Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 320/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 5736,-
DECIZIA NR. 320
Ședința publică din data de 4 martie 2008
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor G -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulate de contestatoarea - de SRL, cu sediul în S,-,.4,. A,.2,.211, jud. P împotriva deciziei nr. 144 din data de 1 februarie 2008 pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în S,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatoarea - de SRL, reprezentată de avocat, din cadrul Baroului P, care depune împuternicirea avocațială /3.03.2008 și intimatul, reprezentat de avocat, din cadrul Baroului P, care depune împuternicirea avocațială 23/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prezenta contestație în anulare se află la primul termen de judecată, este motivată, iar prin serviciul registratură intimatul a depus întâmpinare, după care,
Fiindu-i înmânat un exemplar al întâmpinării, contestatoarea - de SRL, reprezentată de avocat, invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 582 teza I Cod pr.civilă, având în vedere faptul că de aceasta depinde modul de soluționare a fondului cauzei de față.
Se arată că în temeiul art. 21 alin.3 din Constituția României, părțile au dreptul la un proces echitabil, care nu poate fi asigurat în condițiile în care, înlăuntrul termenului de 5 zile, impus pentru motivarea recursului potrivit art. 582 Cod pr.civilă, partea care îl declară nu cunoaște conținutul motivării sentinței.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 47/1992, instanța este obligată să se pronunțe asupra acestei cereri, prin încheiere supusă recursului, iar în cazul în care va fi admisă cererea, să se înainteze dosarul către Curtea Constituțională.
Situația creată de dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă este absolut contrară dreptului la un proces echitabil.
Intimatul, reprezentat de avocat, arată că există deja decizie a Curții Constituționale asupra constituționalității dispozițiilor art. 582 teza I Cod pr.civilă. Tot în acest sens s-a pronunțat în anii 1995, 1996 și fosta C Supremă de Justiție care a clarificat problema nedepunerii motivelor de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității textului de lege invocat de contestatoare și a statuat că termenul de motivare a recursului de 5 zile din materia ordonanței președințiale începe să curgă de la data comunicării hotărârii.
În cauza de față, comunicarea sentinței s-a realizat în data de 12.10.2007, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 24.10.2007.
Curtea, având în vedere faptul că soluționarea căii de atac extraordinare cu care a fost investită nu depinde de constituționalitatea dispozițiilor invocate, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Contestatoarea - de SRL, reprezentată de avocat, invocă dispozițiile deciziei nr. 222/17.01.2007, care a statuat încălcarea gravă a dreptului la apărare și la un proces echitabil în situația în care nu se
permite recurarea încheierii pronunțate asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale anterior soluționării contestației în anulare.
Excepția de neconstituționalitate, fiind o excepție de ordine publică, poate fi invocată în orice etapă a procesului, cu respectarea cerinței privind relevanța excepției invocate, în sensul că nu este posibilă invocarea într-o fază superioară a procesului, respectiv într-o cale extraordinară de atac a unei excepții de neconstituționalitate care, din punct de vedere al relevanței, ar fi trebuit ridicată la judecata recursului.
Prin Legea nr. 47/1992, republicată, au fost instituite o serie de cauze de inadmisibilitate menite să împiedice declanșarea sau extinderea procedurii de control al constituționalității.
În cauză este vorba despre o excepție vădit inadmisibilă, cu un caracter vădit dilatoriu, invocată într-o cale extraordinară de atac exercitată împotriva unei decizii pronunțate într-o ordonanță președințială.
Norma procedurală invocată nu este aplicabilă acestei faze procesuale, respectiv contestația în anulare, ci recursului, referindu-se la termenul de declarare a recursului și nu la motivarea acestuia.
Prin decizia atacată cu contestație în anulare, s-a constatat nul recursul reclamantei - de SRL, în temeiul art. 306 Cod pr. civilă, pentru că nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 alin. 2 Cod pr. civilă. Recursul nu a fost respins ca tardiv pentru a fi incidente dispozițiile art. 582 Cod pr. civilă invocate de contestatoare.
