009 pronunțate de Tribunalul Covasna.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi 20 mai 2009.

Președinte, Judector, Judector,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.: / 26.05.2009

Tehnored.: / 27.05.2009 / -2 ex-

Judector fond:

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 241/2009. Curtea de Apel Brasov