Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 329/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 329/
Ședința publică din data de 07 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G și împotriva sentinței civile nr. 76/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 17181/325 din 2007, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei se prezintă reclamanții personal și asistați de avocat, pentru pârâtă avocat în substituire avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei depune la dosar copia chitanței nr. -/31.03.2008 reprezentând onorariu de avocat și prezintă originalul instanței spre vedere.
Reprezentantul reclamanților depune la dosar copia minutei deciziei civile nr. 7/A/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și copia declarației reclamantului, prin care acesta arată că își retrage recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 7/A/25.03.2008 - câte un exemplar din acestea comunicându-se reprezentantei pârâtei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată, pe fond solicită să se dispună accesul reclamanților în imobil, arătând că în speță contractul de închiriere a ajuns la scadență în 01.09.2007, astfel că dreptul de proprietate al reclamanților a fost eludat, că la data promovării recursului nu erau în posesia soluției pronunțată prin decizia civile nr. 7/A/25.03.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Timiș. Consideră că locatarul este obligat să permită accesul locatorului pentru verificarea stării imobilului, că pârâta nu a făcut dovada golirii instalației de apă și a numărului de KW consumați, astfel că simplele afirmații ale pârâtei nu pot fi luate în considerare. Consideră că argumentul că pârâta asigură paza faptică a imobilului nu este justificat și că pârâta deși nu mai locuiește în imobil, refuză să predea cheile imobilului, invocând dreptul de retenție.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Timiș ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, arătând că în urma verificărilor efectuate gura de gaz montată în plus a fost dazafectată, motiv pentru care consideră că motivele de recurs invocate de către reclamanți, nu sunt justificate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 76 pronunțată în dosarul -, Tribunalul Timișa respins excepțiile inadmisibilității cererii și lipsei de interes; a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții G și, în contradictoriu cu pârâta - SRL și a obligat reclamanții la cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-, reclamanții G și, în contradictoriu cu pârâta - SRL T, au solicitat obligarea pârâtei să le permită accesul în imobilul situat în T,-, jud.T, proprietatea reclamanților și închiriat societății pârâte în baza contractului de închiriere la data de 6.07.2002 înregistrat la. sub nr. -/12.09.2002, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că în baza contractului de închiriere încheiat între părțile aflate în litigiu și înregistrat la.P la data de 12.09.2002, au închiriat imobilul din T,- pârâtei.
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Timișoara reclamantul a arătat că a solicitat instanței rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtei din imobilul închiriat ca urmare neexecutării de către pârâtă a obligației de plată.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii investițiilor efectuate, iar prin sentința civilă nr. 2982/26.03.2007, Judecătoria Timișoaraa admis în parte acțiunea precizată și cererea reconvențională, în sensul că a dispus rezilierea contractului de închiriere, evacuarea pârâtei din imobil, obligarea pârâtei la plata sumei de 36084 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare și întreținere efectuate la imobil și a stabilit un drept de retenție în favoarea pârâtei până la achitarea integrală contravalorii îmbunătățirilor.
După pronunțarea sentinței pârâta a părăsit imobilul dar a păstrat în continuare cheile acestuia și nu a permis intrarea în imobil cu motivarea că nu i-au fost achitate drepturile bănești.
Reclamanții și-au motivat urgența cererii prin faptul că intrarea în imobil este necesară întrucât pârâta introdus un raport suplimentar de gaz în subsolul imobilului înființând un al treilea foc, fără acordul conducerii E-- GAZ T și nefiind supravegheat sau sigilat, există riscul unei avarii. De asemenea se pot produce avarii la instalația de încălzire proprie în întregul imobil.
Reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.581 Cod procedură civilă și art.1075 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat în principal respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, susținând că în cauză nu este dovedită existența uneia dintre condițiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, respectiv urgența care constituie o cerință esențială a ordonanței președințiale și care permite luarea unor măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Motivele invocate de către reclamanți sunt considerate ca fiind nejustificate câtă vreme furnizarea de gaze a fost sistată încă din 17.05.2007, astfel că nu există nici un fel de riscuri privind posibilitatea producerii unor explozii. Cu privire la eventualele avarii ce s-ar putea produce la instalația de apă, pârâta a susținut că sistemul de alimentare cu apă a fost asigurat prin golire, fiind de asemenea închiși robineții la intrarea în imobil, astfel că susținerile reclamanților sunt lipsite de temei.