Având în vedere faptul că potrivit art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, excepția este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea contestației în anulare de față, instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu se împiedică posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, așa cum susține contestatoare, această posibilitate fiind reglementată de art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992.
Respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată este impusă de necesitatea soluționării de urgență și cu precădere a contestației în anulare, potrivit art. 320 Cod pr.civilă.
Dacă se are în vedere și faptul că această cale extraordinară de atac este îndreptată împotriva unei decizii pronunțate într-o ordonanță președințială, care oricum nu poate rezolva fondul cauzei, Curtea nu poate să nu aprecieze asupra caracterului vădit dilatoriu al excepției invocate.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată în stare de judecată contestația în anulare și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentantul contestatoarei, solicită admiterea contestației în anulare și precizează că recursul împotriva sentinței instanței de fond a fost declarat în termen.
După declararea recursului, s-a depus cerere de completare a dispozitivului, motivele de recurs fiind depuse înainte de pronunțarea instanței asupra cererii de completare. Nu trebuie ignorat faptul că hotărârea este un tot unitar, format atât din sentința inițială cât și din hotărârea de completare a dispozitivului.
Se arată, totodată, că în situația în care textul procedural român este criticabil, primează principiile dreptului internațional referitoare la dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
În opinia contestatoarei, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 303 Cod pr.civilă, care reglementează un termen de motivare a recursului de 15 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a dispus completarea dispozitivului sentinței inițiale. De la data acestei din urmă comunicări trebuie calculat termenul pentru depunerea motivelor de recurs.
Opinia contrară, amintită și de apărătorul intimatului ca fiind stabilită de instanța supremă în anii anteriori, este în prezent modificată, revenindu-se asupra acestui aspect și statuându-se în consecință.
Intimatul, reprezentat de avocat, arată că prin prezenta contestație în anulare se încearcă acoperirea unei nulități evidente.
În cauză, cererea de completare a fost depusă la data de 19.10.2007, iar termenul de recurs pentru societatea contestatoare expira în data de 18.10.2007. Se arată, totodată, că cererea de completare a dispozitivului viza doar acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat.
Solicită respingerea contestației în anulare, decizia privind constatarea nulității recursului fiind legal motivată de către instanța de recurs. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI, sub nr. 5736,-, contestatoarea - de SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul, anularea deciziei nr. 144 din data de 1 februarie 2008 pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr- și să se stabilească un alt termen în vederea rejudecării pe fond a recursului.
În motivarea contestației, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a constatat nulitatea recursului declarat de aceasta împotriva sentinței nr. 1220/26.09.2007 a Tribunalului Prahova, pe considerentul că nu a s-a realizat motivarea căii de atac în condițiile art. 303 Cod pr.civilă.
Această soluție este greșită, având în vedere actele și lucrările dosarului și raportarea lor la art. 303 alin.1 și 2 Cod pr.civilă și dreptul instituit de la un proces echitabil.
Potrivit art.303 alin.1 Cod pr.civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit alin.2 din același act normativ, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În speță fiind vorba de o cerere de ordonanță președințială, contestatoarea arată că a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1220/26.09.2007 în termenul prevăzut de art. 582 Cod pr.civilă, respectiv la 2.10.2007.
Deși sentința nu i-a fost comunicată contestatoarei, în sensul art. 303 Cod pr.civilă, aceasta a depus la 24.10.2007 motivele de fapt și de drept ale recursului. Ulterior, Tribunalul Prahovaa comunicat acesteia sentința nr. 1664/28.11.2007, prin care se completează dispozitivul sentinței nr. 1220/26.09.2007, referitor la cheltuielile de judecată.
Se apreciază că soluția de constatare a nulității recursului este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul art. 318 teza I Cod pr.civilă și nu a unei greșeli de judecată, care ar atrage respingerea prezentei contestații.
