Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr intern 238/2008)

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 381

Ședința publică de la 25 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 3: Ruxandra

Grefier -

*****************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect recursul și cererea de repunere în termenul de recurs formulate de reclamanta - în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, intimații chemați în garanție SC SRL B, - administrator judiciar, COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, IV MUNTENIA și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva Sentinței comerciale nr.14524/05.12.2007 și a încheierilor anterioare pronunțate de Secția VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă personal, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recurenta personal susține că s-a dispus să depună la dosar de înscrisuri dar nu le-a putut depune și, având cuvântul pe cereri, precizează că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta, personal, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare a acțiunii formulate în nume propriu.

În susținere, arată că încheierile atacate sunt în Camera de Consiliu și nu în ședință publică, la pag.26-29 este lista acționarilor depusă de SA, în materialul AGA este și dânsa trecută, deci are calitate procesuală; a avut și procură notarială dar nu a ost recunoscută de instanță.

Precizează că, din acest motiv, a renunțat la reprezentarea acționarilor, a făcut această precizare în data de 7 februarie, dar s-a dispus să depună procură.

La ultima încheiere din noiembrie a reiterat tot ce a depus și formulat, inclusiv menținerea unei acțiuni în nume propriu.

După luarea dosarului în pronunțare, se prezintă intimata pârâtă SC SA prin avocat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față;

Prin sentința comercială nr. 14524 din 5.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimată cererea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții SC SA, SC A & A SRL, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, IV MUNTENIA și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 7.02.2007, cauza rămânând în nelucrarea mai mult de 6 luni din vina părților.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta criticând-o sub următoarele aspecte:

Codul d e procedură civilă obligă instanțele să motiveze orice hotărâre inclusiv cele pronunțată prin încheieri.

Instanța în mod subiectiv și nemotivat a anulat netemeinic și ilegal o acțiune fără a se pronunța pe fondul cauzei.

Prin încheierea din 19.12.2007 instanța recunoaște cuprinsul înscrisului depus la 7.11.2007 fără a se menționa faptul că în instanță reclamanta a precizat verbal că lista tuturor acționarilor este cuprinsă în materialul pregătit de conducerea societății pentru AGA din 27.07.2006.

Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate.

Instanța de fond a detaliat în considerentele sentinței motivele pentru care judecarea cauzei a fost suspendată în baza articolului 1551Cod procedură civilă precum și cererile de repunere pe rol a cauzei printre care unele au fost anulate ca netimbrate iar altele respinse întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor instanței.

Așa fiind în mod corect s-a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele articolului 248 Cod procedură civilă, cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților iar la 7 august 2007 a intervenit perimarea.

Nu pot fi reținute criticile privind nemotivarea încheierilor întrucât instanța de fond a dispus cu privire la obligațiile ce-i revin reclamantei în vederea stabilirii cadrului procesual al cauzei, în conformitate cu dispozițiile legii.

Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamanta -, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, intimații chemați în garanție SC SRL B, - administrator judiciar, COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, IV MUNTENIA și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva Sentinței comerciale nr.14524/05.12.2007 și a încheierilor anterioare pronunțate de Secția VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Bucuresti