Pârâta și-a exprimat acordul de a elibera de îndată imobilul ocupat, sub condiția de a i se achita în totalitate de către reclamanți debitul la care au fost obligați prin hotărâre judecătorească.
Prin sentința civilă nr. 12815/19.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 17181/2007 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția comercială, instanța constatând caracterul comercial nepatrimonial al litigiului și incidența în cauză a dispozițiilor art.2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 17181 /325/22.01.2008.
Prima instanță a reținut că între părțile aflate în litigiu s-a încheiat contractul de închiriere la data de 6.07.2002 având ca obiect darea în folosință a imobilului situat în T,- proprietatea reclamanților societății pârâte, pe o durată de 5 ani, cu expirare la 1.09.2007.
Prin sentința civilă nr. 2982/26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoaras -a admis în parte acțiunea precizată formulată de către reclamantul -. împotriva pârâtei și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere cu obligarea pârâtei la plata sumei de 10.939 USD reprezentând chirie restantă aferentă perioadei aprilie 2004-februarie 2007. Prin aceeași sentință s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - SRL, reclamantul fiind obligat la 36084 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare și întreținere la imobilul închiriat, stabilind un drept de retenție în favoarea pârâtei până la achitarea de către reclamant a acestei sume. În cauză nu au fost făcute nici un fel de probe din care să rezulte achitarea sumei la care reclamantul a fost obligat, astfel încât deși societatea pârâtă nu-și mai desfășoară activitatea în imobil a înțeles să păstreze cheile și paza faptică a clădirii.
Prin cererea de ordonanță președințială formulată în prezentul dosar reclamanții au solicitat ca pârâta să fie obligată să le permită accesul în imobilul în discuție, cu motivarea că există pericolul producerii unor explozii la instalația de încălzire față de faptul că pârâta a înființat un al treilea foc la subsolul clădirii, neautorizat de către - E-- GAZ
Prin răspunsul la sesizarea depusă de către reclamant la această societate s-a precizat că în urma constatării de fapt pe teren din data de 10.07.2006, s-a dezafectat punctul de ardere, montat fără aprobările legale, astfel că motivul invocat de către reclamant nu este întemeiat.
Reclamanții au invocat drept motiv pe care-și întemeiază cererea, posibilitatea producerii unor avarii la instalația de apă, fără a face însă dovada că aceste avarii există și în plus, pârâta a arătat că a înțeles să procedeze la golirea instalației și la închiderea robinetelor la intrarea în imobil, așa încât nici acest motiv nu poate constitui temei al cererii de ordonanță președințială.
S-a mai reținut că prin cererea formulată reclamanții au drept scop redobândirea folosinței imobilului, scop declarat de însuși reclamantul prezent în instanță care a și făcut precizarea în sensul că dorește să intre în întregul imobil motivând că se degradează pereții clădirii. Permiterea accesului în acest mod în imobil ar însemna o încălcare a dispozițiilor hotărârii judecătorești pronunțate de Judecătoria Timișoara prin care s-a instituit dreptul de retenție al pârâtei până la plata integrală a debitului.
Astfel, prima instanța a respins excepția inadmisibilității cererii, față de faptul că reclamanții se pot adresa instanței în condițiile îndeplinirii cerințelor art. 581 Cod procedură civilă ce reglementează procedura specială a ordonanței președințiale, cât și a excepției lipsei de interes a reclamanților, care sunt proprietarii imobilului, având deci un interes legitim în redobândirea dreptului de folosință al acestui spațiu.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții G și, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond să se dispună accesul reclamanților la imobilul situat în T,-, întrucât contractul de închiriere dintre părți a ajuns la scadență la data de 01.09.2007.
În motivarea recursului se arată că în baza contractului de închiriere încheiat între părțile aflate în litigiu reclamanții au închiriat imobilul din T,- pârâtei - SRL. S-a mai arătat că raporturile locative dau naștere la drepturi și obligații reciproce între părțile contractante, că prin sentința civilă nr. 2982/26.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoaras -a admis în parte acțiunea precizată formulată de către reclamantul G împotriva pârâtei și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 36084 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare și întreținere la imobilul închiriat, stabilind un drept de retenție în favoarea pârâtei până la achitarea de către reclamant a acestei sume. Arată că după pronunțarea sentinței civile apelate, pârâta a părăsit imobilul, dar a menținut încuietori montate la ușile de intrare în imobil și nu permite accesul reclamanților în imobil motivat de dreptul de retenție instituit în favoarea sa.