Se solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 144/1.02.2008 și fixarea unui termen de judecată în vederea rejudecării pe fond a recursului, conform motivelor de fapt și de drept depuse la dosarul cauzei.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, susținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de contestatoare, nefiind vorba de o eroare materială, ci de o apreciere corectă și pertinentă a dispozițiilor legale aplicabile recursului.
Examinând contestația în anulare formulată, actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că aceasta este nefondată, potrivit considerentelor ce urmează:
Art. 318 Cod pr.civilă invocat de contestatoare în susținerea cererii formulate, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Textul vizează greșeli de fapt involuntare și nu greșeli de judecată, de aplicare a probelor sau interpretare a unor dispoziții legale.
Prin decizia contestată s-a constatat nul recursul declarat de reclamanta - de SRL împotriva sentinței nr. 1220/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâtul, motivat de faptul că recurenta nu s-a încadrat în termenul legal de depunere a motivelor de recurs.
Recurenta - de SRL a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinței nr. 1220 din data de 26 septembrie 2007, comunicată acesteia potrivit dovezii aflate la dosar la fila 16 dosar fond, la data de 12 octombrie 2007.
De la această dată curge termenul de motivare a recursului, potrivit art. 303 alin. 2 Cod pr. civilă.
Recursul a fost declarat în termenul prevăzut de art. 582 Cod pr.civilă, însă nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 Cod pr.civilă, motivele fiind depuse la dosar, așa cum precizează și contestatoarea, la data de 24 octombrie 2007.
De la comunicarea hotărârii și până la formularea motivelor de recurs au trecut mai mult de 5 zile, fiind depășit termenul înăuntrul căruia se putea motiva recursul.
Contestatoarea nu recunoaște că i s-a comunicat sentința recurată, pretinzând că i-a fost comunicată numai sentința nr. 1664/28.11.2007, prin care se completează dispozitivul sentinței civile nr.1220/26.09.2007, cu cheltuielile de judecată.
Termenul nu poate curge de la comunicarea sentinței nr. 1664/2007, întrucât recursul este declarat în termenul prevăzut de lege împotriva sentinței nr. 1220/2007, iar motivele de recurs trebuia să fie depuse la dosar în termen de 5 zile de la comunicare, respectiv până la 18 octombrie 2007.
Potrivit art. 303 alin.1 Cod pr.civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care potrivit art. 582 alin.1 este de 5 zile în cazul ordonanței președințiale și curge de la comunicare, potrivit art. 303 alin.2 Cod pr.civilă.
Articolul 303 nu face referire la termenul de 15 zile cum precizează apărătorul contestatoarei ci face trimitere la termenul de recurs care este cel prevăzut de legea aplicabilă speței, în cauză fiind vorba de o cerere promovată pe calea ordonanței președințiale pentru care proc: civ prevede un termen special.
Față de cele precizate, se reține că în mod corect, prin decizia contestată s-a constatat nul recursul formulat de reclamanta - de SRL.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, nu se poate da posibilitatea părților de a provoca rejudecarea recursului, în afara cazurilor limitativ prevăzute de lege.
Din analiza actelor dosarului și a deciziei pronunțate în recurs, nu rezultă că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale în sensul prevăzut de art. 318 Cod pr. civilă teza
Reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea - de SRL.
Întrucât contestatoarea se află în culpă procesuală, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă, această urmează a fi obligată la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarea - de SRL.
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea - de SRL, cu sediul în S,-,.4,. A,.2,.211, jud. P împotriva deciziei nr. 144 din data de 1 februarie 2008 pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în S,-, jud.
Obligă contestoarea să plătească intimatului 400 RON, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, pentru cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Irevocabilă pentru contestația în anulare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor
- - G - - -
Grefier
- -
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / -2 ex./7.03.2008
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor