Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.30/CA/2008-

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria

JUDECĂTOR 2: Murg Florian

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurentul cu domiciliul ales în O- în contradictoriu cu intimații domiciliat în Suedia, nr.27, cu reședința în O- și SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL cu sediul în O,--2 împotriva Sentinței nr.1102 din 03.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-,având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu de azi, se prezintă pentru recurentul - avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, iar pentru intimați se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrată, cu suma de 5 lei achitată prin chitanța nr. 250-1-44 din 07.07.2007 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentanta recurentului arată că s-a soluționat fondul, depune la dosar Sentința comercială nr.1596/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, recursul rămânând fără obiect.

Reprezentantul intimaților arată de asemenea că recursul a rămas fără obiect.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Constată că prin Sentința nr.1102/COM din 03.09.2007 a Tribunalului Bihors -a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes în promovarea cererii, invocate de pârâta SC General Import Export SRL.

S-a respins cererea de Ordonanță Președințială formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC General Import Export SRL privind suspendarea efectelor hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor (AGA) din cadrul SC General Import Export SRL din data de 5.07.2007.

S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, cu domiciliul ales în O,-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâta SC General Import Export SRL, privind legalitatea hotărârilor generale AGA din 5.07.2007.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin hotărârile AGA a SC General Import Export SRL din 5.07.2007 a fost modificat actul constitutiv și adoptat un nou act constitutiv al acestei societăți, iar a fost desemnat pentru semnarea actului constitutiv actualizat și a actelor adiționale și ducerea la îndeplinire a hotărârilor ce se vor lua, iar director general al societății a fost numit.

Au fost revocați vechii administratori și numit un nou Consiliu de Administrație, în persoana numiților, și

Potrivit art.133 al.1 din 31/1999 "odată cu introducerea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea hotărârii atacate", reclamantul făcând dovada depunerii acțiunii în anulare, care formează obiectul dosarului nr.-, cu termen de soluționare la 11.10.2007.

Reclamantul a făcut dovada achitării cauțiunii în cuantum de 2.000 RON, recipisa originală ce reprezintă dovada achitării sumei fiind depusă la grefa instanței.

Pentru aprecierea admisibilității unei cereri de ordonanță președințială, se va raporta la prevederile disp.art.581 pr.civ. care reglementează condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri, iar conform acestui text de lege, "instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice,pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente, ce nu s-ar putea repara ".

Instanța a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ cerințele mai sus enumerate, atâta timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus nici o probă din care să rezulte că noile organe de conducere și noul consiliu de administrație au produs prejudicii sau ar putea, prin hotărârile luate, să producă prejudicii societății SC General Import Export SRL, în perioada scursă de la data înregistrării prezentei și până la ora actuală.

Nu există la dosarul cauzei nici o altă hotărâre care să ateste faptul că noua conducere a societății ar avea interese ca bunul mers al societății să fie știrbit prin activitatea noii conduceri și care, prin hotărârile luate, să prejudicieze societatea din punct de vedere material.

Cererea de intervenție a intervenientului a fost respinsă deoarece prin cererea sa, acesta nu face decât referiri generale cu privire la admisibilitatea cererii reclamantului, și nicidecum în a valorifica un interes propriu al său.

S-au respins, de asemenea și excepțiile invocate de către SC General Import Export SRL, privind lipsa calității procesuale active a reclamantului, cât și lipsa interesului acestuia în promovarea cererii, în contextul conform art.132 al.2 din 31/1990, hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționari, în condițiile în care la alineatul 3 al acestui text de lege se arată că se invocă nulități absolute, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și totodată a solicitat suspendarea executării Hotărârilor Adunării generale a Asociaților din 05.07.2007.

În motivarea cererii arată că există condiția urgenței deoarece contractul de societate are un caracter "intuitu personae", dreptul de veto al fondatorilor cu privire la schimbarea actului constitutiv fiind recunoscut.

Aceste prevederi menite să asigure un echilibru total în societate au fost încălcate de.

Prin măsura luată în Adunarea generală se creează un prejudiciu prin știrbirea imaginii societății, pierderea încrederii față de colaboratori, pierderea credibilității față de instituțiile financiare, a angajaților și producerea unui prejudiciu de imagine.

În ședința publică din 30.01.2008 recurentul a depus Sentința comercială 1596/COM/14.12.2007 prin care s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților care face obiectul prezentului litigiu, motiv pentru care cererea de suspendare a efectelor acestei hotărâri a rămas fără obiect și astfel și recursul a devenit fără obiect, sens în care urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca fiind fără obiect recursul declarat de cu domiciliul ales în O- în contradictoriu cu intimații domiciliat în Suedia, nr.27, cu reședința în O- și SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL cu sediul în O,--2 împotriva Sentinței nr .1102/COM din 03.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 30.01.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red.dec.

Jud.fond

Tehn.red./2 ex.

05.02.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

ÎNCHEIERE

Camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2008

Președinte: - - - -

Judecător: - -

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a efectelor hotărârii AGA SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL din data de 05.07.2007 formulată de recurent cu domiciliul ales în O- în contradictoriu cu intimații domiciliat în Suedia, nr.27, cu reședința în O- și SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL cu sediul în O,--2 împotriva Sentinței nr .1102 din 03.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-,având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu de azi, se prezintă pentru recurentul - avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, iar pentru intimați se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că cererea de suspendare este legal timbrată, cu suma de 10 lei achitată prin chitanța seria - nr. 304-1-65 din 31.10.2007 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentanții părților arată că și cererea de suspendare a rămas fără obiect ca urmare a soluționării fondului.

CURTEA DE APEL

Constată că prin recursul declarat de împotriva Sentinței nr.1102/COM/03.09.2007 a Tribunalului Bihora solicitat suspendarea efectelor Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din 05.07.2007.

În ședința publică din 30.01.2008 recurentul a depus Sentința comercială 1596/COM/14.12.2007 prin care s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților care face obiectul prezentului litigiu, motiv pentru care cererea de suspendare a efectelor acestei hotărâri a rămas fără obiect, sens în care

Dispune:

RESPINGE cererea de suspendare a executării Hotărârii Adunării Generale din 05.07.2007 formulată de recurent cu domiciliul ales în O- în contradictoriu cu intimații domiciliat în Suedia, nr.27, cu reședința în O- și SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL cu sediul în O,--2 ca fiind fără obiect.

Pronunțată în ședința publică din 30.01.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red.dec.

Jud.fond

Tehn.red./2 ex.

05.02.2008

Președinte:Toros Vig Ana Maria
Judecători:Toros Vig Ana Maria, Murg Florian

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Oradea