Cu privire la caracterul urgent al cererii, reclamanții arată că aceasta trebuie să rezulte din fapte concrete, care să existe în momentul judecării cauzei, astfel că deși nu are căderea să judece fondul, instanța trebuie să cerceteze aparența dreptului. Conform caracterului vremelnic, măsurile luate pe calea ordonanței președințiale sunt limitate în timp.
Reclamanții își întemeiază caracterul urgent și vremelnic al cererii formulate pe necesitatea de a pătrunde în imobil întrucât pârâta a introdus un racord suplimentar de gaz fără acordul E-- GAZ SA, care nefiind supravegheat sau sigilat în condiții legale, prezintă riscul unei avarii sau chiar explozii, invocând și instalațiile de apă nefolosite și sistemul de încălzire proprie, care pot duce la avarii în imobil. Consideră că pârâta în mod nejustificat nu le-a permis să verifice golirea sistemului de alimentare cu apă și închiderea robinetelor de la intrarea în imobil, deși pârâta a invocat că a acționat în acest sens. Arată că nu cunosc numărul de kW consumați, astfel că se poate înregistra în continuare consum de energie electrică pe care reclamanții ar trebui să îi plătească, contractul de închiriere fiind împlinit.
Reclamanții invocă și neprejudecarea fondului, arătând că locatorului îi revin reparațiile necesare pentru folosirea lucrului închiriat.
În drept au fost invocate prevederile art. 582 Cod procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a invocat faptul că întrucât reclamantul G nu a achitat pârâtei suma de 36084 lei, la care a fost obligat prin sentința nr. 2982/2007 și deși pârâta nu mai locuiește în imobil, a înțeles să păstreze cheile și paza faptică a imobilului până la îndeplinirea obligației de către recurent. S-a mai arătat că prin răspunsul la sesizarea recurentului, E-- GAZ SA a precizat că în urma constatării pe teren din data de 10.07.2006, s-a dezafectat punctul de ardere montat fără aprobările legale, astfel că motivul invocat de recurent nu este întemeiat. Arată că reclamanții nu au făcut nici dovada unor eventuale avarii la instalația de apă, pârâta arătând că a procedat la golirea instalației și la închiderea robinetelor de la intrarea în imobil.
Pârâta consideră că în mod corect prima instanță a reținut că recurenții au drept scop redobândirea folosinței imobilului, așa cum a declarat chiar reclamantul, motivat de faptul că se degradează pereții imobilului, pârâta apreciind că permiterea accesului în imobil ar constitui o încălcare a dispozițiilor hotărârii pronunțate de Judecătoria Timișoara, prin care s-a instituit dreptul de retenție al pârâtei până la plata integrală a debitului. Arată că întrucât pârâta nu folosește imobilul, nu se poate înregistra consum de energie electrică, astfel că motivele invocate de către reclamanți sunt neîntemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 raportat la art. 581 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul formulat de reclamanții G și este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Articolul 581 Cod procedură civilă, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea în fața instanței de fond, prevede că "Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."
Așadar, pentru formularea unei cereri pe cale de ordonanță președințială este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, ce derivă din interpretarea acestui text de lege, și anume: urgența, vremelnicia și neprejudicerea fondului.
În speță, reclamanții nu au dovedit cu nici un mijloc de probă caracterul urgent al cererii acestora, deoarece motivele invocate în susținerea cererii de ordonanță președințială, respectiv faptul că este imperios necesar să pătrundă în imobil pentru a verifica starea instalațiilor de gaz, apă și energie electrică au fost contestate de către partea adversă, care a dovedit prin răspunsul la sesizarea recurentului, formulat de E-- GAZ SA - fila 15 din dosarul Judecătoriei Timișoara, că în urma constatării pe teren din data de 10.07.2006, s-a dezafectat punctul de ardere montat fără aprobările legale.
Tot astfel, nu au fost dovedite nici susținerile referitoare la eventualele defecțiuni ale sistemului de alimentare cu apă al imobilului sau presupusul consum al energiei electrice de către intimată, aceste afirmații fiind simple temeri, respectiv prezumții ale reclamanților, care nu pot constitui, în lipsa dovedirii acestora cu probe pertinente, un temei al pronunțării unei hotărâri pe cale de ordonanță președințială.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materie și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamanților, îi va obligă pe aceștia la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâta intimată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții G și împotriva sentinței civile nr. 76/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 17181/325 din 2007.
Obligă reclamanții la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâta intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./08.04.2008
Tehn./09.04.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș, Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
