Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 339/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 339
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantele și împotriva sentinței nr.216 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta SC SRL CERAT prin reprezentant, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă personal și recurenta reclamantă prin avocat, lipsind intimata pârâtă SC SRL Cerat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care apărătorul recurentei reclamante, depune un set de acte după care;
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat în nume propriu și pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Învederează că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv dispozițiile art.610 civ. ori instanța de fond a pronunțat o hotărâre care se sprijină pe dispozițiile art.281 pr.civ. care nu își au aplicabilitate. Instanța nu a observat că este vorba de o situație grabnică și de vătămare prin întârziere a exercițiului normal al dreptului de proprietate al reclamanților prin tolerarea în apropiere a unei haznale.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.216 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins cererea reclamanților și împotriva pârâtei SC SRL Cerat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele și au chemat în judecată pe pârâta SC SRL Cerat, ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună obligarea pârâtei să sisteze lucrările de construcție hazna pe care le efectuează abuziv și fără autorizație pe hotarul dintre cele două proprietăți.
Cererea a fost respinsă pentru că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.581 pr.civ. pentru că deși se justifică urgența, măsura dispusă nu ar avea un caracter vremelnic ci unul definitiv și ar antama dezlegarea fondului pricinii.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs petentele și au criticat-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a arătat în ce măsură sistarea lucrărilor de construire a unei haznale este una definitivă; hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea Decretului nr.31/1994 potrivit căruia drepturile subiective trebuie exercitate în acord cu interesul obștesc, potrivit regulii și regulilor de conviețuire socială, ori intimata a încălcat aceste reguli construind haznaua la o distanță de 1 metru de locuința reclamantelor.
Instanța în mod greșit a reținut că se antamează fondul pricinii în condițiile în care reclamantele au solicitat ca în mod vremelnic pârâta să sisteze lucrările începute.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 raportat la art. 312.pr.civ.
Curtea va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.581 alin.1 pr.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazul grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara,.", așa dar condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale sunt urgența măsurii solicitate, nesoluționarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii. Condiția vremelniciei este îndeplinită dacă măsura ce se solicită a fi luată tinde la încetarea unor acte abuzive și durează până la soluționarea dosarului pe fondul cauzei.
În mod corect instanța de fond a apreciat că această condiție nu este îndeplinită câtă vreme pe rolul instanțelor nu se înregistrase o acțiune de drept comun și în această situație pe cale de ordonanță președințială se lua o măsură definitivă de sistare a lucrărilor de către intimată.
Abia în recurs petentele recurente au depus copie de pe acțiunea intentată pe calea dreptului comun, acțiune ce a fost înregistrată la 3.03.2008 pe rolul Tribunalului Dolj, după ce s-a pronunțat instanța de fond. Cum în recurs se analizează legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, la aceea dată nu era întrunită condiția vremelniciei măsurii, deci sub acest aspect sentința este legală și temeinică.
De asemenea, pe cale de ordonanță președințială nu poate fi antamat fondul și instanța a reținut în mod corect că nu putea lua o asemenea măsură fără a analiza raporturile de vecinătate dintre părți.
De altfel, chiar recurentele au susținut că instanța nu a analizat cererea în raport de Decretul 51/19954 și art. 610. civil, ori asemenea analiză însemna deja prejudecarea fondului.
Instanța a reținut în mod corect că trebuie întrunite cumulativ cele trei condiții pentru admisibilitatea unei asemenea cererii, numai condiția urgenței, care într-adevăr este dovedită, nefiind suficientă.
Sentința este motivată în fapt și drept în conformitate cu dispozițiile art. 581.pr.civ. astfel că, nu există motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ invocat de recurentă. Trimiterea în mod greșit și la art. 281.pr. civ nu este un motiv de modificare a sentinței.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 312 pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantele și ambele domiciliate în C,-, -.1,.15, jud. D, împotriva sentinței nr.216 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta SC SRL Cerat, cu sediul în comuna Cerat, jud. D, având ca obiect ordonanță președințială.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. /3.04.2008
jud.fond.
tehnored.S/3ex
02 Aprilie 2008
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu