Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 362/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 362
Ședința publică din 16 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții, G și împotriva sentinței civile nr. 44 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate - Român, - T și Comercial Român având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2008, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 44 din 22 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâtele - Român, - T și Comercial Român având ca obiect evacuare.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că reclamanții au înregistrat la Tribunalul Hunedoarao cerere de ordonanță președințială prin care au solicitat evacuarea necondiționată și imediată, pentru lipsă de titlu, a societăților pârâte din imobilul situat în localitatea T, Bv., nr. 11, jud. T, înscris în nr. 7470 T, nr. top. 9250, ca măsură până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul aceluiași tribunal și care are ca obiect evacuarea pârâtelor din spațiul menționat, solicitând, totodată, ca executarea să se facă de îndată, fără somație și fără trecerea vreunui termen, în motivare arătând faptul că termenul stipulat în contractul de închiriere perfectat cu pârâta - a expirat, celelalte societăți având sedii secundare în respectivul imobil.
Tribunalul Hunedoaraa declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Timiș, care a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța poate să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, deci, în trei cazuri expres prevăzute, o altă condiție esențială fiind neprejudecarea fondului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta -. a solicitat respingerea cererii reclamanților invocând autoritatea de lucru judecat conform sentințelor civile nr. 3803/2007 și nr. 599/2007 ale Judecătoriei Timișoara prin care au fost respinse cererile de ordonanță președințială anterior formulate de reclamanți. Prima instanță, apreciind că față de această societate pârâtă excepția autorității de lucru judecat este întemeiată, a admis-o conform art. 163 Cod procedură civilă și, pe cale de consecință, a respins cererea reclamanților.
Referitor la celelalte două pârâte tribunalul a constatat că, deși poate fi invocată cerința urgenței, nu s-a respectat condiția neprejudecării fondului, contractele subsecvente ale acestora pentru sedii secundare întemeindu-se pe contractul perfectat inițial cu pârâta -. care este valabil încheiat și derulat, evacuarea celor două societăți comerciale neputând fi pronunțată decât pe calea dreptului comun. De asemenea, nici cerința vremelniciei nu este îndeplinită în speță întrucât s-ar dispune evacuarea necondiționată chiar dacă există un titlu executoriu pentru radiere de sediu față de pârâta Comercial, titlu obținut, însă, tot pe calea dreptului comun.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, G și, cererea lor fiind înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub dosar nr-, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competentă teritorial - Tribunalul Hunedoara, iar, n subsidiar, modificarea ei în tot în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, fără cheltuieli de judecată.
În principal, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul sunt cele prevăzute de art. 304, punctele 3-9 Cod procedură civilă, recurenții solicitând a se avea în vedere și coexistenta și incidența celorlalte puncte ale acestui text de lege, pe care le invocă în mod corespunzător, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304, precum și motivele de fapt și de drept ale recursului pentru aplicarea în aceeași măsură a prevederilor art. 306 alin. 2 și 3, respectiv art. 312 alin. 5 și 6 Cod procedură civilă.
Recurenții consideră că hotărârea atacată este dată cu încălcarea normelor și dispozițiilor legale privitoare la competența teritorială. Astfel, trebuie avut în vedere că ordonanța președințială se introduce și se soluționează de către instanța competentă a judeca fondul. Din punct de vedere al competenței teritoriale, printr-o încheiere a Judecătoriei Timișoara din data de 25 ianuarie 2007 (înainte, deci, de introducerea cererii de ordonanță președințială) s-a stabilit că fondul revine spre competentă soluționare Tribunalului Timiș. in punct de vedere al competenței teritoriale, cauza de fond - acțiunea în evacuare pe dreptul comun - a fost strămutată la În aceste condiții, Tribunalul Hunedoara în mod greșit și-a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Timiș, care a soluționat pricina fără citarea părților, aspect nelegal în condițiile în care instanța inițial învestită a dispus citarea acestora, ceea ce a determinat o altă procedură decât aceea din camera de consiliu, astfel că lipsa de procedură cu reclamanții pentru ziua în care s-a soluționat pricina atrage nelegalitatea hotărârii pronunțate întrucât aceștia au fost privați de posibilitatea invocării, la prima instanță, a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș.
Într-o altă ordine de idei, având în vedere că în speță s-a reținut așa-zisa autoritate de lucru judecat cu privire la sentința civilă nr. 599/ din 15 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- trebuie avut în vedere două aspecte: 1) această hotărâre este pronunțată pe cale de ordonanță președințială de o instanță necompetentă material și teritorial; 2) hotărârea judecătoriei nu are putere de lucru judecat, știut fiind faptul că ordonanțele președințiale nu constituie autoritate de lucru judecat, ele referindu-se la măsuri vremelnice, iar motivele invocate și avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 599//15.03.2007 sunt altele decât cele din prezentul litigiu. Mai precis, în această ordonanță președințială există motive care nu au făcut obiectul judecății în cauza care se invocă a fi fost soluționată de Judecătoria Timișoara prin sentința menționată.
Hotărârea recurată este nelegală pentru încălcarea unor norme imperative, de ordine publică, privitoare la competența teritorială. Excepțiile privind necompetența sunt excepții procedurale și se analizează cu precădere de către instanță, excepția pretinsei autorități de lucru judecat fiind o excepție care putea fi analizată doar în subsidiar, de către instanța competentă material sau teritorial. Prin urmare, în caz de concurs între mai multe excepții, prevalează excepțiile procedurale referitoare la competență, care fac inutilă antamarea altor excepții sau a fondului.
În fapt, reclamanții, G și sunt proprietari tabulari ai imobilului situat în loc. T, Bv., nr. 11, jud. T, înscris în 7470 T, nr. cadastral 9250, dobândit ca bun comun prin contractul de vânzare-cumpărare întocmit în formă autentică sub nr. 562/28.07.2006 la. din T, reclamantul deținând dreptul e uz viager asupra cotei de 3/8 parte din casa construită în anul 1970. Între antecesorul lor - și soția sa, pe de o parte, și pârâta -, pe de altă parte, a existat un contract de comodat pentru perioada 01.03.2002-01.03.2007 al cărui obiect a fost imobilul individualizat mai sus, dar termenul convenit a expirat, societatea intimată refuzând eliberarea spațiului. Dat fiind interesul reclamanților proprietari de a exercita prerogativele pe care le conferă drepturile dobândite conform contractului autentic menționat, societatea pârâtă a fost notificată prin adresa nr. 275/08.08.2006 trimisă prin intermediul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești și, fiind atenționată să predea spațiul la termenul scadent din 1 martie 2007. Totodată, reclamanții au introdus la Judecătoria Timișoarao acțiune în evacuare pe calea dreptului comun împotriva acestei persoane juridice ce a format obiectul dosarului nr-, însă, la termenul din 25 ianuarie 2007 judecătoria, în pofida faptului că deși una dintre părți este comerciant, raportul juridic nu este unul de drept comercial, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș pe considerentul că evacuarea unei societăți comerciale se poate dispune numai de către tribunal. După declinare, cauza a avut primul termen de judecată în data de 13 februarie 2007.
Având în vedere că societatea pârâtă și-a manifestat în mod expres reaua-credință și refuză să elibereze imobilul ocupat, începând de acum, fără titlu, dat fiind expirarea termenului prevăzut în contractul de comodat, recurenții solicită evacuarea acesteia pe cale de ordonanță președințială, fără citarea părților, refuzul de a-și îndeplini obligațiile care îi revin comodatarului la încetarea contractului, precum și faptul că partea adversă este animată de rea-credință și dorește să tergiverseze predarea spațiului prin diferite tertipuri, cramponându-se prin abuz de drept de căi procesuale și de drepturi pe care, însă, nu le exercită în mod legitim, rezultând inclusiv din manifestarea sa în cadrul acțiunii de drept comun. Acțiunea în evacuare, fiind o acțiune provocatorie, care poate fi introdusă anterior împlinirii termenului contractului de locațiune, reclamanții au formulat o astfel de cerere încă din luna decembrie 2006, însă, pârâta, în loc să dea dovadă de bună-credință și să afirme respectarea termenului de 1 martie 2007 și a obligației sale de a părăsi și preda spațiul după această dată, a acționat cu rea-credință, din conduita și din manifestările sale rezultând neîndoios faptul că urmărește să ocupe abuziv spațiul și în continuare.
Astfel, -, în loc să declare că înțelege să-și respecte obligațiile începând cu data încetării efectelor contractului de comodat, în procesul de drept comun s-a opus evacuării în mod nejustificat. Mai mult decât atât, pentru a întârzia și mai mult procedurile judiciare a formulat cerere de strămutare a cauzei de la T pe motiv că unul dintre reclamanți are calitatea de comisar-șef și funcția de șef al Serviciului de Investigare al Fraudelor Economice din cadrul T, chestiune care nu are nici o relevanță ori înrâurire asupra faptului că societatea pârâtă trebuie să se conformeze clauzelor contractului de comodat. De altfel, prin notificările care i-au fost adresate încă din luna iulie 2006, pârâtei i s-a învederat faptul că nu se intenționează prelungirea locațiunii, notificarea fiind făcută din timp pentru ca aceasta să-și poată organiza părăsirea și predarea spațiului în mod corespunzător.
Litigiul de evacuare pe calea dreptului comun, care forma obiectul dosarului nr- al Tribunalului Timiș, a fost, totuși, strămutat de Înalta Curte de Casație și Justiție la Tribunalul Hunedoara. Reaua-credință a pârâtei rezultă din aceea că în loc să declare că este de acord cu acțiunea și că înțelege să părăsească spațiul începând cu data de 2 martie 2007, aceasta a formulat cerere de strămutare a cauzei, scopul urmărit fiind acela de a face ca pricina să treneze pentru a putea folosi spațiul, fără drept, și ulterior datei de 1 martie 2007, când expira contractul de comodat, demersurile sale în sensul de a solicita o strămutare într-o cauză în care prevederile contractuale sunt clare și societății i s-a pus în vedere să elibereze spațiul reprezentând dovada exercitării drepturilor procesuale cu rea-credință, ceea ce constituie un abuz de drept cu scopul de a-i împiedica pe reclamanții proprietari să preia posesia imobilului și să-și exercite prerogativele care decurg din dreptul lor real. Or, având în vedere că legea nu recunoaște drepturile procesuale decât în măsura în care acestea sunt exercitate legitim și cu bună-credință, ceea ce nu este cazul pârâtei, este evident că aceasta încearcă să amâne prin manevre dilatorii predarea spațiului, ceea ce îi prejudiciază în mod ireversibil pe recurenți cu fiecare zi de întârziere.
Atitudinea de împotrivire la predarea spațiului este confirmată și de faptul că în cadrul acțiunii de drept comun, -, în loc să adopte o conduită corespunzătoare la termenele din 11 și, respectiv 25 ianuarie 2007, când avea ocazia să-și declare intenția de a respecta obligația de a părăsi imobilul, a recurs la tertipuri de natură a întârzia predarea. Nu numai că pârâta nu a avut decența și buna-credință de a exprima, prin reprezentanții săi, intenția de a preda spațiul la data încetării contractul de comodat, ci, dimpotrivă, din conduita sa a rezultat că nu are intenția de a părăsi spațiul nici în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, relațiile cu reprezentanții societății sunt foarte tensionate urmare a faptului că reclamanții au constatat că în cursul anului 2006 prin manopere dolosive (prin substituire de persoană și de semnătură a lui ) s-a încercat obținerea, fără cunoștința și fără consimțământul acesteia, a unor documente și aprobări de la Primăria municipiului T cu privire la imobilul în litigiu, situație care a condus la depunerea unei plângeri penale împotriva persoanelor vinovate, cercetările conducând spre reprezentanții pârâtei sau alte persoane având legătură cu aceștia. În acest fel, s-a creat o situație inadmisibilă, reclamanții fiind împiedicați să se prevaleze de prerogativele lor privind spațiul prin ostilitate și manifestări agresive, prin amenințări sau reclamații nejustificate la adresa lor, aspecte care fac imposibilă conviețuirea cu pârâta. În atare situație, reclamantul recurent este împiedicat să locuiască în imobil, unde își are marea parte a lucrurilor, unde își desfășurară anumite activități și unde nu se poate întoarce datorită modului recalcitrant și irascibil în care este întâmpinat și provocat zilnic de către reprezentanții societății intimate. Pe fondul acestor tensiuni, a unor provocări și abuzuri grosolane împotriva sa, acest recurent, fiind persoană în vârstă, riscă să fie molestat fără să aibă martori, fiind nevoit să se refugieze și să locuiască în altă parte ca tolerat într-un spațiu care nu-i aparține, în timp ce în locuința sa nu se poate întoarce, cu toate că ar trebui să beneficieze de un drept de uzufruct, tulburarea pricinuită de pârâtă prin atitudinea și conduita sa contravenind regulilor de conviețuire socială și bunelor moravuri.
De aceea, recurenții consideră că în cauză sunt întrunite condițiile necesare pentru evacuarea pârâtei intimate pe cale de ordonanță președințială, ținând seama de următoarele aspecte: 1) există mult mai mult decât cerința aparenței dreptului prin faptul că reclamanții sunt dobânditori de drepturi printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare; 2) necesitatea unei hotărâri vremelnice rezultă din faptul că până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, poate să mai treacă un interval de timp îndelungat, după cum rezultă din acțiunile și din conduita procesuală cu scop șicanatoriu și dilatoriu la care a apelat pârâta, care, animată de rea-credință, a înțeles să deturneze drepturile procesuale de la scopul conferit de lege, exercitându-le pentru satisfacerea interesului său nelegitim de a mai rămâne în spațiu, fără titlu, pe perioada derulării procesului; 3) pierderea ireversibilă și prejudiciul pe care-l suferă recurenții pe fiecare zi de întârziere sunt evidente, întrucât în tot acest interval de timp ei sunt împiedicați să-și exercite prerogativele în mod plenar și, totodată, sunt împiedicați să valorifice imobilul conform atributelor pe care le-au dobândit prin cumpărare; 4) urgența este intrinsecă tuturor aspectelor mai sus arătate, cu un accent aparte pe reclamantul, care nu poate să-și exercite drepturile locative, numai evacuarea societățiilor pârâte pe cale de ordonanță președințială făcând posibilă reîntoarcerea acestuia în locuință.
Recurenții au mai arătat că au în derulare la Primăria municipiului T anumite proceduri pentru obținerea unor avize și autorizații privitoare la imobilul în litigiu, inclusiv acea parte pe care pârâtele refuză să-l elibereze, în vederea derulării acestor demersuri cu caracter urbanistic serviciile de specialitate din cadrul primăriei solicitându-le unele planuri, măsurători etc. ceea ce implică accesul în spațiul deținut pe nedrept de către intimate, lucru care le este imposibil în condițiile relei-credințe și a modului recalcitrant, insidios în care acestea îi tratează.
Reprezentanții pârâtei -, fiind de rea-credință, au mai introdus în spațiu încă două societăți comerciale, precum și persoane fizice, care nu pot justifica nici un titlu după 1 martie 2007. Aceasta, cu toate că respectiva societate nu putea constitui sau transfera vreun drept în favoarea unor terțe persoane cu care nici antecesorii reclamanților și nici recurenții nu au constituit raporturi juridice și nu le-au dat acordul după data menționată să folosească imobilul ai cărui proprietari sunt, abia ulterior introducerii cererii de ordonanță președințială reclamanții aflând că în incinta spațiului se mai găsesc - T și Comercial Român. Tot ca urmare a relei-credințe a reprezentanților -, aceștia permit alternarea în spațiu a unor diverse persoane, tocmai pentru că la data la care se va realiza evacuarea să existe persoane fizice ori juridice a căror identitate recurenții să nu o poată cunoaște dinainte, introducerea lor în spațiu fiind făcută în scop șicanatoriu pentru a se împiedica înfăptuirea justiției.
Nu în ultimul rând, recurenții consideră că sunt prejudiciați și suferă pierderi ireversibile pentru fiecare zi de întârziere în pronunțarea unei hotărâri de evacuare urmare a faptului că, deși au de la 2001 Too fertă de închiriere pentru suma de 3.200 euro începând din data de 2 martie 2007, spațiul este ocupat abuziv de către pârâtele intimate, astfel că datorită atitudinii lor culpabile nu pot onora oferta și obligațiile care le revin față de societatea ofertantă, care îi poate acționa, la rândul său, în judecată pentru plata unor despăgubiri.
În drept au invocat prevederile art. 304 pct. 3-9 și art. 581 Cod procedură civilă, raportat la art. 480, 969, 1306 și următoarele Cod civil.
Pârâtele intimate - Român, - T și Comercial Român, legal citate, s-au prezentat la dezbateri și au formulat concluzii scrise (filele 25-26) prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Recurenții invocă fără nici un temei necompetența teritorială a instanțelor timișene în soluționarea litigiului motivând că obiectul prezentei acțiuni îl constituie o cerere de evacuare, pe cale de ordonanță președințială, a societăților pârâte până la soluționarea acțiunii de fond având ca obiect evacuarea acestora din imobilul situat în loc. T, Bv., nr. 11, jud. T, cauză ce a fost strămutată și se află încă pe rolul Tribunalului Hunedoara.
Potrivit art. 13 din Codul d e procedură civilă, cererile privitoare la bunurile imobile sunt de competența instanței în circumscripția căreia se află imobilele. Acțiunea de fond a devenit de competența instanței hunedorene ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de către pârâte. Cererea de ordonanță președințială nu poate fi caracterizată ca o cerere incidentală sau ca o cerere accesorie, în sensul art. 17 Cod procedură civilă, prevederile art. 581 alin. 2 din același cod, introdus prin Legea nr. 59/1993, aplicându-se în sensul stabilirii competenței materiale a instanței și nicidecum a competenței teritoriale, care este reglementată de dispozițiile imperative ale art. 13 menționat. În acest sens art. 19 din Codul d e procedură civilă arată că doar în afară de cazurile prevăzute de art. 13-16 instanța poate lua act de convenția părților ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială.
Prin cererea de strămutare pe care au formulat-o societățile pârâte au solicitat, și așa li s-a și admis, strămutarea doar a acțiunii de evacuare de drept comun, nu și a celorlalte cereri de ordonanță președințială. Mai mult, competența teritorială a Tribunalului Timiș, ca instanță de fond, a fost stabilită prin sentința de declinare pronunțată de Tribunalul Hunedoara, hotărâre care nu a fost recurată de către reclamanți. De asemenea, intimatele arată că recurenții au insistat, cum, de altfel, recunosc ei însăși de mai multe ori în cuprinsul cererii, să obțină evacuarea lor pe cale de ordonanță președințială din imobilul edificat de ele, însă solicitarea le-a fost respinsă, ceea ce s-a considerat a avea autoritate de lucru judecat. Atâta vreme cât sentința civilă nr. 599/2007 a Judecătoriei Timișoara nu a fost contestată, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat, indiferent de calitatea respectivei hotărâri judecătorești.
Pe fond, intimatele învederează că recurenții denaturează realitatea menționând doar existența contractului de comodat, fără a recunoaște că, de fapt, prezența pârâtelor în imobil este justificată de dreptul dobândit prin edificare și de dreptul de proprietate născut prin cumpărarea terenului în suprafață de 225 mp. pe care se află construcția, conform contractului sub semnătură privată din 15 aprilie 2001, convenția de comodat fiind fictivă, doar pentru a justifica plata utilităților. În momentul în care societățile pârâte au încercat să-și dobândească drepturile, reclamanții au formulat acțiune în evacuare, deși aveau cunoștință că acestea au un titlu asupra imobilului. Având în vedere că prin acțiunea înregistrată sub nr- s-a solicitat judecătoriei recunoașterea dreptului de proprietate al intimatei - asupra imobilului din care se solicită evacuarea, urmează ca instanța să stabilească legalitatea șederii societăților pârâte în acest spațiu, fostul proprietar tabular primind suma de 23.000 pentru terenul pe care se află situată construcția, dând ulterior acești bani nepoatei sale -, fiind injust ca reclamanții să obțină evacuarea dintr-un imobil dobândit cu bună lor știință.
Susținerea recurentului precum că ar fi împiedicat să folosească locuința din spatele imobilului edificat este profund nefondată atâta vreme cât el este cel care a blocat poarta de intrare și, mai mult, beneficiază de oad oua poartă în spatele curții, mai aproape de casa de locuit, adevăratele intenții ale recurenților fiind de a dobândi posesia imobilului pentru a-l demola lăsând astfel fără obiect acțiunea în recunoașterea dreptului de proprietate imobiliară.
Aparența dreptului este în favoarea intimatelor în condițiile în care atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și posesia efectivă sunt anterioare convenției de care înțeleg să se folosească recurenții. Pe de altă parte, aceștia se contrazic în cereri și susțineri. Astfel, la început au criticat hotărârea instanței de fond invocând ca fiind greșită soluționarea cauzei fără citarea părților, pentru ca în final să solicite soluționarea recursului fără citare, deși în Codul d e procedură civilă nu există o asemenea procedură de soluționare a recursului.
În probațiune au depus la dosar sentința civilă nr. 599//15.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- (filele 18-20), sentința civilă nr. 4982/16.05.2007 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr- (filele 21-22), o declarație semnată de, și - la data de 13.05.2005 (fila 23) și precontractul din 15.04.2001 (fila 24).
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 3-9 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
Prin ordonanță președințială, reclamanții, G și, în contradictoriu cu pârâtele - Român, - T și Comercial Român, au solicitat instanței evacuarea necondiționată și imediată a societăților pârâte din imobilul situat în localitatea T, Bv., nr. 11, jud. T, înscris în nr. 7470 T, nr. top. 9250, ca măsură până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara și care are ca obiect evacuarea pârâtelor din spațiul menționat, cu motivarea că termenul stipulat în contractul de închiriere perfectat cu pârâta - a expirat, celelalte două societăți având sedii secundare în respectivul imobil.
În mod corect tribunalul a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanți reținând că, față de pârâta - există autoritate de lucru judecat, potrivit sentințelor civile nr. 3803/2007 și nr. 599/2007 ale Judecătoriei Timișoara prin care au fost respinse cereri anterioare similare, iar în ceea ce le privește pe celelalte două pârâte, dat fiind raporturile juridice existente între părți, solicitarea acestora nu poate fi examinată pe calea sumară a ordonanței președințiale, evacuarea putând fi pronunțată numai pe calea dreptului comun, ceea ce face ca prevederile art. 581 Cod procedură civilă să nu fie aplicabile în speță.
În scopul apărării drepturilor care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, articolul menționat prevede că în cazuri grabnice, la cererea părții interesate, instanța poate lua măsuri vremelnice pe calea ordonanței președințiale, care va putea fi dată și fără citarea părților. Ordonanța președințială constituie o procedură specială edictată în vederea rezolvării temporare a unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun. Hotărârea luată pe calea ordonanței președințiale are un caracter vremelnic și nu are scopul de a stabili definitiv drepturile părților, dar tinde să păstreze drepturi care s-ar păgubi prin întârziere sau să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă. Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, urmează că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept. Condiția generală de admisibilitate a ordonanței președințiale este aceea ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului, adică, judecând cererea, instanța nu trebuie să soluționeze fondul litigiului, precum și aceea că urgența în luarea unor măsuri este determinată de iminența producerii unor pagube. Evident, soluționarea unei cereri prin ordonanță președințială presupune existența uneia dintre situațiile prevăzute de textul enunțat.
Sentința tribunalului este temeinică și legală întrucât reclamanții recurenți, deși au făcut dovada caracterului vremelnic al măsurii solicitate, nu au probat nici urgența și nici existența în favoarea lor a aparenței dreptului, ceea ce face ca cererea de ordonanță președințială să nu poată fi primită, știut fiind faptul că ordonanța nu are drept scop rezolvarea fondului litigiului, judecătorul învestit cu soluționarea unei astfel de cereri urmând să stabilească numai în favoarea căreia dintre părți există aparența de drept, legea dându-i în acest sens posibilitatea să "pipăie fondul".
Motivele de casare invocate - art. 304 pct. 3-5 Cod procedură civilă - nu sunt întemeiate, în cauză nefiind vorba nici de încălcarea competenței altei instanțe ori de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, și nici de încălcarea de către prima instanță a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, cum fără temei susțin recurenții. De altfel, cazul de la pct. 4 - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești - nu este motivat în nici un fel, astfel că el nu poate fi analizat de către
Este adevărat că dosarul de evacuare pe dreptul comun a fost strămutat, la cererea societăților pârâte, la Tribunalul Hunedoara, însă aceasta nu înseamnă că și cererea de ordonanță președințială având același obiect ar fi trebuit să fie soluționat de acest tribunal, întrucât potrivit alin. 2 al art. 581 Cod procedură civilă, ordonanța se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, normele de competență teritorială prevăzute de art. 5 și următ. din același cod fiind aplicabile pe deplin și în procedura ordonanțelor președințiale. Or, datorită faptului că societățile comerciale chemate în judecată au sediul în județul T este evident că cererea de evacuare pe cale de ordonanță președințială formulată de reclamanți este de competența tribunalului din acest județ, astfel că în mod legal judecătorul fondului a apreciat că este competent să soluționeze prezentul litigiu. De altfel, reclamanții nu au atacat sentința civilă nr. 1448/ din 2 octombrie 2007 prin care Tribunalul Hunedoaraa declinat competența de soluționare a cauzei de ordonanță președințială la Tribunalul Timiș.
Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis strămutarea litigiului de evacuare pe dreptul comun la o altă instanță egală în grad nu se poate susține cu temei că și cererea de ordonanță trebuia soluționată de acest tribunal pentru că strămutarea se prezintă ca o formă de prorogare judecătorească de competență teritorială, astfel că ea operează numai cu privire la respectivul dosar, orice alte procese urmând să fie soluționate potrivit regulilor generale de competență teritorială prevăzute de art. 5 și următ. din Codul d e procedură civilă.
Tot nefondată este și critica recurenților privitoare la soluționarea litigiului fără citarea lor deoarece legiuitorul, prin alin. 3 al art. 581 din același cod, a statuat că ordonanța președințială va putea fi dată și fără citarea părților și chiar atunci când există judecată asupra fondului, astfel că împrejurarea, reală, că instanța inițial sesizată ( Tribunalul Hunedoara ) a dispus citarea, iar instanța la care s-a declinat dosarul ( Tribunalul Timiș ) nu a mai luat această măsură nu prezintă nici o relevanță și nu poate atrage nelegalitatea sentinței atacate, fiind de reținut și faptul că prin cererea introductivă chiar reclamanții au solicitat instanței ca evacuarea societăților pârâte din imobilul în litigiu să fie dispusă "în camera de consiliu, de îndată, fără citarea părților și fără a fixa vreun termen de judecată".
Cu toate că recurenții au invocat pentru modificarea hotărârii tribunalului pct. 6-9 ale art. 304 Cod procedură civilă, în fapt, din motivarea recursului, rezultă că criticile lor vizează nelegalitatea și încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9), restul cazurilor de modificare - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut; hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - nefiind în nici un fel motivate, ceea ce atrage imposibilitatea analizării lor de către instanța de control judiciar.
În ceea ce privește critica de la pct. 9 al art. 304 Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, sentința atacată fiind temeinică și legală.
Astfel, chiar dacă ordonanța Tribunalului Timiș este pronunțată pe procedura specială reglementată de art. 581 și următ. Cod procedură civilă, ea este, totuși, o veritabilă hotărâre judecătorească, ceea ce face ca și o asemenea sentință să aibă o oarecare putere de lucru judecat, știut fiind faptul că există autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este fundamentată pe același temei juridic și este formulată de aceleași părți și în contra lor, în aceeași calitate.
Dat fiind caracterul de măsură, ordonanța președințială poate fi revocată sau schimbată de instanța competentă printr-o altă ordonanță președințială, dacă împrejurările care au determinat pronunțarea primei ordonanțe s-au modificat. Cu toate acestea, dacă situația de fapt a rămas neschimbată -rebus sic standibus, precum în speța de față, trebuie să se accepte puterea de lucru judecat a primei ordonanțe față de noua cerere de ordonanță președințială prin care se solicită luarea aceleiași măsuri sau încetarea ori modificare ei. Din actele și lucrările de la dosar rezultă fără dubiu că situația de fapt existentă la momentul la care reclamanții au solicitat Judecătoriei Timișoara evacuarea a pârâtei - din imobilul situat în localitatea T, Bv., nr. 11, jud. T, înscris în nr. 7470 T, nr. top. 9250, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 599/ din 15 martie 2007 pronunțată în dosarul nr-, și care a format apoi și obiectul dosarului nr- al aceleiași instanțe în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3803 din 17 aprilie 2007 prin care, de altfel, s-a și reținut autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești, nu s-a modificat în nici un fel, astfel că în mod corect tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 166 Cod procedură civilă.
Este adevărat că în recurs reclamanții susțin că noua cerere de ordonanță președințială vizează și alte motive, care nu au făcut obiectul celorlalte judecăți, însă aceste afirmații nu sunt dovedite, referirile făcute cu privire la relațiile foarte tensionate cu reprezentanții societăților intimate care ar fi condus la depunerea unei plângeri penale, cercetările conducând spre reprezentanții pârâtei sau alte persoane având legătură cu aceștia, ostilitatea și manifestările agresive, prin amenințări sau reclamații nejustificate la adresa recurenților care fac imposibilă conviețuirea în același spațiu, împiedicarea recurentului să locuiască în imobil, unde își are marea parte a lucrurilor, unde își desfășurară anumite activități și unde nu se poate întoarce datorită modului recalcitrant și irascibil în care este întâmpinat și provocat zilnic de către reprezentanții societății intimate, existența unor provocări și abuzuri grosolane împotriva acestuia, care, fiind persoană în vârstă, riscă să fie molestat fără să aibă martori, fiind nevoit să se refugieze și să locuiască în altă parte ca tolerat, tulburarea pricinuită de pârâtă prin atitudinea și conduita sa contravenind regulilor de conviețuire socială și bunelor moravuri, nefiind probate în nici un fel, contrar prevederilor art. 1169 Cod civil.
De asemenea, afirmațiile recurenților în sensul că pârâta intimată - ar fi dat dovadă de rea-credință întrucât refuză să le elibereze imobilul ocupat cu toate că termenul prevăzut în contractul de comodat a expirat, acționând abuziv, atât în prezentul dosar, cât și în litigiul de evacuare pe dreptul comun, opunându-se în mod nejustificat admiterii acțiunii reclamanților, pentru a întârzia și mai mult procedurile judiciare formulând chiar și cerere de strămutare a cauzei de la T, scopul urmărit fiind acela de a face ca pricina să treneze pentru a putea folosi spațiul și ulterior datei de 1 martie 2007, ceea ce ar reprezenta o dovadă a exercitării drepturilor procesuale cu rea-credință, legea nerecunoscând asemenea drepturi decât în măsura în care acestea sunt exercitate legitim și cu bună-credință, ceea ce nu ar fi cazul pârâtei, din conduita sa rezultând că nu are intenția de a părăsi spațiul nici în viitorul apropiat, nu sunt în măsură să ducă la modificarea sentinței atacate în condițiile în care, pe de o parte, nu există nici un text de lege care să-l oblige pe pârât să fie de acord cu admiterea cererii de chemare în judecată (art. 275 Cod procedură civilă prevăzând doar că în caz de recunoaștere la prima zi de înfățișare a pretențiilor reclamantului, partea chemată în judecată nu va putea fi obligată la cheltuieli, afară de cazul în care a fost pusă în întârziere mai înainte de înregistrarea cererii). Pe de altă parte, nu poate fi vorba de exercitarea de către pârâtă cu rea-credință a drepturilor procesuale atâta timp cât cererea sa de strămutare a fost admisă de instanța supremă, fiind, deci, considerată întemeiată. Nu în ultimul rând, dacă, într-adevăr societățile intimate acționează cu nesocotirea dispozițiilor art. 723 din Codul d e procedură civilă, alineatul 2 al acestui text dă posibilitatea părții vătămate să solicite acoperirea pagubelor ce i s-au pricinuit.
În condițiile în care părțile litigante au pretenții reciproce una față de cealaltă, în sensul că recurenții pretind că societățile pârâte ocupă fără nici un drept spațiul ce a format obiectul unui contract de comodat al cărui termen este, în prezent, expirat, iar intimata - susține că reclamanții denaturează realitatea, menționând doar existența contractului de comodat, fără a recunoaște că, de fapt, prezența sa în imobil este justificată de dreptul dobândit prin edificare și de dreptul de proprietate născut prin cumpărarea terenului în suprafață de 225 mp. pe care se află construcția, conform contractului sub semnătură privată încheiat la data de 15 aprilie 2001 cu antecesorii reclamanților, convenția de comodat fiind fictivă, printr-o acțiune înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr- solicitând instanței recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului din care se solicită evacuarea, celelalte două pârâte având încheiate cu această societate comercială contracte pentru stabilirea sediilor secundare, în mod corect tribunalul a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele înscrise în art. 581 Cod procedură civilă, neputându-se susține că intimatele ocupă spațiul comercial fără titlu, iar evacuarea lor ar prejudeca fondul drepturilor părților, ceea ce nu este admisibil pe calea ordonanței președințiale.
Nu în ultimul rând, nici paguba ireversibilă de care fac vorbire recurenții nu este reală, deoarece oferta de închiriere pentru suma de 3.200 euro începând din data de 2 martie 2007 emisă de 2001 T avea o valabilitate de 45 de zile, perioadă după care ea a devenit caducă, iar acționarea acestora în judecată pe motiv că nu și-ar fi respecta obligațiile care le revin față de societatea ofertantă (deși, nu rezultă din nici un înscris că reclamanții și-ar fi asumat vreo obligație în acest sens) este o pură ipoteză, la dosar nefiind depusă copia vreunei acțiuni de acest fel.
Față de cele reținute, sentința recurată fiind temeinică și legală, iar recursul declarat de reclamanți nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că intimata - a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, instanța, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va dispune obligarea celor trei recurenți la plata sumei de 500 lei către aceasta reprezentând onorariu avocațial potrivit chitanței nr. -/25.03.2008 eliberată de Cabinet Individual av. din Baroul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, G și împotriva sentinței civile nr. 44 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate - Român, - T și Comercial Român având ca obiect ordonanță președințială.
Obligă recurenții să plătească intimatei - suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /17.04.2008
Dact. /17.04.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
