Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1114/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 354

Ședința publică de la 09 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta împotriva sentinței comerciale nr. 5194 din data de 20.04.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea, dispune rectificarea listei de ședință în sensul că din eroare s- trecut obiectul dosarului ca fiind Ordonanță Președințială, corect fiind evacuare pe dreptul comun.

Curtea constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și apreciind-o în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:

Prin cererea, înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului București, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SRL solicitând evacuarea pârâtei din spațiul situat în B,- - 42 sector 2, comunicarea hotărârii ce se va pronunța, către ORC de pe lângă Tribunalul București în vederea radierii sediului social al societății pârâte.

În motivarea cererii s-a învederat că pârâta a folosit imobilul în temeiul contractului de comodat încheiat cu reclamanta, pe o perioadă determinată; pârâta și-a încetat activitatea, contractul de închiriere s-a desființat prin ajungere la termen, impunându-se evacuarea pârâtei și radierea sediului menționat la ORC de pe lângă Tribunalul București, în temeiul acestui contract.

Prin cerere precizatoare, reclamanta a arătat temeiul de drept al capătului de cerere privind comunicarea sentinței către ORC în vederea efectuării de mențiuni, art.7 din Legea nr.26/1990, in interpretarea art.25 din Legea nr.26/1990 rezultând că cererea de radiere a mențiunilor se solicită numai în situația în care prin hotărâri anterioare irevocabile nu s-a dispus deja menționarea.

Prin sentința comercială nr.5194/10.04.2008, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea; a dispus evacuarea pârâtei din imobil.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta nu mai folosește în prezent, în temeiul unui titlu valabil imobilul, durata de trei ani pentru care a fost încheiat contractul de comodat a expirat la 20.06.2007.

În ceea ce privește cererea reclamantei privind comunicarea hotărârii către ORC de pe lângă Tribunalul București, instanța a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art.7 din Legea nr. 26/1990.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esența, s-a susținut că în ceea ce privește respingerea cererii privind comunicarea hotărârii către ORC, instanța a procedat la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr.26/1990.

S-a arătat că evacuarea societății din imobilul în care își avea sediul social, înregistrat la ORC,în temeiul unei hotărâri judecătorești impune comunicarea din oficiu, în vederea efectuării mențiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele învestirii, conform celor invocate prin cererea de apel, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990 instanțele judecătorești sunt obligate să comunice din oficiu, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile hotărârile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990, așa cum rezultă din Decizia nr.X din 20.03.2006 a ICCJ Secțiile Unite, dosar 37/2005, reține că atât din dispozitivul deciziei cât și din considerentele acesteia, invocate de către apelantă, rezultă cu claritate că potrivit acestui text de lege, cel prejudiciat ca efect al unei înmatriculări sau al efectuării unei mențiuni poate cere radierea acesteia și prin cerere accesorie celei prin care solicită modificarea sau anularea actelor ce au constituit temeiul înregistrării sau al mențiunii.

În cauză instanța nu a fost investită cu cerere de radiere a sediului social al pârâtei, menționat în temeiul contractului de comodat încheiat la 21.06.2004.

În raport cu acestea în mod corect instanța de fond a apreciat, cu respectarea principiului disponibilității, că măsura dispusă, evacuarea pârâtei din imobil, nu reprezintă o măsură de natura celor ce intră sub incidența dispozițiilor art. 7 din Legea nr.26/1990.

Față de cele mai sus reținute, apreciază legală și temeinică sentința atacată și în temeiul art.296 civ. va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09.07.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- Dr.I-

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex.

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte -

Președinte:Maria Cristina Scheaua
Judecători:Maria Cristina Scheaua, Iulia Manuela Cîrnu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Bucuresti